Am fost în Poiana Brașov...

TIPĂREȘTE

Iată, dragi cititori, am ajuns și eu în Poiana Brașov – cea mai mare, mai apreciată, mai cunoscută, mai luxoasă, mai renumită stațiune montană din România (mai ales prin prisma sporturilor de iarnă). De prin sertarul cu amintiri conștiente nu am putut pescui vreo imagine cu această zonă turistică foarte cunoscută, astfel că presupun că nu am călcat pe acolo. O fi bine, o fi rău?  

Cazați fiind la pensiunea „Refugiul Domniței” din Bran (vezi impresii) nu știu ce ne-a trăznit într-una din zile și am pornit glonț către stațiunea sus menționată. Nu e cale lungă din Bran, vreo 22 km și circa 35 minute de mers cu autoturismul, o parte din drum prin pădure și pe serpentine interesante. În stațiune sunt amenajate mai multe parcări publice (Poiana Mare, Șura Dacilor, Sulinar), dar și private (care se dovedesc neîncăpătoare în sezonul alb). Noi am găsit un loc liber în parcarea din zona restaurantului Șura Dacilor, gratuită în ziua de duminică. Din acest loc am început scurta noastră explorare a Poienii Brașovului.

Mai întâi am căscat ochii la cele câteva tarabe cu prostioare, apoi am pătruns câțiva pași în incinta restaurantului Șura Dacilor. La umbra unui pâlc de copaci sunt o serie de amenajări cu iz rustic: garduri, o fântână, căruțe, figurine sculptate în lemn, un zimbru naturalizat etc. O terasă umbroasă, multe mese acoperite de ștergare populare, chelnerițe îmbrăcate în straie tradiționale – totul recreează o atmosferă țărănească.

Urcăm pe strada Poiana Soarelui spre instalațiile de transport pe cablu, trotuarele de pe ambele părți ale șoselei permit plimbări ușoare, hotelurile din preajmă se străduie să atragă prin aranjamente peisagistice (obiecte decorative, plante ornamentale, ghivece cu flori) – de ex. Escalade ori Teleferic Grand. De fapt ne aflăm în ziua sărbătorii Sfintei Marii Mici, vremea era superbă, soarele sus pe cer, o mulțime de turiști și localnici din Brașov erau ieșiți la plimbare.

Telegondola „Postăvarul Expres” . Ajungem la instalația de transport și nu ezităm: cumpărăm cartele dus-întors pentru a urca sus pe munte – 60 lei/adult. Instalația a fost construită în 2005, are o lungime de 2140 m și o diferență de nivel de 661 m între stația de bază și cea de vârf.  Programul de funcționare: 09.00-17.00. Pătrundem printre turnicheți, urcăm în prima telegondolă liberă și începem ascensiunea. Sunt 22 grade în aer și urcăm spre 1710 m altitudine.

Peisajul se deschide în fața ochilor pe măsură ce urcăm, vedem stațiunea Poiana, orașul Brașov, alte localități. Pe sub cabinele plutitoare șerpuiește Drumul Roșu, poteca ce urcă pe Postăvarul, plină de turiști dornici de drumeție; spre finalul cursei observăm lacul Ruia, o acumulare artificială creată în 2011 pentru alimentarea cu apă a tunurilor de zăpadă. În telegondolă e cald, gemulețul mic pentru aerisire e deschis, dar aerul intră greu, ferestrele din plexiglas sunt destul de zgâriate, pe tavan sunt urmele cauciucurilor de la bicicletele practicanților de mountain bike.

Ajunși sus ne îndreptăm repejor spre punctele de belvedere ce se deschid spre toate zările, facem fotografii, vedem Bucegii cu a sa Cruce a Eroilor și Munții Piatra Craiului. Mergem puțin până la telescaunul Ruia, loc pe unde sosesc alți bikeri și apoi pornesc vijelios spre vale. Greu de descris în cuvinte senzația pe care o ai acolo sus pe munte sau frumusețea vederilor montane. Parcă aș fi luat-o la picior spre vârful Postăvarul (1799 m) , nu ar fi fost departe, doar vreo 850 m, dar în urcare. Nu eram echipați corespunzător, așa că am lăsat pe altădată scurta incursiune pe vârf, poate combinat cu o urcare/coborâre pe Drumul Roșu. Am zărit undeva mai sus, aproape de vârful Postăvarul, stația telecabinei Capra Neagră – a fost realizată în anii '80 și are o capacitate de 60 de personae/per cabină.

Addenda 1. Istoria stațiunii a avut mereu legătură cu drumețiile pe munte și cu practicarea sporturilor de iarnă. Cabana Postăvarul, poate cea mai veche din România (cabanapostavaru.ro/istori ... abana-postavaru), a constituit nucleul viitoarei stațiuni. Skiul, săriturile și sporturile cu motor au animat această zonă de peste 100 de ani. Iată un fragment din presa interbelică: Skiul a devenit în ultimii ani un sport cunoscut și la noi în țară. Sub impulsul străinătății, într-o largă măsură, acest sport s-a răspândit și în România.  

Din nefericire, și nu trebuie să ocolim adevărul, succesul pe care-l repurtează la noi acest sport, este un succes de suprafață ceva superficial pentru că, în fond România este încă foarte departe de a fi o țară în care skiul să fie răspândit și aceasta în ciuda faptului că țara noastră este brăzdată de minunatul lanț al Carpaților.  

Skiul mai este la noi un sport rezervat unei elite și nu a devenit din cauza speculei, a lipsei de înțelegere din partea Statului și a întreprinderilor particulare un sport popular.  

Și apoi skiul nu este deloc răspândit în centrele așezați dealungu1 munților Carpați. Nu mai vorbim de satele noastre care încă nu au fost convinse de marea lui utilitate atunci când este întrebuințat ca mijloc de locomoțiune.  

S-a obișnuit a se crede că sporturile de iarnă pot fi practicate numai în sărbătorile Crăciunului.  

Este o eroare care va trebui mereu combătută. [… ] 

În afară de Predeal, notăm excelentele cabane și platouri de skiat de pe Schuller (Postăvaru) Piatra Mare, Piatra Craiului, apoi cele de pe întreg lantul munților Făgărași, Urlea, Sâmbătă, Bâlea, etc.   („Posibilitățile skiului în România” , Gazeta Sporturilor, decembrie 1934)

***

Ne-am retras la Yager Chalet unde am savurat câte o băutură, am ascultat muzica mixată live de un DJ și am admirat munții de pe terasa panoramică.

Ne întoarcem cu telegondola în stațiune și ne continuăm plimbarea pe lângă lacul și fântâna arteziană din jurul hotelului Aurelius Împăratul Romanilor și a restaurantului Miorița. Podul peste ape e luat cu asalt de cei dornici de fotografii, deși apa cam verde nu mi se pare îmbietoare.  

Având în vedere sărbătoarea mare intrăm câteva minute în biserica de lemn „Sf. Ioan Botezătorul” , lăcaș de cult aparținând mănăstirii cu același hram (chiliile sunt la demisol). Biserica în stil maramureșean, ridicată între 1997-1999, este singurul edificiu religios din stațiune (ziarullumina.ro/societate ... ciei-21818.html). Ca să vedeți câtă lume a trecut în zi de sărbătoare pe la biserica stațiunii – pur și simplu călugării nu mai aveau lumânări de nici un fel la vânzare!

Trecem pe lângă câteva terase, un restaurant, un loc de joacă cu diverse atracții și ajungem în parcarea publică „Poiana Mare” . Un autobuz al companiei de transport în comun din Brașov tocmai pleca spre oraș. Un lucru demn de menționat: autobuzul tracta o remorcă specială pentru biciclete. În parcare se află mai multe chioșcuri și o toaletă publică automată. Descoperim Centrul de Informare Turistică și… surpriză!!! Este deschis. Nu îl ocolesc, intru... un tânăr explica ceva unui cuplu de bătrânei... mă uit un pic pe la pliante și iau o hartă a stațiunii. Tot din această parcare se accesează Alpin Magic Land, un parc tematic de aventură deschis acum câțiva ani.

În concluzie, pot spune că această plimbare de vară (deși era început de toamnă) printr-o parte din stațiunea Poiana Brașov a fost plăcută. Mi-au plăcut foarte mult peisajele montane privite cu nesaț de pe Postăvaru' și aspectul unor hoteluri, am apreciat faptul că ai cât de cât pe unde te plimba și că există modalități variate de petrecere a timpului liber. Nu îmi dau încă seama pe deplin dacă aș veni să mă cazez chiar în Poiană, trebuie să mai deliberez!

Addenda 2. Cu circa un veac în urmă ziariștii prevedeau un viitor strălucit stațiunii: În pitorescul peisagiu de la poalele muntelui „Postăvaru” înconjurat de brazi, şi la 8 km. distanţă de Braşov se întinde pe trei coline frumoase staţiunea climaterică „Poiana” . Cine ar fi crezut acum 5-6 ani că în acest colţ de ţară vor răsări ca din pământ atâtea vile şi se va da atâta suflu acestei staţiuni? ...  Doar turiştii trecători spre „Postăvar” şi excursiile şcolare îi mai dădeau puţină viaţă încolo nimeni nu se interesa, totul era aşa cum natura a dăruit. Nu era nici apă, nici lumină electrică şi nici şosea practicabilă, ci abia un drum de ţară.  

În ultimii ani de când se practică mai mult sporturile de iarnă, s-a observat că „Poiana” are mari perspective de viitor. Cel mai mare proprietar, biserica Sft. Nicolae din Scheiu a parcelat mai tot terenul, punându-l în vânzare cu infima sumă de 10-20 lei m. p., asta acum doi ani. Astăzi aceste terenuri se vând şi cu 200 lei m. p. Construcţiile au luat un mare avânt, în fiecare an se construieşte tot mai mult şi în câţiva ani „Poiana” va deveni un important centru sportiv. („Poiana Brașovului – o stațiune de viitor” , Curentul, august 1936)

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 435 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI