La Castelul Lupilor

TIPĂREȘTE

Dacă prietenul nostru din Hunedoara nu ne-ar fi vorbit despre Castelul Lupilor ca despre un loc deosebit și dacă nu ne-ar fi asigurat că vom petrece o după-miază frumoasă într-un cadru mai rar întâlnit, nu cred că am fi ajuns vreodată acolo.

Din Hunedoara până în Chimindia unde se află Castelul Lupilor, prin Simeria, sunt 24 km. Când am decis să luăm masa la Castelul Lupilor tocmai coborâserăm de la Cetatea Devei, așa încât am abordat cealaltă variantă, adică am traversat Mureșul și am continuat pe drumul șerpuit până în Chimindia (comuna Hărău) fără a mai trece prin Simeria.

Dincolo de poarta mare, larg deschisă, la poalele dealului se profilează turnul de piatră cu acoperiș roșcat și terasa castelului în fața căreia se află un mic parc.

Castelul Lupilor este amplasat pe locurile în care s-a născut una dintre cele mai vechi și mai frumoase legende istorice de la noi. Se spune că aici, pe aceste dealuri, Marele Lup Alb a strâns sub comanda sa toți lupii din Dacia pentru a le fi de ajutor strămoșilor noștri daci în luptele ce vor avea de înfruntat.

Apropiindu-mă de castel, privind și fotografiind ingenioasa amenajare exterioară - cu piatră brută, cu lemn "înnegrit" de vreme, cu blazoane și cu străjeri în armură - am înțeles de ce prietenul nostru ne-a recomandat Castelul Lupilor. Liniștea din jur, aura de legendă, aspectul exterior, toate au menirea de a te plasa în timp - imaginar - în urmă cu câteva secole.

Ceea ce vedem astăzi la Castelul Lupilor este o clădire medievală consolidată, restaurată și extinsă care a servit în sec. XVIII drept cazarmă pentru ofițerii garnizoanei austro-ungare. Iscusit decorat și amenajat, în prezent Castelul Lupilor este nu doar un reper istoric, dar și un reper al ospitalității acestor locuri. Cu prilejul vizitei noastre acolo, am aflat că locația are și posibilități de cazare în camere deosebite, cu tematică medievală, clasică sau orientală (Iatacul Reginei, Odaia Prințesei, Camera de Tortură, Camera Țărănească, Odaia Familiei, Camera Romană, Camera Asiatică și Camera Orientală), dar pentru că nu am fost cazați acolo și nici măcar nu le-am văzut în interior, nu voi face nici o referire în plus la acestea.

Intrarea în restaurant se află la capătul scării de lângă turn. Recepția este în stânga, dincolo de un pian alb, cu partituri pregătite în așteptarea virtuozului care-i va gâdila clapele. Amplasarea recepției este un amănunt important chiar dacă nu veți fi cazați acolo. Dacă doriți să achitați cu cardul consumația de la restaurant, veți face această operațiune la recepție și nu la ospătar așa cum se obișnuiește prin alte părți.

Pereții sălii de servire sunt capitonați cu gravuri medievale, cu colecții de arme de epocă, cu halebarde și blazoane înfățișând lupi, iar ferestrele sunt acoperite cu perdele și draperii stilate. Mobilierul din lemn masiv, candelabrele și aplicele amintesc de asemenea de stilul epocii.

Primirea oaspeților se face cu pălincă servită dintr-o sticlă specială, în formă de armă, așezată pe un dispozitiv de lemn. Pentru că eram la volan, din păcate, politicos, a trebuit să refuzăm oferta de bun venit.

Meniurile sunt ele însele o delectare. "Gustarea Domniței", "Mâncarea Prințului Rebel", "Dorința ascunsă a Regelui Arthur", "Mușchi de vită pe piatra-ncinsă" și alte preparate cu nume care mai de care mai năstrușnice, figurau - sumar descrise - în meniul prezentat. Pentru numele său insolit, am ales "Coaste de drac" la care am adăugat "Mușchi de porc cu măr și cartofi domnești" și "Bulz de la Chimindia". Băuturi? Din motivul invocat mai sus, doar bere fără alcool.

Despre "Coastele de drac" se spune că sunt preparate după o rețetă veche, din 1827, păstrată ca mare secret de logofătul castelului și lăsată cu limbă de moarte bucătarului care a jurat că numai aici, la Castelul Lupilor, va face uz de ea. De fapt, realist privind problema, ai de-a face cu niște coaste fripte care pot fi mai pătrunse sau mai puțin pătrunse, după noroc. Alături se servesc niște cartofi la cuptor - foarte, foarte buni - numiți și ei "Cartofi Castelul Lupilor". Păi, cum altfel?

Lista de "Dulcegării de la Curtea Castelului" nu este prea lungă și începe cu o declarație: "Constat, cu-n minim de efort, / Un lucru cert - și nu mă mir, / Cireașă nu avem pe tort / Că toți cireșii sunt… furnir." O referire la faptul că mobilierul este din lemn natur? Sau poate informarea că locul cireșei de decor a fost luat de fructele de pădure?

"Ispita Regelui" este desertul care m-a ispitit și pe mine. "Când Regele era supărat, Regina intra în bucătărie și prepara spre răsfățul și trezirea tuturor simțurilor lui, o cremă de vanilie magică cu fructe de pădure, care să-l îmbuneze." Ei, cum puteam să nu fiu curioasă ce gătea regina când intra în bucătărie și mai ales cu ce putea fi îmbunat un rege furios? Dar, din păcate, desertul "Ispita Regelui" nu ne-a putut fi oferit pentru că nu mai era. A trebuit să ne mulțumim cu "Desertul Castelul Lupilor" și cu "Desertul Surpriză" ambele în porții atât de mari încât au rămas în bună parte pe farfurii.

Prețuri? Nu voi spune decât că nu sunt tocmai mici. Dacă vreți amănunte, priviți fotografiile atașate și vă veți face o idee!

La final, o dată cu nota de plată, ni s-au oferit două cărți de vizită având pe verso calendarul anului 2016.

La plecare, am aflat că - chiar în dimineața zilei în care am fost și noi acolo - Castelul Lupilor a fost premiat de AmFostAcolo. Desigur, cu impresii proaspete în legătură cu evenimentul, lucrătorilor restaurantului nu le-a fost greu să remarce că au și oaspeți care fac parte din comunitatea AmFostAcolo. Canadiana primită acum doi ani la Întâlnirea de la Moieciu, cu inscripția "Elita AmFostAcolo" m-a desconspirat, iar la sfârșit recepționera și ospătărița care ne-a servit ne-au reținut câteva minute exprimându-și bucuria că locația lor a fost remarcată și premiată de cel mai exigent juriu, acela al consumatorului de turism.

---

VIZUALIZĂRI: 10078 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI