EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
I Giardini di Zoe... un nume cu rezonanță italiană, frumusețe românească!
Pentru că se apropia ziua copilului și nu-i așa, noi toți suntem niște copii câteodată :) ne-am gândit „să ne sărbătorim” cu o mică vacanță.
Ideea a venit destul de brusc, așa că ne-am luat o zi de concediu pentru luni, după cum ne-a îndemnat d-na ministru! Am rezervat rapid, după o incursiune pe Booking, o cameră la o pensiune din Deva, despre care urmează să vă povestesc într-un articol.
Am pus la punct o mică listă cu obiective de văzut care desigur a suferit însă modificări pe parcurs, iar acum revenind acasă mă declar încântată de ceea ce am văzut, mai ales că au fost locuri descoperite de noi pentru prima dată. Nu mai fusesem în aceste părți, așa că m-am bucurat pentru tot, pentru fiecare zi și fiecare loc, mai ales că am prins și o vreme superbă, departe de ceea ce se întâmplă acum.
Atunci când am făcut lista cu „must see” am descoperit pe hartă un locșor ce se află chiar în apropierea zonei unde doream eu să fac rezervarea, mai precis la Castelul Maria din Banpotoc. Atunci am aflat că aici erau rezervate deja toate weekend-urile până în august, deci nici o șansă! :(Am reluat căutările, cu succes, dar am zis că totuși, trebuie să facem o oprire în drumul nostru, aproape de Banpotoc, pentru a ne bucura ochii de o grădină minunată, I Giardini di Zoe.
Câteva date utile:
Adresa:
sat Banpotoc, 337266, comuna Harău
Orar:
Luni-Vineri 09.00-18.00
Sâmbătă-Duminică 09.00-20.00
Prețul biletului: 10 lei
Cu telefonul se pot face poze, iar pentru aparatul foto este o taxă suplimentară 15 lei.
Colțișorul de rai despre care vreau să vă povestesc astăzi este situat în apropiere de Deva, la cca 16 km, 26 km de Hunedoara și 8 km de Simeria, nu departe de autostrada A1.
Am aflat și noi povestea locului, despre omul care a însuflețit acest locșor, cu iubirea lui pentru grădinărit și pentru frumos. Este vorba despre un italian, Giovanni Salvatelli, originar din Ancona, un om de afaceri, care a stat destul de mult aici, în România, de care s-a îndrăgostit și a dorit să contribuie cu ceva din prea plinul inimii sale. Rezultatul se vede azi, spectaculos, pe o bucată de teren de 3,5 ha, 7 în total cu cel aferent pentru pepinieră.
Omul îndrăgostit de natură, și-a început povestea în 2003, amenajând singur, puțin câte puțin, bucată după bucată, absolut fără nici un studiu de specialitate de peisagistică, fără ajutorul vreunui expert, fără un plan anume, după imaginația și creativitatea sa. Este așa cum spune chiar el, un imens puzzle înflorat - un joc, iar el s-a jucat în fiecare zi, punând fir după fir, piatră după piatră. Toate sunt ideile lui, a plantat fiecare plantă acolo unde a simțit, unde l-a îndrumat Dumnezeu. Au urmat ani de muncă, de căutare a soiurilor ce se pot adapta climei din țara noastră.
Mai are încă de lucru la parcare, este cam mică pentru numărul uriaș de vizitatori, am fost realmente uimită de câți oameni am văzut acolo. Nici o clipă nu este liberă pentru italianul nostru, noi l-am găsit la datorie, dând indicații într-o parte și alta angajaților care tăiau crengile copacilor, iar la plecare, după cca o oră, era în parcare ajutând la „descongestionarea traficului” . Cred că a fost luat și el prin surprindere de numărul mare de vizitatori.
Terenul pe care se întind grădinile este terasat, iar în mijloc este un teren drept, creat în stil renascentist, aristocrat, de un verde crud, cu alei și fântâni arteziene, cu garduri vii dispuse labirintic, cu băncuțe și arcade, cu obiecte de decor minunate, din piatră, aduse tocmai din Italia, luate la licitație și restaurate aici de un meșter local.
Aleile sunt frumoase, pietruite, drepte sau în pantă, în trepte, circulare sau în zig-zag.
La intrare pe partea stângă este o sală unde se pot ține mici expoziții temporare, acum fiind una de fotografie.
Culorile grădinii sunt de la un verde crud, la roșu, alb sau galben, corai sau mov, după nuanța florilor, trandafirii erau aproape înfloriți, tufe colorate, pomi, arbuști decorativi, chiparoși sau brazi, pini și tei, mii de specii de plante, toate într-o armonie deplină. Privind de sus, gândul te duce departe, la Toscana, dar totodată te bucuri nespus amintindu-ți că ești la tine în țară.
Giovanni Salvatelli, a dedicat această grădină nepoatei sale, Zoe și generațiilor viitoare, de aceea și numele grădinii, iar în spate a construit o vilă, Villa Vinci, care a devenit casa lui, albă, simplă și elegantă, la fel ca și scaunul din piatră cu numele său tronând pe gazon în fața aleii de intrare la vilă.
Acolo locuiește acum, iar dimineața când se trezește, se poate bucura din plin de frumusețea locului, rodul muncii sale, un loc cu un farmec aparte, adesea învăluit într-o ceață misterioasă.
În spatele grădinii sunt și toalete, un mic cort de unde se pot lua ceva băuturi răcoritoare sau o cafea și puteți sta pe câte o bancă pentru liniște, pentru a admira acest mic paradis, pentru atmosfera boemă, ori pentru a citi o carte. Nimeni nu vă împiedică să faceți asta. Apoi sigur puteți face poze, aveți o posibilitate uriașă de a face fotografii superbe. Doar o să vă întrebați la un moment dat, oare pe aleea aceea am fost? Este minunat absolut totul, mi-a plăcut gazonul proaspăt tuns, mirosul ierbii, mi-au plăcut tare mult irișii alb, sau violet, tufele de weigela cu flori roz atât de frumoase, de parfumate, cupolele din gard viu, micul foișor unde este trecut numele nepoatei Zoe... iar restul o să-l vedeți și voi în poze.
Pot spune că timp de o oră am fost în paradis, cu regret am plecat, cu bucurie că am descoperit acest loc pe care vi-l recomand și vouă.
A, era să uit
La Mulți Ani! tuturor copiilor, mici și mari!
 
Webmaster, o rugăminte: youtu.be/LbeyhlfB0EA mulțumesc frumos!
Trimis de maryka in 01.06.21 19:10:56
- A fost prima sa vizită/vacanță în DEVA
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (maryka); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.88990460 N, 23.00536000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
20 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmasterX:
Da, este corect!
@maryka: hmmm... Ciudat, eu amfostacolo acum vreo trei ani. Și, dacă privim istoricul acestui loc pe AFA, vedem că au mai fost și alții inainte de mai 2020.
Dar... mă bucur că ați fost și voi și v-a plăcut.
@Dragos:
Posibil... așa ne-a zis d-na de la bilete. S-o fi referit, luna mai, după starea de urgență, nu știu? Oricum, am fost încântată că am fost acolo!
Da, acum am văzut că s-a mai scris despre acest loc. Oi fi înțeles eu greșit? Poate totuși e vorba de redeschiderea de anul trecut.
Mulțumesc pentru corectare!
@maryka: super frumoasă această grădină! Chiar nu stiam să existe așa ceva la noi în țară! Chiar mi-ar placea o plimbare pe-acolo.
Multumim frumos că ne-ai împărășit și nouă impresiile tale despre acest loc paradisiac!
@maryka: Un colț de Natură frumos amenajat de Om, loc care apare „out of nowhere” într-un sat hunedorean aproape necunoscut până de curând. În ultimii vreo 3 ani au „explodat” pe Internet articolele despre grădina italianului de la Banpotoc, blogurile călătorilor se întrec în fotografii, chiar și agențiile de turism au inclus în programul lor o vizită la I Giardini di Zoe. Chiar cred că o plimbare prin această grădină îți poate încânta sufletul, cu condiția să mergi într-o zi nu foarte aglomerată.
Mulțumim pentru prezentare și imaginile deosebite postate.
Demult îmi doresc să ajung la Giardini di Zoe! Poate voi reuși vara asta... Ai surprins atât de frumos imaginile din acest Paradis terestru, încât acum am la ce medita. Temă de vacanță: Descoperiți Giardini di Zoe!
Felicitări pentru excursie, impresii și poze!
@robert:
Mulțumesc frumos! Să știi că nici eu nu știam despre acest loc, l-am găsit pe hartă când întocmeam un plan pentru excursia din weekend.
Ce mi se pare ciudat este că mai sunt trei articole despre această grădină, un articol l-am și votat, chiar și pozele, dar nu știu de ce nu le-am reținut. Cred că e „semn de întinerire” , nu? Acum mi s-a părut că aud prima dată de acest loc.
Este minunat și acum, dar cel mai bine ar fi să fie vreme frumoasă și mai cald nițel să mai înflorească și trandafirii! Merită cu prisosință o vizită!
@tata123:
Cu adevărat aici se poate vedea clar dăruirea și munca unui om, din dragoste pentru frumos, pentru natură, pentru nepoata Zoe. Cum am spus și în articol, italianul era acolo și atunci, muncea, nici o clipă nu trebuie pierdută când vrei cu tot sufletul ceva!
Poate va amenaja o parcare mai încăpătoare, noi am fost foarte norocoși, am ajuns la momentul potrivit, o oră mai târziu, era deja foarte multă lume.
Mă bucur foarte tare că putem admira la noi o asemenea grădină aristocrată.
@Rodel:
Mulțumesc frumos pentru aprecieri! Vă doresc să ajungeți vara aceasta, va fi plin de flori, de aceea aștept acele poze, mai colorate.
Părerea mea este că e bine să ajungeți în prima parte a zilei, posibil să nu fie așa aglomerat. Plimbarea va fi cel puțin de o oră. Depinde de câte poze faceți
Apoi puteți savura o cafea în grădină, sau ceva răcoritor!
M-am plimbat și eu cu tine, pe măsură ce lecturam povestea ta spusă atât de bine. Un loc ce merită multă atenție fiind vorba de frumusețea ce derivă... din peisagistică, însă o artă în sine. Grădinile sunt minunate, cu adevărat încântă privirile și este lăudabil că proprietarul însuși se preocupă de tot.
Așteptăm să ne povestești și despre cazare, sunt sigură că ați poposit într-un loc șic.
O după-amiază plăcută îți doresc, te îmbrățișez cu drag!
@irinad:
Da, da, voi povesti și despre cazare în curând. A fost foarte bine. Am vrut acolo la castel, dar de, ce pretenții să ai când făceam rezervarea cu trei zile înainte de a pleca.
Dar să revenim. Minunată grădina, trebuie s-o vizitați. E musai de văzut, probabil peste vreo lună, când ar trebuie să fie înflorite mai multe soiuri de flori. Oricum e frumos, iar acum verdele crud parcă ne-a uns pe suflet. Minunat!
O zi faină să ai, te pup cu drag!
Felicitări, Maryka! La P05, FLORI DE ARONIA un arbust cu fructe negre comestibile și foarte bogate în Antociani și Antioxidanți. Un foarte bun susținător al sistemului imunitar. La gemuri din mere, care nu au o culoare prea atractivă, câteva bobițe de Aronia și-i dă culoare, gustși aromă super.
@maryka: Mulțumim frumos pentru plimbarea prin paradis! Felicitări!
Articolul și fotografiile sunt foarte frumoase!
Călătorii plăcute! Numai bine!
@mihaelavoicu:
Mulțumesc frumos! Despre florile de Aronia, nu știam că se cheamă așa, mulțumesc pentru completare, foarte interesant și bine de știut.
La o plimbare prin această grădină, se bucură și ochii, dar timp de cel puțin o oră respiri un aer curat, înmiresmat de mirosul ierbii, al florilor, al pinilor, etc. Este o încântare pentru suflet!
@Dana2008:
Mulțumesc pentru că te-ai plimbat cu mine!
Toate cele bune, vacanțe frumoase să aveți!
Te pup cu drag!
@maryka: Frumos loc, frumoase poze! L-am vizitat și eu vara trecută, la jumătatea lunii august!
@mprofeanu:
Mulțumesc, este într-adevăr un loc ce merită toată atenția! Un mic paradis!
Probabil că în august sunt mai multe flori? Cred că este și mai frumos!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Grădina Zoe — scris în 27.10.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Nestemata verde dintre dealuri — scris în 22.07.23 de ams din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jun.2021 Omul sfințește locul — scris în 20.07.21 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 I Giardini di Zoe, un colț de rai care ne așteaptă — scris în 10.08.20 de Aurici din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2018 I Giardini di Zoe [Banpotoc] - un loc desprins din povești — scris în 03.04.19 de Alina Roxana din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 O tură de o zi pe lângă Mureș — scris în 18.09.18 de Dragoș_MD din FRUMUşANI [CL] - RECOMANDĂ
- Dec.2014 Un loc de poveste — scris în 10.08.23 de resita2009 din REșIțA - RECOMANDĂ