GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O altă faţă a restaurantului medieval PUB13
Cu privire la numele restaurantului.
Numele de Restaurant Medieval PUB. 13, se potriveşte ca nuca în perete. Cuvântul medieval îl reprezintă foarte bine ca amplasament, locaţie şi decoratiuni dar PUB 13 nu prea avea ce căuta. Iată ce scrie Wikipedia (traducere). Un pub, în mod oficial casă publică (o casă ", deschisa pentru public", spre deosebire de o casă privată), este unitatea de băut fundamentală a culturii din Marea Britanie, Irlanda, Australia, Canada, New England, Africa de Sud şi Nouă Zeelandă. În multe locuri, mai ales la sate, un pub poate fi punctul focal al comunităţii. Ar trebui ştiut că piciorul de cetate în care se află restaurantul se numea Barbacana Porţii Sf. Gheorghe sau Barbacana lui Mihai Viteazul şi are o vechime de peste 600 de ani. Păi bine, acolo unde avem şi noi istorie, s-o englezim neapărat? . Nu cunoşteam termenul dar iată: barbacană=lucrare de fortificaţie care protejează capul unui pod, intrarea într-o cetate/ deschidere într-un zid înalt. Cred că “la barbacană, restaurant medieval” ar fi fost mult mai potrivit, părerea mea.
Puţină istorie.
În decursul istoriei pe aceste locuri au fost trei fortificaţii succesive: castrul roman (sec. II), cetatea medievală (sec. XVI-XVII) şi actuala cetate Alba Carolina (sec. XVIII) refăcută de curând. Pe vechiul amplasament al castrului roman, la inceputul sec. XVI a fost construita barbacana cu scop de aparare.Ea a fost inclusă în planurile cetăţii Bălgrad (oraşul alb) construită în 1516. Barbacana era o construcţie circulară cu diametrul de 20 m situată la câţiva metri sub nivelul solului şi care spre ieşirea din cetate avea un pod ridicător peste şanţul cu apă iar în partea opusă un coridor subpământ care ducea la poarta Sf. Gheorghe cea cu două turnuri gemene. Această poartă asigura accesul principal în cetate. În 1599 barbacana şi-a deschis porţile şi l-a primit pe Mihai Viteazul. În urmă victoriei de la Şelimbăr el a devenit guvernator al Transilvaniei, realizând unirea acesteia cu Moldova şi Muntenia. În 1715 barbacana devenise o ruină dar a fost refăcută de către habsburgi odată cu construcţia cetăţii Alba Carolina. Ea a fost dotată cu răsuflători de aer, bolţi şi un pilon central şi a fost transformată în pulberărie secreta. Aici se depozita armament, praf de puşcă şi proiectile. În 1849 în timpul unui asediu al cetăţii, in barbacana rotundă s-a amenajat o moară acţionată de patru cai. În 1968 fosta barbacană a devenit o cramă care a funcţionat până în 1976. Aici e cazul să mă înserez şi eu în istorie pentru că am vizitat-o şi în anii aceia de penurie am fost serviţi cu nişte fripturi enorme pe funduri de lemn. Se pare că în 1989 barbacana aparţinea armatei şi aici au fost ascunşi de furia populaţiei securiştii din oraş. Pub 13 a fost deschis în 2003 ca prima investiţie private din Cetate.
Localizare.
Bastionul în care era construită barbacana şi acum restaurantul medieval a căpătat numele de Sf. Capistrano. El este amplasat lângă poarta III-a, cea mai importantă şi monumentală intrare în cetatea Albă Carolina. În faţă porţii, în 1937 a fost ridicat obeliscul închinat martirilor Horia, Cloşca şi Crişan. Un panou- reclamă enorm arată direcţia în care este amplasat restaurantul. Intrarea se face pe un pod de lemn peste şanţul de apărare care astăzi este o alee pietonală. Podul de lemn este amenajat în terasă a restaurantului dar un chelner politicos ne-a invitat să coborâm în sala că să scăpăm de arşiţa de afară.
Decoraţiuni interioare.
De cum am coborât scările am intrat într-o sala circulară (vechea barabana), luminată difuz (abia am distins treptele scării şi culoarul spre masa care ne-a fost oferită) dar sugestia de vechi a fost creată imediat. Mesele erau luminate de lumânări în sfeşnice argintate aşa că vedeai ce serveai. Mobilierul era de lemn masiv cu mese lungi şi scaune grele cu spătar. Noi am luat loc la o masă de patru persoane. Pereţii barabanei erau boltiţi si cu cărămidă aparentă. Pe pereţi erau aşezate panoplii cu arme, steaguri, coifuri, cavaleri în armuri metalice, toate într-un joc de lumini reuşit. Nu sunt eu specialistă în a-mi da cu părerea cât era autentic şi cât era kitsch dar efectul vizual a fost reuşit. Din păcate din cauza luminii proaste pozele nu sunt clare.
Ce şi cum am mâncat.
În miez de zi din timpul săptămânii, la orele prânzului restaurantul era gol. Nu e de mirare că am fost serviţi imediat şi în jurul nostru au roit doi chelneri. Am servit fără prea multă imaginaţie o variantă a meniuului nostru de concediu: două ciorbe una de burtă şi una ardelenească, o saramură de crap cu mămăliguţă, o ceafă cu garnitură de cartofi prăjiţi şi salată de varză, două beri fără alcool, două cafele lungi. Parafrazându-l pe Mihai Viteazul şi fără a scădea respectul pe care i-l datorăm ”Asta-i pohta ce-am pohtit” Ne-a costat ceva sub 100 lei incluzând şi bacşişul chelnerului. Mâncarea a fost servită destul de repede, a fost gustoasă dar nici n-a solicitat prea mult îndemânarea bucătarului. Faţă de cele spuse va recomand acest restaurant pentru că el constituie o experienţă, cu totul de altă clasa decât la restaurantul medieval Excalimbur din Bucureşti. Noi ne-am simţit bine şi nu avem nimic a reproşa atât ca ambient cât şi ca serviciu dar două reviewuri de anul acesta: vezi impresii din mai 2014 şi vezi impresii iulie 2014, mă fac să nu-mi iau nicio altă răspundere înafara experientei personale.
Trimis de Michi in 24.08.14 09:15:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBA IULIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@webmasterX: Nu stiu cum sa inserez un emoticon cu ha! -ha! -ha! . Am uitat sa trec numarul de felii de paine consumate. Chiar ca la unele reviewuri am vazut poza dupa lista de preturi sau chiar dupa bonul fiscal. Am detaliat meniul si costul pentru ca s-a spus ca e f. scump. Cred ca preturile erau medii, dar am si mancat mai mult decat deobicei.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2023 2 restaurante în cetatea Alba Carolina - unul de nota 10, altul de 8 — scris în 24.09.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 [Restaurant Dante Cafe & Dine] Restaurant Dante Café & Dine – un loc placut — scris în 28.08.21 de elenaadina din GURA HUMORULUI [SV] - RECOMANDĂ
- Jul.2020 [Cofetării, patiserii, ceainării, gelaterii] Gelateria Lazăr, înghețată artizanală - Alba Iulia, lângă cetate — scris în 27.09.20 de silvia tudoran din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 [Restaurant Casa del Sole] Casa Del Sole — scris în 15.01.22 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2019 [Restaurant Hotel Medieval] Hotel 5 stel, servire 1 stea — scris în 28.09.19 de catfantome din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2019 [Cafenea Restaurant Alloro] Restaurant Alloro — scris în 11.08.19 de dyna21 din BISTRITA [BN] - RECOMANDĂ
- May.2019 [Pizzeria Erol (Bd Transilvaniei 17)] Pizzeria-restaurant Erol – Alba Iulia — scris în 10.05.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ