GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Orăștie – tur pietonal și muzeistic (Muzeul de Etnografie și Artă Populară)
Întâlnirea AmFostAcolo 2016 a constituit prilejul minunat de a cunoaște oameni și a oferi un chip nick-name-urilor de pe sait; totodată a fost și o ocazie bună de a vizita câteva din frumoasele obiective turistice din Țara Hațegului și Ținutul Pădurenilor (în cazul meu bisericile de piatră Sântămărie Orlea și Strei, mănăstirea Prislop și Castelul Corvinilor).
În drum spre București am decis să facem două opriri importante: una în orașul Orăștie și alta în municipiul Sibiu (pentru un cunoscut tur pietonal în Piața Mare).
Urmând vechiul drum ce ducea spre vestul țării (DN 7 - E 68) am ajuns rapid la Orăștie, depășind pe partea dreaptă un preconizat Muzeu al satului transilvănean (glasul-hd.ro/muzeu-al-sat ... turdas-pe-dn7-2), aflat în stadiu avansat de realizare (deja sunt amplasate o poartă monumentală de lemn, trei case și o biserică de piatră). După o secundă observăm și monumentul Semn dacic (sculptor Nicolae Adam, 2008), unul din simbolurile poporului dac: este vorba despre o sabie curbată, acea sica de temut cu care erau înarmați luptătorii daci. Pentru mine această armă seamănă mult cu o seceră, pe care eu o asociez cu cerealele, în special grâul (simbol ale abundenței și fertilității, dar și important simbol religios) – de aici diverse conexiuni care nu constituie obiectul articolului de față.
După ce intrăm în oraș urmărim indicatorul spre Centru pe o stradă cu sens unic și găsim locuri de parcare în preajma impunătoarei Catedrale ortodoxe. Întreaga zonă din jurul lăcașului de cult poartă denumirea de Piața Victoriei. Principalele obiective din zonă sunt: Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” (construită între 1936-1945, pictură de Dumitru Belisarie); monumentul „Palia” (sculptor Nicolae Adam, 1974 – cele trei fețe de marmură albă de Rușchița celebrează prima traducere în limba română a Vechiului Testament (Geneză și Exod) la sfârșitul secolului al XVI-lea); busturile lui Decebal, Mihai Eminescu, Aurel Vlaicu și Nicolaus Olahus și statuia lui Burebista (Ion Bolborea, 2001). Pe un bloc din apropierea pieței se află un mozaic de mari dimensiuni (130 mp) numit „Burebista și opera sa” – realizat de artistul plastic Aurel Nedel în 1988 la comanda regimului comunist.
Prin spatele catedralei ortodoxe, pe sub un front de case vechi coborâm pe str. Aurel Vlaicu către Primăria Municipiului Orăștie. Lângă sediul administrativ al orașului se află și Cetatea Orăștiei – aici pe str. Cetății, sub zidurile de piatră se află o parcare nouă. Primele ziduri de piatră s-au construit în secolul al XIII-lea, secol în care apare și actuala Biserică Reformată din interiorul zidurilor (inițial romano-catolică). Alături de acest lăcaș a fost ridicată în secolul al XIX-lea și o Biserică Evanghelică (luterană). Din păcate nu am putut intra în curtea cetății pentru a vizita bisericile, poarta monumentală fiind încuiată. Am ocolit fortificația care este parțial la vedere privind zidurile refăcute de piatră, trei turnuri (din care unul ascuns în spatele unor blocuri) dar și un frumos portic de piatră gotic amplasat la mijlocul zidului din parcare. Strada Nicolae Bălcescu face parte din Centrul vechi al orașului, accesul făcându-se doar pietonal. Câteva clădiri sunt renovate și arată bine: fostele hoteluri „Coroana” și „Central” (construit în 1899, azi hotel Augusta). Pietonalul e parțial pavat cu piatră cubică, pe mijloc sunt amplasate lămpi de iluminat și bănci metalice, atmosfera era liniștită și prietenoasă.
Muzeul de Etnografie și Artă Populară – Orăștie. Adresa oficială a muzeului e: Piața Aurel Vlaicu nr. 1, exact vis-a-vis de Primărie. Un zid decorat cu basoreliefuri străjuie una din laturile curții muzeului. Un paznic se grăbește să ne deschidă poarta și să ne invite în curte informându-ne că muzeul e deschis. În curtea înverzită sunt expuse câteva piese-fragmente de sorginte romană cred: bucăți de coloană, stele funerare, ornamente ori bucăți de basoreliefuri. Fațada muzeului e un pic ciudată, îți dă impresia intrării într-o hală neamenajată – interiorul ne va contrazice această primă impresie (deși dacă mă uit în fotografii mai vechi de pe Internet observ o fațadă de sticlă – azi acoperită cu placaje – cred că se mai efectuează ceva lucrări). În prima cameră se află biroul unde se vând biletele (10 lei pentru un adult; 2 lei categoriile care beneficiază de reduceri) și suveniruri, cărți, vederi etc. Observ pe saitul oficial al Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva (de care aparține administrativ și muzeul din Orăștie) existența unei taxe foto de 15 lei (nouă nu ne-a fost cerută). Doamna de la bilete l-a chemat pe M. C., arheolog de profesie, șef de secție la muzeul din Orăștie care ne-a fost un ghid excelent. Domnia sa ne-a prezentat cu pasiune și amănunțit exponatele din sălile muzeului.
Prima sală a muzeului din Orăștie este amenajată sub formă de... vas de lut. În mijloc, iluminată puternic, se află o vitrină cu fragmente ceramice descoperite în timpul săpăturilor arheologice. Camera reprezintă o odă închinată lutului și olăritului. Urmează o încăpere dedicată vaselor de ceramică din diverse epoci străvechi (neolitic, epoca bronzului) și figurinelor antropomorfe. O dioramă prezintă întrebuințarea ceramicii într-o locuință dacică, altă dioramă demonstrează cum se ardeau chiupurile de lut precum și amplasare și îmbinarea apeductelor din ceramică. Pășim într-o mică încăpere unde descoperim o machetă a Cetății Orăștiei precum și vitrine cu obiecte descoperite în perimetrul acesteia (vase de lut, ceramică manufacturată, cărămizi ștanțate). Următoarea sală ne prezintă ceramică săsească, ceramică de factură ungurească și ceramică de Săsciori. De asemenea, sunt prezentate etapele obținerii ceramicii – de la frământarea lutului, prelucrarea pe roata olarului, arderea în cuptor până la transportul cu carul la târg. Ne-au fost semnalate de către ghid și vase cu forme mai deosebite, ca cel pentru transportul și păstrarea apei ori fermentația vinului. Ultima sală de expoziție găzduiește un interior țărănesc specific zonei: părinții și copilul, în straie populare, se află în camera de zi cu zi a săteanului (frumoase ulcioare stau atârnate de grindă, perne și țesături sunt amplasate pe pat, colorate preșuri pe jos). În vitrinele alăturate sunt expuse diverse unelte utilizate în gospodăria rurală (vase și ulcioare de lut, covată, linguroaie de lemn, un țest, putini de lemn, coșuri de papură etc.).
A fost o vizită scurtă dar interesantă prin prisma informațiilor oferite din suflet de arheologul M. C. în fiecare sală a muzeului. În circa 35-40 minute am trecut prin epocile istorice urmărind evoluția din punct de vedere etnografic a populației românești (și nu numai) de pe acele meleaguri. La ieșire nu am ezitat să ne fotografiem lângă vitrina ce etala stindardul de luptă al dacilor: capul de lup cu trup de șarpe.
Încheiere. Incursiunea în Municipiul Orăștie a fost plăcută și instructivă totodată. La Orăștie cultura se îmbină cu istoria, monumentele sunt concentrate în apropierea vechii cetăți, iar Centrul Vechi era foarte „liniștit”. Am părăsit orașul trecând pe lângă monumentul închinat eroilor Revoluției din Decembrie 1989 și pe lângă monumentalul stindard de luptă dacic („Izvorul de Aur al Dacilor”, autor: sculptorul Nicolae Adam). Orașul Orăștie poate fi considerat un bun loc de popas pentru cei aflați în tranzit spre graniță, pentru turiștii ce doresc să exploreze zona sau pentru temerarii ce se îndreaptă spre cetățile dacice din munți.
Trimis de tata123 🔱 in 24.05.16 15:17:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORĂȘTIE [HD].
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ma bucur ca m-am nimerit si eu o data cu superbonusul pentru tine
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2016 Sfioasa caprioara [Schitul Cucuiș din Beriu, HD] — scris în 01.06.17 de austriaca din ARAD - RECOMANDĂ
- Apr.2016 Cetatile dacice — scris în 14.04.16 de Miriam din GALAţI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Popas la Orăștie — scris în 19.04.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Orastie, un oras incarcat de istorie — scris în 13.10.15 de sed din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Uimitoarea Orastie — scris în 22.06.15 de doina-goga* din ARAD - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Arsenal(ul) ne-a cucerit — scris în 26.05.13 de baby eyes din ORășTIE [HD] - RECOMANDĂ