În lumea satului gorjean – Curtișoara

TIPĂREȘTE

Așa cum multe zone ale României beneficiază de câte un muzeu al satului în aer liber în care sunt expuse gospodării specifice zonei în cauză (Vâlcea, Bran, Vrancea, Maramureș etc.), așa și județul Gorj se poate lăuda cu un astfel de muzeu: Muzeul Arhitecturii Populare Gorjene - Curtișoara. În luna februarie 2010, într-un decor hibernal, am vizitat pentru prima dată frumosul muzeu etnografic din localitatea gorjeană Curtișoara, fără a beneficia de un ghid. Am revenit în minivacanța de 1 Mai 2015, în momentul în care natura se trezise la viață și îmbrăca cu a sa mantie verde tot plaiul.

Localizare și acces. Muzeul Arhitecturii Populare Gorjene este amplasat la marginea localității Curtișoara, considerată cartier al orașului Bumbești-Jiu, pe un platou împădurit. Accesul se poate face de pe șoseaua E79 (DN66) ce străbate Defileul Jiului, distanța fiind de 1 km (indicator către muzeu și Novaci) din drumul european, ori pe DJ 665 – venind de la Novaci (35 km). Dacă veniți dinspre Transalpina-Novaci, nu ezitați să faceți un popas și la Mănăstirea Crasna – Gorj (vezi impresii). În fața porții de acces în muzeu există 2-3 locuri de parcare, mai multe fiind disponibile pe un teren în dreapta intrării. Prețul unui bilet este de 3 lei pentru adulți și 1,5 lei pentru copii; am achitat și o taxă foto de 15 lei pentru care am primit chitanță separată. De data aceasta am beneficiat și de explicațiile unei doamne muzeograf foarte amabile.

Scurt istoric. Primele „semne” în ceea ce privește organizarea unui muzeu la Curtișoara au fost consemnate în anul 1966 și concretizate în 1968 - moment când se organizează o expoziție în cula Cornoiu. În 1970 se decide la nivel politic înființarea unui muzeu în aer liber la Curtișoara, în jurul culei Cornoiu. Muzeul a fost inaugurat în anul 1975, părinții fondatori fiind considerați profesoara muzeograf Elena Udriște (care a și lucrat mulți ani în muzeu) și arhitectul Nicolae Vînătoru (cel ce a creionat primele schițe). În memoria celor doi s-a dezvelit un monument la intrarea în muzeu. Pe suprafața de peste 8 ha au fost aduse gospodării și construcții tehnice țărănești din întreg județul Gorj, în total un număr de 24 de monumente. Pe parcurs numărul gospodăriilor expuse a mai crescut, asta până în anul 2006 când moștenitorii bancherului Constantin Neamțu, ultimul proprietar al culei Cornoiu, câștigă în instanță dreptul de retrocedare a domeniului, dar și a unei părți din muzeul în aer liber. Astfel, peste 5 ha din terenul muzeului ajunge în posesia moștenitorilor culei și conacului. Pe acest teren se află 16 construcții țărănești: casa Dumitru Mihai din Timișeni, casa Motancea (cu pivniță) din Bumbești-Jiu, casa Harangica din Dobrița, casa Ceroi din Glodeni, casa cu șopron Ion Cariga din Baia de Fier, conacul de plai din Bumbești-Jiu, un șopron pentru căruțe, moara cu ciutură din Padeș, pivnița din Boroșteni, pivnița de deal din Bălești, pivnița de deal din Bălănești, piva de bătut dimii din Padeș și mai multe cruci de piatră. Acestea nu se mai pot vizita și se caută soluții pentru mutarea lor de pe acel teren.

Descriere. Beneficiind de explicațiile muzeografei am pornit la explorarea câtorva exemplare din gospodăriile înșirate în muzeul în aer liber. Prima casă vizitată a fost Casa Colțescu din Cărbunești-Sat, bine închegată pe o temelie de pietre de râu. Spațiul de locuit este situat la etaj, parterul fiind ocupat de o mare magazie în care se depozitau butoaie, unelte și alte obiecte gospodărești. Urcăm la etaj pe o scară de lemn, ajungem pe un ceardac spațios ce putea fi utilizat și ca loc de luat masa. Casa a aparținut unei familii mai înstărite de țărani, fapt dovedit de dușumeaua de lemn ce se află în cele două camere, precum și de frumoasa sobă cu olane din „camera de curat”. Camera de zi e mobilată uzual, lavițe înguste pe lângă pereți, ștergare la ferestre, pe când în camera de curat găsim un pat mai mare, o masă mai solidă cu scaune frumos ornate și țesături frumos colorate pe pereți. Ce ne atrage la aspectul exterior este dependința sanitară („umblătoarea”) aflată în spatele casei, cu acces pe o pasarelă direct de pe ceardacul casei. Pare o preluare după culele boierești, așa cum se pot vedea azi la Cula Cornoiu din Curtișoara și Cula lui Tudor Vladimirescu din Cerneți.

Urmează gospodăria țărănească din Cârligei formată din „casa pe beci”, locuința propriu-zisă, și „odaia de haine”, o anexă cu beci, o cameră la etaj și pridvor unde se țineau hainele „bune” ale familiei, țesături, lăicere. Casa pe beci are un aspect pitoresc datorită parterului înalt din bolovani de râu și a pridvorului ce înconjoară singura cameră de la etaj pe două laturi. Gospodăria datează de prin anii 1865-1870.

Casele țărănești ne impresionează prin trăinicia lor, prin perfecta armonie între piatra de râu, bârnele de stejar și șița de brad, prin ornamentele sculptate în lemn. Scările de acces la etajul unde se află camerele de locuit și ceardacurile largi ce ofereau priveliști spre depărtări sunt elemente artistice populare deosebite.

Casa lui Ion Gîrcu din Racoți, comuna Tismana este mult mai scundă, acoperișul din șiță de brad în patru ape acoperind un singur nivel, format din pridvor și două camere. Pășim peste o bârnă groasă ce delimitează pridvorul uns cu lut și intrăm în „odaia de gătit” – o sobă încălzește ambele camere, pirostriile nu lipsesc, ca de altfel și măsuța joasă de formă rotundă; un portret al țăranului In Gărcu ne privește de pe un dulap. Cea de-a doua cameră este „odaia de locuit” ce are într-un colț un pat tare de scânduri, acoperit cu țesături executate la războiul de țesut ce este prezent în mijlocul încăperii. În curte se mai află un grajd și un pătul executat din împetitură de nuiele de salcie, jos având un spațiu pentru adăpostul porcilor ori a păsărilor.

Casele se înșiră una după alta, lemnul este materialul principal de construcție. Zărim ici colo câte un pătul, stupi, ori o sanie de lemn pusă la adăpost sub streașină. Porțile de lemn, toate ridicate în secolul al XIX-lea, impresionează alura zveltă și modelele incizate pe stâlpii de susținere, modele solare de obicei. Putem observa și diverse tipuri de garduri de lemn, precum și celebrul pârleaz (treceri înguste prin gard). Copacii înfloriți, iarba de un verde crud și florile de primăvară întregesc această imagine a satului arhaic românesc. Frumoase sunt și gospodăriile din partea retrocedată a muzeului, care se pot vizita la exterior, dar fără prezența muzeografului.

Muzeul satului în aer liber de la Curtișoara este un tezaur, el înmagazinează monumente de arhitectură populară, diferite obiecte casnice și gospodărești ce aproape au dispărut din peisajul rural românesc. Posibil ca peste 50 de ani să le vedem exclusiv în astfel de muzee. Nu ezitați să vizitați astfel de obiective, mai ales dacă aveți copii – vor înțelege mai bine sensul poveștilor românești pline de arhaisme și referiri la obiecte „țărănești”, asta dacă mai citesc... povești.

Veșnicia s-a născut la sat!

---

VIZUALIZĂRI: 2556 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI