De mâncat și de băut în Cluj-Napoca

TIPĂREȘTE

Am ajuns în Cluj la începutul lui noiembrie 2015 pentru a participa la o conferință. Recunosc că acesta a fost mai mult pretextul, căci adevăratul motiv a fost să-mi prelungesc șederea cu vreo 2-3 zile pe care să le petrec cu fiica mea, studentă în acest frumos oraș transilvan. Momentul a picat foarte bine pentru psihicul meu serios zdruncinat de proaspăta tragedie din clubul bucureștean Colectiv, care mă marcase profund și la modul personal. Zilele treceau cum treceau, că mă luam cu munca, dar serile... Dacă oricare din copiii mei ar fi fost în București atunci, probabil că ar fi fost acolo... Dar oare în câte alte situații asemănătoare nu s-or fi aflat de atâtea alte ori, la Galați, la Cluj sau aiurea - și niciunuia dintre noi nu i-a trecut măcar prin minte că au pășit pe buza prăpastiei?! Oare la câte alte pericole similare ne expunem cu inconștiență noi și copiii noștri în fiecare zi lăsată de Dumnezeu?!... Călătoria la Cluj și reîntâlnirea cu copila mea și cu prietenii ei au fost începutul terapiei; mi-am revenit destul de greu și doar întrucâtva, a fost ca și cum mi-ar fi murit, unul după altul, 63 dintre născuții mei...

Nu știu de ce am scris aceste lucruri, pur și simplu degetele au prins a aluneca pe tastatură... În fond, vreau să vă povestesc lucruri spumoase și savuroase despre mâncătoriile Clujului, ar trebui să șterg cuvintele de mai sus, dar - iertați-mă! - n-o să fac asta, căci ele vorbesc despre mine și de-abia le-am făcut să vorbească și, vorbind, începe o nouă etapă a vindecării...

Am rezervat o cameră dublă la Capitolina City Chic Hotel (despre care voi scrie separat, căci merită), iar Istețica a venit să stea cu mine, ca să ne fie mai ușor "să facem chestii împreună". Prima chestie pe care am făcut-o în prima dimineață a fost să vizităm Muzeul Etnografic al Transilvaniei (despre care deasemenea ar merita să scriu). Când am ieșit, am constatat că mai aveam aproximativ o oră până la întâlnirea cu Maria, pe care o invitaserăm să mâncăm împreună de prânz la un restaurant de care fetele auziseră de curând și pe care vroiau să-l inaugureze cu mine.

Ce facem până atunci însă?! "Știu! Te duc la Doamna T, să bem o cafea! ", zise Istețica. Doamna T este o cafenea-bistrou-magazin de delicatețuri, la care am ajuns în 2 timpi și 3 mișcări, fiind situată pe Strada Napoca, la nr. 10. Am pătruns printr-un mic gang într-o curte interioară în care tremurau zgribulite, printre plante agățătoare pe jumătate ofilite, vreo 2 mese cu scaunele aferente. Am gratulat cu o poză ghiveciul de la intrare, ce conținea o plantă movulie, apoi am pătruns înăuntru, într-o cameră ai cărei pereți erau aproape în totalitate acoperiți de tablouri. Le-am admirat deocamdată din mers și am pășit în a doua încăpere, în semiîntunericul căreia am putut distinge câteva mese de 4 persoane. Eram singurii clienți și, după ce ne-am ocupat locurile și am început să ne acomodăm privirile, ne-am trezit cu un "Bine ați venit! " și cu două meniuri oferite de o doamnă drăguță; să fie chiar Doamna T?!...

Am studiat oferta de gustări mai mult din curiozitate, căci micul-dejun fusese îndestulător la Capitolina și oricum prânzul era aproape. Sucurile gastrice și salivare au început totuși să se secrete la greu în timp ce citeam: Tartine T (3 felii pâine prăjită, bulete de unt cu măsline, pastă de pește, brânză cu chimen, salate = 16 lei); Ochiuri T (2 ochiuri Benedict în cuib de pâine integrală cu brânză, unt, salată, verdețuri =18 lei), Iaurt cu verdețuri (iaurt de capră, mentă, busuioc =8 lei), Bon matin (iaurt, cereale integrale, fructe proaspete, polen = 11 lei). Am înghițit în sec și am trecut la meniul de soluții și suspensii, pe care oricum eram chitite de la început. ne-am hotărât într-un final pentru câte o cafea cu cardamon (9 lei), deși mie una îmi făcea cu ochiul și cafeaua la nisip sau cafeaua T, cu coniac flambat, portocală și frișcă:P...

În timpul cât am așteptat comenzile, am inspectat puțin domeniul. Picturile de pe pereți (de vânzare), sobele de teracotă și colivia cu canari de la fereastră le remarcaserăm deja; dar în rest!... Bine, Istețica era de-a casei, însă mi-a mărturisit că și pentru ea prima impresie fusese cam la fel cu a mea: "My God! Câte lucruri adunate într-un singur loc! " În primul rând, cărți. Zeci de cărți, poate chiar sute. Peste tot: pe etajere, pe mese, într-un rastel special cu cărți de vânzare, semnate de autori clujeni (la final, chiar și nota de plată ne-a fost adusă tot... între filele unei cărți!). Apoi, borcane cu tot felul de ciudățenii: dulceață de ardei iuți, de ceapă, de usturoi, sosuri dulci sau picante, dar și punguțe și recipiente cu bomboane dacice (prune uscate umplute cu nuci), sare cu petale de trandafiri sau uleiuri presate la rece (de in, dovleac, floarea-soarelui). Cești de porțelan, tăvi decorative, veioze, scorpioni captivi în plexiglas, un acvariu cu pești colorați... Și enumerarea ar putea continua, dacă memoria mea nu mi-ar juca feste sau dacă pozele făcute cu telefonul nu ar fi atât de încețoșate (în pre-depresia în care mă aflasem, refuzasem să iau cu mine "frivola" cameră foto și acum mă chinuiam să-mi salvez amintirile cu ce aveam la îndemână).

Abia am avut timp să imortalizez și micuța vitrină frigorifică în care se etalau câteva chestii decadent de dulci, precum și pe cățelul plictisit ce se lățise cât jumătate din camera alăturată, că ne-au și venit comenzile, cu tot dichisul: cafelele aromate, în care chiar plutea câte o păstaie de cardamon, servite (cum altfel?) în ceșcuțe delicate de porțelan, însoțite de o pricomigdală pe farfurioara asortată, precum și de câte un pahar mare de apă rece și un bol cu cubulețe de zahăr brun.

... Am descântat delicioasa băutură, în timp ce am depănat cu Istețica amintiri mai vechi sau mai noi... Am mulțumit frumos Doamnei T pentru tratație și ne-am grăbit apoi la întâlnirea cu Maria, promițându-ne să mai revenim în acest loc intim, în care ne-am simțit ca în vizită la o prietenă... Și să mai povestim și altora despre el :)...

... N-am avut prea mulți pași de făcut, căci Restaurantul Zama e tot pe Strada Napoca, dar la nr. 16. Cică tradițional românesc reinventat!... Mai mult reinventat decât tradițional, dar... mi-a plăcut din clipa în care am intrat, un interior modern, alternând cărămizi aparente, plăci de faianță în desene alb-albastre, decorațiuni reprezentând coperți de vechi jurnale sau cărți de bucate. Un bar evidențiat de zeci de spoturi luminoase, corpuri de iluminat conice care coborau din tavan, dispuse într-un desen asimetric. Mese de 2 sau 4 persoane, blaturi de pal deschis la culoare, scaune asortate; spațiu între mese exact cât trebuie, nu-mi plac localurile unde se stă "spate în spate", ca să nu zic altfel...

Incinta era aproape plină, dar, deși nu ne dăduse prin cap să facem rezervare, am reușit să găsim totuși o masă liberă. Cu Maria ne-am sincronizat destul de bine, căci abia ne-am așezat, că a apărut și ea. Unul dintre cei 3-4 chelneri care roboteau printre mese ne-a nemarcat destul de greu și ne-a adus câte un meniu. O chestie cu câteva foi de hârtie din aceea gofrată, mai groasă, dispuse între două coperți de lemn. De pe prima pagină afli de la un chef renumit, Mircea Groza, cum se face zama de șelată (și, cu această ocazie, îți refreșezi în memorie dulcele "grai ardelenesc"): "Îț trebe doi morcoz, o ceapă, doauă poprici, una roșie ș-alta verde, or galbână, die care ai, on dărab die țeler ș-o căpățână de ai, bun ar hi verde... " După ce te dumirești în acest sens, poți trece la baleierea propriu-zisă a ofertei; ai de ales între câteva sortimente de zămuri (11-14 lei), principale (13-32 lei, preț mediu 20), șelate (18-31 lei), grill, garnituri, sosuri și deserturi (11-15 lei). Ca să afli ce ai la dispoziție ca mâncarea să alunece mai ușor, trebuie să întorci meniul cu susul în jos, ceea ce noi nu ne-am prins cu neuronii din dotare, a trebuit să vină nenea ospătarul să ne arate... Probabil că ăsta a fost motivul pentru care nu ne-a mai dat nicio atenție vreme de vreo jumătate de oră după aceea, în ciuda încercărilor noastre repetate de a-i surprinde privirile! Așa ne trebuie, na!

Într-un final, ne-a iertat se pare, căci a venit totuși să ne ia comanda... "Ăăăă... am și uitat la ce ne-am hotărât! ", am încercat eu o glumă-ironie, care mi-a înghețat pe buze când am remarcat privirile speriate ale fetelor. "Ok, ok... Eu - o varză a la Cluj, evident, iar pentru domnișoare aduceți câte o porție de... topală de ciuperci de pădure cu mămăliguță, vă rog! "

Mâncărurile ne-au sosit după un timp rezonabil și au fost foarte gustoase. Varza nici prea acră, dar nici dulce, scăzută bine în cuptor, caramelizată la baza bolului ceramic în care era servită, iar gustul său a fost completat de minune de smântâna grasă și bună. Nici ciupercile fetelor n-au fost rele, fiind legate cu un sos bogat de smântână, aromatizat cu ceva condimente.

Credeți că ne-am învățat minte?! Aș! Am dorit și desert! De data asta, ospătarul a părut ceva mai puțin plictisit și s-a afișat de la prima ocheadă. Am șeruit o porție de plăcintă cu rubarbă servită cu o bilă de înghețată de vanilie și o prăjitură cu urdă și sos de vișine (am comandat doar eu și Maria; Istețica abordează de obicei următoarea strategie: nu, eu nu vreau desert, că îngrașă! dar pot să gust un pic de la voi?!); nu-i bai, a ajuns pentru toată lumea!... În concluzie: frumos loc, bună mâncare, ... păcat de servire, dar poate că am avut noi ghinion, oricum, merită, vă recomand!

La Indigo am ajuns în aceeași seară, tot la recomandarea fetelor. Între timp, ni s-a alăturat și Lukas. Indigo este un restaurant cu specific indian, aflat în complexul studențesc Hașdeu. Fiind un restaurant frecventat majoritar de studenți, nu are prețuri mari și are tot felul de oferte, cel puțin pentru prânz. Noi am ajuns seara, așa că prețurile erau "normale", dar spre mici. Se întinde pe 2 niveluri, la parter nefumători, la etaj fumători. Ambianța nu e deloc sofisticată, câteva ornamente cu prințese indiene și elefanți de "abanos", dispunere aerisită a meselor. Mirosul care te întâmpină însă când pătrunzi în locație... Doamne, și acum îl simt! Nu miros, parfum divin!

Nu știu de ce n-am făcut mai multe poze la fața locului (cred că ne-am luat cu altele...), iar bonurile fiscale desigur că le-am pierdut:(Îmi amintesc - cum aș putea uita?! - că eu am comandat și am devorat niște pulpițe picante (atât cât să meargă berea nefiltrată!) cu ceva salată de varză, fetele (vegetarienele grupului) un curry cu năut (ceva între supă și tocană; delicios!), asortat cu pâinea specifică naan (un fel de lipie), dar nu mai știu ce a luat Lukas, în tot cazul, tot ceva bun și care îngrașă :)... Concluzia: o voi cita pe Istețica: "O viață bună... Da, o viață bună!... "

Dimineața următoare am petrecut-o cu fetele pe coclauri, pe la un fel de muzeu al satului transilvănean, despre care deasemenea merită să vă împărtășesc impresii și probabil că o voi face, să văd cum negociez cu Zeul Cronos... Așa că prânzul ne-a prins din nou hămesite; și unde să găsim mai multă înțelegere prietenească decât la Livada (strada Clinicilor, vis a vis de Spitalul de Urgență; strategic poziționat, vedeți)?! Da, prietenească... pentru că, dacă o să dați o căutare pe google, o să-l găsiți descris astfel: restaurant & music lounge... Music - asta pentru că serile sunt acompaniate de muzică live, iar una din formațiile instrumentale care performează aici este cea din care face parte, cu mândrie, și Lukas! Istețica îmi povestea cum patronii le lasă și pe ele să lălăie un suc o seară întreagă când cântă Lukas, iar uneori chiar for free, dacă mă-nțelegeți (asta nu înseamnă că eu, în cele ce urmează, intenționez să le fac reclamă, pur și simplu îmi voi împărtăși impresiile cât mai obiectiv cu putință).

Interior modern decorat, aerisit, chiar foarte aerisit. Scaune de lemn vopsit în alb, cu tapiserie cadrilată în roșu și negru (mi s-a părut foarte șic!). Mese simple, din pal; pe ele, în dreptul fiecărui loc, am găsit câte un set de tacâmuri și un șervet de pânză, strânse cu un brâu de carton colorat, pe care era imprimat un citat sugestiv: "Don't eat 'til you're full; eat 'til you're tired" (nu mânca până te saturi, mănâncă până obosești). Ca să mă credeți că era într-adevăr un interior deosebit, trebuie să vă povestesc că m-am dus de 2 ori la toaletă, a doua oară doar ca să trag o poză, pe care am să v-o împărtășesc! Chestia asta n-o fac prea des (adică să fotografiez budele).

Câteva mese ocupate, nu foarte multe, am avut de unde să alegem. Din nou în formație de 3; mai târziu ni s-a alăturat și Lukas între 2 cursuri. Meniurile le-am primit imediat ce ne-am așezat la masă; fetele veniseră chitite să mănânce burgeri vegetarieni, dar eu am avut de studiat, nu glumă! Meniu frumos structurat pe capitole, preparate de fițe (unele semnate de chefi celebri), prețuri medii spre mari. Ce mi-a plăcut a fost că am regăsit același gen de citate haioase în deschiderea fiecărui capitol. De exemplu: "Roast beef, medium, is not only a food. It is a phylosophy" (vita gătită mediu nu e doar o mâncare, e filosofie). Sau: "Only the pure in heart can make a good soup" (doar cei curați în cuget pot găti o supă bună). Sau, the best: "Absolutely eat the dessert first. The thing that you want to do the most, do that" (poți mânca prima dată desertul; fă cum vrei). Absolutely agree!

M-am decis până la urmă la un soi de rulou din piept de curcan, cu o umplutură de vinete și roșii, absolut delicios. Am gustat și din burgerii fetelor și nu mi-aș fi dat seama că nu conțin carne, dacă n-aș fi știut asta dinainte. Lukas a mâncat un burger normal.

Desetul însă... Doamne, desertul acela!... Nu că era semnat de chef Patrizia Paglieri, dar chiar era ge-ni-al!!! O chestie cu căpșuni și cremă delicată de mascarpone, având deasupra niște firimituri de biscuiți și migdale și bezea... Și modul de prezentare mi-a plăcut, totul fiind aranjat într-un borcan transparent de dulceață cu capac, așa, ca să se bucure și ochiul... Dar credeți-mă că aș fi devorat minunea aia și dacă mi-o aduceau într-o cutie de cremă de ghete!... Maria a mâncat și ea o porție, iar Istețica a gustat de la noi :)... Lukas s-a abținut, el e bărbat, ce naiba!

La Bistro Viena (str. Matei Corvin, 3, în inima centrului vechi) am ajuns absolut întâmplător, în aceeași seară. De fapt am luat localurile unul după altul la rând până am găsit o masă de 4 liberă (era vineri seara, deja week-end). Mai mâncasem aici în vara când am însoțit-o pe Istețica la examenul de admitere la facultate și îmi aminteam de terasa romantică la care abia găsisem locuri, dar și de berea nefiltrată. Acum pas terasă, bere da. Înăuntru nu m-am simțit în largul meu, din cauză de înghesuială și fum de țigară. Altfel, decorul ar fi fost drăguț, cu pereții de cărămidă și decorațiunile cu specific german. Am încercat nu știu ce neam de cârnat, bun, dar nu memorabil. Copiii m-au lăsat pe mine să comand, apoi s-au trezit că nu le mai e foame și au luat doar băuturi. Curățenia de la toaletă lasă de dorit, fetele pot depune mărturie.

În ultima dimineață petrecută împreună, Istețica mi-a mai prezentat un loc drag ei, și anume o mini-cofetărie-magazin de dulciuri artizanale, aflat tot în centrul vechi al Clujului, în Piața Muzeului, nr. 6, purtând numele Francesca. Un loc pe care l-am iubit și eu instantaneu! Doar 3 măsuțe rotunde, cu scaunele aferente; cred să încapă maxim 10 persoane simultan. Asta dacă nu punem la socoteală și măsuța cu scăunel de rafie, care ar mai putea găzdui un pitic. Blaturi simple de lemn și meniu scris cu creta pe tablă. Un galantar cu prăjituri de casă, care au făcut să-mi lase gura apă, chiar dacă abia mâncasem micul dejun. 10-15 sortimente de ciocolată manufacturată (din care am cumpărat și eu la plecare vreo 2 mostre pentru Băiețel; delicioasă și nu foarte dulce!). Un tânăr și o tânără robotind de zor, cu zâmbetul pe buze. O atmosferă caldă, intimă, de "vizită la prieteni", chiar mai accentuată decât cea de la Doamna T!

Am comandat câte o cafea, eu cu frișcă și scorțișoară, iar Istețica un capucino. Le-am savurat pe îndelete, cu obrajii mângâiați de razele blânde ale soarelui de toamnă, în acea binecuvântată dimineață! Doamne, ce norocoase eram! Ne aveam una pe alta și eram sănătoase!... Am păstrat șervețelul alb, care avea într-un colț lipită o inimioară roșie, ca mărturie a acelor clipe fericite! :)

Prânzul l-am servit doar noi două, Maria și Lukas aveau treabă. Am ales Pizzeria Dellisima (str. Vasile Fulicea, nr. 7), pe care o lăudase Maria cu o seară înainte. Interior opulent, decorat în stilul anilor 20, cu mobilier Baroque, corpuri de iluminat cu abajururi delicate, totul dispus pe 2 niveluri. Ce e interesant era faptul că fumatul era interzis (de poimâine asta nu va mai fi o curiozitate pentru un local).

Am comandat, desigur, pizza și am avut de ales între mai multe feluri de blaturi - din făină albă, din făină integrală, blat subțire, blat gros, blat dulce, blat picant... În timp ce ne-am savurat băuturile, am putut urmări în direct procesul de fabricație a pizzelor, căci cuptorul modern se găsea în aceeași incintă, despărțit de noi doar printr-un blat simplu. Despre cât de gustoase au fost nu vă mai spun... A mea a fost cu șuncă, brânză, porumb, măsline și ardei roșu, iar a Istețicăi cu brânză, roșii și busuioc. Prețurile medii, satisfacția noastră maximă!

... Cam asta a fost excursia noastră culinară prin Cluj-Napoca, în toamna anului 2015! Eu, una, mă declar câștigată din această experiență. Am degustat bucate delicioase, am petrecut momente speciale, prețioase cu oameni tineri și frumoși (și doar întâmplarea face ca unul din ei să fie copilul meu; întâmplare pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu de zeci de ori pe zi). Privindu-i cum interacționează între ei și cu restul lumii, ascultându-i vorbind dezinvolți chestii serioase și sofisticate, dar etalând în același timp și un sănătos simț al umorului, m-am simțit mică și fericită și am avut un profund sentiment de liniște: "Da, lumea asta merge într-o direcție bună! "...

Rog web a atasa: https://www.youtube.com/watch?v=BQVWZVkwGVk

---

VIZUALIZĂRI: 2726 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI