Salina Ocnele Mari

TIPĂREȘTE

Prima mea ocazie de a vizita o salină (este vorba despre Salina Târgu Ocna) a fost când aveam mai puțin de 10 ani. Eram într-o excursie organizată de școală. Noi, copiii mai mici, nu am avut acces în mină, așa încât ce altceva puteam face decât să-i așteptăm pe ceilalți până la ieșire? Mult mai târziu, cu ocazia Întâlnirii AFA din 2017 - Slănic Moldova, am revenit la Târgu Ocna și am vizitat salina.

Efectiv, prima vizită într-o salină a fost în adolescență, la Salina Slănic Prahova, atunci când accesul în mină se făcea cu liftul. Am revenit recent la Salina Slănic Prahova situată la aprox. 100 km de București (cea mai apropiată salină de capitala noastră) și i-am remarcat transformările. Am fost și la Salina Turda (atunci când am vizitat Nordul Apusenilor) și - acum un an - la Salina Praid.

Spuneam într-un articol precedent că am în plan să aduc completări capitolului 'Saline din România vizitate de mine', de aceea n-am stat pe gânduri atunci când s-a ivit ocazia unei noi evadări din București, la Salina Slănic Prahova. Pentru anul acesta, vizitarea salinelor Ocnele Mari și Cacica a fost ratată. Și asta din simplul motiv că atât excursia la Salina Ocnele Mari (din 3 iulie 2024), cât și cea la Salina Cacica (din 5 septembrie 2024) au fost anulate pe motiv că nu s-au constituit grupurile numeric profitabile pentru agenția turistică organizatoare.

Am aflat că și Salina Ocna Dej se poate vizita, dar în condiții speciale - accesul fiind permis doar grupurilor organizate. Eeei, dar chiar și în grup organizat, nu știu dacă îmi e dat mie să ajung și acolo. Am rămas în continuare la pândă vânând un alt moment în care să pot vizita Salina Ocnele Mari (situată atât de aproape de București) și notasem două ocazii - o mică excursie de o zi care oferea salina ca prim obiectiv de vizitat și un pelerinaj la Salina Ocnele Mari, la 4 decembrie, cu ocazia hramului Sfintei Varvara - ocrotitoarea minerilor. De n-o fi una, o fi alta - mi-am zis - și am rămas în așteptare.

Așteptarea a luat sfârșit atunci când am fost anunțată că de astă dată excursia de o zi la Salina Ocnele Mari (incluzând și alte obiective - altele față de programul ratat, din vară) urma să se efectueze. Am făcut imediat plata online, am pregătit apă și un sandwich (numai unul pentru că masa de prânz era inclusă și urma să fie servită la Restaurant-cantină - Salina Ocnele Mari) și - când a venit vremea (19 octombrie 2024), la primele ore ale dimineții, când afară încă era întuneric - m-am prezentat la autocar.

Drumul a decurs normal, traseul fiind București - Pitești - Râmnicu Vâlcea - Salina Ocnele Mari. Bineînțeles, cu popasurile de rigoare pentru dezmorțire, cafea sau toaletă, precum și pentru a prelua câțiva turiști din Pitești.

La Salina Ocnele Mari

La Ocnele Mari se ajunge pe DN 67 care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu. Trecând de localitatea Troian, la intersecția spre Ocnele Mari, se virează la dreapta. Sunt indicatoare peste tot. De aici și până la Ocnele Mari, în Str. Pinilor, nr. 27 bis, acolo unde se află Salina Ocnele Mari, sunt 3 km.

Autocarul ne-a dus până la locul unde autobuzele locale preiau și transportă turiștii în subteran, după care s-a retras în parcarea mare, alăturată.

Am achitat taxa de vizitare (35 lei/persoană din grup) după care, cu un autobuz (modern, curat și cu banchete plușate), printr-un coridor săpat în sare, am fost conduși la intrarea propriu-zisă în salină. Trebuie să spun că galeria de acces este lungă de 1800 m, că este foarte slab luminată și că prezintă multe curbe. Cei care suferă de claustrofobie probabil că vor resimți toate acestea într-un mod nu prea plăcut. La intrare vizitatorii trebuie să scaneze biletul și apoi trec prin turnicheți, dar noi - fiind un grup mare (46 de persoane) - am intrat direct pe ușă, asistați (și probabil numărați) de un angajat de la supervizarea intrării.

Confirm ceea ce au spus cei care au fost acolo înaintea mea și anume că lângă poarta de acces se resimte un miros neplăcut. Nu este, însă, de o intensitate îngrijorătoare. De altfel, după ce ai trecut de poartă uiți acest amănunt. Nu doar pentru că ceea ce vezi este impresionant, ci mai ales pentru faptul că spațiul este foarte larg și bine aerat. Informațiile pe care le citești de îndată ce ai intrat sunt: suprafața amenajată pentru vizitare - 40.000 m², înalțimea camerelor exploatate - 8 m, altitudinea față de nivelul mării - +226 m, diferența de nivel față de intrarea în galeria de acces - 29 m, iar temperatura interioară, constantă tot timpul anului - 13-15̊ C. Atenție, deci, la îmbrăcăminte! Alegeți-o adecvat, în funcție de anotimp, mai ales dacă vă însoțesc și copiii. Pentru ei cred că ar fi potrivit să luați și hăinuțe de schimb. Vor fi plini de sare după o partidă de joacă în sarea care ține loc de nisip. Tot acolo, sunt și niște restricții afișate, lucruri de care persoanele civilizate chiar nu au a se teme.

Am rămas în subteran aproape patru ore, timp suficient să te plimbi, să vizitezi, să fotografiezi, să te odihnești și să respiri sănătos. Cel mai mult mi-au plăcut pereții de sare, plafoanele și pardoseala, toate vărgate ca o zebră sau ca un pisic de pe la noi, tigrat în negru și gri. Această îmbinare unică dă o notă aparte oricărei încăperi a salinei.

Salina Ocnele Mari are trei culoare paralele, mari, cu comunicare între ele, astfel că treci cu ușurință de pe unul pe altul. Există scheme, săgeți indicatoare, numerotări ale camerelor astfel încât nu ai cum să te rătăcești sau să omiți vizitarea vreunui colțișor. În cazul meu (care am ales să fac vizita singură) nici nu a fost nevoie de o sistematizare. Aveam timp suficient pentru toate. Am citit istoricul exploatării sării la Ocnele Mari, am vizitat un mic muzeu cu utilaje și echipamente folosite în minerit, am văzut expoziții de pictură abstractă, foarte inspirată, sculptură în sare, lucrături în lemn și împletituri artistice de nuiele, am vizitat magazinul cu suveniruri sărate (sare de tot felul, inclusiv provenind de la alte saline din România, obiecte de decor din sare...).

Aici trebuie să fac o mențiune specială. Atunci când am fost noi era amenajată Expoziția de sculptură 'Calul, mit, basm și reprezentare plastică' cu lucrări ale sculptorului Călin Baciu din Sibiu. Nu am crezut că pot exista atât de multe reprezentări diferite ale calului. Lucrările au tematică inspirată din basmele românești cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana, dar și din imaginarul eminescian. Sunt executate din 'rășină epoxidrică și fibre de sticlă pe bază rășinoasă'.

Între facilitățile oferite, zonele de agrement ocupă un loc important. Minigolf (adulți și copii), badminton, billiard, air hockey, ping-pong, karting (adulţi și copii), șah, terenuri de tenis de câmp, volei, baschet, fotbal, sală de fitness, trambuline, tobogan gonflabil, patinoar... Copiii mici se bucură de spații de joacă amenajate special pentru ei, pe nisip, de fapt pe un strat gros de sare grunjoasă, cu tobogane și alte distracții adecvate vârstei lor.

Există și o sală de cinema unde rulează inclusiv documentare privind exploatarea și prelucrarea sării, o cramă, un restaurant-cantină, un bar, multe spații de relaxare, grupuri sanitare și chiar și o biserică.

În salină, din loc în loc, în colțuri special amenajate, sunt informații scrise despre terapia cu sare, despre sarea în scrierile religioase (diverse pasaje din cărți bisericești în care este menționată sarea), despre Salina Ocnele Mari la începuturile ei, precum și despre alte saline mari din România.

Biserica din salină - dedicată Sfintei Mari Mucenițe Varvara ocrotitoarea minerilor și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - este mare, cea mai mare dintre toate bisericile subterane din țara noastră. Are și un turn clopotniță relativ nou (sfințit în 2022), o catapeteasmă demnă de orice biserică măreață, precum și ferestre cu vitralii. De fapt aceasta este numai o impresie. Nu există fereastră, ci numai vitraliul amplasat în fața unei surse de lumină fixată în peretele de sare, dând impresia că lumina ar veni din exterior. Sprijinit de un perete, se află un panou cu poze ale bătrânilor și copiilor abandonați, aflați în grija acestei biserici. Pe scaunele din incintă, pe un fond sonor de muzică religioasă în surdină, vizitatorii se roagă sau numai se odihnesc.

Demnă de remarcat, mai ales pentru copii, este moara cu apă de lângă biserică. Figurinele (morarul care urcă pe scară cu sacul în spate, bătrâna care pune măcinișul în sac, meșterul care - la anumite intervale de timp - bate cu ciocanul în nicovală) dau viață scenei. Mie mi-au plăcut în special depunerile albicioase, de sare, care dau amenajării un aspect cu totul aparte.

Exploatarea sării la Salina Ocnele Mari

Un astfel de review n-ar trebui să omită acest capitol. Cu toate acestea nu vreau să mă adâncesc în subiect. Cei care vor dori să afle amănunte, cu siguranță le vor găsi în altă parte.

E de ajuns să se rețină că exploatarea sării în zona Ocnele Mari s-a făcut din cele mai vechi timpuri, continuând și în vremea stăpânirii romane. În evul mediu devenise atât de importantă încât era monopol domnesc. În sec. XVIII, documentele vremii evidențiază importanța exploatării de sare în Țările Române. Ocnele Mari au fost denumite astfel datorită faptului că aici era cea mai importantă exploatare de sare din sud-vestul țării.

Despre gurile de ocnă săpate de-a lungul timpului aici, despre denumirile și amplasamentele lor, despre perioadele de exploatare până la surparea lor și transformarea în lacuri sărate, despre începuturile exploatării sistematice a sării (la jumătatea sec. XIX) și prima salină - Mina 'Sf. Ioan Vechi' - deschisă în 1836, despre Mina 'Sf. Ioan cel Nou' dată în folosință în 1894, despre Mina 'Sf. Petru' (denumită mai târziu Mina '1 Mai') deschisă în 1937 putem citi în istoricul salinei afișat în subteran.

În prezent, lucrarile miniere se desfășoară la nivelul a două orizonturi - orizontul +226 și orizontul +210. Finalizarea exploatării în aripa de vest a orizontului +226 a permis amenajarea în subteran a Punctului turistic 'Salina Ocnele Mari' .

Program de vizită

Trebuie spus de la început că programul de vizite se schimbă des, aproape lunar. De aceea, înainte de a vă planifica o vizită la Salina Ocnele Mari, e bine să consultați site-ul Bazei Turistice "Salina Ocnele Mari" pentru ultimele noutăți. În octombrie, când am fost noi, programul de vizite era următorul: în perioada 1- 27 octombrie 2024 Luni închis, Marți- Vineri între orele 10.00-16.00 (ultima intrare la 14.30), Sâmbătă și Duminică între orele 09.00-17.00 (ultima intrare la 15.30), iar în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie, Luni - Duminică între orele 9.00-17.00 (ultima intrare la 15.30).

Taxe de acces 

Taxele de acces sunt: 45 lei/persoană/zi - adulți, 30 lei/persoană/zi - copii, elevi (3-18 ani), 35 lei/persoană/zi - studenţi (max. 26 ani), 40 lei/persoană/zi - seniori (peste 65 ani). Adulții și copii cu dizabilități, precum și însoțitorii acestora beneficiază de reduceri.

De asemenea, grupurile beneficiază de reduceri. În plus, cei care vin la salină pentru tratament pot opta pentru abonamente (5 intrări în 7 zile consecutive).

Despre tarifele practicate pentru accesarea zonelor de agrement nu pot spune prea multe deoarece eu nu am fost decât spectator ocazional. Spun însă că toate tarifele sunt afișate, că există chioșcuri unde acestea se achită și că ele variază (în funție de sport și de timp) între 5 lei (șah, 60 minute) și 60 de lei (fotbal, 60 minute).  

În final...

Mi-a plăcut vizita la Salina Ocnele Mari. Nu regret că am așteptat cu răbdare ivirea unei noi oportunități de a ajunge acolo dacă prima - cea din vară - fusese ratată. M-am tot întrebat cum de în iulie nu s-a putut forma un grup turistic de minim 25 de persoane, iar în octombrie, cu temperaturi scăzute, grupul a fost de 46 de persoane. Aproape dublu.

Trebuie să meționez că în salină, chiar dacă sunt mulți vizitatori (în timp ce eram noi acolo, au mai venit vreo trei grupuri mari de elevi gălăgioși), spațiul nu pare aglomerat. Salina este atât de întinsă încât ar fi putut primi încă și mai mulți oaspeți.

Apreciez modul de organizare începând cu dirijarea mașinilor spre parcări, operativitatea personalului de la casa de bilete, îndrumarea grupurilor mari către autobuzele de transport spre salină, timpii de așteptare mici atât la intrarea, cât și la ieșirea din subteran. Despre aspectul interior și amenajările de acolo, despre promptitudinea personalului de la restaurant, precum și despre solicitudinea celor care asigură ordinea în interior, nu mai spun nimic. Am spus deja.

P. S.

De la Salina Ocnele Mari am pornit spre Complexul muzeal Măldărești, apoi după un popas la Mănăstirea Hurezi - Horezu, cum i se mai spune, ne-am angajat pe drumul de întoarcere la București.

Despre Complexul muzeal Măldărești ca și despre Mănăstirea Hurezi pe care le vizitasem în septembrie 2021 și despre care am scris deja, nu voi mai scrie. Am scris atunci destul de convingător, iar a scrie acum, din nou, nu are rost. Oricât de bine aș scrie, nu mă aștept la mai multe vizualizări și aprecieri decât am avut atunci.  

---

VIZUALIZĂRI: 199 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI