Excursie pe Valea Cernei hunedorene

TIPĂREȘTE

Cum spuneam în altă parte, după ce am reușit să facem poza de grup și apoi să ne strângem bagajul și să eliberăm camera, am plecat de la Diamond printre „ultimii mohicani”, dar nu am luat-o spre casă, ci exact în direcția opusă - în sus pe malul lacului, spre… unde ne-o duce drumul.

Prima oprire: biserica romano-catolică din cătunul inundat Baia Craiului, construită (zice-se) la porunca împărătesei Maria Tereza. Construită în secolul al 18-lea în stil baroc; are o particularitate care provine din faptul că terenul pe care a fost construită nu permite o orientare normală, firească oricărei biserici, având axa pe direcția est-vest, dar aici intrarea e la răsărit și altarul spre apus! Acum au mai rămas în picioare doar zidurile exterioare și turnul; acoperișul fiind de ceva vreme prăbușit, lăsând pradă distrugerii prin intemperii a ultimelor ei rămășițe. Nu departe, ceva mai sus, în pădure, mai se pot vedea și rămășițele fostei biserici ortodoxe din Baia Craiului. Am avut chiar noroc să le pot vedea printre crengi, acestea nefiind vizibile atunci când pădurea prinde culoare și are foliajul complet.

Mai departe, am oprit preț de câteva clipe pentru a admira „ruinele furnalului înalt din Toplița”. În realitate, mai mult reclamă; a rămas doar o movilă de pământ, ce amintește de faptul că aici a fost primul furnal modern din Europa, (urmat ulterior de cel de la Govăjdia). Din „surse” am aflat că a început să producă fontă în anul 1781, acest eveniment marcând începutul metalurgiei moderne în Ținutul Pădurenilor. Referitor la anul punerii sale în funcțiune, există mai multe puncte de vedere. Oricum, anul 1781 este menționat în cel mai recent studiu dedicat acestui eveniment.

Am mers în continuare pe malul Cernei în amonte spre Dăbâca, Hășdău și apoi peste munte (ocolind, din păcate, frumoasele Chei ale Cernei hunedorene și rezervația omonimă), spre cele două localități „surori”: Lunca Cernii de Jos și Lunca Cernii de Sus. Din păcate, se vede cu ochiul liber cum zona cunoscută ca Ținutul pădurenilor se depopulează constant din cauza absenței drumurilor de acces și a mijloacelor de subzistență. Sate precum Curpenii Silvașului, Mosoru, Manu și Goleș sunt aproape depopulate. Oamenii coboară de pe culmile dealurilor, sau mai exact de pe platourile vaste ale culmilor vestice ale Munților Poiana Ruscă, unde pomii sunt mai roditori, pe malul râului Cerna unde accesul e mai facil. Și trebuie să recunosc, drumul DJ 687D recent modernizat cu fonduri europene chiar e bun! Păcat că nu au profitat să aranjeze și porțiunea dintre Toplița și Hunedoara.

Da’ și cu drumul ăsta e o poveste, aveți doar puțintică răbdare!

Am oprit de câteva ori să fotografiez niște locuri care mi-au fermecat privirea și o să ațașez aici imaginile, poate vă vor plăcea și vouă, celor ce aveți răbdare să citiți aberațiile astea.

Unul dintre aceste locuri era o gospodărie pădureană get-beget, arhaică aș îndrăzni a spune, așezată pe o coastă de deal chiar deasupra șoselei. Din păcate, abandonată acum și cumva tristă, cu ochii albaștri ai ferestrei ce mai se uită cu jale parcă la crucea de peste drum - pesemne a proprietarilor. Pentru că în satele astea două, cu case răzlețe ici-colo prin locuri mai mult sau mai puțin ușor de ajuns, oamenii își îngroapă de obicei morții aproape, nu la cimitir. Și cum dădeam eu așa ocol casei, numa’ ce se pornesc la vale de la casa vecină (cam la vreo 3-4 sute de metri mai la deal) o pereche de câini din ăia adevărați, cam ciobănești de neamu’ lor, de a cam înghețat sufletu-n mine. Totuși n-am disperat, cum nu eram chiar în curtea lor, n-ar fi trebuit să fie prea răi cu mine - și chiar așa a fost, la sfârșit ne-am despărțit prieteni și au stat și să-i mângâi și să-i fotografiez și pe ei. Drept pentru care, le-am mulțumit și eu cu ceva grisine ce mai rămăseseră prin mașină. Ardeleni de treabă până și câinii ăștia, cu oamenii buni. ;)

Bun… și mai mergem noi ce mai mergem, indicatoarele spunând că drumul ar ajunge chiar până la Rusca Montană, trecem de satul Gura Bordului și cum urcam noi mai vitejește pe serpentine - HOP! se termină strada brusc, în „sunet” de panouri cu fondurile UE și mmm… asta e! V-a plăcut ce drum făcurăm cu banii voștri? Foarte bine, că de aici începe alt județ și pe ăștia i-a durut la bască să continue și la ei. Chit că nu mai erau decât vreo 10 km (maximum).

Și uite-așa, am încălecat pe Fiesta și v-am spus o poveste puțin cam tristă.

Merită venit aici totuși și poposit puțin după răspântia unde Cerna părăsește temporar drumul și de acolo mers pe jos prin chei. O s-o fac probabil spre toamnă.

Până atunci, drumuri bune și vacanțe reușite tuturor!

---

VIZUALIZĂRI: 4392 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI