Ruine din județul Olt – Hotărani și fântâna de graniță (III)

TIPĂREȘTE

Un nou episod din seria monumentelor lăsate în paragină, de această dată obiective din județul Olt. Monumentele istorice sunt mărturii palpabile ale trecutului istoric al pământului românesc, dovezi fără de care studiul civilizației noastre nu ar putea exista. Din nefericire o parte a acestor vestigii au avut de suferit de pe urma intemperiilor sau a nepăsării oamenilor. Există oare vreo relație între obiectivele de patrimoniu și educație? Un monument istoric educă prin existența lui, iar rolul nostru e să înțelegem și să protejăm.

Turnul de la Hotărani

La circa 10 km distanță de orașul Caracal, în satul Hotărani, în apropierea râului Teslui se află un turn care provoacă și azi controverse. Construcția a fost considerată turn de apărare al curții boierești, turn de observație, turn de refugiu sau clopotniță a mănăstirii din apropiere. Probabil că adevărul e undeva la mijloc.

Zona satului Hotărani a fost populată din vremuri străvechi descoperindu-se urme chiar din paleolitic. Stabilirea capitalei Daciei Malvensis la Romula (Reșca de azi) a condus la dezvoltarea unei așezări suburbane (vicus) în apropierea cetății romane. Drumul roman care traversa Dunărea pe „podul de aramă” ridicat în vremea lui Constantin cel Mare, trecea pe lângă Sucidava (vezi impresii), pe la Romula, până la Râmnicu Vâlcea. Fluxul de mărfuri și călători de pe calea romană („drumul lui Traian”) au contribuit la progresul așezării de la Hotărani. Cărămizi, bucăți de marmură, fragmnete de coloane și alte asemenea piese au constituit material de construcție pentru curtea boierească și mănăstirea de la Hotărani.

Marele vornic Mitrea (Dumitru) a fost ctitorul Mănăstirii Hotărani, la început un schit. Acest înalt dregător al Țării Românești poruncește înainte de 1578 și edificarea Bisericii Sf. Gheorghe Vechi din București. Ctitoria de la Hotărani a fost ridicată în mai puțin de un an, între 1587-1588. Boierul Matei Fălcoianu va fi peste un secol cel de-al doilea ctitor al mănăstioarei, alături de rubedeniile sale din familia Cantacuzino și Brâncoveanu. Biserica poartă hramul „Sfinții Voievozi” și conservă unul din cele mai vechi pridvoare ale unui lăcaș bisericesc (numit în documentele vremii „slom”). La 1863 legea secularizării averilor mănăstirești avea să găsească mănăstirea într-o stare de dgradare accentuată; pașoptistul Popa Radu Șapcă, stareț al așezământului avea să fie cel care pune în aplicare această lege (locul său de veci se află la câțiva kilometri distanță, la Mănăstirea Brâncoveni – vezi impresii). Împroprietărirea pe moșiile fostei mănăstiri a avut drept rezultat distrugerea ultimelor urme ale cetății antice romane Romula.

Biserica avea clopotniță pe naos, așa cum se vede în macheta din tabloul votiv și cum s-a demonstrat arheologic (fundații solide). Astfel, turnul aflat la circa 180 m în linie dreaptă nu a jucat rol de clopotniță decât câteva secole mai târziu.

Călătorul Paul de Alep consemna: … și am ajuns la o mănăstire numită Hotărani, închinată Soborului îngerilor. Este ocupată de călugări greci și este închinată mănăstirii Sf. Dionisie de la Sfântul Munte. Cea mai mare parte din drumul nostru se întinde pe un drum pardosit «cu pietre care» după cum se spune a rămas încă din timpul închinării la idoli. Această mănăstire este săracă. (este vorba de drumul roman de pe valea Oltului numit uneori „Via Traiana”)

Turnul reprezintă ultima urmă a curților fortificate boierești din Hotărani. Reședința boierească a fost ridicată de ascendenții lui Mitrea în prima jumătatea a veacului al XVI-lea sau chiar de însuși înaltul dregător înainte de edificarea schitului. Puternicul turn a fost piesa de bază a fortificațiilor curții boierești de la Hotărani și cel mai estic punct de observaţie din bazinul inferior al Oltului – are o înălțime de 15,80 m. Construcția defensivă are un plan pătrat și patru etaje, primul fiind străbătut de un gang de acces. Pe latura de nord s-au identificat urmele unei camere de gardă; accesul spre etajele superioare se efectua pe o scară exterioară de lemn; pereții au o grosime de peste 1 m. Ceea ce vedem noi azi e o construcție refăcută pe fundații originale, posibil de Matei Fălcoianu. La 1899 turnul este cuprins de un incendiu violent pierzându-se arhiva și biblioteca adăpostită în interior. A fost restaurat prin 1965/66 când s-a intervenit turnându-se un planșeu de beton.

Vizita la turn. Am pătruns în satul Hotărani pe lângă un monument închinat împăratului Constantin cel Mare, o statuie în mărime naturală. Pe lângă măsurile religioase luate în favoarea creștinilor e trecută pe plăcuța de la baza statuii și acțiunea de refacere a drumului roman de la Dunăre la Romula. La 750 de m distanță vedem pe partea stângă strada Turnului și bănuim că acolo se află monumentul căutat, neexistând vreun indicator. Într-adevăr după 60 m parcurși pe o uliță pietruită apare turnul.

Înconjurat de un spațiu verde se înalță stingher în mijlocul caselor – apropo, pe latura estică a spațiului verde s-au săpat niște fundații, oare ce va apărea acolo? Un stol de ciori se învârt în jurul monumentului medieval. Singurele elemente de arhitectură aflate pe fațadă ne atrag atenția: două capete de cai? , care ar putea reprezenta foarte bine și alte figurine zoomorfe. Oare să fie aduse din fostul oraș antic Romula?

Am înconjurat construcția defensivă, am trecut prin gang, am privit ferestrele de la etaj. Starea de conservare este precară, turnul se poate prăbuși în orice moment, pereții sunt crăpați, acoperișul e parțial distrus.

Fântâna de la granița județelor Teleorman și Olt

De fiecare dată când am străbătut DN 6 am observat din mersul autoturismului o structură sprijinită pe patru stâlpi, situată la marginea drumului lângă culturile agricole. În această vară am oprit 20 de minute pentru a vedea despre ce e vorba. Fântâna e situată între localitatea teleormăneană Măldăeni și satul Mihăești din județul Olt.

Deși era năpădită de buruieni înalte și scaieți am reușit să mă apropii și să fac câteva fotografii. Edificiul de formă pătrată e acoperit cu țiglă iar patru stâlpi placați cu cărămidă aparentă și încheiați cu capiteluri decorate cu motive vegetale susțin construcția. În mijloc se află puțul format dintr-o tubulatură din beton și un capac din același material. Nu se păstrează nici o urmă din sistemul de scoatere a apei, probabil un scripete ancorat în tavan pe care rula un cablu cu găleată și contragreutate.

Două medalioane de piatră sub formă de trifoi amplasate pe fațada dinspre drum ne oferă informații despre această sursă de apă deși sunt deteriorate. Am reușit să identific următoarele: fântâna a fost realizată în anul 1901 la ordinul Ministerului Lucrărilor Publice. Iată textul descifrat: Această fântână s-a zidit în anul de la Hristos 1901 cu cheltueala Ministerului de Lucrări Publice și județelor Oltul și Teleormanul fiind ministru I. C. Grădișteanu și dupe planurile și cu... [ajutorul] arch…. [itectului] N. Gg B…. ? . Lipsesc câteva litere din ultimele cuvinte, inscripția fiind lovită probabil și ciobită. Cel de-al doilea medalion conține stemele județelor Olt (un turn fortificat) și Teleorman (trei oi).

Nu am reușit să găsesc informații suplimentare despre acest obiectiv care, se pare, nu e inclus pe lista monumentelor istorice. Alături de cantoanele de drum din perioada interbelică aceste lucrări de infrastructură ar putea constitui mostre ale interesului pentru dezvoltarea țării în acele vremuri. Regulamentul Organic din 1832 este primul act legislativ care cuprinde prevederi privind construcția șoselelor pietruite și a podurilor. În 1843 apare instituția cantonierilor, oameni însărcinați cu paza și întreținerea șoselelor pietruite – câte un cantonier la fiecare 2 km de șosea. Legile din 1868 (prima lege a drumurilor) și 1906 stabilesc pentru prima dată patru categorii de drumuri (naționale, județene, vicinale și comunale), precum și lățimea acestora. De asemenea, locuitorii satelor și comunelor erau obligați să întrețină șoselele care treceau prin localitățile lor. Probabil că fântâna mai sus menționată a fost construită la granița celor două județe pentru a marca acest lucru, dar și pentru călătorii și lucrătorii însetați.

Alte obiective interesante în zona Caracal

Pe lângă multitudinea de obiective turistice de diferite categorii, mi s-a părut interesantă menționarea în câteva locuri a rezervației de dropii de la Boianu (com. Vâlcele, jud. Olt) , o arie protejată de circa 400 hectare înființată în anii '80. Nu m-am lămurit din articolele citite dacă în rezervație mai există sau nu dropii (editiadedimineata.ro/desc ... melor-exemplare). Cert este că în ultimii ani au fost zărite câteva exemplare în zona județelor Giurgiu și Călărași, zona Salonta (jud. Bihor) precum și în sudul Dobrogei.

La câțiva kilometri distanță de fântâna prezentată mai sus, pe malul râului Vedea, se află localitatea Nicolae Titulescu în care (încă) se află casa memorială „Nicolae Titulescu” (digi24.ro/regional/digi24 ... ce-trece-255301). Casa a fost construită la începutul veacului al XX-lea cu rol de reședință de vară a familiei ilustrului diplomat român. Nicolae Titulescu cumpără în 1910 o vilă frumoasă și în orașul Caracal, casă aflată de asemenea în stare de degradare.

În sfârșit, un alt monument deosebit în zonă este conacul-culă Călățeanu din Enoșești, lângă Piatra-Olt. Boierul Călățeanu a fost stegar în timpul evenimentelor conduse de Tudor Vladimirescu. Clădirea păstrează nucleul culei inițiale de la începutul secolului al XIX-lea, dar a fost transformată într-un conac rural ulterior (ro.wikipedia.org/wiki/Cul ... C4%83%C8%9Beanu).

Concluzii. România e înțesată de valori patrimoniale pe care nu știm să le îngrijim și să le valorificăm din toate punctele de vedere. Mergem în vizită la clădiri care stau să cadă, la biserici cu ziduri crăpate și fresce inestimabile afumate, la fragmente de ziduri care au reprezentat o părticică de istorie, la muzee prăfuite și învechite etc. Oare vom reuși vreodată să transformăm toate aceste locuri în obiective de patrimoniu decente, îngrijite, amenajate corespunzător? Oare?

---

VIZUALIZĂRI: 1060 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI