Timișoara

TIPĂREȘTE

Nimeni nu poate să spună despre mine că nu-s ciudat! Parte din voi o să mă cunoașteți, vă anunț de pe-acuma, să nu-mi aud, apoi, vorbe, nu vreau s-aveți surprize!

Toată lumea îi fericită de numa'numa că o anunțat Cornel unde va fi găseala anuală AFA din 2017: la Slănic Moldova. Și-acuma, cu toții or năvălit pe siteuri și, cu toții, citesc ce este și ce vrea Slănic Moldova, ce poți face, la o adică, atuncea când ai ajuns acoloșa! Nimeni nu mai scrie de nicio Grecie, de nicio Românie, gata, toată lumea-i focusată pe Slănic -Moldova !

Și-atuncea, în vacarmul ăsta, în agitația asta galopantă, în frenezia cu care toți membrii AFA sunt călare pe Moldova, de s-a și lăsat pământul într-o rână, ce poate să facă Yersinia Pestis, hm, să v-aud?

Mmmneeaah, n-ați ghicit, iacă, vă spui io: o să scriu despre Timișoara!

Că sunt paliu, asta poate că v-ați dat seama, dar eu vreau să întăresc concluzia știți vorba aia: ”De departe zici că-i prost, dar când te-apropii, te convingi!” Pentru că de ce spun asta, spun așa că fiin'că io am fost în Timișoara fix acuma un an în urmă!

Review-ul ce urmează este un pseudoghid turistic, nu are nicio pretenție de a fi stea călăuzitoare pentru ăia de veți veni în acest oraș. Așa după cum fac toate marile firme de vor să prevină accidentele, așa și eu, vă anunț că nu este bine să faceți ceea ce am făcut eu, o eventuală încălcare a acestui sfat vă va atrage, în totalitate, răspunderea, dar numai a voastră! Aaa, uitam, niciun animal, pasăre sau insectă nu au mierlit,sau au fost rănite, din cauza mea, pe durata în care am scris acest review !

Să-ncep, deci:

Știți cu toții că pentru noi, oamenii muncii, concediul reprezintă visul cu care mergem cu dinții strânși la muncă, cele vreo 300 de zile. Când, însă, e vorba despre concediu, cu toții ne planificăm, atent, activitățile, locurile de văzut și de cazare unde urmează să ne petrecem vacanța. Cu toții încercăm să luăm concediul în lunile cu căldură, vara în mod ideal,că atunci marea-i mai albastră și mai caldă, muntele mai răcoritor iar berea, mai rece !Ca să avem bani pentru distracție, devenim economi, motiv pentru care, până ajungem în ele, strângem, grijulii, bănuți albi pentru zile de concediu. Vorba aia, reclama de la CEC: ”Azi, la CEC, un leu depui, mâine-ai să constați că nu-i! ”. Și, la o adică, să ferească Dumnezeu să nu ni se aprobe concediul la data, ora și minuțelul de-l tânjim!

Ei,cum v-am descris, mai devreme grija cu care ne luăm concediul, exact așa am pățit și eu, în luna ianuarie 2016. De-abia ce-ncepuse anul când șeful meu, de-atunci, m-a anunțat că figurez în evidențele instituției ce mă avea pe ștatul de plată, cu o restanță de concediu, de vreo 10 zile. Care restanță trebuie raportat că a fost executată, în cel mai scurt timp. Și că, în ceea ce-l privește, mă lasă să aleg când vreau să intru în concediu: imediat sau după ce termină de vorbit, la telefon, cu mine?

Am ales să plec imediat, plin de bucurie: abia ce se terminaseră sărbătorile de iarnă (deci, bănuții erau pe sponci, sau, mai bine zis, mai rari decât Tezaurul de la Pietroasele, afară se anunța perioadă de viscol! Uraaa, să-ți tot petreci concediul!!!

O zi am bolmojit eu pe-acasă, bosumflat, dar, în acea seară a venit un prieten și auzind de necazul meu, mi-a spus că ar vrea să ne invite să mergem, cu grupul lor, în zona Sibiu și apoi, la Timișoara, toată vâjîiala pentru vreo 4 zile! Că are rezervări făcute la prețuri promo și că transportul îl facem cu mașina lui, că eram patru inși la mijloc de transport și că banii de mâncare ar fi tot cam ca acasă.

Nu știu alții cum sunt dar eu, când aud de plecat de-acasă, devin ca Hermes, ăla de-avea aripioare la piciorușe, din care bâzâi cam ca o pasăre Colibri.

Adriana, că n-avem bani, că ăia de-i avem sunt pentru altceva, că ea n-are concediu, că... și că... motiv pentru care, bărbat fiind, am urlat, în șoaptă: Hai, măi Adi, să mergem!

Pe scurt, n-o mai lălăi, joi, 14 ianuarie, la ora 9,00, după băutul cafelei, eram și anume în mijlocul auto respectiv, cap-compas Sibiu.

Ca vrednici și adevărați vrânceni ce ne aflăm, am trecut Ojdula și, de aici, prin Tg. Secuiesc am tăiat-o spre Brașov. Oprit în oraș, belit ochii pe la magazine, dupe care, nazati, în mașină și Sibiu!

La Sibiu am fostără cazați la Da Vinci Residence, un hotel nu foarte luxos dar bengos prin felul în care era așezat și mobilat, o să v-arăt poze, nu scăpați. Cel mai mult mi-a plăcut restaurantul hotelului: nu foarte mare, mobilat în stil compartiment de vagon de tren, chiar interesant!

Am ieșit în acea seară și ne-am plimbat îndelung prin Sibiu, un oraș care o să-mi placă mereu, n-are nicio vină pentru Johannis! Am făcut poze, imortalizând trecerea noastră prin respectiva urbe. Apoi am fost și-am mâncat la Restaurantul ”La Turn”. Fiind ianuarie, evident am stat în salon. Mâncarea nu m-a dat pe spate, dar numai din vina mea, coastele alea de porc erau splendide, numai că aveau glazură de caramel. Carne de porc cu glazură dulce nu e chiar un fel tradițional de mâncare al moldoveanului din mine, deși acasă, la mama, cinele noastre se terminau cu un concert la pian, cântat de tata, fochist pe locomotivă la C. F. R., adică, noblețea o am în mine, cred că v-ați dat seama!

Oricum, una peste cealaltă, ieșirea din Sibiu chiar mi-a plăcut, aș minți să spun că nu! Iar restaurantul de spuneam de el avea o bere bună, la draft, ușor alcoolizată peste medie. Oricum, afară era frig, nu au fost urmări josnice! Adică, până la hotel, am mers biped și nu patru...înțelegeți voi, da ?

A doua zi ne-am continuat drumul spre Timișoara, oraș în care am ajuns pe la ora 15,00 sau, poate, mai târziu, nu o să mă certați de-atâta lucru!

Cazarea am avut-o la Boca Junior, unde eram așteptați, că doar aveam rezervările făcute. Am găsit hotelul cam greu, că GPS-ul ne ducea-n altă parte, cred că era flămând de ne tot ducea la o patiserie?!

Știți că pentru mine camera de hotel nu-i vreun obiectiv turistic în sine, așa că, la fel ca toate alelalte hoteluri și asta avea ceea ce-mi trebuia. Punct.

Imediat ce ne-am cazat am ieșit în oraș. Odată cu sosirea noastră, în Timișoara a venit și o ploaie. Rece. Eu, de felul meu, sunt încăpățânat, așa că am plecat descoperit. Am decis să mergem pe jos, să luăm un prim contact cu orașul. În cele 30 de minute în care am ajuns de la hotel la Operă, gândurile din tărtăcuța-mi or plecat la culcare. Pe bune, cred că trăiam din fotosinteză, din lumina zilei, că nici reflexele nu le mai aveam!

De-aia, spun, când am ajuns în Piața Victoriei, nu voiam decât căldură. Ceilalți au hotărât că așa ceva vom găsi la restaurantul ”Lloyd”. Am năpădit în interior și am ocupat un loc la o masă, prin prăbușire. Dacă se luau de mine și voiau să mă dea afară, interpretam o criză de inimă, mă rog, orice, dar de ieșit, nu ieșeam, nici mort !

Ca să vă faceți o idee, noi am ajuns acolo pe 15 ianuarie, adică a doua zi după Anul Nou la sârbi. Personalul restaurantului era entuziasmat de sosirea noastră, cred că ne-au și urat bun venit pe sârbește, „Jebem ti... ", mă rog, erau și ei obosiți. (Buei, glumesc, nu ne-o-njurat nimeni, oamenii or fost primitori!)

Au încercat de toate, doar-doar om pleca, dar, mnneah, n-ai să vezi, afară mai ploua și eu nu ieșeam, neam, în ploaie. Am comandat, deci, de mâncare și am și primit. Mâncarea bună, sârbii gătesc bine, știu asta de la prietenii mei din Zajcear. Prețul, corect! Muzica, durere, era o melodie în sârbește, la o vioară, de-o scârțîia ăla de mureai! Aiurea, io stau bine cu nervii, nu mi-o păsat!

Pentru că-ntre timp s-o oprit și ploaia, am ieșit afară și ne-am plimbat, îndelung, prin Piața Victoriei. Ne-am dus pe Corso și ne-am întors pe Surogat! Mi-o plăcut!

A doua zi, plină: am ieșit, de data asta cu șapcă pe cap, eu, și-am luat-o, metodic, prin Timișoara, dornici să vedem ce-i de văzut.

Din păcate, nu ne-am învrednicit de-un ghid adevărat, am apelat la internet. De-aia, spui, ceea ce scriu eu acuma nu-i vreun ghid de urmat și de alții.

După ce am reajuns în Piața Victoriei, ne-am preumblat numai prin jur, plimbându-ne, la pas, fără nicio țintă anume. Am trecut prin Piața Unirii, prin Piața Roșie, prin Piața Traian. Am văzut ceva clădiri, am ajuns pe lângă Catedrala Mitropolitană, apoi, ceva mai jos, am traversat Bega, pe un pod și am ajuns pe la Piața Maria.

De-acolo, am plecat, tot pe jos, spre un restaurant, Casa Bunicii 2, cred, unde-am adăstat preț de vreo două ore. Cât să ne tragem sufletul și să lovim, decisiv, câteva sticle cu bere. Și, da, normal, am mâncat!

Acuma, dacă vreți, deschid Google și vă scriu despre fiecare loc pe unde-am trecut ce și cum, ca să par erudit, pregătiți-vă! Haidi, buei, știți că țin la voi, n-o să fac asta! Care vrea, n-are decât s-o facă!

Ce regret, sincer, este faptul că n-am știut s-ajungem la un muzeu și să-l vizităm! Nu ne grăbeam, dar voiam ca, într-un timp scurt, să vedem cât mai multe.

Seara am ieșit, ca tot moldoveanul, la Mall, dar asta n-are niciun haz, n-am ce vă spune!

Rezumând, că orice lucru plictisitor are și-un sfârșit, deci până și review-urile mele, Timișoara mi-a lăsat o impresie deosebită. Nu, nu mă dau bine pe lângă Admin, este un oraș pe care l-am apreciat ca fiind civilizat și frumos. Nu atât de frumos precum Clujul, parcă și Brașovul este un pic în față, dar, hei, aicea, pe AFA, nu facem clasamente despre locuri și orașe, care e mai, sau mai! E ca și cum ne-am compara-ntre noi, ce scriem aici, mai ales că, se știe, cel mai bun sunt EU! :D

Fug, înainte să aruncați după mine, haidi, pa!

P. S. Ca un moldovean ce mă aflu, pentru întâlnirea A. F. A., din Moldova, mă duc să-mi cumpăr training nou! Sâc!

---

VIZUALIZĂRI: 1889 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI