ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 09.09.2012
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Piatra Neamț
ÎNSCRIS: 23.06.10
STATUS: PARTENER
DATE SEJUR
AUG-2012
DURATA: 1 zile
familie cu copii
1 ADULȚI -- v: 11

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Pe Tutuiatu in Parcul National Muntii Macinului

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Curios fiind doream de mult să sui în Munţii Măcinului, cu atât mai mult cu cât de fiecare dată cînd treceam prin Dobrogea sau avem drum pe lângă Insula Mare a Brăilei, mă uitam cu jind la crestele aflate la o azvârlitură de băţ. Luna trecută fiul meu m-a prins la înghesuială fiindcă într-o doară, i-am spus că o să mergem în Munţii Măcinului. Am încercat eu să o dau cotită – nu prea avem timp – dar el m-a luat cu “Tati, ai promis! ”, aşa că zor nevoie a trebuit să mă comformez... Zis şi făcut, dar de unde să încep? Pentru că părea cel mai accesibil, am zis să încep cu Ţuţuiatul.

Vârful este cel mai înalt din Munţii Dobrogei – 467 m. Accesul cel mai facil se face dinspre Satul Greci, aflat pe o derivaţie de drum provenită din DN 22D pe porţiunea Măcin-Cerna. De trecut spre Măcin, treci evident cu bacul pe la Brăila (17,8 RON + 1,5 RON de pasager), asta dacă nu vrei să vii prin sud pe la Giurgeni-Vadu Oii. De la intersecţia unde se află Hanul Grecilor (acum numit Angelo) ai până în centrul satului unde este o cofetărie, aproximativ 4 km. Aici în centru încep marcajele turistice: Triunghi albastru (la stânga), Triunghi roşu şi Punct roşu (la dreapta). Pe noi ne interesează Triunghi albastru care ajunge pe Ţuţuiatu, pentru a coborî apoi în partea cealaltă spre Pasul Teilor (187 m, aflat între Munţii Măcinului şi Dealurile Niculiţelului).

Drumul – pe Valea Morsu - are aproximativ 1 ½ - 2 ore din centrul comunei până sus. Traseul urmăreşte de fapt poteca pastorală, caprele locale fiind spectatoarele behăitoare ale eforturilor de ascensiune. Există pe drum 2 izvoare captate, care nu au apa atât de rece pe cât te-ai aştepta, dat fiind că sunt izvoare montane. Urcuşul nu este greu, iar traseul este interesant. Se poate scurta mergând cu maşina dincolo de Cofetăria Angelo din centru până la Carieră – drum plicticos de aproximativ 2 km pe uliţele satului.

Zona prezintă o diversitate particulară de vegetaţie (stepă, silvostepă, păduri de foioase), precum şi o faună relativ bogată (noi nu am văzut decât o mulţime de şopârle, din păcate nici o broască ţestoasă şi din fericire nici o viperă, iar în pădure numai urme de mistreţi). Copacii sunt rari pe versanţii expuşi spre Dunăre.

Premiul cel mare este evident format de priveliştile care pot fi obţinute de pe vârf sau din apropierea acestuia. Se vede destul de departe, dar noi nu am distins clar decât până la Brăila şi Galaţi – spre vest, respective până la Isaccea – spre est. Este ceva deosebit să vezi de sus- altfel decât din avion – meandrele Dunării, lacul Cahul din Ucraina sau resturile pintenilor montani dinspre Turcoaia, Cerna sau Mircea Vodă ori Dealurile Niculiţelului.

De pe vârf sunt mai multe posibilităţi de a continua drumul:

-fie se coboară spre est pe Valea Fagilor şi apoi spre Luncaviţa (6-7 ore) – pe Triunghi Albastru

-fie se coboară spre Nifon pe Triunghi roşu (se merge pe culme spre Carabalu)

-fie se coboară în Greci pe altă variantă pe Valea Carabalu (Triunghi galben) sau Ditcova (Triunghi roşu spre est)

Eu am coborît spre Valea Piscului înalt şi apoi am suit spre Carabalu pentru a merge pe o porţiune spre Nifon. Ce este de remarcat pentru turistul care ia contact pentru prima dată cu Munţii Măcinului, este faptul că deşi zona aparţine unui parc naţional – în teorie relativ bine organizat (rangeri, patrule, etc...) - sunt probleme cu marcajele, ceea ce poate scoate peri albi unui turist picat în trecere şi fără nici o vină... Părerea mea este că unele nu au omologare sau sunt trasee vechi. Teoretic exista tarife de acces in parc si de campare, dar eu unul nu am văzut vreun punct de informare sau de acces, deşi panouri cu harta parcului sunt.

De exemplu la un moment dat la intersecţia din Valea Piscu înalt marcajul Triunghi albastru a dispărut de pe traseul pe care trebuia să fie (în josul văii, spre Valea Seacă), luând-o înapoi (marcaj vechi şi destul de greu vizibil) în unghi ascuţit în ascensiune spre Vârful Carabalu (indicator), intersectându-se sus cu Triunghi roşu, care la locul de intersecţie apărea aparent din neant, fără nici o explicaţie. În unele locuri am văzut şi ceva urme dintr-un marcaj cu Bandă galbenă., iar spre Vârful Călcata e un marcaj Triunghi Galben care nu apare pe harta parcului..., în plus rezistă ici colo un marcaj (vechi?) bandă roşie - probabil (?) vechi traseu de creastă...

Ca o concluzie recomand o hartă cu updateuri - de preferinţă dacă se poate şi o busolă, că nu strică. De rătăcit e destuld e greu să te rătăceşti, deşi dacă insişti – se poate... Aici e un site foarte fain cu informaţii cât se poate de pertinente despre zonă şi hărţi aduse pe cât se poate la zi.

Enjoy it, că merită!

Apropo - la Hanul Grecilor vă recomand - Tochitura Dobrogeană (se serveşte într-un platou de lemn cu 4 căuşe şi e de-a dreptul super !)

P.S. Dacă se poate, aş vrea ca videoclip http://www.youtube.com/watch?v=96ztQMiJDCE&feature=related

P.P.S. @Webmaster, în opinia mea Parcul Naţional Munţii Măcinului ar merita o rubrică separată în Hoinar prin Dobrogea. Aici mai este un rewiew cu acelaşi subiect, care ar putea fi şi el adăugat în aceeaşi rubrică.


[fb]
---
Trimis de Qvadratvus in 09.09.12 23:25:40
Validat / Publicat: 10.09.12 07:14:13
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4787 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Qvadratvus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Am trecut de carieră şi acum suntem pe lângă Vârful Ţuglea (187 m)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 23150 PMA (din 24 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster10
[10.09.12 05:57:00]
»

Adaugat videoclipul propus

Admin
[10.09.12 07:13:13]
»

Mutat la rubrica "La pas prin Muntii Macinului" (nou-creata pe site)

Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.

dorgo
[10.09.12 07:47:43]
»

@Qvadratvs... frumos review, din cate imi amintesc, muntii Macinului sunt cei mai batrani, cei mai erodati si cei mai scunzi munti ai tarii noastre...

QvadratvusAUTOR REVIEW
[10.09.12 21:14:52]
»

Tehnic vorbind ar fi nişte munţi şi mai vechi, ridicaţi în timpul Orogenezei Caledoniene în Silurian, munţi din care acum a rămas numai Podişul Casimcei.

Iar în ceea ce priveşte Munţii Măcinului, Mrs. Nature a apelat la o şmecherie pentru a surclasa comepetorii de la Concursul de Eroziune: După procesele de orogeneză hercinică a scufundat terenul camuflândul sub apele mării, apoi l-a ridicat cică la loc, dar la înălţime mai mică decât cea la care fusese. Deh, ca tot românul imparţial... cu erele geologice...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
negoita*
[16.09.12 12:32:00]
»

@Qvadratvus: in afara de calificativul pe care l-am dat as mai vrea sa spun ceva autorului. de fapt doua aspecte:

1. remarcabil dupa parerea mea subiectul (am fost si eu un "om de munte" si stiu ca poate 90% dintre calatori nu s-ar astepta sa vada un articol despre muntii Macinului! sau mai degraba nu s-ar gandi ca si asa ceva se poate scrie).

2. mi-a placut foarte mult cum este scris acest articol. desi pare oarecum... tehnic sau poate articol-scoala, totusi, citind te simti si bine..., in excursie.

concluzia: de doua ori bravo!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
QvadratvusAUTOR REVIEW
[17.09.12 23:11:24]
»

Mulţam de aprecieri! Munţii Măcinului au "ceva" destul de incitant în ei, aşa că merită trasă o tură...

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, negoita*, Qvadratvus
Alte impresii din această RUBRICĂLa pas prin Munții Măcinului:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04775595664978 sec
    ecranul dvs: 1 x 1