Clipe medievale de vis in cetatea Sighisoarei

TIPĂREȘTE

După îndelungi şi grele lupte, atât la propriu cât şi la figurat, Cavalerii s-au întors pentru trei zile în Cetatea Sighişoarei. Spun la propriu pentru că anul acesta, după 18 ediţii, s-a pus problema pentru prima oară ca Festivalul Medieval de la Sighişoara să nu mai aibă loc din motive financiare. Mi se părea de neînchipuit, acest festival identificându-se, practic, cu bătrâna urbe. Citeam pe forumuri în limba engleză mesajele turiştilor străini care vroiau să vină în România, la Sighişoara, neliniştiţi şi ei că nu găseau deloc informaţii în presă. Timid, cu câteva săptămâni înainte, administraţia locală a confirmat organizarea evenimentului. Pentru că nu mai ajunsesem de ani buni şi de teamă că acest festival ar putea să piară, am decis să nu mai ratez ediţia din acest an. Am fost surprinsă totuşi să constat că locurile de cazare în cetate erau rezervate în totalitate dar m-am bucurat pe de altă parte pentru că există încă interes faţă de acest eveniment. Nu am mai stat pe gânduri când am găsit o ultimă cameră la pensiunea Hera (vezi review aici) deşi preţul era cam piperat şi am purces la toate formalităţile de rigoare. La începutul săptămânii s-a afişat pe internet şi programul festivalului pe ore şi mi-a mai venit inima la loc chiar dacă recunosc că mă aşteptam la orice schimbări nedorite.

Am ajuns la Sighişoara emoţionată, puţin obosită dar nerăbdătoare să mă pierd pe străduţele din cetate printre cavaleri şi domniţe şi să retrăiesc vremuri demult apuse. Îi povesteam @artemisei despre ediţiile anterioare când oraşul era asaltat de zeci de mii de turişti, străini în special şi tinerii dormeau care pe unde apucau. Era foarte aglomerat, produsele cu specific medieval se vindeau laolaltă cu kitchurile nelipsite de la asemenea evenimente şi cu greu zăreai cavalerii printre rotocoalele de fum de la grătarele care se încingeau chiar în cetate. Anul acesta autorităţile locale au decis să îmbunătăţească vizibil imaginea festivalului şi au interzis desfăşurarea acestor evenimente în cetate, aici organizându-se doar concerte, spectacole şi întreceri cavalereşti. Într-un singur loc se vindea kurtos şi porumb fiert, terasele unde se puteau mânca tradiţionalele grătare fiind aşezate la poalele cetăţii. Tot aici se putea cumpăra şi bere, în cetate fiind interzisă vânzarea produselor din alcool. Preţurile erau acceptabile, 4 lei o halbă de bere ceva mai scumpe erau preparatele de la hotelul Rex dar aici puteai cumpăra şi gulaş de vită sau de porc cu 10 lei porţia. Am gustat câte ceva încă din prima seară şi berea rece ne-a revigorat pe dată. Alături de @andox şi prietenii săi am depănat amintiri din călătoriile noastre până târziu în noapte de parcă ne ştiam de-o viaţă. Nici nu am simţit cum a trecut timpul şi cu o oră înainte de miezul nopţii cerul a fost brăzdat de primele focuri de artificii, semn că prima seară de festival se încheia. „Încă una şi mă duc” spuneam râzând, mai luând încă un rând din berea cu pricina până când oboseala şi-a spus totuşi cuvântul şi ne-am retras la pensiune.

A doua zi dimineaţa ne-am împrospătat forţele la o cafea pe terasa localului Concordia, alături de alţi turişti. Ce să mai spun, adevărul este că mă simţeam ca în vacanţă. Ne-am îndreptat apoi spre cetate, nu înainte de a fotografia una dintre fericitele mirese care îşi unise destinul cu alesul inimii în această zi de mare sărbătoare. Primăria fiind în cetate am văzut apoi şi alte alaiuri vesele de nuntaşi care se amestecau armonios cu domniţele şi cavalerii în straie medievale. Bucuria se citea pe chipurile tuturor, făcîndu-ne şi pe noi să uităm de grijile pe care le lăsasem în urmă. Era festival iar tristeţea era strict interzisă... Am colindat pe rând pieţele care îşi schimbaseră denumirea pentru câteva zile, admirând produsele artizanale confecţionate de artişti talentaţi: obiecte din sticlă, ceramică şi piele, tablouri realizate din coji de ouă şi, bineînţeles, nelipsitele măşti din care ne-am cumpărat şi noi pentru a ne integra în atmosferă. Toate locurile aveau o rezonanţă aparte, alături de însemnele cavalereşti ce puteau fi zărite la tot pasul: Piaţa Cavalerilor (Cetăţii), Piaţa Trubadurilor (Răţuştelor), Piaţa Pelerinilor (Muzeului), Casa Cronicarilor (Casa cu Cerb), Drumul Meşteşugarilor (Strada Şcolii), Drumul Condamnaţilor şi Pelerinilor (Turnul cu Ceas - Primăria). Nici nu ştiam ce să facem mai întâi, toate evenimentele erau interesante, mi-au atras totuşi atenţia ritmurile armonioase ale formaţiei medievale Terpsichore ce poartă numele muzei dansului. Puteţi asculta aici o scurtă melodie. click aici

Am zăbovit şi noi câteva minute, ascultând în linişte melodii ce erau ca un balsam pentru sufletul meu după care ne-am pornit să cutreierăm din nou cetatea.

Am vizitat întâi Biserica Mănăstirii Dominicane unde biletul de intrare costa suma modică de 2 lei. Aici am putut admira o frumoasă colecţie de covoare orientale, asemănătoare cu cea de la Biserica Neagră din Braşov, altarul baroc din 1680 sculptat de Johann West dar şi orga în stil baroc la care se organizează şi în prezent concerte. Fiind un grup mai numeros, o doamnă foarte amabilă ne-a făcut o scurtă prezentare a bisericii şi ne-a răspuns tuturor întrebărilor, spunându-ne astfel că sculpturile de pe altar aparţin sfinţilor Petru şi Pavel. Mai multe detalii puteţi găsi aici click aici

Ne-am continuat apoi plimbarea pe străduţele înguste din cetate cu case vechi, măcinate unele de timp altele proaspăt renovate. Am trecut pe lângă

- Casa lui Vlad Dracul care se crede că este cea mai veche construcţie civilă din cetate şi unde se presupune că a locuit câţiva ani Principele Vlad Dracul, fiul lui Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti. În prezent “Casa Vlad Dracul” adăposteşte un restaurant în stil medieval.

- Muzeul de Istorie care îşi are principalul sediu în Turnul cu Ceas, cel mai important turn al întregii fortificaţii. Mai multe detalii despre acest frumos ceas şi figurinele care îl decorează, precum şi despre modul de funcţionare găsiţi aici

- Casa Veneţiană ale cărei ferestre imită goticul veneţian unde se găsea reşedinţa primarului Mann şi unde se găseşte în prezent sediul Forumului German

- Casa cu Cerb, o construcţie veche din secolul al XVII-lea, foarte frumos restaurată, a cărei denumire se datorează picturii murale exterioare care reprezintă un cerb în mărime naturală şi care se zăreşte uşor datorită trofeului amplasat pe colţul clădirii.

Cea mai mare surpriză urma să o avem în Piaţa Cavalerilor unde am urmărit un spectacol plin de curaj şi adrenalină organizat de Marele Ordin al Cavalerilor Lup, condus de Alexandu Mărgineanu, imaginea festivalului şi directorul Teatrului Scena. Marele Lup a cooptat din public câţiva tineri pe care i-a învăţat lupta corp la corp dar şi să mânuiască vechile arme ale cavalerilor: spada, halebarda, toporul spre încântarea publicului care îi aclama şi trăia cu sufletul la gură scenele în care uneltele ascuţite le zburau aproape de tâmplă sau când erau trântiţi pe caldarâmul prăfuit. La prânz s-a făcut o binemeritată pauză timp în care am profitat pentru a merge cu @andox la Vila Franka situată pe Dealul Gării de unde am avut o panoramă deosebită asupra oraşului. Traseul este foarte frumos, deşi departe de centru, este indicat să se meargă cu maşina dar păcat că drumul nu este foarte îngrijit. Mi-a plăcut foarte mult pădurea pe care am traversat-o, chiar nu mă gândeam că Sighişoara îmi mai poate oferi surprize atât de plăcute.

Şi pentru că eram cu un cunoscător, am aflat că aici se găseşte o foarte bună bere nemţească şi pe care bineînţeles că am încercat-o pe terasă, la umbra unui stejar bătrân... Foarte bună şi rece, o recomand şi eu, îl rog pe „ghid” să îmi amintească cum se numeşte.

La întoarcerea spre cetate ne-am oprit puţin şi la Catedrală, o biserică care atrage prin simplitate şi frumuseţe. Este situată pe malul Târnavei Mari şi impresionează prin lungimea clădirii, 45 m dar şi prin turnul-clopotniţă care are o înălţime tot de 45m. Pe băncile din faţa catedralei un grup de tineri cânta la chitară, încercând să restituie, probabil, concertele de folk care se organizau înainte cu ocazia festivalului şi la care s-a renunţat în prezent. Am întâlnit, de altfel, şi în cetate, tineri nostalgici care, retraşi într-un ungher, cântau melodiile lui Baniciu. Căldura se mai domolise puţin aşa că ne-am încumetat de data aceasta să urcăm Scara Acoperită sau „Scara Şcolarilor” cum i se mai spune. Eu am numărat cu conştiinciozitate 175 de trepte... rămâne să îmi spună tot „ghidul” dacă am numărat corect, oricum îi pătimesc pe şcolarii care fac acest traseu zilnic. Liceul Joseph Haltrich, cu predare în limba germană, se găseşte în imediata apropiere. Liceul datează din anul 1607 şi pe faţada clădirii se poate remarca inscripţia „Schola Seminarium Republicae”, în traducere: Şcoala-Seminar a Republicii. Din păcate nu am putut vizita Biserica din Deal, cel mai valoros monument architectonic al Cetăţii Sighişoara, pentru că era închisă. Ne-am mulţumit să o admirăm doar din exterior. Mai multe detalii puteţi găsi aici

Am intrat apoi puţin şi în cimitirul împânzit de verdeaţă unde se găsesc morminte de saşi, unguri şi români. Aş avea nevoie de timp bun să pot explora toate ungherele dar mă impresionează figurinele şi statuetele, unele stranii, care stau de veghe la căpătâiul celor ce se odihnesc aici. Sfântul Ilie a trecut dar se pare că şi-a amintit că a lăsat ceva în urmă şi auzim în depărtare cum se sparge cerul, semn că urgia nu e departe. Avem timp să mai facem câteva fotografii după care coborâm în cetate. Aici spectacolele sunt în toi: îi urmărim pe stegarii din Ordinul Cavalerilor Argotica cum îşi aruncă steagurile în aer, vedem apoi un scurt fragment de teatru medieval în Piaţa Trubadurilor: actorii cântă, dansează, ploaia pare departe... Revenim apoi în Piaţa Cavalerilor şi, cu măştile în mână, ne aşezăm la rând, alături de cei mici, pentru a ne picta faţa... Fluturaşul meu nu era chiar gata când a început să picure dar în câteva clipe puteam înfrunta ploaia...

Ne-am adăpostit de ploaie într-un local frumos, Casa Cositorarului , aproape de turnul cu acelaşi nume (click aici). Am avut noroc tot cu „ghidul” nostru de nădejde care a reuşit să găsească cu greu o masă liberă deşi iniţial ni se spusese că totul era ocupat. Am remarcat decoraţiunile deosebite, atenţia pentru detaliu, toate îmbinate armonios pentru a crea o atmosferă plăcută si relaxantă. Am rămas aici mai bine de o oră, până a stat ploaia, dar timpul a trecut pe nesimţite. Domnişoarele care ne serveau, foarte amabile, deşi de-abia mai pridideau cu turiştii care luaseră cu asalt localul din cauza ploii, au făcut faţă cu succes tuturor provocărilor, dar o las pe artemisa să vă spună povestea desertului special, cu siguranţă cel mai fotografiat preparat din cofetărie.

Din fericire ploaia s-a dus aşa cum a venit şi spre seară spectacolele s-au reluat cu mai mult elan. Am urmărit aşadar concertul trupei Nomen est Omen din Bucureşti iar apoi Cavalerii Cetăţilor Bârsei din Braşov au jonglat cu torţe aprinse în strigătele de admiraţie ale publicului. Unul dintre punctele culminante ale serii a fost concertul Trupei Trabucos din Sighişoara care a fost aplaudată îndelung de public dar care parcă a durat prea puţin. Înainte de miezul nopţii a intrat în Piaţa Cavalerilor Marele Car al Jertfei un spectacol din care am putut vedea doar câteva frânturi pentru că s-a suprapus cu focurile de artificii pe care le-am imortalizat aici Seara de sâmbătă s-a încheiat cu puţin după miezul nopţii, cu un concert stradal al trupei Trabucos care a entuziasmat publicul prezent. Am simţit atunci cu adevărat spiritul festivalului: oamenii dansau, cântau şi am regretat că s-a terminat prea repede. Treptat, luminile au început să se stingă în cetate dar cum noi nu aveam somn am mai stat la un pahar de vorbă şi nu numai până spre dimineaţă. Ne-am despărţit cu greu, mulţumim încă o dată, @andox, pentru toată ospitalitatea şi sper să ne revedem în curând la Oktoberfest la Braşov sau, cine ştie, poate chiar mai repede...

Aici se sfârşesc impresiile mele vă las pe voi să descoperiţi mai departe ce a rămas nespus. Sighişoara îşi păstrează farmecul inconfundabil chiar şi după plecarea cavalerilor şi domniţelor. Şi, ca dovadă că am fost şi eu acolo, vă rog să ataşaţi următorul clip pe care l-am filmat cu trupa Nabucos la sfârşitul celei de a doua seri de festival. click aici

Fiţi fericiţi, cu toţii şi, nu uitaţi, bucuria bine din suflet şi din lucrurile mărunte!

---

VIZUALIZĂRI: 3455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI