Primăvară în Ardeal... azi - Moara cu apă de la Ohaba!

TIPĂREȘTE

Probabil că știți toți, sau aproape toți, că în Ardeal, primăvara vine ceva mai târziu, în special aici înspre depresiunea Brașovului. Cu atât mai mult anul acesta, o primăvară foarte capricioasă, când încă mai săptămâna trecută aveam cca 3-4 grade dimineața. :(

S-a apropiat duminica și mă gândeam, ce bine, mergem undeva la plimbare. Îmi făcusem și planul... doar că, dacă sunt liberă - probabil și vremea e urâtă. Deși erau deja ceva stropi de ploaie, iar norii păreau amenințători, am plecat totuși la drum, în ideea că vom vedea noi...

Nu făcusem decât vreo 7-8 km, trecusem de Codlea, că ploaia s-a așternut pe treabă... Nici gând însă să ne întoarcem -uite, zice soțul, vezi, încolo e mai senin!

Și am mers mai departe. De o parte și alta a drumului se întindeau dealurile verzi și lanurile galbene de rapiță, o splendoare!

Până și ploaia a mai contenit, doar ca să ne facă nouă plăcere...

Înainte de Băile Perșani, am făcut la stânga cu dorința de a ajunge la Șinca Veche, la Mânăstirea Rupestră.

Exact atunci a năvălit și ploaia peste noi, punându-ne nervii la încercare dar și mașina, pentru că drumul este strâmt, în lucru, plin de noroi așadar, totuși era obligatoriu să înaintăm, deoarece nici măcar loc de întors n-aveam. Fie ce-o fi!

Am ajuns în cele din urmă și mare mi-a fost mirarea să găsim parcarea plină, erau foarte mulți turiști chiar și pe ploaia torențială care s-a dezlănțuit odată ajunși acolo. Sigur că aveam și haine de ploaie și umbrele, dar tot nu cutezam să ieșim. Și am așteptat, cca 15 minute, cuminți, în mașină, până s-a mai îmbunat cerul, apoi am mers ușor către mânăstire. Treptele construite din pietriș, frumos amenajate, ne-au salvat să nu alunecăm.

Am făcut câteva poze cu telefonul prin exteriorul grotei, pentru că la intrare pe un panou ni se amintește că fotografiatul este interzis, cu aparatul. Sub falnicii brazi, uzi acum, am urcat până la Izvorul Buna Vestire, din fața intrării în grota cu mânăstirea.

Era un gardian la intrare, puteam intra, dar ne-a sfătuit să așteptăm ghidul, care ducea undeva la 10 persoane într-un grup. Nici nu se poate altfel, deoarece spațiul este limitat.

Nu insist prea mult, revin cu un alt articol.

Cum ploaia s-a mai domolit, am zis să ne urmăm micul plan conceput de acasă, adică următoarea oprire trebuia să fie chiar în satul următor, Ohaba, la doar 3-4 km distanță.

Un panou ponosit pe marginea drumului ne-a indicat s-o luăm la stânga către obiectivul nostru, Moara cu Apă.

Am ajuns din sat, pe o uliță strâmtă, apoi una și mai strâmtă, după ce am traversat un podeț de lemn peste pârâul Șercăița.

Moara cu Apă este exact la capătul ulicioarei și am constatat cu surprindere că nici aici nu eram singurii. Ploaia începuse iar, dar mai domol.

Am văzut o casă frumoasă, cu o poartă de lemn, încadrată de verdeață, cu numele morii pe poartă. Alături ni se amintea că aici se poate și poposi, la Pensiunea Moara cu Noroc. Poarta era deschisă, primitori de oaspeți, tanti Virginia, gazda, aștepta pe toți ce-i treceau pragul.

Am plătit 10 lei, 2 bilete. Copiii plătesc 3 lei.

[... ]

Cum era deja un grup bine format, a apărut d-l N. P., soțul și morarul.

Ne-a prezentat istoria morii, ce coincide și cu istoria familiei, morăritul fiind aici o meserie ce s-a transmis deja la a patra generație.

Acum trebuie să vă spun câte ceva despre această istorie, aflate cu ușurință de la gazdă, dar și de pe informările prezentate chiar pe ușa clădirii.

Moara cu apă, din Ohaba, este cea mai veche de acest fel, din Țara Făgărașului, care funcționează perfect și în ziua de azi.

Suntem la poalele munților Făgăraș, la vreo 50 km de Brașov, unde tradițiile sunt sfinte și se păstrează din generație în generație. Pentru că mai ales tinerii de azi, cunosc oare „drumul pâinii” ? Sigur azi mergem la supermarket, eventual la o brutărie și cumpărăm o pâine. Simplu, nu?

Dar câtă muncă e până se ajunge la produsul finit, mai ales dacă o faci așa, tradițional. Nu mai spun despre cultivarea grâului sau a porumbului, până ajunge bob, apoi va fi măcinat. În acest caz la o moară activată de puterea apei. Moara despre care vă povestesc, datează din 1873, lucru pe care-l vedem scrijelit și pe lădița în care se scurge făina.

„Moara este un obiectiv unic, care odată distrus nu mai poate fi refăcut” . Se pare că gazda, N. P. nu ezită să spună asta fiecărei persoane, grup, ce îi trece pragul. Poate în asta constă și secretul vieții lungi a morii, faptul că s-a lucrat la ea mereu, indiferent de vremurile scurse.

De aceea în 1962, la marea cooperativizare, morarul, la a doua generație atunci, nu a cedat presiunilor comuniste, ba chiar a făcut și închisoare la cetatea Făgăraș, dar a păstrat moara funcțională, salvând „comoara” familiei.

Nici atunci când neputând plăti „contribuția” în cereale statului comunist, iar copii familiei au fost refuzați să meargă la școală, morarul nu a renunțat. Se uita doar cum jandarmii veneau călare confiscând tot ce se putea de prin gospodărie.

Poate și pentru că a supraviețuit tuturor greutăților, moara a fost denumită și Moara cu Noroc. De aici s-a preluat și numele pentru mica pensiune, într-un cadru perfect rustic, cu 3 camere la dispoziție.

Revenind la moară, să vă spun că funcționează și acum cu componentele inițiale, originale, adică două pietre de moară, grele de o tonă fiecare, aduse tocmai din Franța, de la Lyon. Pietrele sunt făcute din rocă naturală de cremene. Una este mobilă, alta este fixă. Aceste pietre pentru a fi menținute în stare bună de funcționare, trebuie să fie îngrijite, termen numit ferecatul pietrelor, termen bine cunoscut breslelor de morari. Ferecatul constă în realizarea manuală cu ajutorul unor ciocane foarte ascuțite a unor rizuri pe suprafața pietrei. Rizurile sau striațiile, sunt fine, cele care zdrobesc bobul de grâu sau porumb, ori sub formă de arcuri de cerc-răvașuri și care au rolul de a imprima forța centrifugă. Prin forța hidraulică, moara funcționează neîntrerupt printr-un sistem de roți din lemn, antrenate prin role și curele. Sursa de energie este chiar debitul de apă. O curea este prinsă pe rola de lemn de jos, învârtită de roata de afară, o altă curea este pe rola de sus. Printr-o tubulatură de lemn, există în interior o curea lungă care circulă invers în sensul acelor de ceasornic și are din loc în loc cupe ce au rolul de a transporta făina.

Apoi jos, am văzut lădița de care vă spuneam mai devreme, în care ajunge făina sau mălaiul, necernute. Se poate cerne, prin sită fină, rezultând făina albă sau cu o altă sită, cu granulație mai mare, unde obținem făina integrală, modernă acum, cu tot cu tărâțe.

Sigur că acest procedeu durează destul de mult, iar dacă debitul de apă este bun, un sac de grâu de cca 50 kg este măcinat în cca 2-3 ore. Dar cu toate astea, moara nu duce lipsă de clienți, ei vin cu sacul de grâu sau porumb, primind în schimb exact produsul rezultat din marfa proprie.

Avantajele acestui măcinat tradițional, la rece, sunt maxime, prin faptul că se păstrează toate calitățile și proprietățile cerealelor, fibrele și vitaminele, rezultând ingrediente de calitate, sănătoase și nutritive.

În grupuri de 8 persoane, am urcat să vedem măcinatul în sine, cum se învârtea piatra morii, zdrobind încet bob cu bob.

Am admirat zelul cu care ne povestea d-l P., iar în acest timp, doamna se pregătea pe cerdac cu câteva din produsele casei, de vânzare, miere, gemuri, suc de soc, țuică, hăinuțe tricotate chiar de dânsa și evident făină sau mălai.

Viitorul morii și al micii afaceri de familie cred că este asigurat, pentru că familia P. are doi copii și doi nepoți, care vor asigura probabil funcționarea morii. Ei spun că este datoria lor, morală!

Totul este ca oamenii să mai dorească să aducă cerealele, să folosească procedeul clasic, mult mai greu decât cel al simplului shooping din magazin.

În 2016, moara a fost inclusă în Circuitul European al Morilor, cu ajutorul Muzeului Etnografic din Brașov, care a și susținut manifestarea europeană „Zilele europene ale morilor și patrimoniului mulinologic” .

Acest proiect este inițiat de Federația Morilor din Franța și are ca scop protejarea și conservarea morilor de apă, promovarea lor ca patrimoniu, iar în 2016, această moară din satul Ohaba, a fost propunerea României. Cu această ocazie, moara a fost vizitată de mulți muzeografi și istorici din mai toată Europa.

Asta nu înseamnă că familia P. a fost cumva ajutată financiar, nicidecum. Dar, până la urmă, rodul pasiunii și al muncii lor se vede, pentru că oameni din toată lumea, fie din America, fie din Israel sau Arabia Saudită vin să vadă această moară mică.

Deși ploaia nu voia să se oprească, niciunul din vizitatori nu a plecat, toți l-au ascultat cu interes, apoi l-am urmat pentru a ne arăta tot procedeul.

La final, am admirat curtea, primăvara era și acolo prezentă :) liliacul era înflorit, înmiresmat, curtea era plină de flori, un leagăn-balansoar de lemn, băncuțe, găinușe mici și cocoșei de munte se plimbau printre picioarele noastre, un câine negru tolănit pe cerdac privea plictisit către oamenii care se perindau pe lângă el.

Ghivece cu flori multicolore înveseleau atmosfera cernută, mușcate și begonii frumoase râdeau în ploaie. :)

Iarba verde, udă și proaspătă, plantele cățărătoare împodobesc gardurile și zidurile, foișoarele de lemn, totul este frumos, idilic... și firesc, parfumul florilor de liliac...

Dacă sunteți în apropiere, merită să vă abateți un pic, pentru a vedea acest loc autentic, o adevărată lecție pentru adulți dar și pentru copii.

Webmaster, o rugăminte: youtu.be/ITadv_PNvyQ

Mulțumesc frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 512 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI