Zile de vara in doi la Ranca

TIPĂREȘTE

Zile de vara cu ploi de vara, ce nu sperie, ci doar dau varietate activitatilor zilnice, eliminand monotonia.

Cand esti la munte, vrei sa te bucuri de tot ce-ti poate el oferi. Am rezolvat vizitele la diferite obiective inainte de a urca la Ranca si dupa coborare. Am pornit sa »exploram » specificul zonei, sa ne imbogatim mintea si sufletul.

Ranca nu are inca o viata de statiune, nu am gasit o harta, o schita cu ofertele locului, asa ca am aflat singuri, mai ales din discutiile cu vietuitorii stabili sau stagiari. Cine credeti ca ne-a spus un prim « Bun venit »? O mini herghelie de cai sprintari, facand frumusete de sarituri, bucurosi de primenirea de dupa ploaie. Am oprit masina in panta si i-am admirat; nu s-au speriat la apropierea masinii, vorbea obisnuinta. Un alai de alte vietuitoare necuvantatoare ne-au adus zambete pe buze in diferite momente. Nea’Fane era la pascut cu cele 10 vaci ale sale, de loc sfioase, purtand cu rabdare sursele de nadejde ale laptelui de mic dejun. Ciopoare de mioare treceau spre Dengheru si Urdele, in cautarea de tulpini fragede de iarba matasoasa si gustoasa. Nelipsitii caini de tarla le vegheau cu strasnicie, mai dand ragaz de vorba pastorilor.

Marea surpriza erau insa cainii ce haladuiau singuratici sau in haita, stiam de existenta lor, localnicii ne sfatuiau sa nu ne speriem, caci nu musca; usor de spus, greu da crezut. Dar, aveam sa primim dovezi pledand pro prietenie om-caine. Mustata, cainele pensiunii, iesea din discutie, el era de-al casei, atat de fidel paznic, incat a trebuit sa pasim peste mormanul de blana lafaindu-se taman pe pragul usii de la intrare; astepta sa-i vorbesti, sa-l mangai. La lasarea serii vietuitoarele de paza isi arata vigilenta, latra si inainteaza spre tine, parca sa te intimideze; daca tine figura, bine, dar daca sunt ei cei intimidati de o nuielusa agitata prin aer, brusc iau pozitia de “caine supus”; nu ne-am lasat intimidati de hamaialile lor, si ne-am castigat prieteni, ne-au insotit de-a lungul soselei, nelasand altii coltati sa isi arate dusmania, eram de-acum sub protectia lor. Daca din intamplare primeau ceva bun, te cautau ei serile urmatoare. Povestea ar fi ca desprinsa din carti, doar ca in zona Cabanei Teleschi era un faimos dulau ce statea ascuns si ataca prin surprindere, obtinand ca trofeu cate o bucata de pantalon, sau chiar mai rau.

Iarna, spun localnicii, nu ai unde arunca un ac, asa viermuiala de oameni se isca aici. Partia (scurta, 900m) are in completare zona juniorilor, cu baby ski-lift. Un patinoar (nu-i dam numele) este bine semnalat la sosea. De la iarna uitati de el, va intra in functiune patinoarul din dotarea pensiunii “Valea Mariei”. De sub “Papusa” porneste noua linie de telescaun-va fi gata pana la primul sezon alb (am vazut bancile cu 4 locuri si roata uriasa ce le va pune in miscare). Copii si parinti de-opotriva se bucura de pe acum de linia de tubing (vezi Spezam, tata si Alexandra- i-am intalnit inaintand cu tot avantul catre tinta distractiei, ne banuind ca cea mai mare distractie va reveni mamei). Inca un moment in care regreti ca nu poti intoarce roata timpului...

Ai chef de miscare? Sagetile indica spre Novaci, Baia de Fier, Obarsia Lotrului (departe si nu usor), drumetie spre lacul Galcescu (7 ore) in Parang, ori lacul Petrimanu... Se urca pe varful « Papusa » usor pana in zona grohotisului, mai sus trebuie echipament adecvat.

La volanul unei masini cu tractiune buna, ocolind Papusa prin stanga, drumul te duce pana sus pe varf. (nu am incercat, primul motiv invocat fiind cresterea tensiunii, de unde decurge nestapanirea volanului si consecintele care se pot ivi; fiti prudenti, nu va lasati ispititi de « aventura »! ) Oriunde ai porni, vremea sa fie prima preocupare, nori intunecati acopera varful, il dezvelesc, te lasa sa-l admiri in senin, pentru a se razgandi si a-l acoperi din nou, tinand parca sa pastreze tainele, misterul ce da farmec descoperirii. Am urcat si noi inainte de pranz, ne uitand lectia din ziua precedenta cand ne-a plouat zdravan coborand pe sosea la ora pranzului. Nu am urcat singuri- si-a oferit serviciile de ghid un caine cu infatisare de lup. A aparut ca din senin langa noi, parea prietenos, schiopata usor; noi am remarcat: We’ve got company! Company i-a ramas numele, i-am rasplatit fidelitatea cu ceva bunatati din rucsac, iar el, bine-crescut, nu a refuzat; la un moment dat, sus pe varf dorea sa fie mangaiat, si-a impins capul sub palma mea, a obtinut ce si-a dorit, spre satisfactia amandurora. L-am cautat si in zilele urmatoare la locul stiut, l-am gasit si l-am „tratat”; pacat ca nu puteam sa-l luam cu noi, aveam insa pozele sa stea marturie cat de usor se infiripa prietenii.

Citeam despre Ranca, satiune in devenire, sau un permanent santier. Ne-au explicat locuitorii ca o parte a strazii tine de primaria din Baia-de-Fier, cealalta de Novaci. Doua administratii ce pot da vina una pe alta in cazul multor minusuri semnalate. Aproape toata lumea construieste, renoveaza, finiseaza cladiri la Ranca. Explicatia vine de la clauza impusa la concesionarea terenului de catre cele 2 primarii mai sus-mentionate, anume: sa se construiasca ceva, indiferent de stadiul de constructie, pentru a pastra concesiunea; se mai adauga si impozitarea redusa la cladirile ne terminate. Nu sperati, asadar, sa se termine santierul la Ranca, ba, dimpotriva, privelistea absolut mirifica a maretei naturi va fi obturata de noi si noi proprietati, care mai mari, care mai modeste. Tot 2 administratii se ocupa de santiere- una construieste telescaunul spre Papusa, alta vrea sa termine asfaltarea pe Transalpina (cea mai inalta sosea din tara) ; i-am compatimit pe santieristi, incepeau ziua de lucra devreme dimineata, si lucrau inca la ora 7 seara, ba chiar la 9 in ziua in care ploaia le-a intrerupt lucrul; fac treaba excelenta, si ritmul este vioi)

Cu ce va mai puteti umple timpul aici? Coborati pe strada Gilortului catre bisericuta din lemn, o plimbare placuta (am aprins niste lumanari pentru cei plecati dintre noi in zi de sarbatoare-Sf. Petru si Pavel) ; drumul cu piatra si pamant contina spre Novaci, dar nu tenteaza. Daca este in sezon, la baza serpentinelor, se coboara pe un drumeag spre o zona presarata cu braduti, ce va dau cu darnicie muguri pentru sirop aromat. (Am cules si noi, dar cu sabuinta, ne jumulind prea tare bietii barduti, gandind ca trebuie si ei sa creasca. ) Pe varful Papusa (2136m) cresc bujori de munte, specie protejata, dar si preferata de amatorii de sirop ori ceai aromat. Asa cum constata dl. Adelin, nu multi turisti stiu ca aceasta specie este sub protectia legii.

In clipele de inactivitate poti pur si simplu privi peisajul oferit cu darnicie de Muntii Parang, ori Capatanii, Mohorul (de 2337 m) poti ramane surprins de intensiatea trairilor in clipele de admiratie a operei dainuitoare a naturii. Daca te tenteaza un exercitiu de admiratie, aici este locul, esti mai aproape de cer, (Ranca, la 1600m) detasat de maruntele preocupari pamantene, natura te accepta sa intri in comuniune si te duce cu gandul spre vesnicie (a naturii) si nimicnicie (a omului). Toate aceste fac sa fie insignifiante neajunsurile cauzate de “vesnicul santier”. Mergeti la Ranca, daca iubiti natura, nu o faceti daca sunteti oraseni impatimiti, pusi doar pe « distractii ». Viata omului e scurta, merita sa va faceti cadou cateva zile la Ranca, indiferent de vreme -rain or shine; daca e sa fie la fam. Maria, e si mai bine, e chiar perfect!

---

VIZUALIZĂRI: 5043 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI