GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
O EXPERIENŢĂ DE COŞMAR la SPA Hotel NEVIS
Am vrut să mă simt bine şi să fiu delectată pentru o zi la SPA. Am închis ochii când am văzut lista de preţuri şi mai ales la cât de chicios sunau anunturile.
Am zis că după un an stresant şi greu merit să fiu răsfăţată măcar câteva ore fără să mă uit la preţ. Mare greşală. Hotelul care posedă un SPA cu nume atât de pompos este chiar în Oradea şi mi-a fost de ajuns ca să îl aleg.
Am avut o prima surpriza neplăcută când m-au întrebat dacă am prosop de acasă-după ce urma să plătesc in jur de 60 euro (convertiti din lei).
Nu exista nicăieri un ceas de perete ca să te poţi orienta să ştii la ce oră să mergi la progamarea făcută.
Nu te conduce nimeni să-ţi prezinte "dotările" pentru care ai plătit din greu să fii admis. Te aştepţi să fii tratat foarte bine gândind la câti bani urmează să laşi acolo.
A fost ceva chiar umilitor şi jignitor modul cum am fost "răsfăţată". Se pomenea in procedurile pe care le-am ales de "masaj corporal", care nu înseamnă doar spate sau picioare.
Încăperea in care urmau să se întâmple delectările mele era rece, întunecată şi semăna mai mult cu un birou. Nici vorbă de ceva intim, plăcut, cu lumină difuză si o muzică de relaxare.
Au un fel de masă de masaj foarte înaltă pe care nu există nici un fel de prosop ci doar o folie de nylon rece şi alunecoasă.
După fiecare procedeu pe care ţi-l face, la marea repezeală, te trezeşti că te lasă singură în acel loc oribil şi se întoarce după ce-şi fumează poate ţigara, timp în care tu tremuri de frig. În loc să fii delectată şi răsfăţată, te trimite scurt la duş să te speli singură după ce te mânjeşte cu ceva "maglavais" care poartă un nume de ceva cu: şampanie, vanilie, avocado si alte delicatese pe care nici nu le vezi şi nici nu le simţi. Hai că mă lungesc prea mult şi nu merită.
A fost ceva oribil, te simţi jignit prin felul cum te tratează.
Să nu cumva să faci greşala să-ţi doreşti o relaxare la SPA - Hotel Nevis Oradea.
Trimis de felicia munt in 07.01.14 15:20:58
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ORADEA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (felicia munt); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat la rubrica "Descoperă Oradea şi împrejurimile" (deja existentă pe sait).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2024 Să descoperim Oradea, cu autobuzul turistic, și nu numai — scris în 08.07.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2024 Piața Unirii, Oradea – „buricul târgului” , cum a denumit-o Doina. — scris în 26.06.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Cetatea din Oradea — scris în 25.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Oradea — scris în 17.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Vulturul Negru — scris în 08.11.23 de Mioritik din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2022 Oradea, mereu surprinzătoare! — scris în 19.11.22 de Marelte din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Arhitectură și povești - Centrul Istoric Oradea — scris în 09.12.22 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ