ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 13.12.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 16-20 ani
DIN: Craiova
ÎNSCRIS: 12.12.15
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
NOV-2015
DURATA: 4 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Weekend prelungit de neuitat, Sibiu

TIPĂREȘTE

Sibiu, un oras plin de istorie. In perioada 28 noiembrie – 01 decembrie 2015 am petrecut un mini-sejur in orasul Sibiu, alaturi de prietena mea, eu nu mai ajunsem in acest oras niciodata, in timp ce ea mai vizitase Sibiul o singura acum cativa ani.

Vreau sa mentionez ca am calatorit cu trenul, venind din Craiova, calatorie ce a durat in jurul a 5 ore. Gara din oras nu este una foarte mare in schimb este foarte curata si organizata, si pune la dispozitie cateva magazine si cafenele ceea ce este un plus. La intoarcere, totusi, in timp ce asteptam trenul am fost suprinsi de numarul destul de mare de oameni ai strazii care isi petreceau timpul in incinta garii, facand galagie si deranjand persoane.

Am avut norocul de a gasi o garsoniera pe strada 9 Mai (Apartament Aima), pe care am inchiriat-o pentru aceste 4 zile, locatie care ne permitea deplasarea fara a parcurge mari distante, atat catre gara cat si catre centrul orasului, deci implicit punctele importante din Sibiu (aprox. 5 minute de mers pe jos).

Daca ajungeti in Sibiu, este musai sa vizitati cele doua piete din centrul orasului (Piata Mica si Piata Mare) mai ales in aceasta perioada a anului in care noi am avut prilejul sa o facem, deoarece veti fi incantati de lumintele de Craciun cu care este decorat centrul si totodata Targul de Craciun, cu fel si fel de tarabe si casute care vand: decaoratiuni, turta dulce, castane prajite, vin fiert, lactate si multe alte produse hand-made.

Podul Minciunilor, care face legatura intre Piata Mica si Piata Huet este de asemenea un monument istoric si un punct de atractie important, datorita legendelor care circula despre acesta dar si datorita faptului ca este cel mai vechi pod din fonta aflat în serviciu pe teritoriul actual al României.

De vizitat sunt si Biserica Evanghelica si Catedrala Ortodoxa care sunt doua capodopere arhitecturale dar si Palatul Brukenthal. Pentru pretul de 2 lei / persoana, am putut urca de asemenea si in Turnul Sfatului, pentru a admira o priveliste de la inaltime, ne-a fost recomandat sa facem asta in apropierea apusului, din pacate nu am reusit sa urcam chiar la acea ora insa tot am fost foarte incantati.

Plimbandu-ne pe stradute, ne-a atras atentia numarul imens de case declarate monument istoric unele datand chiar si din secolele XV-XVI.

In legatura cu locuri in care se poate manca, noi recomandam autoservirea Super Mamma, unde rapiditatea servirii si calitatea mancarii sunt de nereprosat, ceea ce ne-a determinat sa mancam de doua ori aici in aceste 4 zile. La recomandarea unui site strain destinat vacantelor, am incercat numarul 1 din top-ul restaurantelor facut pe acel site, si anume Weinkeller (tradus Pivnita de vinuri) unde intr-adevar mancarurile sunt atent preparate, insa numarul felurilor de mancare este mic ceea ce nu ne-a impresionat.

Nu recomandam restaurantul La Placinte, care ne-a facut cu ochiul datorita decorului si mancarurilor din meniul de pe site unde in schimb serviciul a fost total sub asteptari astfel incat mancarea noastra a ajuns la o ora dupa ce am comandat (si a mai fost si rece pe de-o parte), bauturile aduse nu au corespuns cu ceea ce am comandat (sucul adus nici macar nu exista in meniu, avea 250ml si costa la fel de mult ca unul la 500ml) iar in plus, am auzit alti client care s-au plans ca dupa o ora si jumatate dupa ce au comandat, au fost anuntati ca nu mai felul de mancare cerut.

In materie de cumparaturi, noi ne-am aprovizonat de la cele doua magazine Billa din centrul Sibiului, cel de pe strada Nicolae Blacescu fiind mult mai mare si mai “aerisit”.

Intr-una din zile, am luat autobuzul nr. 15 si am calatorit catre mall-ul din Selimbar care se numeste Shopping Center, unde gasesti Auchan si Carrefour plus multe alte magazine de haine, mancare si alte produse iar la 1 minut de mers pe jos de mall, gasesti Kaufland, XXL dar si KFC si McDonalds.

In concluzie, Sibiul ne-a impresionat in mod placut, este un oras cu o valoare istorica impresionanta, foarte organizat si despre care se observa fara indoiala ca a fost Capitala Culturala Europeana pe merit.

Vom reveni cu siguranta deoarece a fost o experienta de neuitat.


[fb]
---
Trimis de r1sk25 in 13.12.15 16:40:30
Validat / Publicat: 13.12.15 19:04:49
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 1885 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

11 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (r1sk25); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16850 PMA (din 22 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

11 ecouri scrise, până acum

webmaster26
[13.12.15 19:04:36]
»

@r1sk25: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

Rodel
[13.12.15 21:39:37]
»

Bine realizată PO5, chiar prea bine pentru un amator. De unde ai pozat panorama orașului reușind să surprinzi și turnul Bisericii Evanghelice?

zlatna
[14.12.15 11:47:50]
»

Bun venit pe site. Vad ca ati vizitat principalele obiective turistice din centrul istoric al Sibiului, dar ati ratat gradina zoologica si cel mai mare muzeu in aer liber din Romania, Muzeul Astra - poate data viitoare cand o sa veniti la Sibiu. E frumos ca ati fost cu trenul dar cred ca vati plictisit atata timp pe Valea Oltului, sunt si autocare din Craiova spre Sibiu.

Va doresc vacante placute.

Rodel
[14.12.15 14:27:50]
»

Am aflat! PO5 nu-ți aparține! Este o ilustrată scanată, am una identică în față. Am dubii și referitor la PO1 și PO4. Fiind nou pe site, ai o oarecare scuză.

tata123 🔱
[14.12.15 14:27:58]
»

@r1sk25 - Bun venit! Ați reușit să vedeți cele mai importante obiective din oraș (pe lângă cele menționate de colegul @zlatna ar mai fi multe altele). În perioada aceasta Sibiul este foarte căutat datorită Târgului de Crăciun - s-a „aprins” și Tunelul de lumini.

@rodel - Fotografia menționată a fost cel mai probabil „prinsă” din Turnul Sfatului. Am căutat în arhiva mea foto și am una aproape identică.

Rodel
[14.12.15 14:42:36]
»

@tata123 - Trebuie să fii profesionist ca să poți realiza o asemenea poză. Mulți useri fac poze excelente, au camere foto performante, sunt de acord, laud asemenea poze, dar aceasta nu este o fotografie de amator. În sprijinul afirmației mele stă ilustrata pe care o am. N-am un scaner, că aș trimite-o.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[14.12.15 15:13:10]
»

@Rodel -

Trebuie să fii profesionist ca să poți realiza o asemenea poză.

Nu chiar; și ca să sprijin această afirmație cu ceva concret, iată: dacă duci o diagonală imaginară între colțul din stânga sus (unde e logo-ul AFA) și baza turnului cu ceas, vei vedea pe la jumătatea ei o frumusețe de reflexie pe geam a unei ferestre din spatele fotografului. (dacă nu o vezi, încearcă s-o localizezi eventual după intersecția dintre orizontala trasă peste plafonul de nori și verticala ce coboară de la norul cel răzleț spre Podul Mincinoșilor - reflexia e chiar în cadranul IV).

Un profesionist adevărat ar fi avut măcar un filtru de polarizare la el... Dacă acea reflexie este și pe vederea ta, atunci e clar:

- autorul de aici a copiat;

- (nici) autorul acelei ilustrate NU e chiar profesionist.

tata123 🔱
[14.12.15 15:24:34]
»

@Dragos - Exact același lucru vroiam să scriu și eu (în ceea ce privește reflexia de pe geam) după ce am privit cu atenție fotografia postată. Dacă mă uit bine și pe imaginile mele surprinse din Turnul Sfatului apare aceeași reflexie în diferite părți ale fotografiei. Geamul este unul din impedimentele unei fotografii clare pentru fotografii amatori.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Rodel
[14.12.15 19:29:06]
»

@Dragos -nu te contrazic, dar comparând cu PO2, PO3, PO6, PO7 care sunt fotografiile unui amator, poza despre care vorbim este artistică. Din păcate, eu nu văd reflexia pe care o aduci drept argument, și @tata123 la fel.

N-o văd și pace! Dar vă cred. În materie de tehnică fotografică, nu pot spune că am experiență, dar îmi place să surprind imagini cu aparatul din dotare, care nici el nu este foarte performant. În sfârșit, eu mi-am spus punctul de vedere, dacă am greșit, îmi cer scuze.

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[14.12.15 20:43:36]
»

@Rodel -

Din păcate, eu nu văd reflexia pe care o aduci drept argument

ca să vezi cu ochii tăi: clic dreapta pe poza în cauză > save image as... (salvează imaginea...) și o pui pe desktop, temporar.

Considerăm punctul de coordonate 0,0 cel din stânga sus; atunci reflexia cu pricina se află în dreptunghiul de dimensiune (X * Y) = 125 x 60, a cărui origine (colțul său stânga sus) se află la punctul cu coordonatele 585, 117 (X, Y) (poza având toată 960 x 540 pixeli).

comparând cu PO2, PO3, PO6, PO7 care sunt fotografiile unui amator, poza despre care vorbim este artistică

E ceva relativ. Dacă n-ar fi fost așa mișcată, mie mi-ar fi plăcut foarte mult P07, dar nu despre asta vorbim. Pozele enumerate de tine mai sus sunt cu siguranță făcute cu un telefon mobil ceva mai slăbuț, pe când restul au fost realizate fie cu un aparat foto tip „tabacheră”, fie cu un telefon ceva mai performant. Plus bafta prinderii unui moment din zi optim pentru fotografie.

Dar să vedem, poate autorul va răspunde și ne va lămuri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
r1sk25AUTOR REVIEW
[15.12.15 21:43:07]
»

Sunt aici! Imi pare rau ca nu am putut raspunde.

O sa va lamuresc, sunt surprins de ce se intampla, dar voi incerca sa fiu pe cat de clar posibil.

Nu sunt profesionist, pozele atasate sunt facute cu un Samsung Galaxy Grand Prime (camera de 8 MP) si un HTC 816G (camera de 13 MP), telefonul prietenei mele

Pozele sunt fie facute de mine, fie de ea, deci pot spune ca ne apartin.

Nu am niciun fel de experienta in materie fotografica dar nu pot spune ca nu m-am simtit bine primind aceste laude

Nu stiu daca ajuta in a demonstra ca sunt facute de mine, insa voi atasa doua print screen-uri cu folderele in care se salveaza pozele facute cu camera din telefoanele noastre:

vezi foto

vezi foto

P.S.: Pozele in care am surprins panorama orasului sunt facute din Turnul Sfatului.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
r1sk25, Rodel, tata123 🔱, zlatna
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Sibiul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.048881053924561 sec
    ecranul dvs: 1 x 1