Un muzeu cât un turn sau un turn cât un muzeu? Muzeul de Istorie din Sighișoara

TIPĂREȘTE

După ani buni drumurile ne poartă din nou pe străzile orașului medieval situat pe un pinten de deal deasupra râului Târnava Mare – Sighișoara. Am regăsit cetatea plină de turiști, terasele deschise sub razele soarelui timid de toamnă, colțuri fermecătoare, dar și locuri neîngrijite, pe scurt un obiectiv superb în ansamblu, cu potențial uriaș, dar care încă „scârțâie” în multe puncte.

În acest articol vreau să vă spun câteva cuvinte despre probabil principalul punct de atracție al cetății medievale Sighișoara: Turnul cu Ceas. Este locul spre care se îndreaptă toți turiștii care vin în Sighișoara, turnul fiind vizibil din multe zone ale cetății. În camerele-platformă ale turnului de poartă și anexele sale se află situat Muzeul de istorie. Decizia de a amplasa instituția muzeală în acest obiectiv turistic cred că a fost o idee bună, vizitatorii „împușcând doi iepuri dintr-un foc”: o panoramă frumoasă asupra orașului și o incursiune în istoria urbei.

Amplasare și acces. Atrăgând ca un magnet vizitatorii, Turnul cu Ceas – Stundturm (Turnul orelor) este așezat în Orașul de Sus, în partea de sud-est a zidurilor cetății medievale. Venind dinspre centrul cetății, din Piața Cetății, masivul turn se află pe aceeași axă cu Turnul Croitorilor, înaintăm până în Piața Muzeului de unde îl putem admira în toată splendoarea lui. Din afara fortificațiilor accesăm turnul-muzeu prin intermediul gangului-capcană din fața Stundturm-ului venind pe strada Turnului. Posibilități de parcare există în afara cetății, pe toate laturile, majoritatea contra cost (noi am găsit pe str. Anton Pann fără plată).

Tarife și program. Prețul unui bilet de intrare în muzeu este de 15 lei/persoană; expoziția de arme și camera de tortură se taxează separat: 6 lei/persoană, respectiv 4 lei/persoană. În perioada rece, septembrie – mai, programul de funcționare a muzeului este de marți până duminică între orele 09.00-15.30. Dacă mă întrebați pe mine aș zice că e un pic cam scurt după-masă, chiar dacă se întunecă mai devreme.

Scurtă descriere și repere istorice. Turnul cu Ceas este cel mai impozant și masiv element de fortificație din cele 9 păstrate. Dacă celelalte turnuri de apărare au fost construite și s-au aflat în grija breslelor meșteșugărești ale orașului, turnul care apăra poarta reprezintă un simbol al întregii comunități. Pe lângă scopul său pur defensiv construcția a găzduit sediul Sfatului orașului și loc unde se afla arhiva și trezoreria urbei. Prin prezența celor patru turnulețe pe acoperișul turnului așezarea își anunța rolul de autonomie judecătorească, dreptul de viață și moarte asupra locuitorilor.

Construit în secolul al XIV-lea, Turnul cu Ceas a trecut prin mai multe prefaceri, cea din veacul al XVII-lea oferindu-i aspectul baroc de astăzi. Înălțimea, masivitatea, acoperișul colorat (creat la sfârșitul secolului al XIX-lea) și ornamentele de pe fațade (ceas, figurine, inscripții) atrag privirea vizitatorului, imediat ne gândim că trebuie să ajungem în balconul de lemn pentru a vedea orașul de la înălțime.

Turnul controla drumul de acces în cetate, lucru subliniat și de dubla barbacană – element de fortificație format dintr-un coridor îngust și înalt care dirija trupele inamice spre poartă și le prindea într-o capcană. Înălțimea turnului este de 64 m, acoperișul are 34 m și se termină cu o giruetă sub formă de cocoș, iar cele 4 turnulețe au 12,5 m înălțime. Ceasul a fost instalat la începutul anilor 1700, preluând moda apuseană au fost montate în turn și figurine de lemn. Mecanismul ceasului a fost reparat de mai multe ori, apoi înlocuit la 1906 cu un mecanism elvețian, iar în anii ′60 este montat un motor electric.

Prima colecție muzeală a fost deschisă în turn în anul 1899 sub numele „Sighișoara veche” și se datorează medicului local Josef Bacon, un împătimit colecționar, care devine și primul custode al muzeului.

Vizita în Muzeul de Istorie

Urcăm câteva trepte și pătrundem într-un hol micuț unde se află casa de bilete; achităm taxa și purcedem la ascensiunea altor trepte. Se pare că această „cățărare” a zeci și zeci de trepte e laitmotivul acestei vizite - doar suntem într-un muzeu întins pe verticală, poate unicul de acest tip din România. Exista de fapt un fel de casa scării, mici platforme între etaje de unde pornesc scările de diferite feluri care fac legătura între caturi (6 la număr): drepte sau în spirală, de lemn ori cărămidă, mai late ori înguste – ne aflăm permanent în urcare – ne așteaptă 110 trepte. În partea stângă, la fiecare etaj sunt camerele amenajate drept săli tematice ale muzeului.

Prima sală este dedicată arheologiei, expoziția prezentându-ne diverse vase de ceramică, obiecte din lut și piatră, figurine și vase ritualice care ilustrează epocile daco-getică, romană și a migrațiilor. Interesantă este vitrina cu obiecte dedicată culturii materiale Sighișoara-Wietenberg, săpăturile arheologice demonstrând existența unei așezări bine dezvoltate din perioada bronzului mijlociu. Dar poate punctul de atracție cel mai important pentru majoritatea vizitatorilor este macheta de mari dimensiuni a cetății Sighișoara. Realizată de directorul muzeului Julius Misselbacher în 1952, macheta ne arată situația urbei sighișorene la 1735. Privim cu nesaț la micile construcții, case, biserici, ziduri și turnuri de apărare și avem astfel o imagine de ansamblu asupra cetății și a Orașului de Jos. Macheta e un fel de imagine aeriană preluată cu satelitul/drona în vremurile noastre.

Urcăm la etajul doi și pe holul de legătură descoperim câteva piese etnografice de mobilier și instalații tehnice din zona Târnavei Mari: dulapuri pictate, o ladă de lemn și o presă de seu pentru obținerea săpunului din 1767. A doua încăpere expozițională este închinată farmaciei – o componentă esențială în orașele transilvane. Meseria de farmacist era bine văzută în epocile trecute, acest personaj beneficiind de o poziție privilegiată în rândul populației orașelor. Descoperim recipiente farmaceutice din sticlă și porțelan de diferite tipuri și culori – acele borcănașe de secol al XVIII-lea cu inscripții în limba latină, unele chiar cu desene. În Sighișoara primele spitale au apărut în veacurile al XIV-XV-lea pe lângă biserici, medicii având nevoie la un moment dat și de farmaciști specializați. În anii 1700 sunt atestate trei farmacii în oraș care au funcționat până în secolul al XX-lea. Obiectele medicale ne provoacă fiori și ne bucurăm că medicina a avansat atât de mult; trusele medicale de chirurgie, stomatologie și ginecologie ne arată instrumentarul utilizat în secolul al XIX-lea. Diplome de medic, tratate medicale, balanțe farmaceutice, diferite piese de instrumentar medical sunt expuse în vitrine. Două dulapuri de lemn aparținând unor farmaciști reușesc să își păstreze culorile și desenele și după aproape 300 de ani.

Interesantă mi s-a părut trusa homeopatică din secolul al XIX-lea – o cutiuță cu mici flacoane de sticlă etichetate. Descoperirea acestei truse la Sighișoara la puțin timp după brevetarea acestui tip de tratament de către Samuel Hahnemann atestă nivelul avansat al practicii medicale în oraș. Bazată pe dictonul „Similia Similibus Curantur” (Similarele se tratează prin similare), homeopatia constă în administrarea în doze extrem de mici a substanțelor care, în cantități mari, ar provoca unui om sănătos simptomele bolii respective.

Din nou la drum, pe cai! Pardon, pe scări. Urmează scara în spirală, îngustă, un spațiu strâmt prin care accedem trecând de o ușă de lemn din 1536 decorată cu motive vegetale. Sala mobilierului din diferite epoci istorice era închisă, dar pe holul de legătură între etaje am admirat câteva steaguri metalice care se așează pe acoperișul diverselor construcții, unele vechi de secole, modele de corpuri de iluminat din perioada 1700-1800, dar și stema orașului din secolul al XVII-lea având deviza Nomen Domini Turris Fortissima (Numele Domnului este turnul cel mai putenic) .

Mai escaladăm un etaj, al patrulea, și intrăm în sala breslelor, o frumoasă încăpere în stil gotic, un tavan împânzit de nervuri, unde o doamnă muzeograf oferea explicații. În vitrine se află obiecte meșteșugărești, însemne și unelte care ilustrează existența breslelor cetății: fierari, dogari, cizmari, croitori, lăcătuși, cositorari, cojocari, pălărieri. Mi-au plăcut cănile de cositor incizate cu modele, pușculițele de lemn stil butoiaș cu armătură și închizători de fier, călimările, formele de lemn pentru turtă dulce. Piesa de rezistență mi se pare că este broasca de la poarta cetății, funcțională, și o imensă cheie. În această încăpere se găsește încă o ușă de lemn din anul 1503 având ornamente vegetale și animale incizate.

Pe hol descoperim două plăci de fontă pentru sobe decorate cu scene religioase și inscripții. Mai urcăm o scară și ajungem la etajul 5 – mecanismul ceasului. Mai întâi privim câteva modele de ceasuri aflate într-o vitrine: de la cel solar, la clepsidra cu nisip, ceasul cu arc sau cel cu cuc. Din spatele unui geam vedem mecanismul elvețian ceasului montat în 1906 și cuplat câțiva zeci de ani mai târziu la curent electric. Într-o nișă alăturată putem admira figurinele de lemn care reprezintă zilele săptămânii, reprezentate de ființe mitologice grecești și romane, însoțite de alte simboluri astrologice, astronomice și din alchimie. De exemplu, Duminica este o figurină feminină care poartă o coroană de raze galbene – simbolul aurului, Miercuri este zeul Mercur al comerțului având drept simbol elementul chimic al mercurului – poartă un săculeț cu bani în mâna stângă, Vineri este zeița frumuseții – Venus căreia un amoraș îi ține oglinda, purtând deasupra capului simbolul cuprului etc. De altfel, pe fațadele Turnului cu Ceas mai apar în câteva nișe o serie de personaje: doi toboșari, zeița Păcii, Dreptatea și Justiția, călăul, Ziua și Noaptea.

Ultimul efort, ultima scară și am ieșit pe balcon. O imagine panoramică spre cele patru puncte cardinal se dechide în fața ochilor. Ne învârtim pe toate laturile și admirăm Cetatea, Orașul de Sus și Orașul de Jos. O „mare” de acoperișuri roșii ni se așterne în față, iată turlele bisericilor, uite turnurile de apărare, privește Piața Cetății – priveliștea e sus e o adevărată delectare vizuală. Parcă nu îți vine să te mai dezlipești de balustrada de lemn, vrei să stai zeci de minute privind cerul, clădirile, oamenii mici ca niște furnici. Dar se apropie ora închiderii muzeului și trebuie să coborâm cele 110 trepte.

Colecția de arme și Camera de tortură. Muzeul de Istorie mai are două colecții separate, care se taxează independent (6 lei, respectiv 4 lei), pe care nu am mai avut timp să le vedem deoarece se încheiase programul de vizitare. Le-am „investigat” însă în 2010 și din fotografiile postate pe Internet observ că nu s-au schimbat. Colecția de arme prezintă în mai multe săli evoluția armelor albe și de foc, începând de la săbii, armuri, scuturi până la archebuze, flinte, puști. Camera de tortură, situată la parterul Turnului cu Ceas, este de fapt fosta închisoare a orașului înființată în secolul al XVII-lea în acest loc. Expoziția are dimensiuni mici și conține obiecte și unelte utilizate în procesul de „smulgere” a adevărului de la inculpați: lanțuri, juguri, scaune de tortură și alte asemenea „minunății”.

Concluzii. Incursiunea în istoria orașului e destul de scurtă și inevitabilă: dacă vrei să admiri orașul de la înălțimea Turnului cu Ceas plătești și pentru vizitarea Muzeului de Istorie. Colecția muzeală întinsă pe verticală nu e foarte încărcată și nu obosește pe vizitator, în schimb, scările – da. Recomand o vizită în Turnul cu Ceas, în camerele expoziționale cu podeaua de scândură care scârțâie îngrozitor, în sala mecanismului ceasului sau în balconul panoramic. Totuși se observă necesitatea unei modernizări, un mod nou de expunere, o mai bună punere în valoare a unor exponate, mai multe materiale informaționale. Să privim cu optimism în viitor din balconul Turnului cu Ceas.

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 1242 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI