Un muzeu unic în țară

TIPĂREȘTE

Îmi doream de mult să văd și eu Dunărea, lucru care nu s-a întâmplat până acum, în aprilie 2018 când, la sugestia „părintelui AFA”, am ales să ne revedem cu câțiva colegi amatori de-a petrece sărbătorile Pascale la vecinii noștri sârbi, în orășelul de graniță Kladovo. Am fost cazați la hotelul Ðerdap (se pronunță Gerdap, litera Ð, specifică alfabetului sârb, este echivalentul lui Ge, la noi), dar aici n-am să scriu despre hotel, o voi face altă dată.

Pentru că noi nu suntem „motorizați”, am luat trenul până la Turnu Severin de unde, din gară, am fost „pescuiți” de colegi și prieteni dragi, care ne-au trecut pe malul sârbesc, până la hotelul mai sus pomenit. Pentru că mai aveam ceva timp la dispoziție, după ce ne-am ospătat cu un prânz bine gătit la unul din restaurantele de pe malul nostru, am avut timp să vizităm Muzeul Barajului Porțile de Fier 1. Acesta se află chiar în corpul barajului, sub drumul ce leagă cele două țări, între localitățile Gura Văii, pe malul nostru și Novi Sip, pe malul sârbesc.

Intrarea în muzeu costă 4 lei/pers. plus 10 lei, pentru pozele făcute doar obiectelor expuse în muzeu, nu și în spațiul turbinelor. (fiind loc strategic, acolo este interzis fotografiatul). Vizita durează cam 40 de minute și se face în grupuri nu prea mari, cam de 15–20 persoane, deoarece sunt două etape de vizitare. În prima parte se poate vedea muzeul propriu-zis, cel de la nivelul terenului. Pentru etapa a doua se coboară, cu un lift, la o adâncime de cca 20 metri.

Pe panoul executat din plăci de marmură, aflat la intrare, sunt inscripționate date referitoare la acest sistem hidroenergetic și de navigație. Putem citi că lucrările au început în anul 1964 și că s-au terminat în 1971, când a și fost inaugurat, în prezența celor doi conducători ai celor două țări, România și Iugoslavia. Din documentarea pe net, de acasă, aflu că discuțiile pentru realizarea acestui baraj s-au purtat încă din anul 1955, când Președintele Consiliului de Stat al R. S. R. era Gheorghe. Gheorghiu. Dej.

Ideea amenajării acestui potențial al Dunării aici, la Porțile de Fier, a aparținut, încă din anul 1922, unui inginer român, hidro-energeticianul Dorin Pavel. Acesta a absolvit Politehnica din Zurich și s-a întors în țară pentru a întocmi trei scheme de amenajare a barajului. De una din aceste scheme s-a ținut cont atunci când Dej i-a prezentat lui Iosip Broz Tito, liderul Iugoslaviei, ideea exploatării potențialului hidroenergetic al Dunării, dar și de îmbunătățire a navigației și de control a inundațiilor. În anul 1956 s-a decis, de către ambii lideri de atunci, într-un acord absolut, demararea lucrărilor.

Pentru realizarea lor, din păcate, a trebuit să fie sacrificate, pe ambele maluri, mai multe așezări, printre care, la noi, insula Ada-Kaleh care se găsea la circa 3 Km în aval de Orșova și care ne aparținea, în urma conferinței de la Lausanne, din anul 1922, și unde trăiau aprox. 600 de turci. Era o insulă mică, de aprox. 2 Km lungime cu o lățime de 500 m, dar un renumit punct turistic, atât pentru noi, românii, cât și pentru cei care veneau din croazierele de pe Dunăre, cu prețuri mici, neimpozitate. Erau foarte apreciate dulceața și uleiul de trandafiri, dulceața de smochine, dar și rahatul turcesc și tutunul. S-a încercat reclădirea obiectivelor istorice de pe insulă în avalul Dunării, după baraj, pe insula Șimian, dar lucrările nu s-au finalizat și locuitorii ei au fost nevoiți să se mute, care pe unde au putut în țară, în Dobrogea noastră, sau să emigreze în Turcia. Acum insula se află sub apele Dunării, iar pe insula Șimian, zidurile ce-au încercat să aducă aminte de Ada-Kaleh sunt părăsite și stau să cadă.

Am intrat în muzeu după ce grupul de dinaintea noastră a ieșit și, după ce am plătit biletele am fost lăsați, cam o jumătate de oră, să vizităm muzeul și să facem poze. Am putut vedea, în vitrine de sticlă, obiecte ce au aparținut vechilor locuitori ai acestor locuri, descoperite în urma săpăturilor arheologice, precum obiecte de ceramică din paleolitic și din epoca fierului. Cam pe la jumătatea muzeului am admirat un interior turcesc, așa cum arăta, probabil, cel al unui locuitor al insulei Ada-Kaleh. Nu lipsește caftanul cusut manual și fesul turcesc, ibricele din cupru pentru cafea, dar nici frumoasele broderii cusute pe pânză. Se mai pot admira costume tradiționale din zonă, îmbrăcate pe manechine, precum și o moară de apă cu ciutură, executată din lemn. Tot în vitrine de sticlă am admirat și câteva exemplare împăiate ale unor păsări și animale de apă ce se află în zona Porțile de Fier. În jumătatea a doua a muzeului, pe un coridor lung ce duce la lift sunt afișate, pe pereți, panouri luminate din interior, cu imagini ale construcției barajului, pe etape. Am fotografiat cât am putut, pentru că știam că jos, în sala turbinelor, nu am voie să fac poze.

După ce-am parcurs tot muzeul, doamna muzeograf ne-a invitat să coborâm cu liftul ca să vedem și Sala Turbinelor. Am aflat, din expunerea doamnei, următoarele lucruri:

- sistemul hidrocentralei este compus din două centrale hidroelectrice, una pe malul sârbesc, alta pe malul nostru și sunt despărțite de barajul deversor, care are o lungime de 441 m și 14 guri de deversare;

- înălțimea barajului este de 74 m, iar lacul de acumulare este format din peste 2 miliarde de metri cubi de apă;

- zidul care oprește forța uriașă a apei are, la nivelul la care ne aflăm noi acum, în dreptul grinzii de deasupra capetelor noastre, 30 m grosime, iar jos de tot la partea inferioară, 70 m grosime;

- turbinele se află sub nivelul lacului de acumulare, din amonte, la o adâncime de circa 30 m; acestea sunt de tip „Kaplan” și are, fiecare, o putere instalată de 195 MW; trei din ele sunt importate de la ruși, altele trei sunt românești, făcute la Reșița;

- fiecare turbină are 20 m înălțime și o greutate de 3860 tone;

- debitul de apă ce trece prin fiecare turbină este de 800 metri cubi/sec. ;

- toate cele șase turbine produc 15% din energia țării și 50% din procentul total de hidroenergie, producând o capacitate anuală de peste 6 miliarde kWh.

Toată această energie uriașă produsă de turbine, este trimisă la transformatoarele de mare putere, șapte sau opt la număr (nu rețin exact câte), care se văd amplasate pe o platformă exterioară și, apoi, printr-un sistem sofisticat, despre care nu știu mare lucru, introdus în sistemul național de energie electrică a țării. Nu am avut voie să facem poze afară acestei rețele, fiind, ca și sala turbinelor, considerate obiective strategice ale țării și aflate sub pază.

Tot ce ne-a spus doamna muzeograf despre partea noastră se regăsește identic, ca într-o oglindă imaginară pusă pe axul deversorului, și pe malul sârbesc, beneficiile potențialului energetic al întregului ansamblu fiind împărțite în mod egal, între noi și sârbi. Supravegherea funcționării se face de noi atât pentru turbinele noastre, cât și pentru cele ale sârbilor, și invers. Comunicarea între noi și sârbi se face mai mult în limba română, pe care sârbii o cunosc destul de bine. Nu poate fi vorba de furt de energie, turbinele trebuind să funcționeze tot „în oglindă”, astfel: dacă una din turbine se defectează, indiferent de pe care mal, automat trebuie să fie oprită cea de pe malul celălalt, spre a nu dezechilibra funcționarea corectă a celor două hidrocentrale. Nu au fost niciodată dispute pe tema funcționării întregului ansamblu, armonia între noi și sârbi fiind bine știută.

Am plecat din muzeu mai „bogați”, după ce am văzut și auzit despre această megaconstrucție care s-a realizat cu mulți bani, dar care a schimbat și destine ce-au eșuat în drame, uneori. Din punctul meu de vedere cred că toate aceste sacrificii au meritat să fie făcute, în favoarea obținerii unui procent major de energie pentru ambele țări.

Pentru cei care sunteți în trecere spre Orșova, sau care vă întoarceți dinspre Banat, vă recomand să nu treceți pe lângă Baraj, ocolindu-l. Opriți-vă și la „Muzeul Barajului de la Porțile de Fier 1”! Veți rămâne impresionați de tot ce este acolo. Nu costă mult și vizitarea lui durează puțin!

---

VIZUALIZĂRI: 1930 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI