GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Unde mâncăm în stațiune? La Restaurantul Pensiunii Rubin.
Recenta incursiune de patru zile în stațiunea balneoclimaterică de pe malul râului Olănești (vezi impresii) a fost o reușită, atât din privința naturii generoase, cât și a stării vremii. Bineînțeles că în fiecare zi organismul își cerea drepturile: lichide și mâncare. Astfel, a trebuit să căutăm unități de alimentație publică care să ne satisfacă papilele gustative și să potolească gălăgia stomacului, mai ales după drumețiile frumoase efectuate în împrejurimi.
Am lecturat câte ceva pe Internet, păreri pro și contra unor restaurante din stațiune, ne-am orientat și după numărul de clienți existenți pe terase de-a lungul zilelor petrecute la Olănești. Într-una din zile am ales să ne oprim la unul din restaurantele existente de-a lungul străzii Mihai Eminescu, arteră ce duce spre Aleea Izvoarelor. Ne-a atras atenția clădirea roșie a pensiunii și restaurantul existent la parter, o încăpere potrivită ca dimensiuni, deschisă spre o terasă exterioară. Este vorba despre restaurantul Pensiunii Rubin care ne-a găzduit preț de o oră într-o după amiază târzie, după drumeția la Schitul Comanca (vezi impresii).
Întrucât nu doream să mâncăm ceva greu, sofisticat, am fost atrași aici de cuptorul de pizza aflat într-una din laturile terasei. Am ales să stăm pe terasa exterioară, destul de îngustă, care înconjoară pensiunea. Un tânăr chelner a sosit rapid și ne-a ajutat să ne „amenajăm” mesele, grupul fiind destul de numeros. Pe terasă mesele și scaunele sunt metalice, în interior predomină lemnul. La streașină atârnă ghivece cu mușcate și un mic ceas decorativ. Am primit apoi meniurile și am fost lăsați 5 minute să „rumegăm” vizual preparatele și prețurile. Scorurile sunt moderate, felurile de mâncare diverse, acoperind toate capitolele (de la aperitive, ciorbe, fripturi, până la pește, paste și pizza) și sortimentele de carne.
Am preferat câte o ciorbă de burtă (9 lei; nu extraordinară, cu puține fâșii de burtă) și ciorbă de văcuță (8 lei), drese cu smântână (4 lei/50 gr), ardei (1 leu/buc), mujdei de usturoi (2 lei) și pâine (preț per felie cred, 0,35). Pentru felul doi toată lumea s-a pus de acord în jurul mai multor sortimente de pizza: Quattro Stagioi, Pizza Con Tutto, Quatro Carni și Prosciutto e Funghi (21 lei fiecare sortiment). Pizza a fost gustoasă, coaptă pe vatră, cu blat subțire. Bineînțeles că mai întâi am comandat băuturi, cafea și suc, care au sosit numaidecât (espresso – 5 lei, limonadă – 16 lei/1litru, bere – 7 lei, suc acidulat – 6 lei).
Preparatele au fost ok, pizza gustoasă, porțiile de dimensiuni potrivite, prețurile decente, timpul de așteptare destul de scurt. Personalul cu care am interacționat a fost săritor și amabil. Toaletele foarte curate. De pe terasă am privit către oamenii care se plimbau agale pe aleea care seamănă cu un bâlci, la tarabe găsindu-se vrute și nevrute. În concluzie, recomand o masă la restaurantul Pensiunii Rubin, raportul calitate/preț fiind unul echitabil, în condițiile în care nu sunt foarte multe opțiuni în stațiune.
Alte „obiective” gastronomice
În capătul străzii Mihai Eminescu, lângă intrarea în Parcul Central, se află o tonetă de unde se poate achiziționa înghețată la dozator (2-3-4 lei cornetul, în funcție de mărime) – am încercat sperând la un gust al copilăriei, nu a fost strălucită.
Tot în acest loc, vis-a-vis de parc, se află la parterul unei clădiri (fost sediu al unei bănci) o cofetărie, frecventată intens de turiști și pacienți. Am intrat și noi de două ori pentru a cumpăra niște produse fabricate pe plan local, gustoase – foi de napolitană cu umplutură de nucă (nu foarte dulci) și halviță. Prăjiturile se încadrează în marja 4-6 lei, au și înghețată de la o firmă cunoscută. Mesele din interior erau mai mereu ocupate.
Pe seară am mai observat clienți la Grădina de Vară de lângă Hotel Tisa, unde cânta live o formație, dar și la restaurantele „suspendate” deasupra râului Olănești, aflate față în față – cele de la Hotel Stogu și Hotel Central. Mușterii aveau și cele vreo trei terase-restaurant aflate pe strada Mihai Eminescu, printre care și Rubin, menționată mai sus. Restaurant există și la Bar Turn, un loc interesant, inedit, situat deasupra Aleii Izvoarelor, dar acolo am observat că cei câțiva clienți preferau o cafea și o bere, nicidecum mâncare gătită.
Peste drum de Hotel Olănești, pe cum altfel decât numita stradă a Pieții, se află o mică Piață agroalimentară și nu numai. Tarabele sunt ocupate de dimineață și până la orele amiezii de cei care vând legume și fructe, dar și textile, cosmetice, încălțăminte etc. Locul nu arată însă foarte îmbietor, necesită o reamenajare. Tot în această zonă sunt două supermarketuri: Annabella și Diana. Pe Aleea Izvoarelor veți întâlni oameni din împrejurimi care vindeau mere de vară, pere „sântiliești” (le-am încercat, foarte gustoase), zmeură, mure, plante medicinale, ciuperci.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 25.07.18 10:48:02
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BĂILE OLĂNEȘTI.
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2021 [Restaurant hotel Imperial] Hotel Imperial — scris în 20.06.21 de Georgi742002 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Feb.2021 [Restaurant-terasă hotel Stogu] Prânz la Stogu – la Restaurantul Stogu din Olănești — scris în 08.02.21 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 [Restaurant-terasă hotel Stogu] In Baile Olanesti, la Stogu — scris în 08.09.20 de Dan&Ema din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2019 [Restaurant pensiunea Iulia Star [Băile Olănești]] Mancare buna la Iulia Star — scris în 27.07.19 de flo2345 din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Restaurant-terasă hotel Stogu] As reveni ... — scris în 07.08.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 [Restaurant pensiunea Iulia Star [Băile Olănești]] Restaurantul Pensiunii Iulia Star – un restaurant bun — scris în 02.08.18 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 [Restaurant pensiunea Ana Lăcrămioara] O pensiune (Ana Lacramioara) cu un restaurant de doi bani — scris în 17.08.15 de marcos74 din BUCURESTI - nu recomandă