Acasa la familia Bălcescu

TIPĂREȘTE

În drum spre locuinta de vara a familiei mele din judeţul Vâlcea am trecut de multe ori prin comuna Nicolae Bălcescu, situată pe Valea Topologului, la vreo 30 km. de oraşul Râmnicu Vâlcea. În satul Valea Bălcească se află Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu", redeschis în noiembrie 2023 după o îndelungată restaurare finanţată din fonduri europene.

Vizitasem muzeul cu mulţi ani în urmă şi păstram în minte doar amintirea unui conac alb şi a unei bisericuţe de lemn, la poalele pădurii. Am urmărit ştirile legate de restaurarea conacului şi a bisericii,  şi mi-am propus să vizităm muzeul în cel mai scurt timp posibil după redeschidere. Iată că s-a întâmplat mai târziu decât mi-am dorit... dar sunt mulţumită că în luna iulie a verii ce-a trecut ne-am oprit la Valea Bălcească, şi pot să vă povestesc şi vouă.

De data aceasta, am ales traseul pe autostradă până la Curtea de Argeş, după care am ne-am continuat călătoria pe drumurile judeţene ce traversează dealurile până la Milcoiu, în judeţul Vâlcea. De aici, mai sunt vreo 5 km. până la Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu". Indicatoarele care semnalizează prezenţa acestui monument istoric de importanţă naţională ne-au condus până la poarta conacului, pe un drum asfaltat care se desprinde din şoseaua principală.

Cel mai scurt traseu de la Piteşti până la Valea Bălcească urmează drumul european E81 până la Milcoiu. De aici, se virează la stânga pe DJ678D, şi suntem la doar câţiva km. distanţă de Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu". Venind dinspre Piteşti, cu mici abateri de la E81, puteţi vizita două vechi mănăstiri argeşene, Cotmeana şi Bascoavele, ale căror origini se pierd în negura timpului. Dacă vă este foame, ţineţi cont că veţi trece pe lângă celebrii mici de la Deduleşti (care pe mine nu mă entuziasmează) !

Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu" este deschis în fiecare zi, între orele 8,30-18 (din mai până în septembrie) şi între orele 8,30-16 (din octombrie până în aprilie).

Tarifele de vizitare sunt mici: 15 lei pentru adulţi, 10 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi. Am plătit suplimentar 30 lei (10 lei taxa de fotografiere cu telefonul din dotare şi 20 lei taxa de ghidaj). Se poate plăti în numerar sau cu cardul, dar în momentul vizitei noastre nu funcţiona aparatul POS. Am fost inspiraţi când am ales vizita cu ghid, am aflat povestea conacului şi a familiei care l-a locuit mai bine de un secol. În lipsa explicaţiilor detaliate, am fi plecat fără să pricepem mare lucru din istoria acestui loc. Încă o dată, s-a dovedit cât de important este rolul unui muzeograf pasionat care poate transforma o vizită banală într-un eveniment memorabil!

Conacul a fost construit de fraţii Iancu şi Zinca Bălcescu (mama lui Nicolae Bălcescu) pe moşia Bălceşti - Gâltofani de pe Valea Topologului, moştenită de la bunicul lor, preotul Necula, care o cumpărase în anul 1766. Construirea conacului a început în 1828 dar clădirea pe care o vedem astăzi este rezultatul transformărilor succesive, de-a lungul mai multor generaţii.

Cele mai ample lucrări au avut loc în perioada interbelică, după planurile arhitectului Radu Culcer, la iniţiativa şi pe cheltuiala ultimului proprietar din neamul Bălceştilor, Radu Mandrea (strănepot de frate al lui Nicolae Bălcescu). Observând cu atenţie arborele genealogic al familiei Bălcescu, vedem că Radu Mandrea şi Radu Culcer au fost veri primari.

În anul 1948, Radu Mandrea donează conacul şi domeniul înconjurător statului român, în memoria revoluţionarului paşoptist Nicolae Bălcescu şi a familiei sale, cu condiţia de a deveni "loc de reculegere, de studiu şi însănătoşire a cărturarilor şi artiştilor". Radu Mandrea va avea dreptul de a locui toată viaţa într-un mic apartament de la conac, împreună cu soţia sa Henriette, fiica scriitorului Duiliu Zamfirescu. N-am aflat amănunte legate de această donaţie, dar presupun că a fost forţată de regimul comunist instaurat în România după sfârşitul războiului.

Conacul Bălceştilor, trecut în proprietatea statului, a devenit Căminul "Nicolae Bălcescu" cu destinaţia de casă de odihnă şi creaţie pentru artiştii şi scriitorii români. Din 1968 a fost transformat în muzeu, în subordinea Muzeului Judeţean Vâlcea. Începând cu anul 1991 a primit personalitate juridică, sub numele pe care-l poartă şi astăzi: Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu".

Vizitatorii pot admira un conac elegant, impecabil restaurat, care îmbină elemente brâncoveneşti şi gotice, cu foişor care aminteşte de culele olteneşti, balcoane de lemn şi terasă mare cu vedere spre parc şi pădure (loggia).

Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu" este structurat în două părţi distincte: primele săli vizitate refac atmosfera unui conac boieresc autentic din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după care urmează sălile dedicate vieţii şi activităţii revoluţionare a celui mai cunoscut membru al familiei Bălcescu, Nicolae.

Însoţiţi de ghidul nostru, începem vizita cu salonul mare al conacului în care remarcăm galeria de tablouri din care ne privesc cei cinci copii ai pitarului Barbu Petrescu şi ai serdăresei Zinca Bălcescu: Costache, Maria (Marghioala), Sevasta (Sevastiţa), Nicolae şi Barbu. Văduvă tânără, Zinca Bălcescu îşi va dedica întreaga viaţă creşterii şi educaţiei celor cinci copii care vor purta numele de familie al mamei lor.

Toată lumea ştie despre implicarea lui Nicolae Bălcescu în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor din 1848. Mai puţin cunoscut este faptul că fraţii lui, Costache şi Barbu, l-au ajutat şi au participat activ la Revoluţia de la 1848. Femeile din familie, mama Zinca şi surorile Maria şi Sevastiţa, le-au fost sprijin în momentele grele. Muzeul de la Valea Bălcească păstrează vie amintirea acestei familii de patrioţi români cu origini boiereşti, care s-a aflat în fruntea Revoluţiei de la 1848.

Fratele cel mai mare, Costache Bălcescu (supranumit Le Prince Noir), a fost ministru de finanţe în mai multe guverne şi unul dintre cei mai mari bancheri ai epocii sale. Autor al primului proiect în domeniul caselor de economii, Costache Bălcescu este considerat (alături de Eugeniu Carada) "patriarh al finanţelor României".

Cel mai mic dintre copii, Barbu Bălcescu, a studiat dreptul la Paris şi a fost avocat, inspector şcolar în Dolj şi primar al oraşului Craiova. Căsătorit cu Elena Aman, nepoata celebrului pictor Theodor Aman, Barbu Bălcescu a avut trei fiice, despre care se spune că ar fi fost cele mai frumoase din Craiova acelor vremuri: Olga, Zoe şi Ana. Olga Bălcescu a fost soţia generalului Petre Gigurtu, Ana s-a căsătorit cu doctorul Dumitru Culcer, Zoe a fost pictoriţă şi s-a măritat cu magistratul Nicolae Mandrea, preşedinte al Curţii de Casaţie. Zoe şi Nicolae Mandrea au avut cinci copii, cel mai mare fiind Radu Mandrea, ultimul proprietar al conacului.

După înfrângerea Revoluţiei de la 1848, fraţii Bălcescu au fost obligaţi să plece în exil: Costache şi Nicolae în Franţa, Barbu la Constantinopol. Costache şi Barbu au revenit în ţara, Nicolae a murit de tuberculoză în Italia, la Palermo. În această perioadă grea, mama fraţilor Bălcescu a amanetat moşii, a vândut bunurile de preţ, a împrumutat bani pentru aş susţine băieţii. După moartea lui Nicolae, Zinca Bălcescu s-a retras la conacul familiei unde a rămas până la sfârşitul vieţii, alături de fiica sa, Sevastiţa.

Moşia şi conacul au fost moştenite de Sevastiţa Bălcescu. Frumoasă şi delicată, înzestrată cu un puternic spirit de sacrificiu, Sevastiţa nu s-a căsătorit niciodată, toată viaţa a avut grijă de familie şi de oamenii de pe moşie. Foarte apropiată de fratele ei Nicolae, l-a însoţit o lungă perioadă de timp în exil.

Maria Bălcescu s-a căsătorit cu Scarlat Geanoglu, provenit dintr-o veche familie boierească. Profitând de funcţia pe care o deţinea, Scarlat Geanoglu a făcut posibilă ultima întâlnire dintre Nicolae Bălcescu şi familia sa, la Nicopole.

Ne-a atras atenţia o pictură veche care o reprezintă pe bunica maternă a lui Nicolae Bălcescu şi a fraţilor săi, doamna Ecaterina Băbeanu, căsătorită cu Tănase, feciorul popii Necula. Tănase a fost primul din familie care şi-a luat numele Bălcescu, de la moşia moştenită de la tatăl său.

Trecem într-un hol spaţios, cu ieşire la terasa cu vedere spre parcul  amenajat de Radu Mandrea şi refăcut cu prilejul restaurării conacului. Încăperea este dominată de un  tablou de mari dimensiuni, pictat de Costin Petrescu (pictorul Casei Regale şi al Ateneului), din care ne priveşte un domn distins. Este Radu Mandrea, ultimul proprietar al conacului din neamul Bălceştilor, magistrat şi director general al C. E. C.

Alături de arborele genealogic al familiei Bălcescu este expus portretul lui Nicolae Bălcescu, acel tablou celebru pictat de Gheorghe Tattarescu, pe care l-am văzut cu toţii în primele noastre manuale de istorie. Originalul este expus la Bucureşti, la Muzeul Naţional de Artă al României. Tabloul de la conac, de dimensiuni mai mici, se pare că ar fi  una din replicile realizate de Gheorghe Tattarescu.

Ne atrage atenţia tabloul unei frumoase doamne, Luxiţa (Alexandra Florescu), marea iubire a lui Nicolae Bălcescu şi mama unicului său fiu, Bonifaciu Florescu. Povestea secretă de dragoste dintre Luxiţa, divorţată după un scurt mariaj cu un ofiţer rus, şi tânărul Nicu Bălcescu începe în anul 1843, în casa boierilor Florescu. Călătoresc împreună prin Europa, dar Luxiţa se va întoarce în ţară fără să-i spună iubitului ei că aşteaptă un copil. Cei doi nu se vor mai întâlni niciodată. Fiul lui Nicolae Bălcescu, Bonifaciu, se naşte la Budapesta în anul 1848. Nu-şi va cunoaşte tatăl, dar Luxiţa îl va creşte în spiritul iubirii şi respectului pentru părintele dispărut atât de devreme. Nicolae Bălcescu a aflat târziu despre existenţa copilului, printr-o scrisoare primită de la Luxiţa, în perioda exilului la Palermo.

Din hol, la dreapta se intră în dormitorul Zincăi Bălcescu; la stânga, se intră în sufragerie din care se trece într-un salonaş şi în bucătăria conacului. Camerele sunt spaţioase, cu ferestre mari şi tavane înalte, cu grinzi aparente sau casetate cu lambriuri. Mi-a plăcut brâul decorativ cu motive populare pictate care decorează partea de sus a încăperilor. A fost descoperit recent, sub tencuiala veche, cu ocazia lucrărilor de restaurare a conacului. Am mai văzut ceva asemănător la Vila cu Clopoţei din Bucureşti (Muzeul de Artă Populară "Dr. Nicolae Minovici"). Şi acolo a fost ascuns sub tencuială în anii comunismului. De ce nu le plăceau comuniştilor motivele populare zugrăvite în casele intelectualilor români?!

Deosebit de frumoase sunt sobele de teracotă unicat, lucrate pe comandă, după schiţele lui Radu Mandrea, în atelierele mănăstirii Văcăreşti din Bucureşti (dispărute împreună cu mănăstirea sub tăvălugul demolărilor care au schimbat faţa Bucureştiului). Am remarcat şi sobele tradiţionale din lut, specifice zonei: soba cu olane care încălzeşte două încăperi şi soba cu cuptor din bucătărie.

Admirăm mobilierul elegant din lemn masiv stil Bidermeier, oglinzile veneţiene, lustrele din fier forjat, ceasul cu pendulă, obiectele decorative, covoarele orientale şi scoarţele olteneşti, vesela din porţelan fin şi tacâmurile din argint, vasele de ceramică din zona Curtea de Argeş.

În sufrageria conacului, masa pare pregătită pentru oaspeţi, cu faţa de masă brodată şi vesela cea mai bună. Salonaşul de lângă sufragerie aşteapta domnii să ia loc la masa de şah, cu o cafea tare şi un coniac franţuzesc. Gheridonul, o frumoasă piesă de mobilier, etalează un serviciu delicat de porţelan, destinat servirii ceaiului pentru doamnele de la conac şi prietenele lor. În dormitorul Zincăi se simte miros discret de levănţică... Mă privesc o clipă în oglinda mătuită de trecerea timpului, şi plec mai departe.

Bucătăria conacului, locul unde se pregăteau toate bunătăţile, expune vase şi ustensile vechi de uz casnic. Putineiul, covata, cărpătorul din lemn, vasele de aramă... toate sunt acolo, în bucătăria în care parcă simţi miros de sarmale şi de ţuică fiartă! Pe perete sunt  reţete de cozonac şi friptură, scrise cu caractere slavone, aşa cum au fost găsite într-un caiet îngălbenit de vreme... Ni le-a citit ghidul nostru!

O mare parte din obiectele, cărţile şi documentele de la conac au aparţinut familiei Bălcescu, şi au fost donate de Radu Mandrea, împreună cu clădirea şi domeniul care o înconjoară. Sunt expuse şi obiecte transferate de la alte muzee, cumpărate sau provenite din donaţii particulare. Ghidul nostru ne-a arătat, cu mare mândrie, costumul popular bărbătesc care a aparţinut bunicului său, şi pe care l-a donat muzeului. Este expus şi un vechi costum popular femeiesc, donat de o doamnă, angajată a muzeului.

Trecem în sălile dedicate vieţii şi activităţii lui Nicolae Bălcescu, al cărui nume este legat pentru totdeauna de Revoluţia de la 1848. Sunt expuse documentele şcolare emise de Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, condus la vremea aceea de Petrache Poenaru. Inventatorul stiloului, Petrache Poenaru, a participat activ la cele două mari revoluţii ale secolului al XIX-lea, Revoluţia de la 1821 şi Revoluţia de la 1848. S-a nascut şi a copilărit în satul Beneşti care aparţine de orăşelul Bălceşti din sudul judeţului Vâlcea, la o distanţa de circa 80 km. de comuna Nicolae Bălcescu. Am povestit despre conacul boierilor Otetelişeni din Beneşti care se află în proprietate privată, locul în care a crescut Petrache Poenaru şi care a fost scena unor evenimente tragice în timpul Revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu. Orăşelul Bălceşti nu are nicio legătură cu familia Bălcescu de pe Valea Topologului, este doar o coincidenţă de nume.

Ghidul nostru ne povesteşte cu însufleţire. Încerc să-l ascult şi să citesc câte ceva de pe panourile de pe pereţi. Informaţiile sunt foarte multe, ţin pasul cu greu. Mă opresc la panourile dedicate societăţii secrete "Frăţia", înfiinţată în anul 1843 la Bucureşti de Nicolae Bălcescu, împreună cu prietenii săi, Ion Ghica, Christian Tell şi Cezar Bolliac. Organizaţia secretă paşoptistă este asociată cu stucturile masonice, o parte din membrii săi fiind iniţiaţi în loji masonice din afara ţării.

Ghidul ne atrage atenţia asupra steagului Revoluţiei de la 1848 ce are inscripţionată deviza masonică "Dreptate, Frăţie". Este o copie a steagului revoluţionar pictat de Barbu Iscovescu. Pictorul de origine evreiască, membru al Frăţiei, a purtat steagul în fruntea mulţimii care a asaltat palatul domnitorului Gheorghe Bibescu pe 11 iunie 1848.

Autorul celebrei picturi "România revoluţionară" este un tot un pictor evreu (născut la Budapesta), Constantin Daniel Rosenthal, membru activ al Frăţiei. După înfrângerea Revoluţiei de la 1848, a fost ucis în închisoare la Budapesta pentru că a refuzat să-şi trădeze camarazii.

Sunt expuse armele generalului Gheorghe Magheru, membru al Frăţiei şi colaborator apropiat al lui Nicolae Bălcescu. De la conacul Bălceştilor până la Râureni, locul în care s-a desfăşurat tabăra militară revoluţionară organizată de generalul Gheorghe Magheru, sunt doar 30 km.

Am aflat multe lucruri inedite. Nicolae Bălcescu a folosit 6 nume conspirative (Alexandru Ionescu, Monsieur Marcus, Conrad Albert...). Mesajul conspirativ a fost transmis căpitanului Cristofi printr-un bileţel ascuns într-o ţigară: "Scoală-te, dacă-ţi iubeşti ţara căci a sosit timpul! ".

Foarte important: Nicolae Bălcescu este cel care a făcut cunoscută imaginea lui Mihai Viteazul, pe care a descoperit-o în Cabinetul de Stampe de la Paris. Pentru cea mai cunoscută lucrare pe care a scris-o, "Istoria Românilor subt Mihai Voievod Viteazul", a studiat 102 lucrări de specialitate.

Este interesantă expoziţia dedicată vieţii şi activităţii revoluţionare a lui Nicolae Bălcescu. Sper că am reuşit să vă stârnesc curiozitatea!

M-a impresionat profund ultima fotografie a lui Nicolae Bălcescu, datată aprilie 1852, Marsilia. Chipul trist al unui om tânăr, bolnav, singur şi dezamăgit care se va stinge din viaţă o jumătate de an mai târziu în Italia, într-o cameră a hotelului Alla Tinacria din Palermo. A fost înmormântat departe de ţara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Capucinilor din Palermo. Locul mormântului este necunoscut.

Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu deţine cea mai bogată colecţie masonică dintre toate muzeele din România. Noi nu am văzut-o, vă las pe voi s-o descoperiţi! Pentru vizitarea acestei colecţii se plăteşte suplimentar, parcă 25 lei/persoană. Am aflat abia după ce am trecut prin toate camerele conacului incluse în circuitul de vizitare. Pentru că voiam să vedem bisericuţa din lemn şi să petrecem câteva minute în parcul umbros, am renunţat cu părere de rău la colecţia masonică. Nu am urcat nici în foişorul tip culă care oferă o frumoasă imagine panoramică asupra Văii Topologului. Vom reveni cu siguranţă, fiul nostru îşi doreşte să viziteze şi el muzeul din Valea Bălcească!

Ghidul ne-a condus, prin parcul conacului, la bisericuţa din lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului". Am trecut pe lângă clădirile anexe ale conacului care au fost restaurate cu grijă şi sunt destinate birourilor administrative.

Biserica de lemn, acoperită cu şiţă, construită din bârne groase de stejar îmbinate în coadă de rândunică, a fost construită spre sfârşitul secolului al XVIII-lea pe moşia Gâltofani, care era împărţită între familiile boierilor Bălcescu şi Rudeanu. A funcţionat iniţial ca paraclis de curte boierească, apoi biserică pentru sătenii de pe moşie.

Zinca Bălcescu şi urmaşii săi s-au ocupat de întreţinerea bisericii din Gâltofani. Dăinuie încă amintirea pomenilor făcute de Zinca cu ocazia hramului bisericii. Mâncarea fierbea în ceaune mari, pe pirostrii, obicei păstrat până în zilele noastre.

După construirea bisericii noi din Gâltofani, vechea bisericuţă de lemn a fost uitată şi s-a ruinat. Radu Mandrea a reparat-o în 1938, şi a fost strămutată în parcul conacului în 1974, la iniţiativa directorului de atunci al muzeului, Horia Nestorescu Bălceşti.

Biserica a fost restaurată recent şi resfinţită, prilej cu care au avut loc slujbe timp de mai multe zile. Se pot programa cununii şi botezuri în această biserică mică, nespus de simplă şi de frumoasă, care păstrează pictura din anul 1870.

Lângă biserica de lemn se află mormântul Sevastiţei Bălcescu care a trăit cea mai mare parte a vieţii la conac, şi mormântul fratelui ei mai mic, Barbu Bălcescu. Costache Bălcescu, Maria Bălcescu Geanoglu şi Radu Mandrea, nepotul lui Barbu Bălcescu, sunt înmormântaţi la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Ne-am plimbat prin parcul cu arbori seculari, pe aleile străjuite de trandafiri, uşor păliţi de arşiţa verii. Levănţica fusese tăiata, dacă am fi vizitat conacul cu două săptămâni mai devreme ne-am fi bucurat de parfumul ei. Este un loc foarte frumos care îndeamnă la visare...

Da, vă recomand din tot sufletul să mergeţi la Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu"! Ar fi bine să aveţi suficient timp la dispoziţie pentru a vizita conacul (neapărat însoţiţi de ghid), inclusiv colecţia masonică, pentru câteva clipe de reculegere în bisericuţa de lemn, pentru plimbare la aer curat în parcul de la poalele pădurii. Istorie, artă, natură, muzeografi pasionaţi... Muzeul Memorial "Nicolae Bălcescu" chiar le are pe toate!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 47 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI