Băile Olăneşti - la plimbare prin staţiune şi prin împrejurimi

TIPĂREȘTE

De mai multă vreme ne doream să ajungem la Băile Olănești. Era unul dintre locurile unde nu mai mersesem anterior şi poate că tocmai de asta am vrut şi mai mult să ajungem acolo. Despre Olăneşti am lecturat informaţii din diferite surse în ultimii ani şi părerile erau împărţite, chiar contradictorii. Ştiam totuşi că staţiunea beneficiază de un cadru natural deosebit, de izvoare cu ape minerale, de piscine cu apă termală şi se pot face drumeţii în împrejurimi. Aşadar, suficiente argumente pentru noi ca să vizităm această staţiune de pe meleagurile vâlcene!

La începutul acestei luni am beneficiat de câteva zile libere, aşa că nu am stat prea mult pe gânduri şi am pornit spre Băile Olăneşti, unde urma să rămânem pentru trei zile. Zis şi făcut... am pornit dis-de-dimineaţă la drum şi cam pe la ora 11.00 am ajuns la Râmnicu Vâlcea. De acolo am urmat DN 64 şi în mai puţin de jumătate de oră am ajuns la destinaţie.

La o primă impresie, staţiunea ni s-a părut destul de mare şi suficient de animată, mai ales că era aproape ora prânzului, moment când lumea preferă să se retragă pe la umbră. Aşa am făcut şi noi, iar după-amiază am ieşit la plimbare prin staţiune. Olăneşti –râul responsabil de modelarea văii- şerpuieşte prin staţiune şi separă în zona centrală strada Băilor de strada Livadia şi strada Forestierilor. Ne-a plăcut faptul că există mai multe zone verzi destul de frumos amenajate, cu bănci pentru relaxare, dar şi un podeţ realizat peste râu între două mici parcuri (pe hărţile online apar sub denumirile de Parcul Îndrăgostiţilor şi Parcul Parâng).

Continuând plimbarea, am ajuns în dreptul hotelurilor Stogu şi Central, două unităţi de cazare elegante (cel puţin din exterior); cele două hoteluri au restaurante realizate pe nişte platforme, deasupra râului. Peste drum se află intrarea în Parcul Central, loc pe care l-am vizitat în fiecare seară petrecută la Olăneşti. Există loc de joacă amenajat pentru cei mici, bănci pentru odihnă şi mese unde iubitorii de şah încing partide interminabile. De la intrarea în parc se pot închiria maşinuţe cu pedale, astfel că pe aleile din apropiere sunt adevărate întreceri între copii – viitori piloţi de curse! Băiatul nostru nu putea lipsi nici el de la aceste curse, aşa că noi am scos portofelul :) – 5 lei pentru 15 minute sau 8 lei pentru jumătate de oră. Am mai remarcat faptul că în dreapta parcului există o parcare supraetajată –contracost- unde erau mereu locuri libere, aşadar aveţi unde parca dacă doriţi să vizitaţi staţiunea pentru câteva ore.

Pe partea cealaltă a parcului se află mai multe terase, dar şi tarabe cu suveniruri pe care le puteţi întâlni şi după intrarea pe Aleea Izvoarelor. O plimbare pe această frumoasă alee poate fi făcută la orice oră deoarece se merge prin pădure, pe marginea râului. Aleea a fost refăcută – pavajul este bun, există balustrade, dar şi bănci din loc în loc. Din această alee se desprind mici poteci către izvoarele care au adus în trecut localităţii supranumele „Izvoarele de aur”. Spre deosebire de anii trecuţi, când accesul la izvoare se realiza pe baza unei cartele, acum am putut bea fără probleme din apele binefăcătoare ale acestor izvoare. Unele dintre ele (mai ales cele din Grupul Central) aveau un gust neplăcut, însă proprietăţile lor terapeutice au fost dovedite de atâtea ori de-a lungul timpului.

Am continuat plimbarea noastră pe această alee şi am ajuns la izvorul 24. De acolo am luat apă în fiecare zi, aceasta nefiind prea rea la gust. Despre apa acestui izvor am lecturat că este indicată în tratarea anumitor probleme renale sau hepatice (informaţii mai concrete puteţi găsi aici). Pentru prima zi a fost suficientă această plimbare, aşa că ne-am întors agale în staţiune.

A doua zi am reluat explorarea staţiunii şi ne-am fixat pentru dimineaţă un nou obiectiv – să vizităm lacurile cu nuferi din staţiune, zonă care apare pe mulţi dintre magneţii ce promovează Băile Olăneşti. Am căutat pe internet informaţii şi am plecat apoi către lacuri. Am ajuns lângă hotelul Olăneşti (unul dintre hotelurile mari şi vechi din staţiune) şi am urcat pe strada Alexandru Ioan Cuza. Am ajuns la intersecţia cu strada Carol Davilla şi am continuat spre stânga pe această stradă (către dreapta am fi ajuns la Tisa Spa Resort). Strada Carol Davilla urcă spre dreapta până la intrarea pe o alee pietonală – pe hărţile online este trecută ca Aleea Lacurilor. Aleea continuă prin curtea vilei Plopul (cred că această locaţie oferă cazare celor care lucrează în armată). De la intrarea în curtea vilei Plopul se ajunge în câteva minute la superbele lacuri cu nuferi de la Olăneşti. În această plimbare am trecut printre brăduţi şi pe lângă iarbă proaspăt cosită, iar în aer era un miros foarte plăcut, răcoritor.

Cele două lacuri se află într-o pădurice, de o parte şi de alta a aleii care ne condusese până acolo. Lacul din dreapta este acoperit de nuferi albi, în timp ce lacul din partea stângă este plin de nuferi galbeni. La momentul vizitei noastre am putut admira mulţi nuferi albi înfloriţi, în timp ce nuferii galbeni abia atunci se deschideau. Oricum, zona este superbă şi vă recomand să nu o ocoliţi dacă ajungeţi la Olăneşti! Noi am luat loc pe iarbă şi am rămas acolo cam un sfert de oră, în vreme ce băiatul s-a bucurat să poată oferi câteva bucăţi de pâine celor patru răţuşte care pluteau pe lacul cu nuferi albi.

Nu ne-a plăcut faptul că –deşi se precizează pe o pancartă că pescuitul este interzis- doi pescari sfidau această regulă afişată la vedere şi aşteptau marea captură pe malurile celor două lacuri (câte unul pentru fiecare lac). Unul dintre ei chiar avea într-o găleată mai mulţi cărăşei, peşti nu mai mari decât hamsiile! În fine...

Dincolo de zona lacurilor cu nuferi, aleea continuă prin pădure până la o clădire impozantă ce adăposteşte Sanatoriul Olăneşti. Am lecturat pe internet că această clădire a fost realizată după prototipul unei vile din Crimeea, copiată la rândul ei după un model italian. În prezent, sanatoriul de la Olăneşti aparţine de Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti.

După câteva fotografii realizate acolo, ne-am întors înapoi la lacurile cu nuferi şi apoi în staţiune. Mai aveam locuri de văzut, iar ziua era abia la început. Următorul obiectiv pe care ne propusesem să îl vizităm era Biserica de lemn „Sfântul Pantelimon” (cunoscută şi sub denumirea de „Biserica lui Horea”), declarată „monument istoric”.

Acest lăcaş de cult se află pe strada Horea, nr. 4, într-o zonă ceva mai înaltă a staţiunii, unde am ajuns în câteva minute urcând agale pe strada Parângului, prin dreapta hotelului Stogu.

„Biserica lui Horea” are o istorie interesantă. Obiectivul a fost construit în anul 1746 în satul Albac din Munţii Apuseni. În scurt-istoricul afişat la intrare se precizează că „în această biserică a ascultat Horea cuvântările călugărului revoluţionar Sofronie de la Cioara (astăzi Sălişte) şi a luat parte cu toţi cei din Albac, Abrud, Zarand, Câmpeni, Bobâlna, Zlatna, Roşia, la Revoluţia condusă de Sofronie în anii 1744-1761 pentru libertatea religioasă a românilor ortodocşi din Transilvania. Lupta a continuat-o Horea, conducătorul Revoluţiei din octombrie 1784. ”

Cu timpul, în satul Albac s-a zidit o biserică din piatră, iar bisericuţa lui Horea a fost strămutată la Conacul Brătienilor de la Florica, lângă Piteşti. Biserica a fost reclădită acolo în anul Marii Uniri (1918) de către meşterul Nicolae din Sohodol.

După Al Doilea Război Mondial, biserica din lemn se afla în ruină, aşa că mai marii bisericii au hotărât mutarea ei la Băile Olăneşti, pe actualul amplasament. Bisericuţa a fost reclădită pentru a treia oară, fiind repictată şi apoi sfinţită în 6 octombrie 1958.

Turla bisericii este înaltă şi poate fi văzută din depărtare. Deasupra intrării scunde este aşezat portretul lui Horea, iar simplitatea şi răcoarea din interior ne-au îndemnat la câteva clipe de reculegere. Am privit şi fotografiat picturile interioare, apoi am ieşit din biserică şi am admirat Olăneştiul de sus, din curtea lăcaşului de cult.

Întrucât era aproape ora 11.00 iar soarele strălucea tot mai puternic, ne-am îndreptat repejor către Aleea Izvoarelor. Doream ca tot în acea zi să facem și o drumeţie către Mănăstirea „Tuturor Sfinţilor” Comanca. Din staţiune sunt aproximativ 2 kilometri până acolo, drumul putând fi parcurs atât pe jos, cât şi cu maşina. Noi am optat pentru o plimbare pe jos, mai ales că traseul coincide în bună parte cu Aleea Izvoarelor (adică umbră, bănci, locuri de popas, tarabe cu suveniruri).

În prima parte am făcut multe pauze atât pentru a studia ofertele comercianţilor de suveniruri sau de alte produse, cât şi pentru a ne relaxa la umbra pădurii pe băncile din zonă. După vreo oră, am ajuns la izvorul 24, loc pe care îl cunoşteam din seara precedentă. Din acest punct ar mai fi de parcurs până la mănăstire cam 1,5 kilometri (conform unui indicator din apropiere). În dreptul izvorului se poate traversa râul şi se poate continua plimbarea pe drumul aflat de cealaltă parte a râului; noi am preferat să avansăm pe aleea din stânga şi aveam să constatăm imediat că această alee pietonală a fost refăcută doar până la izvorul 24.

Cu toate acestea, poteca este foarte uşor de parcurs şi trece printr-o zonă mai înaltă, unde râul rămâne undeva pe fundul văii, zbătându-se printre stânci pentru a-şi croi loc. După vreo 20 de minute de la plecarea noastră de lângă izvorul 24 am ajuns la o intersecţie – spre stânga prin pădure se poate ajunge în satele Tisa ori Gurguiata dar şi către schitul Bradu, iar spre dreapta la lăcaşul de cult de la Comanca.

Tot acolo există indicatoare şi marcaje către cabana Cheia, respectiv către Cheile şi Vârful Folea (obiective aflate în perimetrul Parcului Naţional Buila-Vânturariţa). Traseele sunt destul de lungi, însă (din ceea ce am văzut pe internet) zona este una deosebit de frumoasă. Până la cabana Cheia se merge urmărind marcajul dungă roşie pe fond alb (timp estimat 6 ore – 6 ore şi jumătate), iar către Cheile Folea sau Vârful Folea se urmăreşte triunghiul roşu pe fond alb (timp estimat 6-7 ore). Poate că atunci când băiatul va fi mai mare ne vom întoarce la Olăneşti şi vom aborda unul dintre aceste trasee.

De la acea intersecţie am continuat către Mănăstirea Comanca şi în curând am traversat râul pe un pod şi am ieşit la Popasul Turistic Comanca. Există acolo căsuţe şi zonă de campare, însă clienţi nu prea erau. Doar vreo două căsuţe ocupate şi câteva corturi într-un colţ! La întrebarea noastră, un domn cazat acolo ne-a spus că pentru o căsuţă se plătesc 40 de lei pe noapte. Din punctul nostru de vedere, căsuţele nu arătau prea grozav, dacă ar fi să mergem acolo am alege să stăm cu cortul, măcar e al nostru, îl cunoaştem şi e curat!

Lângă acest popas turistic se află o clădire frumoasă înconjurată de brazi; aruncând câte o privire indiscretă prin gard (oricum nu era nimeni prin curte) am văzut că este vorba despre Cabana de vânătoare Comanca. Din acest loc am mai mers circa un sfert de oră şi am ieşit în poiana Comanca.

Într-un punct mai înalt al poienii se zărea silueta lăcaşului de cult, iar când am ieşit la soare a trebuit să grăbim pasul pentru a parcurge această ultimă bucată de drum. Un indicator ne anunţa că am intrat în satul Pietriş, un cătun pitit sus, în dreapta poienii.

Am deschis poarta de lemn a lăcaşului de cult şi am intrat în curtea micuţei mănăstiri. Pe acolo nici ţipenie de om în afară de noi, însă asta nu ne-a deranjat întrucât ne-am odihnit la o masă aflată sub un acoperiş de şindrilă. Lăcaşul de cult cu hramul „Tuturor Sfinţilor” de la Comanca este unul modest, însă plăcut privirii! Este format din biserică, turn-clopotniţă, cimitir şi câteva anexe. Micuţa biserică fără turle este declarată „monument istoric” şi, privind-o din exterior, aproape că ai zice că te afli în faţa unei locuinţe tradiţionale. Fundaţia este realizată din piatră zidită, iar câteva brâuri de cărămidă colorată înconjoară biserica; lumina pătrunde timid în interior prin nişte ferestre înguste şi alungite. Pe indicatorul de la intrarea în poiană se datează lăcaşul de cult în perioada 1735-1736. În ceea ce priveşte turnul-clopotniţă, acesta este mult mai recent, fiind realizat în perioada 2005-2006.

Am zăbovit cam jumătate de oră la umbra din curtea mănăstirii, apoi am plecat înapoi către staţiune. Am mai remarcat faptul că ceva mai departe, pe marginea râului, erau instalate câteva corturi, aşadar zona este utilizată pe timpul verii pentru off-camping. Traseul înapoi l-am parcurs ceva mai repede (ne era şi puţin foame, chiar dacă mai avusesem în rucsac nişte ronţăieli) şi pe la ora 14.30 am ajuns înapoi la Băile Olăneşti.

După ce am servit masa de prânz şi ne-am odihnit vreo oră, am mers la Tisa Spa Resort, unde ne-am relaxat în bazinele cu apă caldă şi ne-am distrat pe cinste dându-ne pe toboganele din incinta complexului spa. Despre Tisa Spa Resort am scris de curând un articol separat.

În ultima zi la Olăneşti am avut program de voie. Ne-am relaxat pe o terasă din apropierea Parcului Central, ne-am plimbat puţin pe Aleea Izvoarelor şi am cumpărat un magnet pentru colecţia de pe frigider care să ne amintească de faptul că amfostacolo, la Băile Olăneşti! .

Mai târziu am mers încă o dată la Aquaparkul Tisa, apoi ne-am odihnit şi am împachetat. A doua zi dis-de-dimineaţă plecam din staţiune mulţumiţi de sejurul pe care l-am petrecut la Băile Olăneşti. Dacă ne-am întoarce cândva acolo? Da, în mod cert ne-ar plăcea asta!

Alte informaţii – În staţiune există numeroase magazine şi terase, aşadar aveţi unde mânca sau de unde cumpăra câte ceva. Un market mai mare se află în zona centrală, peste drum de hotelul Olăneşti. Totodată, am remarcat faptul că în staţiune există cel puţin trei bancomate (CEC Bank, BCR şi BRD). Noaptea a fost linişte, însă unele zone sunt mai slab luminate şi mai apar câini vagabonzi; aşa că, dacă este necesar un mic ocol pentru a fi în siguranţă, nu ezitaţi să faceţi acest lucru!

Un izvor cu apă rece de munte (fără miros ori gust ciudat) se află la intrarea pe strada Forestierilor, cam la 100 de metri de intersecţia cu strada Băilor/ DN 64. Apa are un debit excelent şi am văzut că multă lume opreşte acolo pentru a încărca bidoanele. Pe hărţile online, acest izvor apare sub denumirea de „Izvorul din Forestier”.

Una peste alta, nouă ne-a plăcut la Băile Olăneşti! Vă dorim vacanţe cât mai reuşite!

---

VIZUALIZĂRI: 36410 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI