Mănăstirea Crasna – Gorj: liniște adevărată

TIPĂREȘTE

Readuc în atenția Dumneavoastră un lăcaș de cult ce îmi este drag încă de la prima vizită acolo și care a mai beneficiat de două review-uri în anii din urmă. Este un adevărat cuib de liniște, monument istoric protejat de ziduri și de pădurea binefăcătoare, un loc puțin cunoscut, retras într-un colț de sat. Nu știu câți dintre cei ce au citit impresiile anterioare referitoare la acest complex mănăstiresc au ajuns efectiv să îl vadă. Tocmai fiindcă nu se află pe un drum turistic principal (totuși în apropierea celebrei șosele Transalpina și a „stațiunii” Rânca) are parte de acea liniște și pace ce ar trebui să o întâlnim în toate mănăstirile noastre.

Am vizitat mănăstirea atât iarna, cât și toamna (murele și măceșele sunt la putere) – peisajul e superb. Situată între Transalpina și Defileul Jiului, adică pe DJ 665 (drum reabilitat în ultimii ani și care pornește din Horezu și ajunge la Târgu Jiu), după orașul Novaci, în localitatea Crasna – jud. Gorj. Șoseaua are un strat asfaltic foarte bun, este o adevărată plăcere să șofezi pe acest drum meandrat, care urcă și coboară pe costișe. Sate aruncate pe dealuri, case cu acoperișuri de țiglă roșie, turle de biserici, troițe de lemn pictate, fântâni împodobite cu picturi religioase, vegetație bogată, oameni frumoși – e potențialul cu care se mândrește zona. Am fost impresionat de atmosfera rurală autentică ce o întâlnești în satele de pe parcurs, de locuințele arhaice păstrate încă prin curți largi, de simbioza perfectă între cotidian și spiritual.

Nu avem cum să ratăm breteaua spre dreapta (avem indicator maro) ce ne conduce pe o limbă de asfalt către micuța mănăstire. Micuță ca întindere, dar falnică ca spirit, pilon al credinței ortodoxe în zona Olteniei de sub Munte, cu nimic mai prejos decât suratele ei mult mai cunoscute: Mănăstirea Lainici și Tismana, ori Bistrița Olteană, Arnota și Hurezi în partea cealaltă a zonei. De fapt, unul din lucrurile care mi-au plăcut este păstrarea nealterată a incintei mănăstirești, a bisericii și gospodăriei înconjurătoare. Nu au apărut clădiri moderne, aparate de aer condiționat, fântâni arteziene, chioșcuri și chioșculețe, etc. care să urâțească aspectul general. Complexul religios și-a păstrat autenticitatea și atmosfera de pioșenie și sfințenie.

Aşezământul este ctitorit de Dumitru Filişteanu, nepotul marelui ban al Craiovei, Dobromir, şi văr cu Doamna Stanca, soţia lui Mihai Viteazul. Actuala biserică este zidită în 1636 din bolovani de piatră de râu şi cărămidă, în stil bizantin. Are o turlă octogonală pe naos şi, la început, nu era zugrăvită complet. În 1757 şi 1792 alţi ctitori repară biserica, completează pictura şi înzestrează cu moşii mănăstirea. La 1808 Dumitru Ursache, căpitan al plaiului Novaci, acoperă biserica şi construieşte noi chilii pentru călugări. Din anul 1936 noul ctitor, Gheorghe Tătărăscu, prim ministru şi consilier regal, contribuie la reparaţia schitului Crasna. În Muzeul satului gorjean din Curtișoara găsiți ansamblul arhitectural Gheorghe Tătărăscu (casă-cula, biserica, casa Antonie Mogoș).

După ce lăsăm mașina întâlnim în cale o poartă mare de lemn, încrustată cu motive solare și geometrice – un prim prag spre liniștea desăvârșită. Odată trecut dincolo ne întâmpină o alee pietruită ce străbate o mică livadă. În toamnă mai erau încă mere roșii agățate pe crengile aproape desfrunzite. Stupi de albine stăteau frumos aliniați lângă gardul de piatră. În față admirăm mica incintă fortificată, întărită de contraforți și dotată cu metereze de tragere, care prin culoarea ei albă amplifică senzația de puritate. Am observat că totul e văruit în alb: ziduri, clopotniță, chilii, biserica. Urcăm aleea ce în anotimpurile calde e flancată de trandafiri și ajungem la al doilea prag: unul mai serios și mai solid – intrarea boltită din ziduri, având deasupra un puternic turn-clopotniță. Pășim ușor în curte și vedem bijuteria albă, „pătată” doar de rânduri de cărămidă roșie, răsărind în mijlocul incintei. Aici chiar că liniștea parcă ne face să ne doară urechile, noi cetățeni obișnuiți cu zgomotul infernal al orașului. Chiar și zgomotele satului din apropiere sunt estompate; doar glasul naturii se aude.

Așa cum s-a spus, de cele mai multe ori curtea este pustie, nici țipenie de om nu se zărește pe frumoasele cerdacuri străjuite de coloane albe. Totuși în biserică se află mereu un călugăr, iar ultima dată am fost chiar la slujba de duminică, în biserică fiind prezente multe persoane din sat. Pridvorul este închis, pictat și pavat cu pietre de râu; accesul în pridvor se face pe două uși, destul de scunde, deasupra cărora se află casete pictate (aproape șterse). Spre pronaos se află altă ușă încadrată de stâlpi de piatră și de pisania în limba slavonă.

Pictura în frescă din biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae datează din 1757. Se remarcă tablourile de mare expresivitate şi tâmpla din vremea lui Matei Basarab. Foarte valoros este şi tabloul votiv înfăţişându-i pe Matei Basarab şi Mitropolitul Ştefan, aflat la picioarele lui Iisus. De asemenea, impresionantă este şi catapeteasma, considerată printre cele mai frumoase din ţară, înaltă până la boltă, reprezentând pe Iisus Răstignit. Împodobită cu o sculptură ornamentală deosebită, catapeteasma de lemn este poleită cu foi de aur.

În curte, zăpada așternută iarna face corp comun cu albul chiliilor ce înconjoară biserica. Copacii de pe coasta dealului se apleacă și ei asupra complexului mănăstiresc ocrotindu-l de toate influențele negative. Într-un colț al curții se află o fântână, în celălalt colț un mic loc de aprins lumânări. În toamna lui 2013 am stat de vorbă într-un foișor cu starețul așezământului, un om înțelept și blând; mi-a plăcut atât de mult locul încât i-am adus trei seturi de ilustrate pe care le-am donat mănăstirii.

Mi s-a părut un loc foarte potrivit pentru cine dorește o clipă de liniște, un colțișor de biserică în care să se roage fără a fi deranjat de „hoarde” de turiști, o bancă unde să îți odihnești trupul și gândurile.

Ca elemente inedite semnalăm faptul că prin anii 1920-1921, timp de trei ani, a stat la Mănăstirea Crasna cel supranumit „Sfântul Ioan din Carpaţi”. Tot aici a fost preoţit marele Sandu Tudor, fondatorul grupului „Rugul Aprins”, grup de rezistenţă anticomunistă ce practica rugăciunea inimii sau isihia.

La plecare am adunat câteva mere, care au fost atât de gustoase – ca niciodată, și nuci din arborii de lângă mănăstire. Am ascultat câteva clipe susurul pârâului ce trece pe lângă zidurile de piatră și am respirat aerul răcoros și curat al zonei.

---

VIZUALIZĂRI: 5004 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI