Roșia, ținut de poveste (I) - Moara și morarul

TIPĂREȘTE

Vă povesteam aici că la început de octombrie am dat o fugă până la Festivalul ,,Straița plină" de la Roșia. Pe site-urile care prezentau festivalurile am văzut întrebări de genul Unde vine Roșia asta? și Cum ajungem acolo?

În primul rând trebuie să vă spun că Roșia este o comună în județul Bihor, (am văzut că mai sunt și alte ,,Roșii" simple în alte județe plus celebra Roșia Montană), situată la limita Munţilor Pădurea Craiului, cu Dealurile Pădurii Craiului, la o altitudine de la 400 m la circa 785 m. (descriere preluată de pe site-ul primăriei).

De ce Roșia? Dealurile din zonă sunt bogate în calcar și zăcăminte de bauxită, aici fiind, pe vremuri, o intensă exploatare a acestora.

Cum se ajunge? De la Beiuș (60km de Oradea) se merge pe DJ764, trecând prin satele Delani, Petreasa, Remetea, Josani, Căbești, Roșia. Cealaltă variantă este DJ108I - DJ764D Bucea (jud. Cuj, pe E60) -Bratca-Damiș-Roșia.

Zona este pitorească, perfectă pentru drumeții sau pentru trasee de bicicletă. Pârîurile din zonă șerpuiesc printre dealuri, formând chei plăcute vederii: CheileAlbioarei, Cheile Lazurilor şi Cheile Văii Cuţilor. Vă spuneam că dealurile sunt calcaroase, așa că zona este plină de peșteri și avene: Ciur-Izbuc, Ciur - Ponor, Peştera Vacii, Peştera Gruieţ.

Roșia este o comună în care ocupațiile vechi sunt păstrate cu grijă: morăritul (în zonă existând mai multe mori cu apă, una fiind încă funcțională), fiertul pălincii (cazanele sunt confecționate din aramă), tăiatul și prelucratul lemnelor (în zonă este un joagăr - fierăstrău - hidraulic în stare de funcționare și în momentul actual), vărăritul (producerea varului în locuri speciale de ars calcar), mineritul (extragerea bauxitei s-a făcut cu succes până în 1995 - unele puțuri de mină devenind atracții turistice - vezi Mina Farcu), ţesutul în război.

De la intrarea dinspre Beiuș sunteți întâmpinați de o poartă tradițională sculptată de un coleg de-al meu, Cătălin Iagăr, profesor de arte la două licee din Beiuș. Poarta este încadrată în stânga de o troiță și în dreapta de o moară veche.

Moara dăinuiește pe aceste meleaguri de la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind singura funcțională din zonă. Roata mare, vizibilă și în fotografii, este învârtită de apa canalizată printr-un jgheab. În camera de morărit, prima în care se intră, se află ,,instrumentele folosite la măcinat" - mai multe site și pietre de moară. Pe niște scări se urcă într-o cameră tradițională (nu special aranjată tip muzeu), în care la loc de cinste pe masă stă BIBLIA și fotografii cu vizitatorii.

Morarul (proprietarul), Burtic Gheorghe, este un om hâtru, dar pretențios, negociind prețul de intrare - vizitare până la ultimul bănuț. În vârstă de cam 80 de ani, bacea Burtic are un ritual clar când vizitezi moara. Dacă te poți uita în voie la roata morii, în momentul când ajungi în casă îți explică de greutățile pe care le întâmpină cu soția bolnavă, dar și cât de celebru este el în zonă, explicându-mi fiecare poză în parte și avea câteva. L-au vizitat turiști români și străini, elevi de la școli din județ sau din cele vecine, i-au lăsat bani (avea o farfurie cu te miri ce bancnote - de la euro la forinți) și i-au trimis fotografii făcute la celebra moară. Astea toate mi le-arată ca un învățător care folosește pe post de indicator arcușul ,,higheghei” și pornește un recital în care sunetul viorii cu goarnă răsună în toată casa. Apoi se oprește brusc și întreabă cine-i șoferul. Primind răspunsul așteptat, ia o pietricică de pe masă (erau mai multe), o pune pe Biblie, zice ceva (probabil o rugăciune) și îmi spune să o iau eu de acolo, că mă va păzi de rele. I-am spus că o voi da unei prietene care are nevoie și a sărit ca ars: ,,Nu!! Pentru ea facem alta. Astea nu se pot da de la un om la altul... " Nu am intrat în detalii, aș fi vrut să filmez, dar bateria telefonului m-a lăsat, așa că rămâne pentru altă dată.

La plecare mi-a povestit despre câțiva oameni care îl ajută, despre doamna doctor care trece și îi vede de sănătate, apoi despre o doamnă de la Timișoara care i-a adus marfă de 2 milioane, tot felul de bunătăți.

La plecare, nemulțumit de cât i-am dat (câțiva lei, doar fusesem la Festival și mi-am păpat bănuții), mi-a spus că bine-ar fi să-i trimit ness și zahăr, că pe el îl ține în formă câte-o cafeluță. Am plecat, făcându-ne reciproc urări de sănătate, dar într-o săptămână mi-am achitat datoria, produsele cerute fiind trimise printr-o cunoștință. Pietricica încărcată de puterea Bibliei mă însoțește peste tot în deplasările cu mașina, că doar așe o zîs Bacea Gheorghe Burtic.

---

VIZUALIZĂRI: 1547 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI