Scurtă plimbare prin burgul transilvănean Agnita

TIPĂREȘTE

Un weekend de neuitat petrecut la Sâmbăta de Sus la începutul verii 2016 la pensiunea Belmonte (vezi impresii), alături de gazde minunate, mi-a oferit prilejul de a explora o mulțime de puncte de atracție din zonă. În drum spre Agnita ne-am oprit la bisericile săsești fortificate de la Cincșor, Cincu (vezi impresii), Merghindeal și Dealu Frumos (vezi impresii) și am străbătut un drum pitoresc printre coline (DJ 105).

Scurt istoric. Orașul situat la circa 450 m altitudine, între Dealurile Agnitei și valea râului Hârtibaciu, coboară în istorie cu urme de locuire din paleolitic și neolitic. Perioada dacică e atestată de o cetate de pământ, iar ocupația romană de un turn de strajă și o așezare rurală daco-romană. În secolele al X-XI-lea apar coloniștii sași care găsesc o populație romanizată, dovadă denumirea în limba latină a așezării: „Sancta Agata” – „Sfânta Agata”. Prima atestare documentară a așezării de pe Valea Hârtibaciului datează din anul 1280.

În perioada medievală așezarea devine un târg important, precum și centru meșteșugăresc de seamă. Breslele din Agnita vor „lupta” mereu pentru supremație economică cu cele din Cincu. Regele Matei Corvin va acorda Agnitei drept de judecată („jus gladii”) iar Mihai Viteazul va trece prin oraș la 1600 și va emite acte domnești de aici.

În secolul al XIX-lea se dezvoltă industria și apar căi de comunicație moderne care înlesnesc legătura cu orașele apropiate: șoseaua spre Făgăraș și Sighișoara, calea ferată îngustă spre Sibiu (1910-1911). În ultimele decenii funcția agro-industrială a Agnitei a cunoscut o scădere semnificativă.

Nu pot spune că am explorat integral potențialul turistic al Agnitei, nici că orașul s-ar putea lăuda cu monumente și obiective excepționale. Este un oraș oarecum mic care oferă câteva puncte de atracție interesante – noi ne-am plimbat puțin pe strada 1 Decembrie 1918, în Piața Revoluției, am traversat apa Hârtibaciului și am dat roată bisericii fortificate pe strada Noua și prin Piața Teutsch.

Ținta inițială era stabilită a fi Muzeul de Istorie „Valea Hârtibaciului” în apropierea căruia am parcat autoturismul, pe tot centrul orașului existând locuri de parcare amenajate. Clădirea care adăpostește muzeul datează de pe la 1800 și este destul de mare, cu etaj, o poartă mare de acces în mijlocul fațadei și obloane de lemn la ferestre. Deși eram într-o zi de week-end am găsit muzeul închis, programul de vizitare se desfășoară doar de luni până vineri (cel puțin așa era în momentul acela). Nu ne-am putut bucura de exponatele care acoperă o tematică diversă: arheologie, istorie, numismatică, carte veche, artă și etnografie.

Un front de case cu specific săsesc se întinde pe ambele părți ale străzii, locuințe solide cu acoperișuri din țiglă și ferestre protejate de obloane, restul gospodăriei fiind ascunsă în spatele unei porți monumentale. Remarcăm amprenta arhitecturii săsești în rândul caselor vechi din centrul istoric al orașului, înscris pe Lista monumentelor istorice din România. Multe din clădirile de pe strada 1 Decembrie 1918, strada Mihai Viteazul și Piața Revoluției au calitatea de „monument istoric”, fiind construite la sfârșit de veac al XVIII-lea – început de secol al XIX-lea. La câțiva pași de Muzeul de Istorie se află o casă monument istoric de la 1808 având pe fațadă un însemn heraldic reprezentând o roată zimțată, un ciocan și o cheie (posibil de dată mai recentă).

Ne plimbăm puțin prin zona Primăriei și a Consiliului Local, un „bloc” ceva mai modern, în fața căruia se află un grup statuar din piatră („Să ocrotim copiii” - sculptor Emil Mureșan?). Fiind orele amiezii am căutat un loc unde se mâncăm și l-am găsit într-o grădină, la umbră – restaurantul „Grădina de Vară” (vezi impresii). După delectarea cu pizza și limonadă am pornit din nou la drum. Prin lateralul Primăriei, cu ochii după case vechi ajungem la podul care ne conduce spre biserica fortificată.

Râul Hârtibaciu, coloană vertebrală a Țării Hârtibaciului – zonă etno-culturală aparte a Transilvaniei (natura2000transilvania.ro ... 19-41-4c258.pdf), traversează orașul Agnita pe o distanță de circa 3 km și are albia regularizată. Accesul de pe o parte pe alta se face prin patru poduri, din care două pietonale; două străzi mărginesc alternativ zona centrală traversată de râu: pe malul stâng Aleea Castanilor, pe malul drept Aleea Teilor.

Urcăm pe podul pietonal, apa Hârtibaciului e scăzută și tulbure, și ne oprim pentru a privi imaginea de ansamblu a bisericii fortificate de pe malul drept. Ne îndreptăm spre fortificații situate la circa 50 m distanță de albia râului și vizităm curtea bisericii, lăcașul de cult și turnurile fiind încuiate.

Data exactă a construcției bisericii fortificate nu se cunoaște, la origine (prima jumătate a secolului al XIII-lea) pe acel loc existând o bazilică romanică. Pe la anul 1409 apare biserica-hală gotică, fortificată în mai multe etape. Pe malul apei se va înălța o biserică-cetate puternică compusă din incinta interioară (biserica + turn clopotniță fortificat + patru turnuri), o incintă exterioară plus un zwinger (un fel de „țarc”) care dubla pe o anumită distanță zidurile incintei principale și se presupune existența unui șanț cu apă. Rolul de cetate dedicată locuitorilor Agnitei este reliefat de existența cămărilor de provizii care au existat până spre sfârșitul secolului al XIX-lea de-a lungul zidurilor și confirmat prin faptul că turnurile de apărare erau întreținute de breslele meșteșugărești din oraș.

Câte din componentele vechii biserici-cetate mai există astăzi? În esență biserica și turnurile. Accesul se efectuează prin gangul turnului de poartă – Turnul Dogarilor, un element defensiv cu mai multe niveluri și platformă de supraveghere. Biserica mai poartă la interior urmele arhitecturale ale stilului romanic, dar după invazia turcească din 1420 este transformată radical, se adaugă etaje/galerii fortificate și un turn-clopotniță – Turnul Olarilor (44 m) având și rol defensiv în partea vestică. Un ceas cu cadran ruginit din tablă e amplasat pe turnul-clopotniță, pe pereții bisericii se mai zăresc câteva inscripții. Ieșim din curte pe lângă Turnul Cizmarilor de care mai este legat un fragment de zid de curtină. În jurul incintei mai există două turnuri defensive prevăzute cu metereze: Turnul Croitorilor și Turnul Fierarilor, care flanchează clădirea școlii.

În coasta bisericii evanghelice fortificate se află Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch” (ro.wikipedia.org/wiki/Geo ... _Daniel_Teutsch), ale cărei prime corpuri de clădire au fost construite din materiale rezultate de la demolarea zidurilor bisericii-cetate (gdteutsch.com/desprescoala/scurt-istoric). Am privit casele de pe strada Noua și din Piața Teutsch, tufe imense de bujori înviorau curțile, apoi am traversat din nou podul spre locul unde era staționat autoturismul.

Concluzii. Cele câteva ore petrecute în orașul transilvan de pe Valea Hârtibaciului au fost interesante, reușind doar să „gustăm” din atmosfera acestei așezări. Sunt sigur că localnicii pot completa articolul de față cu alte locuri frumoase existente în oraș. Arealul geografic din jurul Agnitei oferă peisaje pitorești, fiecare sat are farmecul său și obiceiuri specifice (ex. lolele).

Să auzim de bine!

---

VIZUALIZĂRI: 2923 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI