Povești din Țara Făgărașului

TIPĂREȘTE

N-am vrut să închei perioada cea mai turistică a anului fără o incursiune în zona Făgărașului. Circuitul "Povești din Țara Făgărașului" pe care îl aveam în vizor - ultimul pe care îl organiza agenția în acest an - cu plecare în 16 octombrie, era oferit doritorilor cu o oarecare reducere. Cu 183 euro, ni se promiteau multe povești și multe vizite în locuri atractive, unele mai văzute anterior, altele încă nemaivăzute, unele înscrise în program, altele oferite ca bonus. În plus, o cazare pentru 4 nopți într-o locație frumoasă, cu regim de masă demipensiune. Inclusiv pentru faptul că prietena mea de călătorie, fostă colegă de serviciu în anii tinereții, a marșat de îndată, n-am stat mult pe gânduri atunci când am contractat și acest circuit de 5 zile.

Așadar, în ziua prestabilită - 16 octombrie 2022 - gata de drum, ne-am prezentat la locul de întâlnire cu grupul, acolo unde ne aștepta autocarul pentru îmbarcare. Când încă nu se luminase bine de ziuă, în grup de 35 de persoane, cu ghid însoțitor, am părăsit capitala luând drumul către munți. DN1 - același drum aglomerat pe care îl știm de o viață - străbătând Valea Prahovei cu stațiunile ei înghesuite, de astă dată nu ne-a făcut greutăți. Era duminică și probabil încă prea devreme pentru ca automobiliștii să se fi pornit la drum. Primul popas pentru vizită a fost făcut în Brașov, orașul de la poalele Tâmpei, pentru un tur pietonal în fostul burg medieval și prin Șchei. Biserica Neagră era închisă la ora trecerii noastre pe acolo (accesul vizitatorilor în interior, duminica, este permis începând cu ora 12.00), dar o plimbare prin Piața Sfatului și străzile din jur, o alta pe Strada Sforii - cea mai îngustă stradă din oraș, au fost câteva dintre momentele pe care am vrut să le imortalizăm în fotografii.

Cetatea Feldioara, aflată la câțiva kilometri de Brașov, recent renovată, era un vis al meu mai vechi, așa încât m-am bucurat că am făcut un nou popas și acolo pentru a afla câte ceva din istoria Cavalerilor Teutoni, profund religioși, aprigi militari, dar și pasionați constructori. Nu sunt foarte multe de vizitat acolo, dar aerul medieval plutește peste tot.

Dincolo de Feldioara, după aproape 8 km, poposim la Doripesco, un restaurant cu specific pescăresc, unde am servit masa de prânz.

Tot un obiectiv recent reabilitat este și Cetatea Făgăraș, fortificație a principilor transilvăneni, dar și - mai aproape de zilele noastre - un aspru loc de detenție. Nu am avut prea mult timp pentru a explora cetatea așa cum aș fi dorit eu. Programul de vizite la cetate (la muzeele din interior) se apropia de sfârșit, așa încât am fost zoriți și deci ne-am urgentat vizita în interior. În zilele următoare, revenind în Făgăraș, vizitând orașul, am avut prilejul să-mi completez lacunele, inclusiv pe cele de la capitolul fotografii.

Spre seară ajungem la Complexul Turistic Păstrăvăria Albota, locație de cazare minunat amplasată la poalele Munților Făgăraș unde urma să ne petrecem cele 4 nopți ale periplului nostru. Despre Complexul Turistic Păstrăvăria Albota voi scrie, conform regulamentului și al indicațiilor AFA, un articol separat.

Cea de-a doua zi a circuitului nostru a început cu un mic dejun copios, după care am pornit spre Mănăstirea Sâmbăta de Sus, remarcabila ctitorie brâncovenească renăscută din propria cenușă după atacul devastator al generalului Preiss în urma răzmerițelor religioase din Ardeal. Ansamblul monahal care include cea mai importantă școală de pictură de icoane pe sticlă din România, o colecție unică de carte veche, pergamente, scrisori și obiecte de cult, precum și Izvorul părintelui Arsenie Boca - sfântul Ardealului - era trecut de mult pe lista mea de opțiuni turistice. Vremea și vremurile nu mi-au permis să ajung aici decât acum, dar, mai bine mai târziu decât niciodată. În plus, deplasându-ne către Mănăstirea Sâmbăta de Sus, am avut prilejul să văd - din autocar - Pensiunea Miruna, locația în care ar fi trebuit să ne întâlnim la aniversarea AFA în anul pandemic 2020.

După ce am vizitat mănăstirea, cam în grabă după părerea multora, am revenit la autocar pentru a ne deplasa spre Izvorul părintelui Arsenie Boca. Ultima porțiune de drum se străbate la picior, calea îngustă, în pantă, nefiind propice unui autovehicul lung și greu. Dar, n-a fost mult de mers. Doar câteva sute de metri.

În satul Lisa am avut prilejul de a vedea cel mai vechi ansamblu de instalații tradiționale din țară. Este perfect funcțional. Asta îmi amintește de Ansamblul de arhitectură tehnică populară din satul Sârbi - Maramureș pe care l-am văzut recent. Și aici, la Lisa, sunt etalate o vâltoare, un coș de îngroșat și utilaje care prelucrează un strai. În vâjâitul torentului adus prin jgheaburile de lemn, vâltoarea funcționa, așa încât am văzut arhaicele utilaje la lucru.

Șona este un sat despre care nu mai auzisem și deci despre care nu știam nimic. În drum, din Făgăraș unde opriserăm pentru masa de prânz (la restaurantul Hotelului Bulevard aflat lângă catedrală) am preluat ghidul local pentru Șona. Era de fapt o tânără localnică, bună cunoscătoare a multor amănunte interesante. În centrul satului, în cel mai autentic peisaj rural, pe ulița principală cu bănci la fiecare poartă unde mai tăifăsuiesc sătenii în zilele de sărbătoare, am vizitat Fierăria lui Lazăr. A fost deschisă special pentru noi. Ni s-au arătat și ni s-au povestit multe acolo. Casa Albastră este o locuință renovată, vopsită pe fațada dinspre stradă cu albastru, firește. De aici și numele. Și la Casa Albastră ni s-a deschis și - eu, cel puțin - am intrat pentru prima oară în curtea unei case transilvănene, una dintre cele mai vechi de 100 de ani, cu ziduri înalte și cu porți ferecate, dincolo de care nici privirea nu poate pătrunde. Biserica satului, cu un recent acoperiș, nu a fost vizitată și în interior. I-am dat doar un ocol pentru că ne așteptau Piramidele de la Șona, două șiruri de dealuri conice, acoperite cu iarbă, greu accesibile până în vîrf. Localnicii le spun movile. Ele au pigmentat scurtul nostru popas în satul Șona. Și drumul până acolo a fost o mică aventură pentru unii dintre noi. Motivul? Același ca și în multe locuri. Autocarul mare și greu vrea drumuri bune și nu imașuri pe care pasc vite. Ne-a așteptat lângă ferma de la marginea satului, iar noi am luat pieptiș cărarea lată, cu urme de copite impregnate în pământul uscat. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta acest urcuș după o ploaie zdravănă.

Cea de-a doua zi turistică în zona Făgărașului s-a încheiat cu o vizită la Biserica fortificată Cincșor. Această vizită era programată pentru o altă zi, dar pentru că ne aflam în apropiere și pentru a mai descongestiona programul zilei următoare, am forțat un pic timpul. Nici până aproape de acest obiectiv nu s-a putut deplasa autocarul. Trecerea peste un pod îngust și cam șubrezit, limita accesul autovehiculelor grele. Pe ulițele satului, prăfuiți de mașinile care treceau pe drumul doar pietruit, am admirat noile gospodării ale localnicilor, apoi am așteptat ghida de la biserică, apelată telefonic. Am mai fost în zonă, am văzut multe biserici fortificate, dar în puține am avut ocazia să și intrăm. Călătoria în grup are, între altele, și avantajul că vizitele la anumite obiective sunt programate și anunțate, grupul așteptat beneficiind și de explicațiile unui ghid local.

Complexul Turistic Păstrăvăria Albota ne aștepta pentru cină și pentru binemeritata odihnă de noapte. Am ajuns acolo târziu, după lăsarea întunericului, obosiți cu toții după o zi turistică mai lungă decât de obicei.

O nouă zi, alte locuri interesante de vizitat.

Reședința de vară a baronului Brukenthal din Avrig era, de asemenea, un obiectiv la care doream de mult să ajung. În planul de călătorie pe care îl alcătuiserăm în ideea că vom ajunge acolo cu mașina noastră, doar noi doi, pe lângă alte obiective încă nevizitate, figura și Palatul Brukenthal inspirat de renumita reședință imperială Schönbrunn din Viena. Acum, în grup, admirăm vechea clădire, degradată, cu zone care necesită o grabnică renovare, dar și minunata grădină cu amenajări peisagistice de neegalat, precum și Oranjeria transformată într-un boem restaurant. În clădirea vechiului palat sunt amenajate două mici muzee - unul expunând sticlărie, iar celălalt arme și obiecte vestimentare medievale cu care te poți deghiza într-un vajnic luptător sau într-o veritabilă domniță din epocă. Am vizitat ambele muzee. Unii dintre noi s-au înveșmântat în straie medievale pentru a se fotografia.

Orașul Avrig, orașul în care s-a născut Gheorghe Lazăr, are în centru o biserică de toată frumusețea. Cu pictură interioară foarte bine păstrată, cu mormântul lui Gheorghe Lazăr în fața intrării, biserica are și un preot care captivează atenția tuturor prin expunerea lui, ca și prin timbrul vocii sale. Ne-a plimbat prin istoria Transilvaniei, prin istoria Avrigului, dar și prin trecutul comunităților săsești și românești conlocuitoare.

Brambura Park - un obiectiv neinclus în program, dar provocator pentru turiștii curioși - este o amenajare aflată la începuturile sale. Dacă aveți copii, mergeți acolo pentru că veți vedea - pe lângă un minizoo și un loc de joacă modern - o construcție răsturnată care se vizitează și în interior. Pe scurt, toate sunt cu josul în sus sau invers, cum vreți să-i spuneți. N-aș zice că m-a impresionat cine știe ce, dar am fost acolo pentru a putea povesti și altora despre acest nou parc, încă neamenajat complet, abia inaugurat la 1 iunie 2022. Pentru cei interesați, există acolo și un restaurant cu o mare terasă.

La Pensiunea Brândușa am poposit pentru masa de prânz servită la restaurantul pensiunii, dar și pentru că alături se află Ferma de echitație.

La ferma de echitație din Valea Avrigului, după masa de prânz, am aflat câteva detalii despre herghelie, am fotografiat caii, i-am hrănit cu fân și cu știuleți de porumb, iar cei care au dorit, au urcat în șa pentru o scurtă plimbare călare. Am văzut, am mângâiat și am fotografiat patru cai de curse, frumoși, uriași, așa cum nu am mai văzut.

Această a treia zi a circuitului a fost parcă ziua nebuniilor. Ca și cum nu ne-ar fi fost de ajuns Brambura Park cu casa lui răsturnată și aventurile călare care au urmat, la Porumbacu de Sus am vizitat Castelul de Lut din Valea Zânelor - un loc parcă desprins din basmele copilăriei - un loc încântător în aceeași măsură și pentru noi, adulții. Și aici am făcut multe fotografii, dar și peste drum la Povestea Calendarului de asemenea un loc destinat mai mult copiilor, dar interesant și pentru adulți. Sunt acolo 12 căsuțe de forme bizare și de culori diferite. Fiecare este dedicată unei luni din calendar și are în fața intrării câteva versuri simple, închinate lunii calendaristice pe care o reprezintă. Multitudinea obiectivelor înghesuite în cadrul unei singure zile turistice a făcut să fim puși în situația de a alege unul sau altul dintre obiectivele propuse sau - așa cum a fost cazul ultimelor două obiective - să alergăm încercând să le cuprindem pe ambele în același prea scurt interval de timp. Eu le-am văzut pe ambele, le-am fotografiat și voi putea povesti nepoților despre ele, dar a doua oară nu mai calc pe acolo. Mai are România și alte curiozități de arătat.

Cea de a patra zi a circuitului avea un program opțional. Am remarcat că agenția turistică obișnuiește să introducă în circuit și astfel de "zile opționale", cu cost suplimentar. Dacă acestea ar fi incluse din capul locului în programul întregului circuit, ar fi deranjant oare pentru cineva? Ține atât de mult agenția să afișeze prețuri mai moderate, dar care de fapt nu sunt cele reale? Că doar cei care optează pentru aceste circuite o fac pentru că vor să viziteze și nu pentru a sta o zi întreagă desprinși de grup, în hotel. În fine, cu 20 euro cost suplimentar, după micul dejun, am intrat și în a patra zi a circuitului "Povești din Țara Făgărașului".

Mai fusesem la Cârța, am și scris despre Abația cisterciană Cârța, dar revederea acestei impetuoase construcții gotice, acum o ruină frumoasă, a fost o reală bucurie pentru mine. În plus, bucurie a fost și faptul că am beneficiat de explicațiile unei persoane îndreptățită să facă asta. Nu pentru istoria cistercienilor sau a abației pe care o vizitam. Toate acestea le știam din documentările anterioare. Cel care ne-a primit - preotul lăcașului săsesc - o persoană cu multă elocvență și haz în exprimare, te face să-l asculți cu plăcere, uitând de trecerea timpului, până îngheți în biserica neîncălzită. În afară de picanteriile pe care le strecura când și când în expunerea lui (amănunte pe care nu aveam cum să le aflăm din documentațiile deja publice), din punctul meu de vedere, noutățile zilei au fost Casa memorială "Badea Cârțan" de la Cârțișoara, locul din care celebrul țăran român a plecat spre Roma, Paris și Ierusalim, precum și spectaculosul drum Transfăgărășan pe care nu am reușit să ajung până acum. De fapt nu e vorba de întregul parcurs Transfăgărășan, ci numai de porțiunea Cârțișoara - Cabana Bâlea Cascadă, drum străbătut cu autocarul, prin păduri îmbrăcate în splendidele culori ale toamnei, de ascensiunea cu telecabina până la Bâlea Lac, apoi de parcursul pietonal prin tunelul de la Paltinul pentru a admira cealaltă parte a muntelui, cea dinspre Argeș. Peisajele frumoase, aerul curat de la înălțime, crestele înzăpezite, soarele strălucitor, apoi ceața care s-a lăsat dintr-o dată, poze, foarte multe poze și un prânz servit la Cabana Bâlea Lac, au fost suficiente pentru o singură zi. Rămân însă cu regretul că nu am străbătut întregul traseu al Transfăgărășanului așa cum făcuserăm în urmă cu câțiva ani pe Transalpina.

În drumul de întoarcere, în cea de-a cincea zi a circuitului, am vizitat Moara Ohaba care se află în grija celei de-a patra generații de proprietari, o instalație surprinzătoare prin vechimea ei, care mai macină chiar și în zilele noastre. Nu ni s-a făcut și o demonstrație practică pentru că o parte din instalație se află în revizie. Anul viitor Moara Ohaba împlinește 150 de ani de viață activă, o vârstă frumoasă care trebuie sărbătorită așa cum se cuvine.

La poalele Carpaților, virăm spre Șinca Veche pentru a afla secretele mănăstirii rupestre, pol energetic și parte a așa numitului triunghi dacic spiritual. N-am prea dat atenție nici polului energetic și nici triunghiului dacic spiritual. Pot spune însă că mi-a plăcut plimbarea pietonală de 1,2 km până la intrarea în incintă și chiar aleea în pantă, bine amenajată, care duce în coasta muntelui în care sunt scobite două biserici alăturate și anexele necesare viețuirii vechilor călugări. Nu intru în amănunte. Poate că timpul îmi va îngădui să revin cu detalii în alte review-uri.

Drumul de întoarcere la București nu a fost lung și nici prea greu. La Poiana Mărului am poposit pentru masa de prânz la Pensiunea Flori de Măr, apoi - după ce am străbătut fără probleme de trafic vestita Vale a Prahovei - am mai făcut un scurt popas la Ploiești pentru a debarca doi turiști și pe ghid, după care, doar cu șoferul, am plecat întins spre București. Am ajuns cu bine, încă pe lumină, în același loc de unde plecaserăm în urmă cu 5 zile.

Nu vreau să fac aprecieri generale privind circuitul "Povești din Țara Făgărașului". Știu că părerile pot fi împărțite, că ceea ce-mi place mie altora poate să nu placă. Voi spune totuși că acest circuit relativ ieftin (183 + 20 euro excursia opțională) implică suficient de multe cheltuieli suplimentare. În afară de mesele de prânz care nu erau incluse în ofertă și care costau destul de mult, taxele de intrare la unele obiective au depășit orice așteptare. Cazarea la Complexul Turistic Păstrăvăria Albota a fost foarte bună cel puțin din punctul meu de vedere, iar mesele servite acolo - micul dejun și cina în patru zile - au fost apreciate de toată lumea. Și despre acestea, cu detalii voi reveni într-un articol viitor.

---

VIZUALIZĂRI: 1276 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI