Sarmizegetusa Regia toamna

TIPĂREȘTE

Am reusit, in sfarsit, sa pornim impreuna cu sotia spre Sarmizegetusa Regia, pe la jumatatea lui octombrie, profitand de vremea incredibil de buna ce se anunta.

Am ajuns vineri spre seara in zona si ne-am cazat la pensiunea Popasul Dacilor in localitatea Costesti (review separat).

A doua zi am pornit spre destinatie printr-un peisaj cum numai toamna coborata peste paduri poate oferi (cineva spunea odata ca in perioada asta innebuneste padurea...). Drumul a fost foarte bun, asfaltat si, spre bucuria noastra, deschis pana in parcarea amenajata special (dupa ce fusese inchis partial dupa grozaviile naturii din vara).

De aici am urcat pe jos cca 1 km pe un drum cu panta lina pavat cu piatra cubica, parca o avanpremiera a drumului pavat de daci ce aveam sa-l descoperim ceva mai departe.

La intrare, odata cu biletele (10 lei/adult, 5 lei/elev, student, pensionar), am luat si un aparat special ce continea inregistrarea explicatiilor detaliate a tot ceea ce urma sa vedem. Pentru cei care doresc sa inteleaga cu adevarat ceea ce vad in acest loc minunat, este obligatoriu sa ia un astfel de aparat. Costa 20 lei si trebuie lasat un buletin pana la aducerea lui inapoi.

Dupa ce trecem prin fosta poarta de acces in cetate, patrundem intr-un loc ce are o maretie aparte si o liniste ireala. Padurea seculara ce acopera acum fosta cetate nu face dacat sa accentuere senzatia pe care o ai trecand prin locurile care candva reprezentau vatra catorva mii de locuitori.

Dupa ce traversam din nou zidurile cetatii in partea opusa, coboram spre zona sacra pe o carare paralela cu drumul vechi de acces pavat cu dale de calcar ce inca supravietuiesc secolelor ce au trecut peste ele.

La iesirea din padure ne asteapta un peisaj spectaculos: o serie de foste temple din piatra (din care au supravietuit doar urme de coloane si fragmente de ziduri inconjuratoare), situate intr-o poiana larga inconjurata pe toate laturile de padure.

Pe baza unui proiect de acum cateva zeci de ani constructiile existente au fost completate pe ici pe colo cu blocuri de calcar sau mozaic (in loc de andezit) si cu structuri de lemn (in templul central). Blocurile initiale de calcar au fost aduse de catre daci de la Magura Calanului, iar cele de andezit din zona Devei. Ce desfasurare uriasa de forte trebuie sa fi fost atunci...

Eu unul n-am simtit in mod special o legatura cu strabunii daci. In schimb am simtit senzatia de apartenenta la ceva urias, ceva ce priveste omenirea in ansamblu, originea si sensul ei.

Ascultand explicatiile inregistrate n-am putut sa nu fiu surprins sa descopar un popor dacic ce nu era "inchis, ascuns prin munti si izolat" ci deschis spre valorile civilizatiei umane din acele vremuri. Am aflat astfel ca, constructiile pe care le admiram au fost ridicate de mesteri greci adusi special aici pentru a aplica tehnica specifica zonei mediteraneene (si necunoscuta pe atunci in aceasta zona), Si am mai aflat ca dacii, din dorinta de a dezvolta comertul cu civilizatiile inconjuratoare, au batut moneda romana recunoscuta in zonele adiacente, un veritabil "euro" al acelor vremuri... Chiar si bijuteriile aristocratiei locale erau faurite de mesteri adusi din departari, din dorinta de "a tine pasul cu vremea"...

Descrierea a ceea ce am vazut nu ar putea sa fie intreaga fara a face referire la energia cu totul speciala ce inconjoara aceasta zona. Persoanele mai sensibile la acest aspect o simt din plin. Este o energie pozitiva, o energie care creaza echilibru si liniste interiora. Si daca oamenii tin in general pentru ei sau cei apropiati aceste lucruri, pot sa va spun ca in cele doua zile in care am vizitat acest sit (pentru ca am revenit vrajit si a doua zi) am vazut o sumedenie de caini adusi aici de stapani, caini de rase mici sau mari care insa, fara exceptie, au fost linistiti, chiar si cand se intersectau unii cu altii pe traseele de vizitare, fara nici un fel de conflict. Cei care au caini stiu despre ce vorbesc...

Un ultim pasaj as vrea sa-l dedic celor care organizeaza si pazesc acest loc. Multi se plang ca cei care asigura paza fac "exces de zel". La urcarea pe drumul de acces si la intrarea in sit este afisat regulamentul de vizitare. Daca in urma citirii lui intri in interior inseamna implicit ca esti de acord cu el. Cerintele celor care asigura paza au fost (pe perioada vizitei mele) strict in spiritul regulamentului respectiv, ba au fost uneori chiar clementi. Separat de ei aici mai exista si un post special de jandarmi care aplica din cand in cand chiar amenzi celor mai incapatanati. Daca pe indicatoare scrie "accesul interzis" sau "nu va urcati pe monumente" sau "nu stati pe iarba", atunci, in spiritul civilizatiei care ar trebui sa ne guverneze, ar trebui sa tinem cont de ele.

Si daca vreti sa stiti de ce este necesar atata personal pentru paza, am sa va spun ca in timpul vizitei mele am gasit in zona sacra un grup de cca 20 de oameni maturi (40 - 60 ani, majoritatea femei !) in cadrul caruia un barbat de cca 60 ani se plimba de la unul la altul cu o plasa din rafie in care avea ... tuica (!) si ii "alimenta" pe fiecare. Inutil sa mai spun cat de potrivita era starea de bana dispozitie galagioasa a grupului si glumele deochiate cu locul in care ne aflam ... Mai tarziu a mai aparut un grup mai mic cam de aceiasi varsta, care probabil consumase pe drum "marfa" si care se manifesta galagios folosind expresii pentru care vulgar este un termen bland ... Mi se pare ca asa ceva este o adevarata profanare a vestigiilor aflate aici ...

La plecare am mai baut o cana de apa de la izvorul din centrul zonei sacre si mi-am luat ramas bun de la acest loc MINUNAT cu promisiunea ferma ca o sa ma intorc cat mai des aici, unde sufletul meu se apropie de intreg...

---

VIZUALIZĂRI: 3383 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI