EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Amintiri din copilărie la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj - Curtișoara
TIPĂREȘTESatul românesc este cel mai expresiv și mai bogat document al istoriei neamului – Ernest Bernea.
Un muzeu al satului în aer liber este o sinteză a vieții rurale dintr-o anumită zonă geografică, o reprezentare reală a tuturor aspectelor de viață materială și spirituală tradițională, un loc în care vizitatorii pot vedea explora gospodării vechi și își pot aminti clipe din copilăria petrecută la țară. Am vizitat de vreo trei-patru ori acest muzeu gorjean, toamna trecută am reușit să îl văd îmbrăcat în haina ruginie a acestui anotimp.
Întemeiat în anii ´ 70 acest muzeu al satului gorjean este situat în localitatea Curtișoara, la doar 10 km distanță de municipiul Târgu Jiu, în apropierea drumului european E79 care străbate Defileul Jiului. Câteva zeci de gospodării și instalații țărănești grupate în jurul culei Cornoiu (vezi impresii) îi încântă pe oamenii contemporani transpunându-i într-o lume arhaică, o lume curată a începuturilor.
O vizită într-un astfel de muzeu al satului în aer liber constituie pentru mulți dintre noi o întoarcere la rădăcini, o dulce readucere în primplan a unor amintiri nemuritoare, o rememorare a unor întâmplări din copilărie, un gând pios către bunici și părinți. De fiecare dată când pășesc în lumea satului, fie și într-un muzeu, îmi aduc aminte de o copilărie fericită petrecută la bunici. Redau mai jos câteva considerații despre exponatele din muzeu de care mă leagă amintiri frumoase.
Casa. Familia este un fenomen natural și uman, un fenomen de viață mai mult decât sensul biologic al cuvântului; este o realitate complexă, ca tot ce aparține omului, cu aparențe, dar și cu taine, scria sociologul Ernest Bernea în lucrarea „Civilizația română sătească” . Casa e matricea familiei și se concentrează în termenul „casa părintească” . În această construcție, mai mică sau mai mare, se desfășoară toate momentele vieții unei familii, aici se consumă bucurii și necazuri, împliniri și dezamăgiri.
Neamul românesc a dezvoltat o adevărată civilizație a lemnului care se reflectă în arhitectura populară. Casele țărănești aveau în vechime lemnul drept bază de construcție la care se adaugă piatra și lutul. Cum scria G. M. Cantacuzino în perioada interbelică – poezia satului românesc provine din faptul că aici comorile sunt doar sufletești.
Îmi aduc aminte de casa bătrânească cu doar două camere, o tindă și o bucătărie. Prispa cu ceardac, unsă cu lut în fiecare primăvară era loc de joacă în zilele ploioase, podul întunecat era un loc misterios, dar plin de bunătăți (carne și slănină afumată, fructe uscate).
Menționez câteva case/gospodării aflate în muzeu: casa Colțescu din Cărbunești-Sat, gospodăria țărănească din Cârligei, casa lui Ion Gîrcu din Racoți (comuna Tismana), casa popii Udriște din Plopșor și altele situate în partea retrocedată moștenitorilor culei Cornoiu.
Masa. Mobilierul țărănesc îndeplinește atât un caracter utilitar, cât și unul estetic. Țăranul avea un spirit al spațiului bine dezvoltat, nimic nu era în plus, totul denotă un bun gust. În afară de mobilierul din lemn interiorul casei era înfrumusețat cu forme și culori variate: ceramică, icoane și țesături.
Masa reprezintă obiectul în jurul căruia cel puțin o dată pe zi se aduna toată familia. În vechime mesele erau lucrate manual din lemn și pe lângă aspectul practic jucau și un rol estetic. Măsuțele rotunde, joase, cu trei sau patru picioare, erau utilizate împreună cu scăunele pe măsură. Cercul reprezintă de obicei imaginea perfecțiunii, dar și un simbol al protecției venite din înaltul cerului. În funcție de zona geografică și etnografică pe lângă mesele rotunde întâlnim și pe cele dreptunghiulare sau pătrate (cele din camerele de oaspeți acoperite cu ștergare sau fețe de masă țesute în casă).
În copilărie am mâncat la o asemenea măsuță joasă din lemn stând în jurul ei în curte pe un scăunel micuț într-un sat teleormănean. Ce bună era pâinea la țest, puiul fript pe jar și mujdeiul de usturoi cu raci (ardei). În Moldova aveam de asemenea o măsuță joasă, dar dreptunghiulară, pe care o puneam în pat în dreptul ferestrei, așeza bunica pe ea castroanele cu mâncare și mămăliga pe un fund de lemn (pe care adoram să o tai cu ața).
Soba. A lături de vatră această instalație de încălzit locuința a ocupat un loc important în viața țăranului român. Din lut, cărămidă sau cahle meșteșugite soba face parte din elementele fixe ale interiorului țărănesc. Soba este considerată de țăran un organism viu: o curăță, o lipește, o vopsește.
Soba cu plită lângă care am crescut în Moldova mi-a oferit o mulțime de experiențe senzoriale: troznitul lemnelor în foc pe timpul iernii, mirosul specific al fumului de lemne, mâncarea gătită pe plită și aromele inconfundabile ale unor preparate (mmm, niște felii de cartofi coapte pe plită). În jurul sobei (cu plită) se adună viața întregii încăperi: patul, blidarul cu vase, cuptorul-rula pentru ținut la cald etc.
În muzeul de la Curtișoara descoperim vetre de tot felul, cuptoare și sobe, oarbe, cu plită sau cu olane. Un univers format din vase de ceramică și ustensile metalice sunt grupate în jurul vetrei, cuptorului sau sobei.
Războiul de țesut. Țesăturile sunt lucruri utilitar-decorative a căror tradiție ancestrală e atestată de istorici atât arheologic, cât și documentar. Ele sunt realizate cu ajutorul războiului de țesut – o instalație care s-a dezvoltat din tehnica împletirii și a evoluat odată cu dezvoltarea tehnicii. Războiul de țesut orizontal a supraviețuit vremurilor noastre și pe ici colo îl mai întâlnim în satele românești. Meșteșugul țesutului se transmitea de la mamă la fică constituind o activitate casnică importantă, chiar cu valențe inițiatice (fetele care nu știau a țese nu aveau șanse mari la măritiș).
La bunicii din Moldova am asistat la (aproape) întreg procesul obținerii firului de lână din blana oilor până la așezarea lui în țesături de diferite feluri. De asemenea, am avut ocazia să văd etape din pregătirea inului sau a cânepii. Bunica instala războiul de țesut în casă pe perioada iernii, atunci când treburile în gospodărie și grădină nu mai erau atât de apăsătoare. De curiozitate am încercat de mai multe ori să utilizez acea instalație care la prima vedere pare atât de complicată; am șesut câte o bucățică din ștergare de bumbac sau din preșuri din cordele – e o treabă obositoare, repetitivă. Dar ce minunății ies din mâinile bunicilor noastre!
Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj ne prezintă în casa lui Ion Gîrcu din Racoți (comuna Tismana), cea mai veche casă din muzeu datând din 1726, un război de țesut original. Elemente care țin de arta țesutului și procesul efectiv de realizare a feluritelor țesături sunt prezente în toate căsuțele complexului muzeal: vârtelnițe, furci de tors, fusuri, roți de depănat, melițe, piepteni de fuioare.
Concluzii. Vă recomand să vizitați acest muzeu al satului gorjean în aer liber când timpurile se vor îndrepta. Zona înconjurătoare a orașului Târgu-Jiu găzduiește numeroase obiective turistice și nu numai, acoperind dorințele fiecăruia. Sunt multe de scris despre Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj – Curtișoara, dar farmecul constă în a le descoperi singuri în momentul vizitei. Până atunci vă doresc sănătate și amintiri plăcute din copilărie.
Trimis de tata123 🔱 in 26.04.20 15:44:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în TÎRGU JIU.
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.10646580 N, 23.35612990 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj [Curtișoara], TÎRGU JIU" (nou-creată pe sait)
Rog așteptați...
@tata123: Start vot! Muzeele satului si toate casele taranesti traditionale m-au fermecat mereu, pe oriunde am fost cand intram intr-o astfel de casa aveam senzatia ca am sa intalnesc doi batranei garboviti de vreme, cu fetele zbarcite dar atat de senine.
Strabunica mea a trait pana cand aveam eu vreo 14 ani, si avea o casuta mica la margine de Bucuresti, tin minte si acum curtea si casuta, o o casuta cu o prispa modesta, o magazioara in care se gasea un razboi de testut dar si soba de gatit, si o camaruta modesta, fara lumina, cu o lampa pe gaz pe care o aprindea seara. Iar in curte avea un par cu pere mici insa zemoase, iar pe langa casa vecina avea zmeura, atat de buna era ca nu ma mai saturam mancand.
Casele taranesti ne aduc aminte de stramosii nostri pe care trebuie sa ii cinstim, felicitari, votat cu mare drag.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@tata123: Foarte faină paralela pe care ai făcut-o între vizitarea acestui muzeu și copilăria ta! Iar fotografiile, ca de obicei, sunt excelente!
Am reținut recomandarea, mulțumesc frumos! Sănătate și să ne revedem cu bine!
Mi-a plăcut mult ce ai scris în acest articol, despre amintirile despre țesut de la bunica din Moldova sau despre cum ai mâncat pâine făcută în țest, bună rău cred și despre măsuța joasă specifică gospodăriilor țărănești de odinioară... Copiii mei nu au mai prins așa ceva, dar eu da...
Mi-am adus aminte cum am mers la rudele din Mozăceni Argeș și mâncam la fel ca tine la măsuța cea joasă, special ne punea tanti Ilinca să stăm acolo pentru că nouă ne plăcea asta... Aveam cred că vreo 16 ani atunci, am mâncat chiseliță din vișine din strachină de lut și bineînțeles și alte bunătăți pe care le-ai enumerat și tu...
Despre Curtișoara ce să mai spun, am văzut-o de două ori în timpuri total diferite, mi-au plăcut foarte mult casele cu etaj, seamănă puțin cu culele, sunt deosebite...
Pentru mine acest muzeu și cel al Maramureșului din Sighet m-au impresionat la maxim... au arhitectură unitară specifică zonelor de acolo...
Mi-au plăcut mult casele, P1, P18, P19, P20, P21, nu le poți uita ca arhitectură!
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmaster26: Poziționarea este exactă. Mulțumesc.
În dreapta porții de acces în muzeu s-a amenajat o parcare suficient de încăpătoare. Un frumos reportaj de promovare/prezentare puteți viziona aici: youtube.
@webmaster: Mulțumesc pentru desemnarea articolului drept IS.
@mishu: Mulțumesc pentru ecou și mă bucur că amintirile sunt frumoase. Străbunica din Moldova a trăit până la 100 de ani și poate ar mai fi dus-o ani de zile dacă nu ar fi intervenit un accident casnic stupid. Mi-a trimis scrisori până în ultimii ani de viață, bunicii stingându-se cu mulți ani înaintea ei. Mai am rude acolo care au peste 90 de ani și parcă au rămas încremeniți în timp - e o bucurie de ambele părți atunci când ne vedem.
Proiectul meu de a vizita toate muzeele satului în aer liber din România se află în faza finală de executare - am parcurs vreo 11 astfel de instituții muzeale (unele de mai multe ori) și mai sunt doar câteva pe listă.
@tata123: Minunate amintiri mi-ai trezit cu acest review.
Nu am copilărit la țară, dar de la 4 până la 14 ani am mers în fiecare vară câte o lună sau mai mult la bunicii din partea mamei, ardeleni la origini dar împroprietăriți de regele Ferdinand după Primul Război Mondial cu pământ în Câmpia Bărăganului.
Bunicul meu ”chiabur” a construit în sat o casă mare pentru acele vremuri, cu patru camere (care erau, presupun, totuși neîncăpătoare, având șase copii). După cooperatizarea forțată îi mai rămăsese curtea imensă, cu un păr falnic în mijloc, sub care așeza două mese lungi din lemn atunci când veneau copiii de la București.
Casa avea prispă pe partea din spate, care dădea în grădina unde bunicii cultivau roșii, fasole, ardei gras; aveau și câțiva butași de viță de vie, un cais, un cireș, un gutui. Acolo, pe prispă, unde era răcoare, eu și verișoarele mele așterneam preșuri țesute de străbunica noastră (care locuia vizavi) și stăteam să citim sau să jucăm tabinet.
Pe acoperișul casei bunicul punea prune la uscat. Aveau și acareturi: o clădire lungă care adăpostea bucătăria de vară și grajdul (în toată copilăria mea au avut câte o vacă), iar alături cotețul porcului și cel al găinilor, pe care le hrăneau cu boabe de proumb ținute în hambarul alăturat.
În spatele acestor acareturi mai aveau un teren pe care îl cultivau cu porumb pentru păsări, iar printre șiruri puneau pepeni și cartofi. Doamne, cu câtă plăcere culegeam pepenii și scormoneam după cartofi!
@mprofeanu: Muzeul de la Curtișoara e destul de micuț, dar valoros prin exponatele sale. L-am văzut în anotimpuri diferite și mereu mi-a provocat emoție și admirație.
Viața la țară s-a schimbat mult în ultimele două decenii, progresul cu bune și rele a avansat și în mediul rural. Copiii orașului au din ce în ce mai puțin ocazia să vadă/trăiască în lumea satului. Cred că abia acum apreciez cu adevărat copilăria petrecută pe meleaguri moldave. Oare câte se mai întâmplă azi: mers cu picioarele goale prin praful ulițelor neasfaltate, alergat după vaca care se încăpățâna să intre în câmpurile cu trifoi, scăldatul în Siret, participare la Alaiul Paparudei, mâncat cartofi copți direct pe câmp și multe altele.
Mulțumesc pentru ecou și aprecieri.
@crismis: Toți avem pârghii interioare care se declanșează atunci când simțurile detectează ceva cunoscut. Copilăria este acea etapă a vieții din care înmagazinăm multe amintiri frumoase. Prezența unor factori externi, diferiți pentru fiecare om în parte, activează aceste amintiri. În cazul meu muzeele satului îmi aduc aminte de clipele frumoase petrecute la bunici.
Muzeul Satului din Curtișoara e poziționat într-o zonă pitorească, iar pe lângă gospodăriile țărănești găsești în interior alte două monumente valoroase: casa-culă Tătărescu (vezi impresii) și cula Cornoiu (vezi impresii - mai greu accesibilă acum).
Mulțumesc pentru aprecieri.
@tata123: Felicitări pentru articol!
Am o slăbiciune pentru muzeele populare in aer liber. Mă fascinează. Mă transpun în copilărie, in vacantele minunate la bunici.
Am să țin cont de acesta recomandare, mai ales că atunci când trecem pe la Baia De Fier stăm mai multe zile ca să ne bucurăm de acea zona de o frumusete deosebita. Natura și cultură deopotrivă.
Spor la scris! Sănătate! Numai bine!
@Carmen Ion: Câte amintiri frumoase... fapte, întâmplări, activități specifice copilărie la țară, unele irepetabile astăzi. În vacanțele petrecute la bunici căutam tv-ul alb-negru doar de câteva ori pe săptămână atunci când rulau filmele de la Telecinemateca (în fiecare miercuri), când se difuzau rubricile Gala Desenului Animat și Cascadorii Râsului (duminica) ori emisiunea Teleenciclopedia (sâmbăta). Circa 90% din timp, de dimineața până târziu în noapte, îl petreceam afară.
Mmmmm... și bunicii mei aveau doi peri în mica livadă din fața casei, două soiuri diferite, o bunătate... toți vecinii și copiii din zonă veneau la noi după aceste pere.
Mulțumesc și numai bine!
@Dana2008: Aceste muzee ale satului înmagazinează zestrea identitară și culturală a neamului nostru, sunt valoroase repere istorice, arhitecturale, etnografice, spirituale etc.
Drumul de la Baia de Fier către Curtișoara pe DJ 665 (vezi impresii) - 35 km de la Novaci - este pitoresc, meandrat, prin satele de la poalele munților și calitatea asfaltului e bună.
Mulțumesc pentru aprecieri.
Mi-a plăcut acest muzeu care, fără a fi prea mare, arată bine și fără acel aer prăfuit din alte muzee de acest tip.
În Bucovina, feliile de cartofi coapte pe plită pe un pat de sare se numesc SCRIJELE: https://a1.ro/chefi-la-cutite/retete/gustul-copilariei-direct-la-tine-in-bucatarie-secretul-scrijelelor-de-cartofi-a-fost-dezvaluit-de-o-gospodina-din-bucovina-nu-te-vei-putea-opri-din-mancat-id605270. html Sunt considerate delicatese și apar în oferta multor restaurante de lux în diverse variante (simple sau pe platouri în diverse combinații). Se pot comanda și pentru luat acasă.
În legătură cu fotografia”toaleta din curte”, după părerea mea nu prea este”toaletă”. Poate greșesc. Este prea dichisită pentru o simplă construcție temporară. Plus că mai are și etaj care pune sub semnul întrebării funcționarea unei”toalete”. De asemenea, spațiile mari între grinzi nu asigură intimitatea... Presupun că este vorba de un hambar (coș, coșar, pătul).
@Lucien: Mulțumesc pentru ecou și completări. Deși o chestie simplă acele felii de cartof coapte pe plită - scrijele - sunt „demențial” de gustoase.
Cercetătorii s-au pus de acord că acea anexă este o „umblătoare”, un „plimbător” – de fapt, toaletă, anexă sanitară. Casa Colțescu adusă din Cărbunești-Sat (imaginea P20) aparține unei familii țărănești înstărite, mici boiernași de țară, dovadă locuința mult mai „aranjată”. Ei au preluat modelul culelor de zid boierești care aveau o anexă sanitară exterioară, accesibilă chiar de la etaj printr-o pasarelă acoperită (vezi P01 din articolul consacrat culei lui Tudor Vladimirescu din Cerneți: vezi impresii). Și la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București există o casă de secol al XIX-lea a unei familii înstărite adusă din Gorj la care a fost atestată prezența unei „umblători” (muzeul-satului.ro/planifi ... rul-nou/budieni).
Etnologul Ioan Godea scria în monografia din 2006 dedicată culelor din România: Umblători distincte sunt consemnate la multe cule sau case-cule. [… ] Cert este că prezența lor a fost un foarte bun exemplu de urmat pentru săteni dar mai ales pentru micii boiernași care și-au dotat casele cu astfel de spații igienice cu mult înainte ca ele să fi existat inclusiv în zonele centrale și de vest ale Europei. [… ] Preocuparea constantă pentru anumite exigențe ale igienei corporale n-a ajuns la noi din Occident ci din Orient.
Numai bine!
@tata123: Nemaipomenit! Nu mi-am închipuit așa ceva. Extraordinar de modern pentru o casă veche de lemn. Mulțumesc pentru precizări! Așa trebuie să fie.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2015 În lumea satului gorjean – Curtișoara — scris în 20.08.15 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată