GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La Castelul Lupilor
Dacă prietenul nostru din Hunedoara nu ne-ar fi vorbit despre Castelul Lupilor ca despre un loc deosebit și dacă nu ne-ar fi asigurat că vom petrece o după-miază frumoasă într-un cadru mai rar întâlnit, nu cred că am fi ajuns vreodată acolo.
Din Hunedoara până în Chimindia unde se află Castelul Lupilor, prin Simeria, sunt 24 km. Când am decis să luăm masa la Castelul Lupilor tocmai coborâserăm de la Cetatea Devei, așa încât am abordat cealaltă variantă, adică am traversat Mureșul și am continuat pe drumul șerpuit până în Chimindia (comuna Hărău) fără a mai trece prin Simeria.
Dincolo de poarta mare, larg deschisă, la poalele dealului se profilează turnul de piatră cu acoperiș roșcat și terasa castelului în fața căreia se află un mic parc.
Castelul Lupilor este amplasat pe locurile în care s-a născut una dintre cele mai vechi și mai frumoase legende istorice de la noi. Se spune că aici, pe aceste dealuri, Marele Lup Alb a strâns sub comanda sa toți lupii din Dacia pentru a le fi de ajutor strămoșilor noștri daci în luptele ce vor avea de înfruntat.
Apropiindu-mă de castel, privind și fotografiind ingenioasa amenajare exterioară - cu piatră brută, cu lemn "înnegrit" de vreme, cu blazoane și cu străjeri în armură - am înțeles de ce prietenul nostru ne-a recomandat Castelul Lupilor. Liniștea din jur, aura de legendă, aspectul exterior, toate au menirea de a te plasa în timp - imaginar - în urmă cu câteva secole.
Ceea ce vedem astăzi la Castelul Lupilor este o clădire medievală consolidată, restaurată și extinsă care a servit în sec. XVIII drept cazarmă pentru ofițerii garnizoanei austro-ungare. Iscusit decorat și amenajat, în prezent Castelul Lupilor este nu doar un reper istoric, dar și un reper al ospitalității acestor locuri. Cu prilejul vizitei noastre acolo, am aflat că locația are și posibilități de cazare în camere deosebite, cu tematică medievală, clasică sau orientală (Iatacul Reginei, Odaia Prințesei, Camera de Tortură, Camera Țărănească, Odaia Familiei, Camera Romană, Camera Asiatică și Camera Orientală), dar pentru că nu am fost cazați acolo și nici măcar nu le-am văzut în interior, nu voi face nici o referire în plus la acestea.
Intrarea în restaurant se află la capătul scării de lângă turn. Recepția este în stânga, dincolo de un pian alb, cu partituri pregătite în așteptarea virtuozului care-i va gâdila clapele. Amplasarea recepției este un amănunt important chiar dacă nu veți fi cazați acolo. Dacă doriți să achitați cu cardul consumația de la restaurant, veți face această operațiune la recepție și nu la ospătar așa cum se obișnuiește prin alte părți.
Pereții sălii de servire sunt capitonați cu gravuri medievale, cu colecții de arme de epocă, cu halebarde și blazoane înfățișând lupi, iar ferestrele sunt acoperite cu perdele și draperii stilate. Mobilierul din lemn masiv, candelabrele și aplicele amintesc de asemenea de stilul epocii.
Primirea oaspeților se face cu pălincă servită dintr-o sticlă specială, în formă de armă, așezată pe un dispozitiv de lemn. Pentru că eram la volan, din păcate, politicos, a trebuit să refuzăm oferta de bun venit.
Meniurile sunt ele însele o delectare. "Gustarea Domniței", "Mâncarea Prințului Rebel", "Dorința ascunsă a Regelui Arthur", "Mușchi de vită pe piatra-ncinsă" și alte preparate cu nume care mai de care mai năstrușnice, figurau - sumar descrise - în meniul prezentat. Pentru numele său insolit, am ales "Coaste de drac" la care am adăugat "Mușchi de porc cu măr și cartofi domnești" și "Bulz de la Chimindia". Băuturi? Din motivul invocat mai sus, doar bere fără alcool.
Despre "Coastele de drac" se spune că sunt preparate după o rețetă veche, din 1827, păstrată ca mare secret de logofătul castelului și lăsată cu limbă de moarte bucătarului care a jurat că numai aici, la Castelul Lupilor, va face uz de ea. De fapt, realist privind problema, ai de-a face cu niște coaste fripte care pot fi mai pătrunse sau mai puțin pătrunse, după noroc. Alături se servesc niște cartofi la cuptor - foarte, foarte buni - numiți și ei "Cartofi Castelul Lupilor". Păi, cum altfel?
Lista de "Dulcegării de la Curtea Castelului" nu este prea lungă și începe cu o declarație: "Constat, cu-n minim de efort, / Un lucru cert - și nu mă mir, / Cireașă nu avem pe tort / Că toți cireșii sunt… furnir." O referire la faptul că mobilierul este din lemn natur? Sau poate informarea că locul cireșei de decor a fost luat de fructele de pădure?
"Ispita Regelui" este desertul care m-a ispitit și pe mine. "Când Regele era supărat, Regina intra în bucătărie și prepara spre răsfățul și trezirea tuturor simțurilor lui, o cremă de vanilie magică cu fructe de pădure, care să-l îmbuneze." Ei, cum puteam să nu fiu curioasă ce gătea regina când intra în bucătărie și mai ales cu ce putea fi îmbunat un rege furios? Dar, din păcate, desertul "Ispita Regelui" nu ne-a putut fi oferit pentru că nu mai era. A trebuit să ne mulțumim cu "Desertul Castelul Lupilor" și cu "Desertul Surpriză" ambele în porții atât de mari încât au rămas în bună parte pe farfurii.
Prețuri? Nu voi spune decât că nu sunt tocmai mici. Dacă vreți amănunte, priviți fotografiile atașate și vă veți face o idee!
La final, o dată cu nota de plată, ni s-au oferit două cărți de vizită având pe verso calendarul anului 2016.
La plecare, am aflat că - chiar în dimineața zilei în care am fost și noi acolo - Castelul Lupilor a fost premiat de AmFostAcolo. Desigur, cu impresii proaspete în legătură cu evenimentul, lucrătorilor restaurantului nu le-a fost greu să remarce că au și oaspeți care fac parte din comunitatea AmFostAcolo. Canadiana primită acum doi ani la Întâlnirea de la Moieciu, cu inscripția "Elita AmFostAcolo" m-a desconspirat, iar la sfârșit recepționera și ospătărița care ne-a servit ne-au reținut câteva minute exprimându-și bucuria că locația lor a fost remarcată și premiată de cel mai exigent juriu, acela al consumatorului de turism.
Trimis de iulianic in 22.03.16 19:04:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în DEVA.
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
14 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Coastele de drac arată foarte bine! Ar fi mers stropite cu ceva vin, dar asta e... la volan nu-i de joacă!
Vazand pozele nu-mi venea sa cred ca avem asa ceva la noi, ca exista oameni gospodari carora sa le pese, si uite ca exista. Iar tu inca o data arati de ce ocupi pozitia fruntasa, esti atenta atat la aspectul general cat si la detalii, descriere care suna ca o reclama, iar poze care spuneau ele totul. Cat despre pozele cu desertul ce sa spun, aratau bestial, imi venea sa zic ca nici nu vreau altceva decat desert, desi si niste coaste ar fi fost perfecte. Felicitari pentru locul acesta pe care ai dorit sa-l imparti cu noi.
@Crazy_Mouse - Coastele de drac arată într-adevăr bine, dar trebuie să ai dinți puternici. Că doar nu s-o lăsa dracul atât de ușor mestecat. Creasta de slană friptă face tot designul farfuriei.
Cât despre vin... din nou trebuie să-ți dau dreptate. Coastele de drac mergeau stropite cu un vin bun. Unde mai pui că locația se laudă că posedă o vinotecă unde se regăsesc vinuri rafinate, din diverse țări. Nu știu cum este și nu am gustat vinul de acolo.
Vă invidiez pentru că aţi găsit un asemenea loc!! Mi-ar fi plăcut şi mie să fiu servit la acest castel-restaurant. Şi ce aproape am fost de el!
@mishu - Da, mai există și locații frumoase, cu servicii bune, păcat că unele sunt atât de ascunse și nu beneficiază de prea multă publicitate. Acum, când a fost premiat de AmFostAcolo, Castelul Lupilor poate că va deveni mai cunoscut.
@Rodel și @traian.leuca - Despre Castelul Lupilor am aflat și noi tot acum. Dacă nu era prietenul nostru (care locuiește în Hunedoara) cred că ne întorceam acasă fără să fi trecut pe acolo.
Nu m-am dat inca jos din pat insa dupa pozele vazute, ma duc sa atac frigiderul!!!
Am trait sa o citesc si p' asta!!! Cineva sa se "plinga" de marimea desertului, care mie, vazind poza, mi se pare bun de o masea!
@adri-nico - Și mie îmi plac dulciurile, dar nu pot mânca prea mult. Poate că în poză porțiile ți se par mici, dar nu e deloc așa. Ele reprezintă 1/8 dintr-un tort mare, iar după ce ai gustat "Bulz de Chimindia" și ai ronțăit "Coaste de drac", nu prea mai poți termina desertul.
Să-ți spun un secret! Nici felia din tortul aniversar AFA nu am reușit s-o consum deși era cu mult mai subțirică.
Sa mai spun ca am salivat masiv vazand pozele tale? Superba locatie, foarte frumoase amenajarile. De cate ori merg dupa apa la Chimindia vad reclama acestui locas si imi tot promit sa poposesc si eu acolo. Nu stiu daca ati aflat sau nu, in Chimindia exista un izvor de apa minerala (ca Borsecul dar nu chiar asa tare acidulata), e captat in incinta fostul C. A. P. Recunosc ca noi am devenit "dependenti"de acea apa si mergem cam o data pe luna sa umplem un portbagaj de sticle . Felicitari pentru articol si pentru poze, sunt superbe! E o locatie unde merita sa ajungi si sa degusti preparatele lor fantastice (preparatele ca preparatele dar descrierea lor din meniu face toti banii...)
@ioana74 - Aflaserăm de apele binefăcătoare de la Chimindia, dar nu a fost timp și pentru ele. Chiar și așa, Castelul Lupilor ne-a făcut să întârziem mult la programul serii de vineri și am ratat focul de tabără.
Cu adevărat (și am mărturisit asta în articol) descrierea preparatelor în meniu m-a dat gata. Nu sunt o mâncăcioasă sau o pofticioasă, dar o descriere atractivă, făcută cu talent și puțin mister, pe lângă un cadru de poveste, face toți banii la astfel de locații. Și... prețurile nu sunt deloc modeste.
@adri-nico - Da, era cam transparentă, dar unde ai văzut tu - la petrecerile mari, cu mulți invitați - porții mari la tort? Se taie mic, mititel. Dacă s-ar oferi o porție de 150 g fiecărui învitat, nu numai că ar trebui un tort de 15 kg pentru o adunare de 100 persoane, dar cred că ar fi un mare, mare prăpăd. Cine ar putea mânca toată porția după o masă îmbelșugată așa cum se obișnuiește la petrecerile românești?
La o comandă individuală, da, porția este foarte mare pentru că oricum o plătești chiar dacă rămâne pe farfurie.
@webmaster - Am remarcat că pe site există secțiunea Castelul Lupilor [Chimindia], DEVA care conține doar un singur review neînsoțit de fotografii. Dacă vi se pare potrivit, mutați articolul meu La castelul Lupilor în această secțiune. Chiar dacă se referă doar la restaurant și nu la locația în totalitate (eu nefiind cazată acolo) cred că prin pozele atașate, articolul meu spune mai mult.
Rubrica respectvă este de tip diferit — "DE CAZARE". După cum ştii, nu acceptăm reviews-uri despre o unitate de cazare dacă doar s-a mâncat acolo...
Articolul tău ar putea fi eventual mutat într-o rubrică "Restaurante în Chimindia", ori "Descoperă Chimindia", dar niciuna dintre aceste rubrici nu şi-ar justifica, în *acest moment*, crearea.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 [Green Place Bistro [Simeria]] Green Place — scris în 12.07.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2023 [Restaurantul Cocoșul de Aur] Experiența de neuitat — scris în 28.08.23 de ux130532 din CRAIOVA - nu recomandă
- May.2022 [Restaurant han Moș Opincă] Furt pe fata! — scris în 14.05.22 de ux124860 din DEVA
- Aug.2021 [Pizzeria Casa Rustica] Mâncare bună și gustoasă! — scris în 24.08.21 de roxette13 din PITESTI - RECOMANDĂ
- May.2021 BöRD 13, un loc perfect pentru a mânca bine dar și pentru o vedere spectaculoasă! — scris în 13.06.21 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Aug.2019 [Restaurantul Cocoșul de Aur] Restaurantul „Cocoșul de Aur” – Aur în Deva? Oare? — scris în 14.09.19 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 [Restaurant Dunărea] Dezamagire — scris în 23.07.19 de oanagogan din IASI - nu recomandă