Câteva experiențe culinare în Cluj

TIPĂREȘTE

La începutul lui noiembrie, am petrecut câteva zile în Cluj-Napoca, prilejuite de un eveniment profesional. Motiv de triplă bucurie pentru mine: că „oriunde-i mai bine decât la serviciu” , că s-o mai lipi ceva de mine și – mai ales – că-mi voi întâlni copiii. Și că vom avea ocazia să testăm mâncătorii noi, dar și să revenim în altele despre care păstrăm amintiri plăcute. O să vă împărtășesc cronologic aceste experiențe culinare.  

Collin’s Gastro Pub – 4,1 pe Google, Str. Cardinal Iuliu Hossu 30-32

Știam că avionul urma să aterizeze în jurul orei 19 și mi-am făcut planul că-mi iau micul troler cu mine, ca bagaj de mână, ca să câștig timp în aeroportul din Cluj. Pe urmă o să mă arunc într-un taxi și în maxim 15-20 de minute voi fi la hotel. Hotel Napoca, unde am stat de mai multe ori; nu voi face articol despre el, amintesc doar că-i un foarte bun hotel de business, cu o poziție ce-l avantajează, aflându-se pe țărmul Someșului, în capătul nordic al Parcului Central și destul de aproape de BT Arena.  

Am aranjat cu copiii în avans să rezerve o masă pentru 19:30 la unul din restaurantele din apropiere; și le-am dat 2 sau 3 variante. Până la urmă a fost Collin’s, unde am mai fost cândva cu Milena, pentru o masă de prânz (cred că am povestit și pe site în alt calup dedicat mâncătoriilor din Cluj). Socoteala mea nu s-a potrivit integral, în sensul că avionul a fost plin-ochi, a trebuit să-mi dau bagajul la cală, iar după aterizare să mai pierd câteva minute să-l aștept. Așa că am întârziat un pic la întâlnire, dar nu prea mult.

Dacă Hotel Napoca se află în nordul parcului, Collin’s se află în sud, deci a fost nevoie doar să traversez parcul și am ajuns (maxim 10 minute să fi făcut). Este vorba despre o clădire cu un singur nivel înconjurată de o imensă terasă îngrădită, pustie desigur în anotimpul în care ne aflam. Mesele și scaunele nu fuseseră încă strânse, poate în timpul zilei încă mai mergeau folosite, căci toamna era încă blândă. Ghirlande de luminițe agățate ici-colo puneau frumos în valoare întregul decor.

Interiorul este format dintr-o sală unică în formă de L (în restul spațiului trebuie să fie bucătăria și toaletele). O parte din pereți sunt dublați cu cărămidă aparentă, decorațiunile sunt multe și simpatice, pe tema diverselor sporturi. Era și o poveste cu nenea Collin ăsta, dar n-o mai țin minte și mi-e lene să caut.

Copiii mă așteptau, toți 4 (cei 2 ai mei plus perechile lor), m-am bucurat mult-mult că au reușit să vină cu toții! Studiaseră deja meniul, îl studiasem și eu pe net, în avans, așa că n-am pregetat să comandăm, toată lumea era flămândă. S-au luat următoarele: tocăniță de vițel cu piure de cartofi (53 lei), coaste afumate de porc (55 lei), spaghetti carbonara (37 lei), burgerul casei (49 lei) și doradă cu legume (62 lei). S-a băut bere, nu mai știu cine ce și cum; de reținut că au câteva sortimente de bere artizanală draught, de exemplu cele din gama Primator (16 lei/400 ml). Milena și-a luat un pahar de vin alb (18 lei), ca de obicei.

Servirea a fost promptă, mâncarea bună, atmosfera excepțională. Evident, nota de plată mi-a revenit. Am achitat cu cardul 378 lei, ceea ce împărțit la 5 vine sub 80 lei de persoană; un preț ok, aș zice. Bacșișul cash. Încă o experiență culinară memorabilă!

Samsara Foodhouse – 4,6 pe Google, Str. Cardinal Iuliu Hossu 3, https://samsara.ro/

Și la Samsara am mai fost, pe vremea când sălășluia într-o altă locație. Era locul preferat al fiicei mele și a prietenelor ei, toate declarate vegetariene la acel moment. Din acea epocă, țin minte o pizza demențială cu brânză de capră... Și mai țin minte că unul dintre primele mele articole scrise pe acest site („O experiență psihedelică” sau ceva de genul) a fost despre Samsara cealaltă, ceainăria (unde bei ceai stând pe jos, în semiîntuneric și asculți muzică de relaxare). În fine.

Era pauza de prânz la știință, tocmai mă îndreptam spre restaurant, când m-am întâlnit cu o amică. „N-am chef să mănânc aici! Hai să mergem undeva, numai noi două! Tu alegi cârciuma.” (Zise ea, știindu-mă absolventă de doctorat în Crâșmologia Clujului.) Am acceptat cu bucurie, nu mai vorbisem de mult cu ea „așa, în liniște, ca fetele” . Am vrut s-o duc la Collin’s, dar pe drum mi-am amintit că prietena mea, deși nu-i vegetariană 100%, iubește genul acesta de bucătărie și mi-am mai amintit de Samsara, care nici ea nu era departe. Nu vă spun cât de bine am nimerit-o!

Am fost întâmpinate la intrare și întrebate dacă avem rezervare. N-am prea înțeles ideea, că oricum restaurantul era aproape gol. Mi-a plăcut mult noua lui înfățișare, mult mai elegantă decât ce țineam minte de la locația anterioară. Mi-a plăcut paleta cromatică, blândă și relaxantă și mi-a plăcut că în mijlocul încăperii creștea un... măslin! Da, un măslin adevărat, căruia părea că-i merge tare bine în acest mediu!

Meniul cuprinde o varietate mare de preparate, de la antreuri până la desert. Sincer, ne-a fost foarte greu să alegem, pentru că multe ne tentau. Până la urmă am luat ceva gen steak de conopidă pe pat de piure trufat, iar amica mea supă-cremă de ciuperci cu crutoane. Plus apă de băut, nu alcooale, că urma altă rundă de știință 😊.  

Nu mai știu cât am așteptat (ne-am luat cu vorba și oricum nu conta cât așteptăm), cred că un timp rezonabil totuși. Supa ca supa, dar farfuria mea arăta într-un mare fel! Felia grosuță de conopidă fusese coaptă cu mirodenii și acoperită din belșug cu un crumble amestecat, din pesmet și parmezan. Alături, în gropița făcută în masa de piure, era un sos dens de roșii, absolut delicios. De fapt, toată combinația a fost minunată, mâncam și nu-mi reveneam din surpriză!... Prietena mea s-a declarat și ea super-încântată de alegerea făcută.

Am decis să luăm împreună o porție de desert la final și pentru că nu ne puteam hotărî, tânăra ospătăriță ne-a recomandat carrot cake. A fost de-men-ți-al! Nu cred că am mâncat vreodată un carrot cake atât de fin și de gustos! Blatul pufos, crema delicată, sosul și cele câteva fructe de pădure se completau de minune.  

Nu știu exact cât a fost nota pentru că prietena mea a ținut morțiș s-o plătească. Dacă mă uit pe site-ul restaurantului, pot să-mi fac o idee... Rezonabil, în tot cazul.

Yolka – 4,5 pe Google, Piața Unirii 21

După-amiază târziu m-am întâlnit cu Milena „să facem chestii” , cum zice ea, adică să petrecem timp împreună. Am vrut să revizităm Muzeul de Artă, dar n-am reușit (cred că închidea curând, nu mai știu), așa că o vreme ne-am plimbat pur și simplu. Pe urmă mi-am amintit că parcă citisem pe undeva despre Turnul Pompierilor, că s-ar fi reabilitat și poate fi vizitat, nu era departe, așa că ne-am cocoțat în el și s-a nimerit să fie fix la apus! 😊 Am vizitat și Steampunk Transylvania, un muzeaș privat cam capcană turistică, amuzant întrucâtva... Până la cina cu Paul mai era ceva timp, se cam lăsase frigul și Milena a propus să mă ducă într-un loc unde mai ies ei câteodată. Zis și făcut.

Yolka este descris pe Google drept bar de cocktailuri; un pic cam pretențios. Se află într-o casă veche, la etaj, țin minte că printr-un gang am pătruns în curtea interioară și am urcat niște trepte destul de prost luminate. Sus sunt mai multe încăperi ce comunică între ele, am găsit locul aproape pustiu, așa că am putut să-mi bag nasul și să pozez peste tot. Mi-au plăcut decorațiunile cu tentă tradițional-istorică (dar nu numai) – o carpetă multicoloră acoperind un perete întreg, sobele, un ancadrament de ușă, corpurile de iluminat înconjurate de o rețea de... crengi uscate. Mi-a plăcut și priveliștea de la fereastră, fix către Biserica Sf. Mihail.  

Am luat ceva de băut, nu mai știu exact ce, câte o bere cred. Ca o particularitate, e genul de local unde nu te servește nimeni la masă, te duci la bar, soliciți ce dorești și plătești; aveam să înțeleg curând de ce. La plecare, fata de la bar ne-a mulțumit că le-am trecut pragul. „... Și vă mai așteptăm! Mâine seară poate veniți la karaoke!” Brusc, mi s-au aprins beculețele: karaoke?! „Da, venim! Trebuie să facem rezervare?” „Ar fi bine.” „Ok.” Și, pentru că era pe alese, am ales o masă pentru 5 persoane (știam că Diana nu e disponibilă, însă speram ca toți ceilalți să fie. „Nu te știam amatoare de așa ceva!” s-a minunat fiica mea. „Nici nu sunt. Vreau doar să văd cum se distrează tinerii în Cluj!”

... Am revenit la ora stabilită în seara următoare, însoțită de toată gașca (mai puțin Diana). A fost epic! Nu vă pot descrie nebunia în care am plonjat! Pe cât de pașnic cunoscusem locul acesta cu o seară înainte, pe atât se metamorfozase total! Fain tare!... Am cântat (la masa noastră) și ne-am amuzat maxim! Pentru 2 ore m-am simțit din nou tânără și fără griji (mai puțin cea a cardului bancar, pe care l-am tot pasat de la un prunc la altul).  

Amagusto Restaurant – 4,5 pe Google, Calea Mănăștur 2-6, https://amagusto.ro/

Am rezervat aici la recomandarea unei amice, pentru cina din a doua zi, la care urma să fiu acompaniată doar de copiii mei. Restaurantul se află în incinta Platinia Shopping Center, un mall micuț și de fițe. De fițe e și restaurantul (cu specific italian), îți dai seama de asta de la primul pas. Genul cu fețe de masă albe, scrobite și chelneri în uniformă.  

Am fost conduși la masa rezervată, într-un fel de nișă cu canapele plușate și am primit meniuri. Ne-au picat un pic fețele când am dat cu ochii de prețuri, dar am insistat, în fond ne era foame. Am comandat câte o lasagna, eu și Milena (76 lei bucata), iar Paul și-a luat risotto cu trufe (90 lei). Am băut vin roze (29 lei paharul), fresh de ananas și măr cu ghimbir (20 lei) și am împărțit o sticlă mare de apă (21 lei).  

... V-am povestit recent de Katerina din Mykonos 😊... Ei, cam la fel a fost. Scump și puțin. Noroc că nouă nu ne trebuie mult ca să ne săturăm... Și – o să ziceți că-s cârcotașă, dar nu sunt, că la fel a zis și Milena – nici măcar n-a fost cea mai bună lasagna pe care am mâncat-o vreodată.  

Total-general = 341 lei. Hmm... Ne-am cam țepuit, ce să zic, dar de-acum știm să evităm locul. Se mai întâmplă! 😊

La plecare, Milena a zis că mă conduce pe jos până în apropierea hotelului, apoi ia un Bolt până acasă (Paul stă în direcție opusă). Drumul nostru a trecut iar prin Parcul Central, de data asta pe lângă celebrul lac cu lebede. Pe o insuliță se află CHIOS Social Lounge, una dintre variantele pe care le dădusem copiilor pentru prima cină. Sincer, aș fi vrut s-o aleagă pe asta, pentru că era ceva nou, la Collin’s mai fusesem. I-am mărturisit Milenei acest gând. „Păi hai să intrăm acum!”

Am acceptat, desigur; orice moment în plus petrecut cu cei dragi nu poate decât să mă bucure. Am anunțat de la intrare că nu vrem să mâncăm, doar să bem ceva și, deși era destul de aglomerat, ni s-a făcut loc la o masă, aproape de bar. O poziție perfectă pentru a admira întregul ambient, care ne-a plăcut amândurora – stilat, cochet, îmbietor. Erau câteva grupuri, unul sigur de străini (francezi, parcă), păreau că se distrează și savurează. Ospătarii drăguți, mâncarea arăta bine. Eu am luat o bere Azuga draught (20 lei), Milena un pahar de vin (24 lei). Am convenit că locul merită încercat cu o ocazie viitoare; dealtfel, Google îl gratulează cu nota 4,4 din peste 2000 de păreri.

Zama – 4,4 pe Google, str. Napoca 16, https://zamabistro.ro/

A doua zi la prânz a venit rândul celuilalt copil să petreacă timp doar el cu mama lui. Glumesc, așa s-a potrivit, toți ceilalți aveau treabă. Și la Zama am mai fost cândva, demult. Cu o seară înainte, la masă, gândeam cu voce tare: „Am venit eu la Cluj și n-am mâncat încă o varză a la Cluj!...” Copiii au fost de acord că Zama servește cea mai bună varză a la Cluj din oraș, deci Zama a rămas.

Se află într-o clădire istorică din centru, „la șosea” , iar specificul este, fără doar și poate, tradițional românesc (ușor reinterpretat, pe alocuri). Interiorul e decorat simplist, dar drăguț, iar atmosfera generală mi s-a părut caldă și intimă, așa cum mi-o aminteam. Păcat că era aproape plin, că n-am putut să fac prea multe foto.

Meniul l-am pozat și pe el, nu l-am studiat defel, pentru că știam clar ce voiam (amândoi). Culmea a fost că băiatul care ne-a servit era o cunoștință de-a lui Paul, de pe vremea liceului și fix de atunci nu se mai întâlniseră. Am comandat deci câte o varză a la Cluj (40 lei), o apă la 0,5 l (11 lei) și Coca Cola Zero (12 lei). Mâncarea a venit destul de repede, în niște castroane ceramice abia scoase din cuptor, însoțite de câte un ardei iute și un bol cu smântână. Foarte, foarte bun, m-a uns pe suflet!

Nota a totalizat 103 lei, am plătit cu cardul și am plusat cash pentru băiatul cel harnic.

... Scrisesem pe jumătate și despre ultima experiență gastronomică din sezonul noiembrie 2023 :), cea mai tare dintre toate. Dar pentru că articolul și-așa a ieșit cam lung și relatarea despre ea s-ar pierde în ceață, la finalul unui articol pe care nu știu câtă lume va avea nervi să-l termine, mă opresc aici. Cu siguranță merită să-i dedic o postare separată! Deci stați prin preajmă, nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 971 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI