EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Intr-o primavara timpurie prin Apuseni, cu dragoste si bucurie
Vă propun o excursie de o zi, pe care am făcut-o în Duminica Florilor.
Sunteți gata? Pornim...
Într-o primăvară timpurie prin Apuseni, cu dragoste și bucurie
Dor de ducă. Asta îți mișună prin ființă primăvara. Dor și... doruri de ducă.
Și unde să te "călătorești"? decât uite aici, colea, aproape de noi, în zona Munților Apuseni. "No hai ș-om mere". Ori numa'... "no hai".
Trecem pe lângă Lacul Gilău. Aruncăm o privire. Ce surpriză plăcută! Pe luciul încremenit al apei plutesc pe lângă gureșele rățuște, ei bine, plutesc încântătoare și elegante lebede albe, cu gâturile lungi și arcuite. Ești tentat să oprești și să le saluți pe grațioasele păsări, dar deja intrăm în Someșul Rece.
De a lungul șoselei sunt " plantate" căsuțe și căbănițe pitorești de lemn, sau vile drăgălașe, chiar cochete. Trecem pe lângă Cascada Sasului. Se vede bine cascada, dat fiind faptul că frunzișul pădurii încă așteaptă niște raze mai generoase de soare, ca să explodeze în acel verde crud, total, de primăvară timpurie.
La o răscruce de drumuri, și nu... "la răscruce de vânturi", clasicul han (transformat de vremurile moderne în magazin și bar, "La Petrișor") ne propune o cafea descântată. E tare bună cafeluța în cănițe de porțelan! Stăm afară, într-un decor oarecum rustic.
Mai departe. "Călătorului ii șade bine cu drumul", nu?
Undeva la dreapta, mașina curioasă și năbădăioasă, o apucă pe "drumul generalului", o panglică de asfalt de 12 kilometri, șerpuitoare și îngustă, care urcă și tooooot urcă... într-un peisaj încântător, aerian, deschis și necuprins. De nenumărate ori ai impulsul să oprești, să respiri, să faci poze și de ce nu? să întinzi mâinile și să zbori...
Iată-ne la Mărișel, cea mai înaltă localitate din țară.
Dacă asculți cu atenție, auzi cum răsună tropotul cailor struniți de brave femei, conduse la bătălie de Pelaghia Roșu. Asta se întâmpla, demult, tare demult, ca în poveste. Și faptele au fost pe la 1848. În sunet de bucium, îmbrăcate în straie bărbătești, cu "căciulile pe frunte", pe cai, niște aprige femei i-au pus pe fugă pe maghiarii cuceritori. Pelaghia nu era Ioana d' Arc, iar femeile strânse în ceată nu erau amazoane, ci brave moațe, neveste și mame, care au sărit să își ajute bărbații, la ceas de grea cumpănă.
Ajungi pe platoul unde se află Crucea lui Avram Iancu. Și acum te emoționează cuvintele lui Avrămuț: "ori vom pune pumnul în pieptul furtunii, ori vom pieri".
Și peisajul necuprins încântă ochii. Putem să o luam la pas pe drumuri care te îmbie să le calci, sau putem să facem un popas gastronomic. Niște tonete îți oferă "bunătățuri".
De mare trecere se bucură niște plăcinte maaaaari cât roata carului, și teribil de gustoase. Pentru că au tot ce trebuie. Brânză bună din creierul muntelui, combinată cu priceperea mâinilor harnice. După o mică plimbare de dezmorțire, hai la... "la plăcinte, înainteee"...
Și în drumul nostru mai întâlnim puncte de interes și frumusețe.
Lacul Beliș-Fântânele și Mănăstirea Râșca Transilvană.
Despre lac și împrejurimile lui nu mai povestesc. Găsiți multe informații pe prietenul Google. Dar opriți și imortalizați oglinda apei în câteva poze.
La mănăstire, neapărat intrați în biserică. Să faceți cele de trebuință, după crezul și credința voastră. Sau numai să admirați pictura astrală și lucrătura meșteșugită în lemn. Superb.
Coborâm pe dealurile domoale ale Platoului Mănăstireni spre dragul nostru oraș, Clujul. (Of, Doamne, cum nu mă satur să îl admir, să îl iubesc, să îl respir, să îl cutreier!). Trecem prin poieni năpădite de brândușe. Covor de brândușe. Sute, mii, sute de mii. Mi se par infinite, ca stelele-n cer. Mov absolut și total, neconcurat de nimic, dat fiind faptul șovăielnica și nehotărâta iarbă, încă mai așteaptă ca degetul lui Dumnezeu să facă un semn.
Încă o oprire. Bisericuța reformată de la Aghireș. Și micul cimitir înecat în uitare. Pe vechile pietre funerare, (multe dintre ele împinse și culcate de timp), de-abia deslușeti că aici, acum peste 200 de ani, câțiva muritori și-au găsit odihna veșnică în țărâna mamă. O încremenire nemărginită îți inundă ființa, cugeti la cugere, la trecere, la măriri și decăderi, la efemeritatea trecătoarei clipe. Și Liniște. Și Pace. Și Reculegere. Și Meditație. "Sic transit gloria mundi"...
A fost o zi Fermecată și Încântătoare. A fost o zi dezmierdată de lumină, de depărtări necuprinse, de cer albastru infinit, pe care lunecau vălătuci de nori pufoși.
Și uite așa, am avut de toate... pentru toți. "O țâră". Peisaj, istorie, geografie, drumeție, gastronomie, credință, reculegere și meditație.
Aaaaaa, era sa uit de experiența olfactivă. :) Tot felul de mirosuri: de pământ reavăn care se dezmorțește din lungul somn al iernii; de fum scos de un foc potolit care înghite frunze moarte și vreascuri; de brad amestecat cu vânt (ale căror aromă te năucește, mai ceva ca o șampanie bună);
Oare ce am să vă spun eu o să vi se pară prozaic? sau un pic nelalocul lui? sau chiar șocant și vulgar? Am simțit mirosul de balegă, de la nevinovate văcuțe cuminți care pasc libere prin pășunile și văile Apusenilor. Acel unic, inconfundabil și, să nu râdeți... divin miros de balegă de la văcuțe libere, care se întorc seara cu ugerele pline.
Asta am văzut eu. Asta am simțit eu. Poate ochii, urechile voastre vor vedea și vor auzi altceva. Altfel. Cine știe? Poate se vor încânta la vederea unor copaci în floare, a unui vesel ciripit de pasăre gureșă. Sufletul va tresari înduioșat, când soțul sau prietenul vostru o să vă ofere un gingaș buchețel de flori de primăvară.
Dar ochii voștri sigur vor vedea frumos. Și multă frumusețe. Și veți simți zâmbetul primăvăratic al Apusenilor.
Poate ați mai fost pe ruta asta, dar sunt sigură că de fiecare dată, ochii și sufletul vede altceva, în funcție de timp, anotimp si starea de spirit.
Ei, și cum "teoria este ca teoria", :), pentru cei care nu au fost încă, iată câteva indicații practice si precise de orientare pe traseu cu automobilul:
Cluj Napoca - Gilau pe DN1 (E60); Gilau - Racatau pe 107P, 107N, 107S; Racatau - Marisel pe 107 T (drumul generalului); Marisel- B elis pe 107P, 1R; Belis - Manastireni pe 103K, 103L; Manastireni - Cluj: 108C, 1J, 1F (E81);
DRUM BUN!
Trimis de NAZARICA in 11.05.21 13:00:25
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BELIȘ-FÂNTÂNELE.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (NAZARICA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă zona Fântânele-Beliş, BELIȘ-FÂNTÂNELE" (deja existentă pe sait)
@NAZARICA: Of, Nazarica, draga mea, ce plăcere să te regăsesc! Și ce bucurie mi-ai făcut cu acest poem, căci nu e un review, ci un imn închinat frumuseții, de care nu am râs și nu voi râde niciodată, chiar și atunci când are miros de balegă...
Te salut cu dor în suflet din mult mai prozaicul București!
Bine ne-am regăsit, Nazarica dragă! Citind, am drumețit de mână cu tine și, drumețind, gândul m-a purtat înapoi, în timp, într-o zi de toamnă aurie, la o altă călătorie pe care am făcut-o împreună! Mulțumesc din nou pentru atunci, mulțumesc pentru acum!
@Carmen Ion: Draga mea Carmen,
Mulțumesc pentru lectură.
Mulțumesc mult pentru aprecieri. Când vin de la tine, (care ești expertă în domeniu, un "monstru sacru" ????, aș putea să zic), mă simt măgulită de-a dreptul.
Da, relatarea am scris-o cu drag și dragoste.
Eu zic că "atunci când îți cântă în suflet o ciocarlie, las-o să cânte... și când micuța ciocarlie cântă, las-o să zboare în înaltul cerului. "
Mă gândesc cu drag la tine, te mai citesc din când în când și te admir pentru rigoare, complexitatea informațiilor, pentru frumusețea relatărilor.
Și aștept să treacă cu adevărat necazul universal care a îngenunchiat omenirea de aproape doi ani.
Dacă veți găsi timp, să știți că la Cluj, vă așteaptă cu drag, "o ghidușă" și "un ghiduș", să vă fie călăuze.
Și nu numai. Poate aveți curiozitatea sa călcați prin Apusenii cei domoli.
Până atunci, salutari dragi din Clujul împodobit de primăvară.
Ce frumos!
Dor de ducă.
Chiar azi, de ziua dorului... minunat scris, iar dacă mă concentrez puțin simt adierea vântului și mirosul...mirosurile...
Felicitări, o încântare!
@crismis: Multă apă a curs pe Someșul Mic, dragă Cristina, din acel octombrie auriu... Și dacă am cam uitat pe unde am fost, nu am uitat că am întâlnit și am împărtășit "o clipă în eternitate" cu două ființe absolut încântătoare, cu tine și cu Istețica-draga, (care presupun că și-a luat zborul spre viață, cu aripi puternice și hotărâte).
Și mă bucur că am cunoscut acele ființe și... altfel.
Dacă, de multe ori, uiți locuri și întâmplări, nu poți uita comunicarea, comuniunea, simpatia, afecțiunea care se stabilește. Mulțumirile vin cu prietenie, prețuire și sinceritate și din partea mea...
Cu drag și cu duioase aduceri aminte. Naza
P. S. (Și nu știu de ce îmi, chiar acum îmi zumzăie prin cap, o melodie simpatică foc, cântată de Trupa Hara. "Ne vedem la Cluj, oyoyoyoooo") ????????❤️
@maryka: mulțumesc, drăgălașo... cuvintele tale mă obligă să mai pun "pana pe hârtie" și să mai "pictez" în cuvinte. Nu este atât de greu, când natura, cu frumusețea ei, te inspiră.
Mulțumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2020 Transursoaia - Transalpina din Apuseni — scris în 08.12.20 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Barajul Fântânele și lacul Beliș - Fântânele, jud. Cluj — scris în 03.10.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Sep.2018 Transursoaia sau DN 1R Huedin - Belis - Horea, un drum spectaculos. Drumul Dealu Botii, uimitor de frumos! — scris în 28.09.18 de Dana2008 din TîRGU MUREş - RECOMANDĂ
- Apr.2018 Beliș - Destinație de vacanță — scris în 13.05.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Lacul Fantanele / Satul de vacanta Fantanele — scris în 01.07.14 de Testosu' din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Un lac intre munti [Belis-Fintinele] — scris în 24.11.12 de yuly68 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Belis, lac Belis-Fantanele, prin padure, cascada, ursi... — scris în 17.06.15 de mugur007 din BUCURESTI - RECOMANDĂ