Experiențe gastronomice în Timișoara

TIPĂREȘTE

Făcusem un pic de cercetare înainte să plecăm la Timișoara și compusesem o listă cu mâncătorii de încercat; dintre acestea, am încercat fix... 0! :) Că așa a fost să fie... Dar în final a ieșit bine și consider că merită să vă împărtășesc experiențele noastre gastronomice.

O să trec repejor peste Tucano Coffee, cu care ne-am început ziua de joi. Trenul ne depusese în gară puțin după 9 și înainte de 10 eram deja cazați la Old Town Hotel. Deși eram obosiți, am zis să ieșim totuși să luăm pulsul urbei, poate n-o fi coadă la expoziție și, în plus, trebuia să luăm micul dejun. Coadă la expoziție era, și încă destul de consistentă, n-aveam niciunul dintre noi starea necesară, am decis s-o lăsăm pe a doua zi. Ne-am întors la Tucano pentru câte o porție de tartă (nu mai știu de care, ceva cu brânză și broccoli, cred) și o cafea. Nimic deosebit: Avusesem o experiență bună cu Tucano din Cluj, aici însă nici mâncarea, nici cafeaua nu m-au impresionat. Poate tot oboseala să fi fost de vină, nu-mi ardea de nimic. Ne-am mai foit un pic; orașul era oarecum apatic, vremea închisă, puțini oameni pe străzi. Am cedat nervos și ne-am întors în cameră pentru 2-3 ore de somn.

***

Când ne-am trezit... altă viață! Afară tot înnorat, însă centrul vechi se animase, cârciumile deschiseseră mai toate, tineri de toate vârstele ciripeau gureși lunecând pe străduțe. Prânzul cam trecuse, dar nu de mult, am zis să nu-l lăsăm totuși să ne scape. Am uitat de listă și am intrat în prima mâncătorie de care ne-am împiedicat, era pe aceeași stradă cu hotelul nostru (Eugeniu de Savoya), cred că nici 100 m nu-i despart. 

Zai Après Café o cheamă. După nume, n-am fi intrat, că nu ne trebuia cafenea, dar numele l-am văzut abia mai târziu, pe coperta meniului, mai întâi am văzut (prin ferestrele uriașe) oameni mâncând. Mi-a plăcut foarte mult cum e decorat interiorul, te duce cu gândul (așa cum intenționează dealtfel) la bistrourile tiroleze. Sunt schiuri încrucișate pe pereți, șiraguri de covrigi împletiți, tălănguțe de văcuțe. Corpurile de iluminat îs foarte faine, n-am mai întâlnit modelul ăsta, nici nu pot să le descriu, trebuie să vă uitați musai la poze 😊. 

Nu era prea aglomerat; deh, nici ora nu era ce trebuia, nici prânz, nici cină. Ne-am așezat într-un colț, lângă o fereastră, cu view la spectacolul străzii. Am avut timp chiar să pozez meniul, deci voi atașa pozele. Am baleiat pe urmă toate capitolele, de la aperitive până la pizza și chestii... tiroleze și ne-am decis să luăm o porție de bruschete cu ciuperci (25 lei), pe care s-o împărțim și apoi câte un fel principal. Eu m-am oprit la risotto cu dovleac (48 lei), iar Tati la ciolan de porc cu varză (72 lei). Și câte o bere Zai nefiltrată, o specialitate locală, recomandată de chelnerița care ne-a servit (18 lei/500 ml). 

Odată cu băuturile am primit din partea casei un bol cu alune și covrigei. Pe urmă bruschetele, „înecate” în mozzarella topită (e de bine). Mi-a plăcut și risotto, a fost cremos și asezonat din plin cu feta, roșii uscate, semințe și busuioc proaspăt. Totuși... am mâncat cândva, în Italia, o supă-cremă de dovleac; acel gust nu l-am mai regăsit niciodată!... Friptura de porc a fost frumos glazurată, Tati a zis că și foarte gustoasă, iar varza albă aromată, fiartă în vin alb (cică). Per total, o experiență pe care am apreciat-o și aș repeta-o dacă s-ar ivi ocazia. Aproape 200 lei, inclusiv bacșișul (la alegere, între 5% și 20% pe nota de plată). De obicei alegem 10%.

Să mai spun doar că Zai are și terasă exterioară, mesele și scaunele erau la locul lor, însă vremea (ianuarie) nu prea te îndemna să poposești în aer liber. Vara cred că e bătaie pe ele.

***

Mai pe seară ne-am întâlnit cu un prieten. O să-l numesc N, pentru că o să mai apară prin peisaj. Prieten cu Tati, eu nu-l întâlnisem până acum decât de 2 ori, scurt de fiecare dată. Mi-a plăcut să petrecem timp împreună în mod repetat, este o prezență inteligentă, delicată, posesoare de un fin simț al umorului. Inițial l-am vizitat acasă, pe urmă ne-am gândit să ieșim și N a propus Curtea Berarilor (La Fabrică, pe numele său complet). Nu înainte de a suna și a se asigura că vom găsi o masă liberă.

Cunoșteam conceptul, mai există Curți ale Berarilor și prin alte orașe, noi am testat-o la un moment dat pe cea din Ploiești. Evident, vedeta este berea, în numeroase sortimente, iar oferta de mâncare se încadrează, în mare, în tiparul tradițional. 

Curtea Berarilor din Timișoara nu e chiar central, dar nici departe, adresa fiind str. Ștefan cel Mare 28. Un taxi ne-a lăsat în fața intrării în doar câteva minute. Clădirea, deși impozantă, nu prea strigă „aici, aici!” , mai ales că era noapte; am fi ratat-o ușor dacă nu eram cu profesionistul după noi. 

Am depășit holul, am intrat în sala principală (am înțeles că mai sunt și altele, mai mici și tot felul de separeuri). Ne-a izbit murmurul general, locul era destul de aglomerat, totuși masa noastră ne aștepta. Design simplu – mese și scaune de lemn, butoaie de lemn pe post de mese, gravuri cu trimitere la... o posibilă istorie interbelică a locului, desene cu sticle și halbe de bere, citate motivaționale 😊. 

Am primit paduri pentru farfurii, acestea sunt imprimate față-verso cu oferta lichidă și solidă. Nu prea ne era foame, inițial am vrut să luăm doar bere, dar ne-a fost jenă de chelnerul care ne ținuse masa și am zis să-i facem o consumație mai consistentă. Băieții au avut chef de câte o ciorbă de văcuță (18 lei), eu am luat o porție de sarmale cu mămăligă (37 lei), iar amicul N a plusat cu una de mititei cu cartofi prăjiți (35 lei). Altfel, o Timișoreana Tank costă 11 lei, tot atât una nefiltrată, iar Pilsner Urquell 16 lei. 

Cât am așteptat comanda, m-am foit prin berărie și am făcut câteva poze, având grijă să nu deranjez. Totul s-a dovedit a fi gustos și de calitate; din păcate niciunul dintre noi n-a putut să-și dovedească porția (doar pe cea de bere 😊). Nota a totalizat 169 lei și la fel, bacșișul a putut fi adăugat procentual pe bon. Am declarat-o o experiență frumoasă, ar fi fost desăvârșită dacă am fi fost un pic mai flămânzi și n-am fi irosit mâncarea.

***

A doua zi am fost invitați la masă de N, dar nu chiar la prânz, ci pe la 4, când omul își va fi terminat oarece treburi. Am acceptat, desigur. Restaurantul l-a ales tot el: un restaurant de pește, Pescada. „Pește în Timișoara?” am ridicat o sprânceană. „Ai încredere!” mi s-a răspuns.

L-am identificat ușor pe hartă, adresa este Calea Sever Bocu 74, direcția nord față de centrul vechi (spre Lipova), nu foarte departe. Făcând o simulare, îmi dădea cam 35 minute de mers pe jos; timp aveam, vremea era frumoasă, deci am mers pe jos până acolo. Bine, traseul n-are nimic spectaculos, decurge printre blocuri și case, dar nici rău nu-i deloc. 

Interiorul nu-i foarte spațios, e o casă cu 2 niveluri, la parter sunt 3-4 încăperi, are și o terasă în spate (nefuncțională la data vizitei noastre) și o parcare măricică în față. Decorațiuni faine, cu trimitere la lumea apelor, culori luminoase, imitații de plante verzi. Deloc aglomerat; când am ajuns, mai era o masă cu 4 doamne de vârsta a treia care sărbătoreau ceva, iar cu puțin înainte să plecăm a mai venit un grup de prieteni. 

N-am pozat meniul, nici măcar nota de plată, așa că o să încerc să reconstitui ce am mâncat pe baza fotografiilor și... amintirilor 😊. Storceag la primul fel, cu focaccia de casă. Absolut fabuloase ambele! Storceagul l-am primit într-un castron comun, ca în Deltă, să ne servim de câte ori dorim. Foarte, foarte bun. Din sturion de cultură, ne-a spus chelnerul. 

La felul principal, eu am luat rulouri de pește umplute cu legume pe pat de piure de cartofi, Tati saramură de crap cu mămăligă, iar N tagliatelle cu creveți și roșii. Minunate! Cel puțin mâncarea mea, însă la fel s-au exprimat și comesenii. Văd și 2 deserturi care arată foarte bine; nu mai știu exact ce au fost, dar țin minte că am gustat din amândouă (de fapt, am mâncat mai bine de jumătate din fiecare porție) și nu-mi amintesc să le fi găsit vreo hibă! 

De băut, băurăm chestii asortate: vin alb și apă.

O experiență extraordinară Pescada; nu ieftină! Dealtfel, cred că mi s-ar părea dubios dacă aș nimeri într-un restaurant de pește cu prețuri mici.

***

Sâmbătă aveam tren la 10 seara (aproximativ). Ne-am lăsat bagajele la hotel și ne-am dus la bălăceală, la Aquapark Amazonia. Foarte fain! Seamănă întrucâtva cu Thermele de la București, doar că la o scară mai mică. Am mâncat de prânz acolo; mâncare bunicică și prețuri rezonabile. Mai aveam timp de cină, așa că de data asta l-am invitat noi pe N și am ales un restaurant care ne plăcuse când trecusem pe lângă el: Locanda del Corso. Am sunat și-am rezervat, să nu avem surprize (și bine am făcut). 

Precum îi spune numele, are specific italian. Se află în partea de vest a centrului vechi, pe str. Mărășești 10, într-o zonă pietonală, nu departe de stația de taxiuri de lângă giratoriu. Are un interior spațios și o mică terasă în față, iarna doar de formă. Face parte dintr-o familie mai mare de restaurante, bistrouri și... o berărie (aveam să le „descoperim” pe toate inscripționate pe padurile de pe masă).

... Din start vă spun că am gândit-o ca pe o cină de rămas bun și am decis să nu ne uităm la bani 😊 (asta ca să nu vă crizați când o să vedeți totalul) ! De asemenea, Locanda del Corso nu-i un restaurant ieftin. Dar voi încerca să demonstrez că merită fiecare leuț atunci când vrei să mergi la sigur cu un eveniment-ceva.

Am luat pentru început un platou cu carpaccio de vițel (70 lei). Presărat cu fâșii de parmezan și asezonat cu jumătăți de roșioare cherry, a fost demențial! Am primit pentru el câteva felii de pâine prăjită, stropite cu ulei de măsline și ierburi, însă n-au prea avut succes, căci apucasem să comandăm focaccia (17 lei), caldă și bună.

Pe urmă, N a remarcat în meniu o chestie pe care o încercase cândva și-i plăcuse, brodetto de pește și fructe de mare, ceva între supă și tocană, în stil adriatic; am luat o porție (110 lei) să vedem cum e. A fost delicioasă și consistentă. Din punctul meu de vedere, dacă m-aș fi oprit aici, ar fi fost perfect. Dar nu, omul e hapsân și pofticios, se știe!... Plusarăm deci cu câte un fel principal: fagotti (ceva paste) cu ricotta (54 lei), cotlet de porc iberic cu cartofi daphinoise (88 lei) și pulpă de rață cu varză roșie (81 lei). 

Pentru stropit, s-au ales apă (San Pellegrino, că doar de-asta aveau; 21 lei sticla mare) și un vin roșu excepțional, pe care-l mai băuse Tati nu știu pe unde, se cheamă Gitana Lupi și la cârciuma asta a costat 245 lei. Cabernet sauvignon. Foarte, foarte bun. 

Dacă-i bal, bal să fie; luarăm și un desert (o singură porție; desigur că alegerea mi-a aparținut), ceva cu bezea și fructe (28 lei). De prisos să-l laud, vă dați seama că n-avea cum să fie decât delicios. 

... Ok, nu vă zic suma de pe nota de plată, vă dau un indiciu: doar bacșișul a fost în jur de 80 lei! 😊 Dar, trebuie să recunoașteți, ne-am destrăbălat de-a dreptul, a fost un adevărat festin! Absolut satisfăcuți, ne-am dus per pedes la hotel să ne recuperăm bagajele, pe urmă tot per pedes până la stația de taxiuri și, în sfârșit, motorizați – la gară! Ne-am luat rămas bun de la prietenul N și de la Timișoara și ne-am îmbarcat în vagonul de dormit ce avea să ne ducă spre casă... The end.

---

VIZUALIZĂRI: 201 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI