Mănăstirea rupestră Șinca Veche

TIPĂREȘTE

Pentru sejurul nostru la pensiunea Stella Drăguș (vezi impresii) ne-am făcut de acasă planuri privitoare la ce obiective turistice din apropiere am putea vizita.

Pe listă se găsea și mănăstirea rupestră de la Șinca Veche, așezământ monahal ortodox străvechi din Țara Făgărașului, cu atestări documentare abia din sec. XVIII, ” loc sfinţit şi binecuvântat de Dumnezeu, datorită ostenelii şi rugăciunii săpate în piatră de către călugării care s-au nevoit în mănăstirea rupestră, în timpul prigoanei religioase din Ardeal, din secolul al XVIII-lea” (conf. site-ului manastirea-sincaveche.ro).

La obiectivul amplasat relativ aproape de Brașov (50 km.) și Făgăraș (20 km.) se accede din DN 73A, iar din centrul localității Șinca Veche se intră pe DJ 104E și după cca. 1,5 km. se ajunge la mănăstire.

Am ajuns aici dimineața într-o zi de mai, iar cerul senin cu câteva” scame” de nori ne dădea speranța unei zile minunate (și așa a fost). 

Oprim în parcarea de la poalele dealului Pleșu, din fața intrării principale, parcare neamenajată dar suficient de mare. Un al doilea loc pentru parching, amenajat, asfaltat, fiind la cca. 1500 m de acesta, spațiu aflat pe creasta dealului.

Poarta masivă din lemn aflată la intrare, ascunde cumva privirii ce se află în spatele ei și ne transmite mesajul că dincolo de ea se află o altă lume, mistică, tăcută, plină de evlavie.

Prima impresie după ce am pătruns în curtea complexului, este creată de imaginea deosebit de frumoasă dată de păduricea înconjurătoare, în care este ascunsă vederii mănăstirea rupestră și noul schit de maici, ne va fi întărită și amplificată pe măsură ce străbatem spațiul monahal, înconjurat de un decor natural încântător, cu alei acoperite cu piatră delimitate de mici garduri din împletitură de nuiele și poteci de pământ, care șerpuiesc printre copaci și străbat păduricea purtându-te peste tot în curtea ansamblului monastic. Din loc în loc sunt plasate buturugi din lemn, pentru odihna celui care a venit aici ca pelerin sau turist.

Este liniște, simplitatea și frumusețea locului, la care contribuie din plin respectul celor ce viețuiesc și trudesc aici, față de natură inclusiv prin utilizarea materialelor naturale (piatră, lemn) la construcțiile durate aici, te cuceresc deîndată, armonia locului nefiind tulburată de nimeni și nimic.

Un indicator fixat pe un copac ne arată drumul” spre GROTĂ” . Urcăm alene pe aleea pietruită ce duce la ansamblul celor două bisericuțe săpate în piatră (gresie nisipoasă), construcție cunoscută sub denumirea de Grota sau Templul Ursitelor. Pentru protejarea de intemperii a gresiei în care sunt săpate bisericuțele (gresia nisipoasă este un material ușor friabil) ansamblul este acoperit cu o construcție din lemn. Tot cu același scop, protejarea gresiei, accesul în interior se face pe podețe de lemn. 

Interiorul cuprinde mai multe încăperi săpate în piatră: intrarea/holul, pronaosul, naosurile primei și celei de-a doua biserici, altarele celor două biserici, anexele primei biserici (ce a servit drept trapeză) și a celei de-a doua biserici, turla și clopotnița. Turla sau turnul din piatră, asemănător unei turle de biserică fără acoperiș, este o construcție deschisă spre cer, ce face legătura cu exteriorul și implicit cu Dumnezeu, astfel încât spațiul de rugăciune să primească lumină de sus.

Toate încăperile sunt tăiate, scobite în gresia nisipoasă, au pereții încrustați cu tot felul de sculpturi ciudate sau desene și, pentru a rezista degradării produsă de condițiile meteo, aproape în toate încăperile sunt montați stâlpi de sprijin a tavanelor și pereților.

Privim cu smerenie spațiul ce a servit desfășurării vieții monahale și parcă auzim rugăciunile vechilor sihaștri care au viețuit și au nevoit pe aceste meleaguri.

” Cu timpul bisericile rupestre s-au degradat sub vitregia evenimentelor istorice” dar și a vremii, actuala formă a construcției rupestre apărând după anul 2005 când au început lucrări importante de excavare manuală, nu mecanică pentru a preveni distrugeri iremediabile la o structură alcătuită din material atât de sfărâmicios, a aluviunilor și nisipului rezultat din eroziune de sute de ani, aducându-se în acest mod la lumină ceea ce putem vedea azi.  

Părăsim vechiul spațiu monahal, nu înainte de a bea câte o gură de apă de la Izvorul Buna Vestire și ne îndreptăm spre Paraclisul Sf. Nectarie și corpul de chilii, ansamblu situat undeva în spatele bisericuțelor rupestre, spre creasta dealului. 

Parcursul nostru spre schit trece pe lângă magazinul de obiecte bisericești, o construcție săpată în munte, cu o ușă mititică ce dă impresia că e căsuța unor pitici.

Este o ctitorie nouă ce ființează din anul 2006, anul sfințirii de către ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, fiind o obște de maici, iar schitul poartă hramul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul din Egina” grabnic ajutător în suferinţe şi boli grele” . 

Mottoul review-ului: ” … orice casă este zidită de cineva, iar ziditorul a toate este Dumnezeu”  este preluat de pe o placă plasată la paraclis, de unde mai aflăm că acest locaș de cult ortodox a fost ridicat în 4 luni de către Fundația Ortodox-Culturală” Maica Sfântă-Bucuria Neașteptată” prin donatorii săi, fiind ” înzestrat cu toate cele trebuincioase trăirii și slujirii obștei monahale” .

În capelă se află un mic altar și iconostasul precum și două racle din argint cu relicve sfinte, printre care și o părticică din moaștele Sf. Nectarie (de aici și hramul paraclisului) și un mic fragment din lemnul Sfintei Cruci.

Întregul ansamblu monahal este deosebit de frumos în simplitatea sa. Vizitându-l vei fi cuprins de liniște într-un loc plin de armonie, încărcat de tradiții străvechi, unde natura a creat un cadru aflat într-un echilibru perfect cu mediul înconjurător.

Dacă nu ați vizitat locul merită din plin să o faceți pentru că, în mod cert, nu veți regreta.

Drumuri bune și excursii frumoase!

---

VIZUALIZĂRI: 202 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI