GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Data vizitei: 13 august 2022
Adresa: Sat Viscri, Comuna Bunești, județul Brașov, Transilvania, România
Coordonate: 46°3′24″N 25°5′49″E
Website: click me
Link Google Maps: click me
Cumva recenzia mea vine după una negativă despre această locație dar voi fi obiectiv fără a mă lăsa influențat de alte opinii.
Satul este aprope de Sighișoara (42km). Venind pe DN13/E60, la Bunești părăsiți șoseaua principală și, după 8km, ați ajuns.
Deși vizita în Viscri nu era una planificată, am simțit nevoia de a revizita această locație (o mai făcusem o data, acum mai mulți ani). Cum locația se află destul de aproape de Râșnov, mai exact vreo oră și jumătate și 115 km, am alocat prima parte a celei de a doua zi, revizitării acestei locații devenite destul de comercială în ultima vreme.
Puțin după ora 11:00 am ajuns în Viscri. Primul lucru care ne sare în ochi este panoul șubred, plantat în buza străzii principale, unde eram informați că există o parcare a satului undeva aproape (350 metri), pe drumul din dreapta noastră. Am observat din start că majoritatea conaționalilor noștri nu au dat 2 bani pe aceasta informație, drept pentru care, pe drumul principal, erau parcate mașini mai ceva ca într-o zi de duminică la mall.
Noi ne-am conformat și ne-am dus spre această parcare publică care chiar era la 350 de metri. Parcarea era una mai rustică ca să zic așa. Era defapt un mare câmp de la marginea satului unde puteai lăsa mașina (zero costuri). Singurul lucru care te ducea cu gândul la o parcare, era doar indicatorul care o străjuia.
În toată parcarea erau vreo 12 mașini numărate de mine. Însă încăpeau lejer cel puțin de 5-6 ori mai multe, adică cu siguranță toate mașinile parcate ilegal pe aleea principală din sat. Fără dubii încăpeau.
Dar cine sunt eu să judec dorința românului de a se duce cu mașina până în buza evenimentelor? Dacă era voie, cu siguranță se găseau destui care să se ducă până în turnul Bisericii (atracția principală) cu tot cu agregatul din dotare.
Sincer, din cauza acestei aglomerări de mașini, imaginea satului tipic săsesc care se dorește să fie promovată, era grav afectată vizual de acest modernism urban. Dar noi am încercat să vedeam pădurea de după copaci și cred că ne-a reușit.
Astăzi, Viscri este încă un sat mic, având nu mai mult de 500 de locuitori, din care doar 27 de sași. Se spune că la Viscri se află cea mai pitorească biserică fortificată din Transilvania.
Așadar am ajuns înapoi pe strada principală (cea unde era plantat semnul menționat anterior cu parcarea). Adică mai exact, aici.
Deși sună a clișeu, ce-i drept, locația a căpătat o notorietate mai ridicată datorită Prințului Charles care și-a cumparărat o casă la Viscri + mai multe alte propietăți prin Transilvania. Casa de la Viscri, a fost cumpărată nu de ieri de azi, ci de prin 1996. Nu doar că a cumpărat-o dar a și promovat aceste meleaguri frumoase ori de cîte ori a avut ocazia.
Ăsta-i adevărul, nimic fals aici. Că Viscri a fost trecut pe harta mondială a satelor tradiţionale din lume, aflându-se în patrimoniul UNESCO, la fel... lucru real. Că merită sau nu, cine sunt eu să decid? Dar pot confirma unicitatea și farmecul acestui loc. Ceva ceva există.
S-a mai produs ceva datorită (sau din cauza, depinde cum privim situția) Prințului Charles. Prețurile caselor din zona Transilvaniei au crescut extraordinar de mult în ultimii aproape 20 de ani. În special persoane de origine germană sunt mari amatoare de astfel de achiziții.
Frumuseţea locului a atras atenţia fundaţiei Mihai Eminescu Trust patronată de prinţul Charles, care a renovat biserica şi alte câteva case din zonă dându-le strălucirea de altă dată. Izolarea, dar şi absenţa altor ocupaţii în afară de agricultură, au făcut ca pe la sfârşitul anilor ‘90 să apară proiectul Şosete din lână naturala din Viscri, iniţiat de doi nemţi stabiliţi aici.
Şosetele croşetate din vechi pulovere de lână de către femeile din sat erau la început date în schimbul alimentelor (zahăr, ulei sau pâine). Cum grămada de şosete a început să crească din ce în ce mai mare, cu timpul trocul s-a transformat într-un adevărat proiect la care participă 125 de femei din sat. Ţărăncile tricotează aproximativ 10.000 de perechi de şosete, mănuşi, căciuli, pulovere sau papuci de pâslă care ajung la depozitul central din Naumburg Germania, de unde se vând în toată ţara.
De la vizita noastră anterioară și până acum, se pare că s-au mai făcut ceva investiții. Există în desfășurare un proiect de pietruire a străzilor dar și de creare a unor rigole și canalizări. Unele șanțuri încă erau pline de noroi iar semnul care anunța proiectul era prezent, așadar am tras concluzia că nu ar fi gata, deși data finalizării lucrărilor era decembrie 2021... iar în denumirea obiectivului este notat MODERNIZARE DRUM JUDEȚEAN DJ 104L DACIA-VISCRI-BUNEȘTI
Poate până la anul o fi gata...
Așadar începem să vizităm de la stânga la dreapta de jos în sus. Prima casă, casa Prințului Charles! Prin tot satul sunt puse afișe în care ești îndemnat să o vizitezi.
Programul de vizitare este
Marți - Duminică de la 10:00 la 19:00
Iar intrarea se plătește cu 15 lei de adult, 10 lei pentru studenți, pensionari, elevi ori gratuit pentru copiii de maxim 7 ani. Vă spun sincer că nu prea se îngrădea nimeni la vizitat, punctul culminant fiind la biserica fortificată unde culmea, biletul era mai ieftin și aveai de vizitat infinit mai multe lucruri/camere/etc. Am preferat să facem câteva poze în curte și am mers mai departe.
După casa Prințului mergem mai departe și întâlnim...
-casa 161 de oaspeți
-casa 143 de oaspeți
-casa 129 de oaspeți
-casa 125 de oaspeți
-casa 123 unde se vindea brânză de oaie
-undeva până în numărul 129 era și Brutărie intitulată
”Brutăria Viscri Nicușor și Cristina Pâine de casă naturală Pe Vatră
Cred că pâinea era naturală, nu casa, așa cum era sugerat în afiș. În orice caz de curiozitate am intrat și am întrebat cât costă o pâine domne? Nu de alta dar nu era afișat nici un preț pe nici un gard sau perete sau fereastră. O pâine costa... 35 de lei. Am zis ca pot să o țină sănătoși acolo. O fi ea naturală dar nu cred că era suflată cu aur sau că avea icre prin ea! Astea sunt prețuri de turiști străini.
Cumva localnicii care rămăseseră aici sau care au moștenit vreo casă, au mirosit că-i rost de făcut bani așa că vreo 20-30% din case sunt fie cazări, fie mici restaurante, fie baruri fie vând suveniruri sau produse home-made gen brânză, pâine, plăcinte, legume, fructe, lapte etc. Însă prețurile mi se par totuși cam exagerate.
Am observat multe reclame și pentru Casa Kraus. Primire cu rachiu și lichiu. Aperitiv platou cu produse locale sau supa casei. Fel principal preparatul casei în funcție de sezon. Deser clatite cu cremă de brânză, bauturi... vinul casei alb /rose, apă, cafea, ceai, totul la... 20 de euro.
De curiozitate m-am uitat pe booking la cazările astea și văd că există un fel de preț bătut în cuie. Mai toate cazările costă 381 de lei / noapte. Asta pentru 2 adulți. Pentru 4 adulți costă dublu.
Mai departe mai avem încă o casă de oaspeți și în capătul străzii biserica ortodoxă a satului
După biserică ne-am întors să parcurgem strada pe partea opusă. Am făcut stânga pe prima străduță unde erau mai multe magazine și mici restaurante.
Cred că cel mai ieftin lucru care se putea cumpăra era un săculeț cu plante medicinale din cimbru sau coada calului sau coada șoricelului sau salcâm sau altele, la doar 5 lei.
Mergem mai departe spre Biserica Evanghelica C. A. Fortificata Viscri, punctul culminant al acestei mici escapade. Piesa de rezistență sau cum spune românul, miezul din Fanta.
Pe aici se poate intra pe 2 porți, la intrare era un semn unde era desenată o dronă tăiată semn că oamenii nu prea agrează zborurile cu drone pe aici. Cum nu aveam dronă, nu prea m-a interesat dar am zis sa va spun și vouă că poate vă bătea vreun gând.
Intrarea costă 12 lei de adult respectiv 6 de student, așa cum am scris anterior, mai ieftin față de casa Prințului Charles. Probabil că o duce greu pe la el pe acolo și face și el un ban cinstit. ????
Biserica a fost construită undeva în secolul 13. Istoricul construcției bisericii nu este foarte clar. Coloniștii germani care s-au așezat în Viscri au găsit pe vârful unui deal o capelă mică, ce ar fi aparținut coloniștilor secui, ridicată din calcar alb-verzui, fără podoabe și cu tavanul plat.
Odată cu evoluția socială a coloniștilor și în funcție de condițiile istorice, capela a fost adaptată, pe etape, la nevoile comunității. Astfel i s-a construit o tribună iar mai târziu familia conducătorului obștii a ridicat un turn de locuință, pentru utilizare personală. După ce turnul a trecut în posesia obștii, în secolul 15, edificiul a mai dobândit și un cor.
Biserica a fost fortificată în secolul 16, într-o a treia etapă de construcție. A fost conectată cu turnul principal printr-o intrare creată la parterul acestuia iar meterezul estic a fost transformat în intrare spre podul bisericii. S-au adăugat guri de tragere și s-a facilitat accesul în același scop la unele ferestre.
În sectorul de sud est al cetății au fost adăugate două turnuri și două bastioane. Vremea asediilor frecvente trece, și timpurile devin ceva mai pașnice, parte din ele au căpătat în secolul 19 destinații mai casnice, fiind folosite pentru locuit sau pentru păstrat slănina (vezi poza din turnul slaninii) YUM YUM.
Corul și sala bisericii au fost boltite iar corul a fost înălțat pentru a întări partea de est a bisericii și înconjurat cu un al doilea rând de contraforturi. Mai târziu tavanul boltit a fost înlocuit cu unul mai modern, casetat.
La lucrările arheologice din anii ’70 au fost descoperite multe dintre aceste detalii arhitecturale, la fel ca și unele fragmente de fresce, picturi și inscripții.
Strane cu picturi au fost așezate de-a lungul peretelui de est la sfârșitul secolului 17 iar de la începutul secolului 18 datează tribunele din lemn cu balustrade pictate, derulate în jurul navei cu bănci foarte paropiate unele de altele. Pe peretele de est se află orga în stil baroc-clasic (construită pe la 1817), pe care este incorporată imaginea de altar - Hristos cu copiii.
Întreaga biserică este plină cu zone unde sunt expuse diferite obiecte istorice cu o valoare nemăsurată. Sunt tot felul de galerii interesante tocmai bune pentru pasionații de istorie.
Am urcat și în turn (se urcă pe propia răspundere). Culoarul este foarte strâmt și aveți de urcat vreo 2-3 etaje pe niște scări nu tocmai prietenoase.
Priveliștea din vârful turnului era superbă și am petrecut câteva minute bune acolo. Am mai vizitat și restul expozițiilor din diversele camere din jur cu care nu vă voi mai plictisi. Vă las pe voi să le decoperiți.
La intoarcere parasim biserica pe partea opusa. Aici avem casa de oaspeti nr 44. Dupa ea tot o casa de oaspeti nr 39, apoi nr 38.
Reluam drumul catre aleea principala unde avem casa nr 32, de data aceasta un local unde puteti manca (Barn Restaurant, Slow food viscri).
Spre intersectia principala continuam cu...
-casa 18 de oaspeti
-casa 15 de oaspeti si
-chiar pe colt casa 8 unde este un atelier de pictura
____
Concluzii
În ciuda faptului că zona a devenit foarte comercială și foarte scumpă, o vizită aici este binevenită și nu vă costă foarte mult. Acum depinde ce vreți să faceți și dacă vă lăsați pradă poftelor pentru diversele preparate din zonă. Se poate și cu buget redus dar se poate și cu buget ridicat.
Zona rămâne foarte pitorească, primitoare, curată, frumoasă iar localnicii sunt foarte amabili.
Trimis de ⭐ValentinB_88⭐ in 17.08.22 21:31:26
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în VISCRI [BV].
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (⭐ValentinB_88⭐); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
@⭐ValentinB_88⭐:
”În ciuda faptului că zona a devenit foarte comercială și foarte scumpă, o vizită aici este binevenită și nu vă costă foarte mult. Acum depinde ce vreți să faceți și dacă vă lăsați pradă poftelor pentru diversele preparate din zonă.
cam asa este si incep sa nu prea mai imi placa zonele comerciale. Am si eu un exemplu din acest weekend, o sa povestesc in curand.
Imi plac mai degraba locurile ramase traditionale, cu oameni simpli si modesti, unde negotul bazat doar pe castig se pastraza mai la distanta.
Felicitari, votat cu mare drag.
@mishu: Multumesc pentru gandurile frumoase!
La casa din satul Viscri, în care actualul Rege Charles al III-lea a locuit când a venit în vizite în România, a fost afişat un mesaj de doliu, după anunţul decesului Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
”"Suntem profund întristaţi de moartea Majestăţii Sale. Suntem în gânduri şi rugăciuni alături de Majestatea Sa Regală Regele Charles şi de membrii Familiei Regale"
, se arată în mesajul postat pe poarta casei, sub o eşarfă neagră.
@⭐ValentinB_88⭐:
”La Viscri, pe urmele Prințului de Wales
titlul ar putea fi schimbat acum in "La Viscri, pe urmele Regelui Charles al III-lea". Ma gandeam, oare va mai putea Charles sa vina asa cum venea pana acum aici? Acest titlu de rege vine si cu alte prioritati, va avea obligatiile de rege si in plus, asa cum probabil gandesc multi, de pastrat "proprietatile" pe care le au pe plan extern. Deja am vazut ca au aparut comentarii pe acest subiect si urmatoarea perioada de timp va fi complicata.
Si ca sa inchei intr-o nota amuzanta, cum stim ca romanii fac bancuri din orice iata unul mai jos:
"In orice nenorocire este si o parte buna. Un satean din Viscri a ajuns Rege al Regatului Unit! "
Sa ne auzim de bine!
@mishu: Bun bancul! ????
Probabil ca nu va mai putea veni atat de des pe aici, tinand cont de obligatiile pe care le are acum dar cu siguranta va pastra Romania in suflet si nu va uita niciodata de ea!
@resita2009: Interesant! Mulțumim pentru update!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 „Satul lui Charles” și biserica sa — scris în 04.09.24 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2022 La Viscri cel lăudat — scris în 23.05.22 de RUdar din FOCşANI - nu recomandă
- Nov.2021 La plimbare prin Viscri — scris în 15.12.21 de ANILU din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Viscri sau „efectul agheasmă” : nu te face bine dar nici nu te omoară! Turistic vorbind — scris în 15.10.20 de Yersinia Pestis din MăRăşEşTI [VN] - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Vizita la Viscri — scris în 17.01.21 de barabba54 din BOTOşANI - nu recomandă
- Aug.2020 Pozitiv și negativ la Viscri în 2020 — scris în 18.09.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Viscri — sau cum se mai ridică un sat — scris în 09.09.20 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ