Timișoara, te iubesc!

TIPĂREȘTE

Încet, dar sigur, am ajuns la articolul 200 scris pe site. Fiind un articol aniversar m-am gândit să fie dedicat unui loc foarte drag mie, Timișoarei.

Cum v-am spus la întoarcerea din Croația am făcut o oprire intermediară la Timișoara, la hotel Check Inn. Ne-am dus să mâncăm la Fabrica de bere, apoi din cauza a oboselei, nu a alcoolului, am plecat direct la somn. Dar nu puteam să fiu în Timișoara și să nu vizitez locurile atât de dragi mie.

La hotelul Check Inn, Check out se face la ora 12, așa că după micul dejun, ne-am permis câteva ore de plimbare prin capitala Banatului. Am pornit de la hotel și am ajuns imediat în campusul studențesc, fiind vacanță, studenții lipseau, am revăzut căminul un am stat, locurile pe care le frecventam, nu mă refer la sala de lectură. Din complex am pornit spre centru trecând podul Michelangelo, spre parcul Rozelor. Podul Michelangelo a fost construit în anul 1970, înlocuind o punte, peste Bega, din lemn. Este cel mai larg pod din Timișoara. Aici am văzut două modificări mari, față de cum lăsasem eu locul. Înaintea podului a apărut un pasaj rutier subteran, modern, care poartă același nume cu podul, iar la parcul Copiilor care se află peste drum de parcul Rozelor a dispărut gardul care-l înconjura, accesul fiind liber acum.

Înainte de a ajunge în parcul Rozelor să vă spun ceva și despre râul Bega. Râul izvorește din munții Poiana Ruscă. Râul străbate Timișoara, apoi pornește spre Serbia, unde se varsă în Tisa. De prin anii 1744 s-a dorit sistematizarea Begăi. După decenii de muncă în anul 1782 s-a reușit acest lucru, astfel canalul a devenit navigabil. Lugnimea totală a porviunii navigabile era de 116 kilometri, 44 kilometri în România și 72 în Serbia. Astăzi nu mai este posibilă navigarea pe tot canalul. În Timișoara se fac plmbări cu vaporașe de agrement. Când eram student dese ori stăteam pe podul Michelangelo și priveam sportivii care se antrenau cu canoia pe Bega.

Am ajuns în parcul Rozelor. Din cauza secetei trandafirii erau cam uscați. Doamne ce frumos e parcul când sunt toți trandafirii înfloriți. Parcul Rozelor este o grădină în stil englezesc și franțuzesc care se întinde pe o suprafață de 9 hectare. Bazele parcului au fost puse de doi renumiți arhitecți și peisagisti, Wilhelm Muhle și Wenceslas Niemez. Parcul a fost inaugurat în 19 iulie 1891 și a avut onoarea de a fi vizitat de către regele Franz Joseph la 16 septembrie 1891. În perioada Primului Război Mondial, parcul a fost distrus complet. Actualul parc a fost amenajat în anul 1928 de către fiul lui Wilhelm Muhle, Arpad Myhle. Noul parc a fost inaugurat în anul 1934 și era cel mai mare parc de trandafiri din sud-estul Europei. Știți că a urmat Al Doilea Război Mondial iar parcul a fost iarăși distrus. Este reamenajat între 1954-1955 moment în care se construiește și șcena din mijlocul parcului. În momentul actual în parc sunt plantați peste 1000 de soiuri de trandafiri.

Am plecat din parcul Rozelor spre centrul Timșoarei. Înainte de a ajunge în centrul se trece printr-un alt parc, parcul Justiției. Aici prin anul 2000 s-a ridicat un monument dedicat celor deportați în Bărăgan.

Am ieșit din parc și dăm peste două clădiri împresionante, una este clădirea Primăriei, iar a doua este clădirea Filarmonici Banatul, care găzduiește și cel mai mare cinematrograf din oraș, Capitol. Clădirea primăriei a fost construită în anul 1838. A funcționat ca și liceu comercial. Din 1946 clădirea este destinată administrației publice locale. După clădirea filarmonicii este un parc mic unde putem admira statuia cu bustul marelui nostru poet Mihai Eminescu.

Trecem strada și am ajuns în centrul Timișoarei. Mai întâi facem o vizită la Catedrala Mitropolitană. Înainte de a întra în biserică, citim pe o placă comemorativă, că aici, pe scările catedralei, și-au pierdut viața mulți oameni în timpul Revoluției din 1989. Cinste eroilor!

Catedrala Mitropolitană este cea mai mare biserică din oraș. A fost construită între 1936 și 1941 după planurile arhitectului Ion Trăienescu. A fost inaugurată la 6 octombrie 1946 de către Regele Mihai. Toate finisajele interioare au fost terminate în anul 1956. Biserica este construită în stil bizantin. Are nouă turle mari și patru mai mici. Turnul principal are o înălțime de 84 metri. Biserica are o lungime de 63 de metri și o lățime de 32 de metri. În interiorul bisericii încap 5000 de persoane. În turlele bisercii se găsesc 7 clopote care au o gretutate totală de 8000 de kilograme. Armonizarea lor a fost făcută de către compozitorul Sabin Drăgoi.

Ieșim din catedrală și pornim spre clădirea Operei. Zona dintre Catedrală și Operă este pietonală și plină de obiective turistice. Se numește Piața Victorie dar se folosește și numele vechi de Piața Operei. Clădirile de aici au o arhitectură deosebită. Aproape toate au fost palate. Înainte de a vă spune cui i—au aparținut, vă spun că printre că aici putem admira lupoica Capitolină cu cei doi împărați, o altă statuie în centru îl reprezintă pe regele Ferdinand. Am ajuns la fântâ arteziană cu pești. Fântâna cu pești a fost construită în anul 1957 și în scurt timp a devenit un punct de atracție. Vara este un loc de care oferă răcoare turiștilor.

Acum să vă spun ce palate avem în Piața Victoriei. Începem de la Catedrală spre Operă. Primul palat pe care îl întânim se numește Szechenyi. Este clădirea cu un mic turn în vărf, pe partea stângă. Palatul Szechenyi a fost construit între 1900 și 1914 de către societatea Szechenyi. Este o clădire cu patru etaje, la parter sunt spații comerciale. La etajele superiaore sunt spații de locuit. Mai multe bazoreliefuri întregesc frumusețea clădirii.

Următorul palat se numește Hilt-Vogel. Clădirea paltului este lipită de paltul Szecheny, se deosebes prin culoarea exterioară. Clădirea a fost construită între 1912-1913 de către arhitectul Laszlo Szekly, în stilul Art-nouveau. Parterul, este destinat spaților comerciale iar estajele superioare sunt folosite ca spații de locuit.

Continuîn pe aceiași linie dăm de palatul Merbl. A fost construit de către arhitectul Arnold Merbl în anul 1911. Imobilul dispune de 24 camere de locuit la cele trei etaje superiaore, iar parterul este destinat spațiilor comerciale.

Palatul Dauerbach. Palatul Dauerbach a fost construit între anii 1912-1913 după planurile arhitectului László Székely. Clădirea este cunoscută sub numele de Palace, după cafeneaua și restaurantul Palace, carea au fost amenajate chiar la terminarea clădirii. Fațada clădirii este împărțită în cinci părți, una centrală alcătuită din trei părți, mai înaltă, care la nivelul acoperișului are trei frontoane de forma unei acolade ogivale. Cele două părți laterale au câte doi pilaștrii, iar la nivelul superior au un fronton, și un acoperiș mai scund.

Paltul Neuhousz. Este opera arhitectului Laszlo Szekely. A fost construit între 1911-1912, prin îmbinarea a trei stiluri arhitecturale, ecletic, secessions și art-nouveau. Clădirea are o simetrie perfectă, iar partea din mijloc este puțin ieșită în afară și protejată de un acoperiș din aramă. Partea din mijloc este sub formă semicirculară iar sus se observă o ferestră rotundă. Parterul clădirii este destinat spaților comerciale, iar estajele superioare sunt folosite ca spații de locuit.

Urmează, poate cel mai frumos palat din Timișoara, Palatul Lloyd. Aici acum este sediul Politehnici din Timișoara. Cât am fost eu student, aici avea și facultatea de chimie mai multe săli, așa că am trecut de foarte multe ori porțile acestui palat. A fost construit în stil ecclectic cu influențe seccesion între 1910-1912 după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. Aici a funcționat la etajul I, Bursa Agricolă, societatea Lloyd, iar la etajele II și III erau locuințe. Din luxul de odinioară se mai păstrează astăzi porțiuni de lambriuri, oglinzi, rămășițe din vitralii și câteva candelabre. La parterul clădirii se afla Cafe Lloyd, înainte de război Cafe Wien, locul de întâlnire al elitei timișorene. Deasupra restaurantului sunt săli de curs și se minerea ca pe la ora prânzului să avem curs într-una din aceste săli, iar de jos venea mierosul de mâncare, nu vă închipuiți ce se întâmpla cu mintea și stomacul nostru.

Lăsăm palatul Lloyd în urmă și traversăm stradă, dăm peste paltul Weiss. Palatul Weiss construit în anul 1912 se află la începutul Bulevardului Republicii. Clădirea a fost proiectată de firma Arnold Merbl, iar frontonul de Székely László. Familia Weiss a avut multe personaje cunoscute în Timișoare, ei fiind medici, industriași, intreprinzători, iar ridicarea acestei clădiri cu apartamente de închiriat a fost o afacere profitabilă. La parter sunt spații comerciale.

Alt palat din Piața Victoriei este palatul Loffer. Palatul Löffler a fost construit între anii 1912-1913 de familia si firma antreprenorului Leopold Loffler, ca sediu de firmă și casă familiară pentru el și cei trei fii ai săi. Fațadele de capăt sunt cele mai frumoase. La partea superioară sub niște ferestre ovale, se văd câte două grupuri statuare. Imediat sub ele pe două nivele sunt balcoane mari. Fațada dinspre Piața Victoriei este mult mai simplă, părțile superioare ale părților care ies în afară au doar niște geamuri dreptunghiulare. Este o construcție cu 4 nivele, cu spații comerciale la parter, printre care amintesc primul Mc Donalds din Timișoara.

Puțin în spatele palatului Loffer se află castelul Huniazilor. Primul castel al Huniazilor a fost construit de Iancu de Hunedoara între anii 1443 - 1447, pe ruinele unui vechi castel din secolul XIV. construit de Carol Robert de Anjou. El în urma unei vizite în 1307 a hotărât să construiască o reședință la Timișoara. Construcția a fost terminată probabil în 1315. Edificiul s-a dezvoltat în jurul unei curți patrulatere cu turnuri de colt. Iancu de Hunedoara a deținut funcția de comite de Timișoara între 1441 și 1456. El a dispus ridicarea unui nou castel, pe ruinele vechiului castel regal, grav avariat de un cutremur. Castelul nou a servit drept reședință pentru toți regii care până în 1552 au poposit la Timișoara. În perioada ocupației otomane (1552-1716), a fost reședință a comandanților militari ai Pașalâcului de Timișoara. În timpul recuceririi Banatului de catre armata imperială, castelul a fost deteriorat. După renovare a devenit cazarmă de artilerie și depozit militar. În anul 1849, revoluționarii maghiari, asediind Timișoara, au distrus castelul. Lucrările de reconstrucție și renovare s-au terminat în 1856. Partea superioară a fațadei este crenelată ceea îi conferă un aspect de cetate. Turnul castelului este de formă rectangulară, cu creneluri. Intrarea principală este flancată de doi pilaștri masivi ce au în partea superioară câte o colecție de arme specifice Evului Mediu. Din 1947, castelul găzduiește Muzeului Banatului. Din păcate, în acest moment castelul se renovează și nu se poate vizita.

În fața castelului se află două felinare, sub care se pot citi în mai multe limbi, că Timișoara a fost primul oraș al Europei, care în 1884, a întrodus iluminatul public electric și al doil-ea din lume după Chicaho.

Am început plimbarea nostră în centrul Timișoarei de la Catedrală și iată-ne ajinsi la Operă. Clădirea Operei a fost construită între anii 1871 și 1875, după planurile renumiților arhitecți de teatre vienezi, Helmer si Fellner. A supraviețuit 2 incendii. După primul din anul 1880, s-a păstrat forma originală, dar după al doilea din 1920 s-a construit actuala fațadă cu balcon. Astfel a dispărut fațada renascentistă, stilul păstrându-se doar pe aripile laterale. De la balconul Operei s-a condus Revoluția din 1989, și din câte știu eu tot de aici s-a citit și ”Proclamația de la Timișoara”. În acestă clădire pe lângă Opera își desfăsoară activitatea și trei teatre, român, maghiar și german, fiind singura clădire din lume care găszduiește trei teatre.

Mă opresc deocamdată aici, pentru că m-am cam lungit, dar călătoria noastră prin Timișoara va continua, pentru că mai avem de descoperit multe obiective turistice.

Vă rog următorul clip: https://www.youtube.com/watch?v=3_ftRB1cUGs

---

VIZUALIZĂRI: 2244 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI