Mânăstirea Prislop - 'Fenomenul Arsenie Boca'

TIPĂREȘTE

Ajung a doua oară la Mânăstirea Prislop, după 12 ani. Într-o altă etapă a vieții, cu alte perspective, cu alte gânduri, planuri, experiențe acumulate. Percepția îmi este, firesc, schimbată.

Schimbate sunt și locurile, greu de recunoscut, chilii construite noi, clădiri mari, cu balcoane în arc foarte spațioase, încă de la intrare; parcul mult înfrumusețat, aleile refăcute, biserica mânăstirii care era în centrul atenției cândva, pare mai în spate acum; atenția îmi este deturnată de tot ceea ce s-a clădit în ultimii ani. Nu pot să mă abțin să nu gândesc la sumele uriașe care s-au investit.

Și drumul până aici a fost reparat, au apărut multe unități de cazare, la fiecare pas reclame care anunță găzduire. Prin satul cel mai apropiat, Silvașu de Sus, în pofida străduței foarte înguste s-au deschis o multitudine de chioșcuri, mici magazine cu obiecte diverse, de la preparate tradiționale de-ale gurii, la suvenituri de tot felul, mai mult sau mai puțin autentice, florării, brutării, patiserii, terase. Orice ar putea fi comercializat se cere. Desigur aspectul este unul pozitiv, pentru creșterea calității vieții în zona de proximitate, creșterea încasărilor la bugetele locale, apariția de locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii, extinderea rețelelor de distribuție și consum din resursele locale, fie că este vorba de produse alimentare din gospodăriile localnicilor, de produse prelucrate, manufacturate, de o gamă diversă de servicii legate de turismul religios.

La intrare, o parcare mare pe două terase, una doar pentru autocare chiar în fața porții, pe un nivel mai sus cea pentru autoturisme destul de spațioasă, totuși plină-ochi, cu greu se găsește un loc. În dreapta intrării șantier în lucru: pe gard un afiș mare ne aduce la cunoștință viitoarea construcție ca fiind biserica cu hramul Sfântului Cuvios Arsenie Boca și îndemnul de susținere financiară.

Pășesc în curtea mânăstirii pe sub poarta arcuită. Privesc mulțimea care se îndreaptă, ca la o defilare solemnă către mormântul părintelui Arsenie Boca, aflat puțin mai sus de biserica veche, în preajma mormintelor măicuțelor care și-a trăit viața monahală aici. Oamenii poartă candele și flori, parcă concentrați la rugile pe care vor să le adreseze divinității, cu umerii ușor plecați, probabil de poverile fiecăruia, vorbind cu glas șoptit între ei, dar cei mai mulți în tăcere, abia își ridică ochii să admire peisajul de vis, grădina amenajată cu gust și îngrijită de mâinile harnice ale măicuțelor, pârâul care însoțește traseul clipocind poveștile sale, dar, parcă nebăgat în seamă.

Am și eu gândurile și trăirile proprii, îmi cadențez pașii în ritmul celorlalți și apreciez liniștea și buna cuviință cu care o mulțime destul de numeroasă poate să participe, fiecare pentru sine, la un moment de spiritualitate, trăit intim și decent. Nu pot să mă abțin, privesc și “pe contrasens” la cei care se îndreaptă către ieșire. Nu mai este aceiași smerenie, nu mai este aceiași interiorizare, se vorbește tare, se râde zgomotos, se aruncă comentarii mai puțin potrivite unui sălaș religios. Parcă după închinare și rostirea unei rugăciuni oamenii și-au luat “piatra de pe inimă” , parcă se simt eliberați, ușurați. Nu pornesc mai departe fără o coadă “onorabilă” la magazinele de obiecte bisericești, fără achiziționarea unor pandantive, brățări, cărți de rugăciune, diverse suveniruri cărora li se atribuie un rol ocrotitor, protector. Puțini sunt cei care poposesc în dreptul panourilor informative privind istoria lăcașului de cult, a vieții părintelui Arsenie Boca sau a călugărului sihastru Ioan care a trăit în grota săpată în stâncă, în apropiere.

Aflată la poalele munților Parâng și Prislop, la aproximativ 10 km de orașul Hațeg, mânăstirea are rădăcini stabilite pe la sfârșitul secolului al XIII-lea, când primii sihastrii s-au stabilit în pădurile Silvașului veniți fie de la Mânăstirea Râmeț din Munții Apuseni,  fie de la Mânăstirea Hodoș-Bodrog de pe valea Mureșului. Documente din jurul anilor 1360 atestă viață monahală.  Călugării se stabileau în colibe de lemn, iar rugăciunile se făceau într-o mică biserică de lemn cu hramul “Sfântul Ioan Teologul” pe care au construit-o singuri pe malul pârâului Prislop. Cunoscută inițial sub numele de Sihăstria Prislop sau Sihăstria Sfântului Ioan Teologul, istoria sfântului lăcaș confirmă că primul ctitor, Cuviosul Nicodim, de la Tismana, venit din Țara Românească, între anii 1399-1405, se stabilește pentru câțiva ani la Prislop. Aici reclădește biserica în stil triconic, fiind singura de acest fel din zonă. Reînnoiește și chiliile cu ajutoare de la Mircea cel Bătrân; sub ocrotirea Sfântului Nicodim, Sihăstria Prislop a cunoscut cea mai înaltă trăire duhovnicească din istoria sa, situându-se în fruntea tuturor sihăstriilor din Transilvania.

O reconstruire a mânăstirii din temelii a fost realizată de Domnița Zamfira (Saphira), între anii 1560-1580. În 1564 s-a început zidirea din temelii a unei mici biserici, prin bunăvoința și donațiile făcute de domniță, fiică a domnitorului Moise Vodă Basarab, care se refugiase aici. În biserica Mânăstirii Prislop se află mormântul și piatra funerară a ei, conține inscripții chirilice și latine, chiar sfărmată în mai multe bucăți, este o amprentă istorică valoroasă. Legenda spune că a venit fiind foarte bolnavă, a băut din apa unui izvor și s-a însănătoșit. Drept mulțumire a reconstruit mânăstirea și a rămas până la moarte. Dintre obiectele prețioase cu care a înzestrat domnița lăcașul sfânt doar o singură icoană s-a păstrat până în zilele noastre.

Dacă din anul 1629 s-au cules date despre Mânăstirea Prislop, timp de un secol au lipsit mărturiile, însă înscrisurile de pe ziduri atestă faptul că aici a fost viață duhovnicească.  În secolul al XVII-lea a viețuit aici un călugăr pe nume Ioan, care și-a dăltuit singur, într-o stâncă ascunsă din pădurea Silvașului, locul de viețuire, însă a murit înainte de a o termina. Cunoscut astăzi ca Sfântul Ioan de la Prislop, moaștele i-au fost duse la o mânăstire din Țara Românească, se presupune că Tismana. Chilia acestuia putea fi vizitată, însă acum era în renovare.

Din secolul al XVIII-lea a fost mânăstire greco-catolică. Cu toate suișurile și coborâșurile prin care a supus istoria viața monahală, acest lăcaș sfânt se reface după prigonirile din vremea generalului Bukov și Mariei Tereza. Aducerea icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni în 1913 de la Blaj au contribuit la construirea unui renume și a atras un număr mai mare de credincioși.

În perioada comunistă, odată cu interzicerea Bisericii Române-Unite,  preoții greco-catolici au fost alungați, iar lăcașul ocupat de Biserica Ortodoxă.

Mai târziu, cel care a redat faima mânăstirii a fost Arsenie Boca – Părintele Înțelept. Se spune că veneau la el oameni din toate colțurile țării să îi asculte sfatul și să-i urmeze povețele. Pe 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Nicolae Bălan de la Sibiu l-a transferat pe părintele Arsenie Boca de la Mânăstirea Sâmbăta la Prislop, de unde a fost, doi ani mai târziu, arestat. Mânăstirea este închisă de autoritățile comuniste în 1959 și transformată în azil de bătrâni, iar măicuțele obligate să se întoarcă “în lume” . Abia după 1976 mânăstirea s-a refăcut, ca așezământ monahal de maici, iar din 1991 aici a început să funcționeze Seminarul Teologic Monahal “Sfânta Ecaterina” pentru măicuțe, cu o durată de școlarizare de cinci ani.

Câteva repere bibliografice despre părintele Arsenie Boca, născut la 29 septembrie 1910, în localitatea Vața de Sus, județul actual Hunedoara. Copil dintr-o familie modestă, Zian Boca, absolvent al liceului “Avram Iancu” din Brad, al Institutului Teologic din Sibiu, al Academiei de Arte Frumoase din București, urmând și studii de medicină tot la București, își dovedește sârguința pentru învățătură, dezvoltă o pasiune pentru științe și se manifestă pios, încă din tinerețe a dorit să urmeze nevoințele călugăriei. La 19 ani își începe ucenicia în monahism, petrece 3 luni, cu o bursă, la Muntele Athos. În 1940 își schimbă numele din Zian în Arsenie “cel plin de bărbăție” (în greacă), ajunge la Sâmbăta de Sus, în județul Brașov. La 10 aprilie 1942 este hirotonit preot.

Este anchetat de autorități între 1945-1948 la Râmnicu Vâlcea, Brașov și Făgăraș. Ajuns în 1948 la Prislop, își reia titulatura de preot duhovnic, dar era urmărit pas cu pas prin prieteni sau simpli observatori, în biserică sau pe stradă, în atelier sau în intimitate. Pe 16 ianuarie 1951 este trimis la muncă forțată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a stat peste un an, fără judecată, fără condamnare. Eliberat în 1952, revine la Prislop, dar este arestat din nou și anchetat la Timișoara, Jilava și Oradea. În luna mai 1959, o hotărâre a Episcopiei Aradului îi interzice să mai poarte haina monahală, să mai slujească la altar ca preot.

În iarna anului 1959 revine în București, transformându-se într-un domn elegant, poartă haine civile, ochelari de soare, merge la cofetării, la cinematografe și adesea în excursii, atât la munte cât și pe litoral. Îi este cenzurată corespondența, îi sunt refuzate zeci-sute de scrisori și acatiste și i se cercetează periodic locuința. Este angajat să picteze altarul bisericii “Sfântul Elefterie” , apoi angajat la atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor, la București, iar în 1968 iese la pensie. În același an începe pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, jud. Giurgiu, nu departe de București. Picturile de aici, împart opiniile specialiștilor: unii le considera capodopere, numindu-le “Capela Sixtină a Otodoxiei Românești” , alții le contestă, le categorisesc controversate. După moartea acestuia, la data de 28 noiembrie 1989, a fost înmormântat la Prislop, la cererea sa, în 4 decembrie 1989. Renumele său este promovat tot mai intens, în așa fel încât pelerinajul la mormântul său a ajuns cel mai numeros din România.

Fenomenul „Arsenie Boca” a depășit granița religioasă, trecând la nivel social. Este un semnal serios despre nevoia de repere. Nu este menirea acestor impresii a trage concluzii despre conotațiile acestui fenomen. Rămân la o singură remarcă, aceea că orice manifestare și atașament care aduce speranță, echilibru și liniște sufletească este pozitiv, câtă vreme nu depășește limitele bunei conduite sociale și nu îngrădește libertatea de exprimare religioasă a tuturor membrilor societății; după cum orice exces, inclusiv mediatizarea pe criterii comerciale, mercantile, manipularea de orice natură a comportamentului indivizilor, este un aspect negativ, rupt definitiv de adevărata credință. Fiecare ne căutăm calea de a găsi armonie interioară și a unui echilibru între provocările exterioare și credințele noastre profunde.

Imediat ieșită pe poarta mânăstirii m-am regăsit în tumultul cotidian, m-am confruntat cu aspecte care au diminuat sentimentul de liniște și împăcare: mizeria cruntă de la grupurile sanitare, lipsa consumabilelor, tonalitățile înalte din convorbirile de la telefoane și implicarea forțată în conversațiile personale prin apelarea „pe speaker” sau includerea “în live-uri” la fel de nedorite, unele acorduri “suave” de manele de la mașinile parcate, apelative mai puțin decente, nervi pe drumul de întoarcere din cauza staționării și parcării la întâmplare pe drumul extrem de îngust. Ține de fiecare dintre noi să ne manifestăm civilizat și să învățăm să ne respectăm, dar pare un orizont de conduită tot mai îndepărtat.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 63 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI