GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un local cu tentă turcească în centrul Clujului – Tramway Bistro
Orașul Cluj Napoca este un loc plin de viață, de tineret, de localuri, cel puțin în zona centrală. După ce ne-am cazat la Hotel Alexis (vezi impresii), am scăpat și de grija autoturismului lăsându-l în parcarea unității de cazare, am profitat de după-amiaza frumoasă de toamnă și am ieșit la o mică plimbare. După un timp organismul a început să își ceară tainul și ne-a silit să ne îndreptăm privirile spre firmele care se lăudau cu bucate gustoase. Ne-a atras imaginea tramvaiului roșu din Istanbul și am intrat la Tramway Caffe & Bistro.
În fața localului erau afișate meniurile zilei în două variante (17 și 27 lei), iar în gangul de alături se afla o tonetă roșie unde un tânăr cu fes turcesc comercializa castane coapte, porumb copt și acadele. Ne aflăm pe bulevardul Eroilor nr. 11, peste drum de Centrul de Informare Turistică, pe pietonalul înțesat de locuri unde putem mânca ceva și sta la taifas.
Pătrundem în localul care are drept temă principală tramvaiul roșu de epocă care străbate Istiklal Caddesi către Piața Taksim din Istanbul. Amenajările interioare și decorațiunile sunt drăguțe, în ton cu tema aleasă de proprietari, dar doar atât – meniul nu avea (aproape) nimic turcesc de oferit. Bistroul are vreo 6 mese în prima sală plus barul și încă câteva măsuțe într-un separeu în spate. Două canapele sunt amplasate în fața vitrinelor, care se deschid în anotimpul cald – acolo se poate savura o narghilea. Vara se scot măsuțe în fața localului, pe pietonal.
În interior am ocupat două locuri așezându-ne pe o banchetă lângă perete; masa era acoperită cu un napron personalizat cu imagini din Istanbul și în mijloc trona oliviera din lemn cu sare, piper, ulei, oțet și șervețele. Între nervurile bolților gotice sunt câteva fresce pictate ilustrând aceeași temă: tramvaiul roșu, dar și câteva personaje feminine. De tavan atârnă cunoscutele sfere de sticlă turcești frumos colorate, corpuri de iluminat decorative în stil mozaic, mai mari ori mai mici, în spirală sau fixe. Veioze în același stil, afișe publicitare înrămate, fotografii de epocă, machete cu tramvaiul roșu, un ceas de perete – sunt elemente decorative prezente în bistrou.
Am întrebat dacă meniurile zilei mai sunt disponibile, am primit un răspuns afirmativ, dar totuși am cerut meniul pentru a vedea dacă găsim vreo bucată de sorginte turcească. Nedorind să mâncăm și ciorbă (cum era inclus în meniul zilei) și negăsind felurile turcești visate am ales câte ceva din meniu, nimic special. Chelnerița a fost amabilă, ne-a adus mai întâi berea (7,5 lei/500 ml) și cafeaua (5 lei/espresso lung și 6 lei /espresso lung cu lapte – cică ar fi o invenție românească, toxică). Peste circa 20 de minute au sosit și preparatele comandate: quesadilla de pui cu două sosuri (22,50 lei) și pulpe de pui dezosate la grătar cu cartofi prăjiți (14 lei + 6 lei). Produsele au fost gustoase, sunt preparate uzuale, ar fi fost culmea să nu fie bune.
Un pic peste o oră am stat în lumea turcească de la Tramway Caffe & Bistro, sorbind ușor din cafea și discutând vrute și nevrute. Între timp în local au mai apărut câțiva clienți, mulți trecători oprindu-se afară pentru o porție de castane coapte (6,5 lei/100 gr).
Serviciile au fost bune, preparatele corect gătite, prețurile ok – doar suntem în centrul Clujului. Sunt așa de multe localuri drăguțe în oraș încât e greu de ales; mie mi-a plăcut atmosfera oarecum turcească indusă de amenajări, în ciuda lipsei produselor tradiționale turcești. Priviți cu atenție, citiți impresii și alegeți după afinități.
Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 02.11.18 21:32:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Nu știu cum a fost gustul cafelei de la „Tramway Caffe & Bistro”! Presupun că a fost bun, însă, nu știu dacă ai băut vreodată cafea făcută la nisip!
În copilăria mea, tata avea o tăviță de tablă cu nisip și-și făcea cafeaua în într-un ibric de aramă pus în nisipul tăviței, pe aragaz. Cafeaua o lua de la un armean, de vis-a-vis de fosta piață Matache, care o prăjea într-un vas mare, în prăvălia lui, o stropea cu rom sau coniac în timpul prăjirii lente! Mirosea superb în prăvălia lui!!! Era pe la sfârșitul anilor '60, când „mandatarii” au avut voie să aibă mici afaceri.
N-am să uit niciodată gustul acelor cafele!!!
Puțin înainte de '89, în rotonda Pieței Kogălniceanu, era un loc mic unde se mai făcea cafea la nisip (cred că a durat și puțin după „revoluție”)
Să ai alegeri inspirate!
@tata123: Ooofff, macar cafeaua sa fi fost turceasca si cu caimac! Nici baclava n-aveau?
N-arata rau pentru un oras ca si Clujul, preturi corecte, decente...
Sa nu te miri ca produse uzuale pot fi gatite incorect: ori crude, ori arse.
Sa va fie de bine!
@doinafil: Mulțumesc pentru lectură și pentru amintirile expuse nouă pe ecranul calculatorului/telefonului. Din epoca comunistă îmi aduc aminte doar de nechezolul care se găsea la vânzare, apoi după 1989 cafea boabe vărsată ori cafea cu arome.
Cafeaua de la Tramway a avut un gust uzual, ne-am bucurat însă de atmosferă și de clipele de relaxare.
@Zoazore: Localul arată destul de bine, dar în ciuda aspectului tematic meniul nu prea avea nimic de-a face cu bucătăria turcească. Din ce îmi amintesc baclavaua nu era pe lista deserturilor.
Ai dreptate, chiar și preparatele simple pot fi ratate. Și încă cum...
Sunt o mulțime de localuri în centrul Clujului și destul de multe au prețuri accesibile și arată excepțional.
O săptămână bună.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 [Restaurant Maimuța Plângătoare] Maimuța plângătoare – un restaurant cu nume inedit!!! — scris în 01.11.24 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2024 [Rhedey Cafe] Delicii ale bucatariei unguresti din Transilvania — scris în 28.08.24 de Flo66 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 [Cimbru Author Cuisine] Cimbru Author Cuisine - o minunată experiență de fine dining în Cluj Napoca — scris în 30.04.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Câteva experiențe culinare în Cluj — scris în 28.04.24 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 [Restaurant & Pub Rochelle] Papa bun cu view plăcut — scris în 05.11.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 [Carmangeria Moldovan] La carne — scris în 26.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Apr.2023 [Form Cafe (Pub)] Form — scris în 04.05.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ