GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pe la Ocnele Mari, un bărbat iese dintr-un bar ”rupt” de beat. Cu chiu, cu vai, ajunge în parcare, după care începe să pipăie maşinile pe plafon.
Un şofer, aflat întâmplător în zonă, îl vede şi-l întreabă total nedumerit:
--- Ce frate, aici, ce cauţi??
--- Îmi caut maşina, zise beţivul, clătinându-se rău pe picioare.
--- Păi şi de ce le pipăi pe plafon, nu sunt toate la fel??
--- Ntzzzz! A mea are girofar.
Am umblat puțin în sacul cu amintiri și am găsit din nou... sare, sare de la Ocnele Mari de această dată. Ideile bune de călătorii vin instant pe drum, așa că după un sejur reușit/prelungit la mare (a noastră aia Neagră) după ore de stat pe centura București și în plictiseala de pe A1 mi-a venit o idee. Planificată a fost urcarea la Rânca încă în ziua respectivă cu vizita Transalpinei a doua zi dimineața. Ideea a constat în vizita Ocnele Mari, deci încă de pe drum am căutat cazare, sunat și rezervat pe loc, pe urmă sunat la pensiunea din Rânca pentru amânarea rezervării cu o zi. Din fericire nefiind weekend a fost posibil acest lucru.
Pensiunea aleasă la Ocnele Mari a fost Casa Maria, prea târziu acum pentru o recenzie. Dar uitându-mă pe aici puțin am observat că există iar prețul este unul chiar bun (65-80 ron/dublă), noi am plătit atunci tradiționalul 50 de roni. Nu am dat prea ușor de pensiune, a trebuit să mai sun de pe drum de câteva ori.
Accesul la Ocnele Mari se face de pe DN67 după ce vom circula puțin și pe Calea lui Traian (DN64) din Râmnicu Vâlcea virăm la dreapta. De pe DN67 am observat indicatorul spre localitate și am intrat pe DC650 Str AL. Ioan Cuza. Ca să ajungem la Salina Ocnele Mari obiectivul turistic numărul 1, virăm la dreapta pe strada Florilor dar la mine a fost a doua zi. În prima zi am virat la stânga pe strada 1 Mai și pe urmă strada Valea Bradului acolo unde se află pensiunea. Ne-am simțit bine mai ales datorită curții spațioase frumos amenajate lângă o pădure. În prima zi am vizitat localitatea, iar a doua zi salina.
De la Râmnicu Vâlcea sînt 12 km până aici.
Orașul Ocnele Mari e 3300 locuitori este format din 8 localități componente: Buda, Cosota, Făcăi, Gura Suhașului, Lunca, Ocnița, Slătioarele, Țeica. Din punct de vedere geografic se află într-o zonă frumoasă Subcarpații Vâlcii la 320m deasupra mării. Pârâul care străbate localitatea se numește foarte inspirat Pârâul Sărat. Stratul de sare care se află sub dealurile de lângă localitate are o grosime de 600m.
Existând sare aici de mult timp au existat și popoarele care exploatau acest zăcământ prețios. S-au găsit urme de civilizație chiar și din epoca neolitică dar și din epoca dacică și romană. Pentru câteva date mai exacte (mai ales cele cu cifre) despre istoria locului voi apela la ajutorul wiki aici: ro.wikipedia.org/wiki/Ocnele_Mari
În prima zi după preluarea camerei, servirea mesei și odihnă cu o durată minimă am pornit în recunoaștere găsind câteva obiective interesante. Primul obiectiv am găsit chiar sub nasul nostru lângă pensiune Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului construită în 1560 dar ruină în prezent. Dacă la momentul vizitei nu am văzut nici ce mai mică intenție de conservare, măcar am găsit frumos luminată noaptea folosind niște proiectoare în acest sens.
După observarea ruinelor am ieșit prima dată să vedem lacurile sărate. Mi-am adus aminte de știrile de la televizor cu alunecările de teren și dispariția caselor de atunci. Sus pe deal lângă lac am putut observa încă urme de civilizație. Ceea ce am înțeles că cetățenii au fost strămutați.
Venind înapoi spre centru am observat Ștrandul fără fund în paragină pe atunci. Ce bine că mai există și vești bune, acum este renovat, există și cazare și restaurant, asta pe lângă facilitățile unei băi în apa sărată și curativă. Cu fund sau fără fund este discutabil la acest lac cert este faptu că undeva la 80 m adâncime vom da de un... fund. Un link pe aici: strandulfarafund.ro
Strada pe care am venit înapoi spre drumul principal se numește Ștrandului, am trecut pe lângă un parc al localității Parc Ocnele Mari cu multă verdeață amenajată și nu prea, și am găsit o clădire veche Casa Ghivercea se numește. O altă clădire veche găzduiește Primăria Ocnele Mari. În fața primăriei se află Monumentul eroilor de această dată mi-a plăcut este în formă de statuie care reprezintă o femeie.
Lăcașe de cult vechi n-am mai reușit să vizitez dar am aflat de Mânăstirea Sfântul Ion Gură De Aur Titireicu din localitatea componentă Lunca construită în 1597, și Mânăstirea Slătioarele din 1579.
Biserica Domnească din Ocnele Mari a fost construită în 1677, dar reconstruită în secolul XIX, în prezent funcțională. Mai pot enumera și Biserica fânta Treime/Sfântul Nicolae din 1731 și Biserica Sfântul Gheorghe și Sfântul Dumitru.
Încă un obiectiv pentru fanii istoriei noastre este Cetatea Buridava nu prea spectaculoasă că n-a rămas mai nimic din capitala tribului geto-dacic al burilor, dar merită o plimbare până acolo, se află în localitatea componentă Ocnița.
După această primă vizită ziua am finalizat-o în curtea pensiunii la un pahar de vin folosind wi-fi ul pensiunii destul de ok ca semnal.
După decazare am luat cale întoarsă către centrul localității am virat la stânga pe strada Florilor și iată am parcat fără probleme în parcarea amenajată. După plătirea biletelor care au fost 28 ron pentru toți atunci am urcat în microbuz, deoarece acesta este mijlocul de transportat turiștii în adâncul muntelui undeva la 225 m deasupra mării.
Acum tarifele sînt 20 ron/adult și 15 ron/copil în weekend adultul mai dă 2 lei în plus. Luni este închis, următoarele 3 zile au un program de vizitare 10.00-15.00 iar în weekend 10.00-17.00. Drumul până în subteran durează cca. 20 de minute. Pe drum am trecut prin curtea întreprinderii nu prea părea îngrijită pe atunci. Mult mai ok a fost jos în salină, sincer mi-a plăcut.
Vizita noastră în salină a început cu studierea istoriei, prin intermediul unor date precum în articolul următor: http://www.turismistoric.ro/salina-ocnele-mari-un-oras-sub-pamant/
Salina care era funcțională ca mină de sare până în 1957 dispune de tot felul de atracții turistice, muzeu, biserică, magazine, terenuri de sport și alte atracții care necesită mișcare (baschet, fotbal, mese de tenis, popice, biliard) locuri de joacă pentru copii, carting, locuri de recreere, odihnă compusă din bănci de lemn dar și de piatră, balansoare, fotolii, crame, vinărie, restaurant, loc amenajat pentru evenimente deosebite într-un cadru deosebit, o tentativă de lac, Alba ca Zăpadă cu cei 7 pitici, o femeie paznic lângă cei 7 pitici care semăna cu un bodyguard de fapt era ca un Schwarzenegger feminin local, alte motive figurine din cărțile de povești, o sală de fitness, un ceas care arăta ora exactă pe peretele de sare cu ajutorul unui proiector, bar, toalete.
Cramele și vinăriile deosebit amenajate degeaba mi-au făcut cu ochiul, încă în aceeași zi trebuia să ajung la Rânca și asta cu vehiculul cu nume dacic, așa că mi-am băgat pofta în cui.
Biserica găsită în salină este frumos amenajată, este deosebită. Poartă hramul Sfântul Gheorghe și Sfânta Varvaraocrotitoarea celor care lucrează în mină. Despre salină dar și alte atracții din județul Vâlcea putem afla aici: http://www.valceaturistica.ro/
În total 3 ore am petrecut în fosta mină de sare și astfel am încheiat vizita salinelor în 2013 (am mai vizitat și salinele din Praid și Turda) După părăsirea localității ne-am îndreptat spre Rânca dar nu înainte de a vizita Peștera Polovragi.
Rog WM să atașeze următorul video deosebit la începutul articolului, mulțumesc. youtube
Trimis de AZE in 28.03.18 21:17:17
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în OCNELE MARI.
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.08485100 N, 24.31031000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Frumos interiorul salinei. Nu am ajuns aici. Merită reținut. O zi faină.
@AZE: Are de toate salina asta! Si-i asa frumoa amenajata! Toate parca fac cu ochiul!
Bine ca v-ati relaxat si nici copilul nu s-a plictisit!
@AZE: Am fost şi noi la Ocnele Mari în vara anului trecut şi faţă de cele prezentate de tine mai vin cu ceva completări.
Salina este în continuare aşa cum ai prezentat-o tu, cu multe locuri de joacă şi recreere pentru copii şi nu numai.
Mai sunt magazine cu suveniruri.
Nouă ne-a plăcut foarte mult salina, bine întreţinută, cel puţin aşa era la momentul vizitei noastre.
Despre ştrand, pot spune că este funcţional, dar mult prea mică curtea interioară comparabil cu numărul de turişti. dacă aruncai un ac nu cădea pe jos, aşa de aglomerat era.
Nimic nu ne-a îndemnat să intrăm să ne bălăcim.
Şi mai nou se plătea taxă de parcare, 5 lei, de la intrarea pe strada cu ştrandul, chiar dacă nu mai erau locuri de parcare.
În Ocniţa mi s-a părut mai puţin aglomerat, poate unde este mai departe de Ocnele Mari!!!
Şi eu recomand vizitarea salinei, iar la ştrand cine doreşte să prindă loc trebuie să meragă la primele ore ale dimineţii.
Toate cele bune.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2024 Salina Ocnele Mari — scris în 09.11.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Pierdere de timp Salina Ocnele Mari! — scris în 21.06.21 de ux120300 din BUCUREșTI
- Mar.2020 Locatie frumoasa, merita vizitata. — scris în 18.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 Salina Ocnele Mari — scris în 11.02.20 de olteanul2010 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2019 O salină care ne-a plăcut mult — scris în 11.02.19 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Orasul subteran — scris în 01.08.18 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Vizita la Salina Ocnele mari — scris în 26.08.17 de Creola din BâRLAD [VS] - RECOMANDĂ