Varză a la Cluj la Vărzărie

TIPĂREȘTE

Ce zice românul când vede cerul înnorat? ˝Aoleu, ce ploaie vine de la Cluj! ˝ şi ce mai ştie despre Cluj? Că acolo se mănâncă ˝varză a la Cluj˝.

Când am ieşit din catedrala Ortodoxă Mitropolitană şi cum stătea să plouă iar nouă ne era foame, am hotărât că cel mai bun lucru pe care-l avem de făcut în ora care ne-a mai rămas până la întâlnirea cu restul grupului, ar fi să mâncăm o varză a la Cluj. Am intrat în câteva restaurante şi terase fiţoase din apropierea catedralei dar chelnerii strâmbau din nas şi ne ziceau că ei nu servesc aşa ceva. Ne-am lămurit că pierdem degeaba timpul şi am întrebat un poliţist. ˝Ţineţi-o drept, restaurantul e pe aici pe undeva˝.

Ne-am aliniat astfel: în capul grupului trei cercetaşe bune de picior, la distanţă de vreo zece metri o alta şi la coadă, eu. Ce pierdeam teren în timpul mersului recuperam cât ele întrebau în stânga şi dreapta aşa că practic am ajuns odată pe bul. Eroilor nr. 36 în faţa restaurantului Vărzărie.

Restaurantul funcţionează într-o clădire modestă fără etaj şi are o intrare cu uşi de termopan care dau direct în salon. Numele firmei este scris direct pe geam ˝Vărzărie˝dar deasupra ferestrei mai este un înscris Păstăioase care bănuiesc că este format din beculeţe care luminează noaptea. Alături de corpul principal, adică de uşa de intrare este un gang larg, acoperit, cu măsuţe şi scaune şi care serveşte drept terasă Continuarea acestei terase este o curte tot cu măsuţe şi scaune protejate de umbrele solare. Acolo, noi, cele cinci graţii am luat loc la masă.

Mobilierul era modest spre foarte modest şi cred că nu a fost schimbat de prin 2000 dacă nu din anul deschiderii restaurantului în 1968. Totul, dar absolut totul până şi feţele de masă sau glastra cu flori, serveţelele puse în pahare, solniţele, îmi aducea aminte de cum arătau pe vremea mea terasele comuniste obişnuite.

Cum ne-am aşezat şi ne întrebam dacă am făcut bine că am oprit în asemenea speluncă, imediat ni s-a adus meniul şi nici n-am apucat să închidem gura şi au sosit sticlele de bere rece. Am frunzărit de politeţe meniul spunând în cor ˝ 5 porţii varză a la Cluj˝.

Cu privire la preţuri, puteam cădea pe spate dacă scaunele n-ar fi avut spătar (nota bene: aveau şi pernuţe). Să vă enumăr nişte preţuri: ciorbă de burtă 100/ 300gr. = 10 lei, supă de fasole 400/40gr. cu costiţă= 9 lei, ciorbă ţărănească de văcuţă 360/40gr. = 9 lei, piept de pui, de curcan la grătar sau şniţel de porc 300/100gr =18 lei, varză a la Cluj cu smântână, 350gr= 17 lei, ciolan afumat 130 gr =10 lei, iahnie de fasole cu piept de pui, curcan sau porc 300/100 =18 lei, sarmale cu carne şi ciolan 240/140/60 =18 lei şi lista ar putea continua cu mâncăruri tradiţionale ieftine. Cât despre dulciuri o porţie de papanaşi 100/30gr. cu smântână costa 10 lei, o porţie de tăiţei cu nucă 320/80gr= 10 lei şi celebra Vergabeles care e o budincă de tăieţei cu brânză dulce, stafide, coajă de lămâie 250 gr= 7 lei. Bucătăresele spun că zilnic fac 80-90 de porţii de Vergabeles şi duminica până la 120. Berea noastră cea de toate zilele la 500 ml, cu sau fără alcool, la sticlă sau halbă era între 4-6 lei.

Nici n-am apucat să bem un pahar de bere şi a venit şi varza a la Cluj. Eu credeam că e aceiaşi compoziţie cu a sarmalelor noastre numai că (de lene) clujencele nu le înfăşoară. Nici vorbă! Pe lângă orez, carne, ceapă, sare, piper, papricaş în oala mare în care se prepară, reţeta tradiţională cere să se pună şi o găină grasă sau jumătate de raţă dodoloacă dar probabil acum este suficient numai ceva kaizer şi o lingură-două de untură. De gust ce să mai spun? Dacă porţia n-ar fi fost atât de mare şi săţioasă aş mai fi comandat una.

Să nu credeţi că în conformitate cu ce v-am scris Vărzăria-Păstăioase este o locantă de mâna a şaptea. Dacă vă spun că aici au luat masa Stela Popescu, Arşinel, Radu Beligan, Emil Boc, Emil Hurezeanu, veţi spune că unii fiind în turnee trebuiau să mănânce undeva. Dacă vă spun că anul trecut cu ocazia TIFF 2017 (Festivalul Internaţional al Filmului Transilvania) reţinerea unei mese trebuia făcută din timp, veţi spune că tot nu e suficient. Dar dacă vă spun că Vărzăria a apărut în cadrul unui reportaj de călătorie elogios în revista Vogue atunci cu siguranţă că v-am convins.

Mă întreb dacă proprietarul localului Dorel Filip, probabil un fin psiholog, n-a vrut special să păstreze atmosfera din Epoca de Aur? Unii sunt nostalgici după epocă, alţii după tinereţe şi atunci unde în altă parte pot găsi atmosfera de atunci? Şi dacă la concret ambientul e completat cu o porţie de varză a la Cluj şi Vergabeles, cu siguranţă dacă eşti senior te întorci în timp cu 50 de ani iar dacă eşti tânăr şi mai ales turist străin ai ocazia să vezi cum a fost la noi şi să guşti o curiozitate.

WEB, dacă se poate https://www.youtube.com/watch?v=CI5lyGVJtgg

---

VIZUALIZĂRI: 3995 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI