O scurtă plimbare prin Oradea

TIPĂREȘTE

De câțiva ani, luna iunie, pentru noi, înseamnă un sejur la „Băile Felix” . Iar un sejur la Băile Felix presupune și vreo două zile în Oradea😊 Deși, după socoteala mea, nu prea mai aveam multe lucruri de văzut aici, și acest an a fost în programul obișnuit.

În pregătirea sejurului, Doina își aduce aminte că în urmă cu ceva ani, în interes de serviciu prin Oradea, a vizitat o grădină botanică interesantă. O trec pe listă și îi identific amplasamentul, pe Aleea Ștrandului. Având în vedere că este cel mai apropiat loc de cazarea noastră, același Negrean Residence, iar noi, după o noapte dormită în tren, o programez pentru prima zi.

Ca urmare, după ce lăsăm bagajele la cazare, și după ce ne bem cafeaua la Bistro SemiramiS (vezi impresii), începem plimbarea.

Traseul de început ne este cunoscut de anul trecut, când, pe str. Iosif Vulcan am vizitat Casa Darvas – La Roche. De data asta, exact peste drum de obiectivul de anul trecut, Doina remarcă o clădire interesantă: Iosif Vulcan Parking. Îmi sugerează să o fotografiez, „poate va fi cineva interesat de existența acestuia” . Mă conformez.

La mai puțin de 100 m de aceasta, pe aceeași parte, descoperim de unde provine numele străzii. Ne iese în cale Muzeul Memorial Iosif Vulcan. Nu știam de existența lui și, ca urmare, nu îl aveam în plan. Totuși, decidem, pe loc, să îl vizităm vezi impresii). Aici, de la doamna muzeograf ce ne-a luat în primire, aflăm de existența a încă două muzee: Muzeul Aurel Lazăr, membru de seamă al Partidului Național Român, participant la Marea Unire, precum și Muzeul Farmaciei. Deși primul este relativ aproape, noi continuăm conform programului inițial.

Părăsind muzeul, ieșim într-un mic sens giratoriu. Pe o latură a acestuia, identificăm o statuie a lui Iosif Vulcan. Este un bust amplasat pe un soclu înalt, din beton armat placat cu marmură. Ulterior, avem să aflu că aceasta este a doua statuie a gazetarului, prima dispărând în 1940, după dictatul de la Viena. Actuala statuie datează din 1957 și este creația sculptorului Fekete József.

După sensul giratoriu intrăm, pe o alee, care, clar, face parte dintr-un parc. Ceva mai târziu, o localnică foarte amabilă ne va spune că se numește Parcul Libertății. În afară de amplasamentul său, pe malul Crișului Repede, principala caracteristică a acestuia, în opinia mea, sunt statuile. Prima întâlnită îl reprezintă pe Czárán Gyula (1847 – 1906). Curiozitatea mă îndeamnă să întreb internetul despre cine este vorba. Iată ce am aflat:

Următoarea statuie, nu departe de prima, are doar un simplu nume, fără nici o dată, și acela destul de greu de descifrat pentru mine: Szacsvay. Dacă e să cred internetul, acesta

Cam pe la jumătatea parcului, îmi atrage atenția un pod pietonal peste Crișul Repede, deosebit de spectaculos. Deși nu seamănă în nici un fel, îmi aduce aminte de Millennium Bridge din Londra. De pe o hartă a orașului, aflu că acesta se numește „Podul Intelectualilor” . Nu știu de unde îi vine numele, dar cred că nu are nici o legătură cu o originală tablă de șah încastrată într-o masă din beton, aflată la capătul acestuia, din parc.

Tot aici, pentru cei pe care i-a obosit plimbarea, sau vor să se răcorească, exisă un loc numit „Petit Cafe” . Deși este doar ora 12:40, sunt destul de mulți clienți. Noi mergem mai departe și ne oprim câteva minute în dreptul altei statui. Aceasta o reprezintă pe Lorántffy Zsuzsanna și are înscrise două date: 1601 –1660. Din nou am nevoie de ajutorul internetului, de la care aflu că a fost principesă-consoartă a Transilvaniei, prin căsătorie cu Gheorghe Rákóczi I, principe al Transilvaniei, pe care l-a ajutat cu succes să introducă reforme protestante în principat.

Foarte interesantă această personalitate, despre care nu știam nimic până acum. Cred, totodată, că prezența statuii în vecinătatea Bisericii reformate Olosig nu este întâmplătoare.

Plimbarea prin parc ne oferă și câteva momente de distracție și relaxare. Facem un scurt popas de odihnă în vecinătatea unui mini loc de joacă pentru copii. După câtva timp, Doina vede, undeva în depărtare, pe apă, o pasăre albă. Pentru început, crede că este o lebădă, sau o gâscă sălbatică. Dar zoomul telefonului spune altceva. Este o egretă mică, o pasăre elegantă, cu gâtul lung și subțire, picioare negre și o pană lungă la ceafă. Mie îmi atrage atenția un prag transversal albiei, de mică înălțime. Deh, deformație profesională! Oare o fi în scop decorativ, sau se dorește o ușoară aerare a apei. Nu am idee ce rol are:-??

Singura alee a parcului, pe care îl străbate pe toată lungimea lui, ne scoate în strada General Gheorghe Magheru, lângă cofetăria Crinul Alb. Harta îmi spune că trebuie să traversăm și să mergem drept înainte. Dar, pentru a traversa, trebuie să ne abatem vreo 50 m spre stânga, până la un pasaj subteran. După traversare, revenim în vecinătatea râului. Pentru a fi siguri că nu greșim drumul, întrebăm un localnic dacă aceasta este strada ce duce la grădina botanică. Primim un răspuns dezarmant☹

„Da, aceasta este strada. Dar nu este practic o grădină botanică. Este doar o seră care este închisă și abandonată de câțiva ani” .

Renunțăm. Mai târziu avea să-mi pară rău. Mai aveam, doar, cam 300 m și puteam să vedem, măcar pe dinafară, obiectivul nostru... Așa, trebuie să mă mulțumesc cu internetul. Tot de aici am aflat că, în curând, (nu am aflat când :)) se va deschide o adevărată grădină botanică, pe un teren viran de circa 5 ha, undeva în apropiere de Parcul Salca.

Nu ne rămâne decât să ne îndreptăm spre următoarea noastră destinație. Pentru asta, traversăm Crișul Repede pe Podul Dacia. De aici putem vedea, undeva în amonte, cupola unei construcții ce aparține Aquapark Nymphaea, considerat cel mai mare aquapark din vestul României. Unii îl consideră ca fiind cel mai mare din această parte a Europei. Întins pe circa 7 ha, cu bazine exterioare și interioare, asigură distracție și SPA atât vara, cât și iarna. În cazul unui sejur mai lung în Oradea, cred că merită ceva atenție. Noi, însă, în două zile, vom fi la Băile Felix.

Ajungem, apoi, în vecinătatea Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” , pe care o vizitasem în urmă cu doi ani, așa că mergem mai departe. Mă opresc câteva momente în imediata vecinătate a catedralei, în dreptul unor ruine foarte bine conservate și, cred, că și puțin „reabilitate” . Din nefericire, nimic nu ne spune despre ce este vorba. Abia acasă, internetul mă lămurește. Sunt ruinele unei biserici medievale, descoperite cu ocazia lucrărilor la parcarea subterană din vecinătate.

Destinația noastră este Cetatea Oradea. Pentru a ajunge la ea, parcurgem din nou podul care m-a impresionat încă de acum doi ani, și intrăm prin Poara Vestică. Ca și acum doi ani, în această parte a incintei sunt încă decoruri rămase de la sărbătorirea de 1 iunie, Ziua Copilului. Un simbol al piraților, un personaj vegetal parcă desprins din „Stăpânul Inelelor” și încă câteva exponate pe care nu le-am identificat sunt în vecinătatea statuii ecvestre a Sfântului Ladislau, rege al Ungariei din 1077 până la moarte, în 1095, fondatorul Episcopiei de Oradea, patronul spiritual al acestei cetăți transilvane.

Nu aveam în plan să vizităm din nou Cetatea, pe care o văzusem în urmă cu doi ani. Doream să ne întâlnim cu vechi cunoștințe, și, eventual, să cumpărăm câte ceva. Pentru început ne oprim la atelierul de marochinărie, unde domnul Leontin confecționează artizanal diverse produse unicat, din piele naturală. Aveam în gând să mai cumpăr o curea de același tip cu cea cumpărată în trecut, Nu am noroc. Pentru moment nu se găsește așa ceva. În schimb, Doina se alege cu o geantă vintage, „unicat mondial” (după spusele artizanului😊), de care ea este foarte mândră! :))

În imediata vecinătate este și atelierul de lumânări sculptate „LuminArt” , confecționate artizanal de doamna Gabriela. În afară de atelier, aici este și o adevărată expoziție cu vânzare. Nu cumpărăm nimic, noi având deja unele cumpărate, dar pe care, fiind atât de frumoase, ne este milă să le aprindem. Doina îi prezintă articolul pe care l-a scris despre atelier acum doi ani (vezi impresii), iar doamna Gabriela ne arată interviul acordat unei televiziuni naționale.

Ne luăm la revedere și pornim înapoi spre hotel. Alegem traseul cel mai scurt, pe lângă Parcul 1 Decembrie, spre Piața Unirii. La un moment dat, într-o vitrină, Doina remarcă, tolănită, o pisică frumoasă. Atunci văd și firma: Pet Cafe. Auzisem cândva, la radio, de această inițiativă. Pentru cei care nu știu despre ce este vorba, îi las să se prezinte singuri:

Personal, nu cred că i-aș trece pragul. Ori beau cafea, ori mângâi pisici!

Imediat ce trecem de Sinagoga Neologă Sion remarc, cu surprindere, că lucrările de amenajare a malului râului până la Piața Unirii sunt finalizate și, astfel, intrăm pe o adevărată esplanadă. Îmi place cum arată și ne plimbăm cu plăcere pe toată lungimea ei. Cam pe la mijlocul traseului, o clădire modernă, din beton și sticlă, destul de mare, atrage atenția. Aceasta poartă și un nume: Oradea Art. Nu reușesc să aflu mare lucru despre ea, doar că ar adăposti o expoziție de artă contemporană.

Nu departe da aceasta, întâlnim și statuia lui Mihai Eminescu. Mă gândesc la coincidență. Dacă am început ziua cu o vizită la Iosif Vulcan, iată că spre sfârșitul acesteia ajungem și la poetul lansat de marele om de cultură în Revista Familia.

Ajungând la Podul Sf. Ladislau, descopăr că a fost amenajată o pantă spre o alee de lângă nivelul apei râului. Interesantă idee, poate chiar utilă, 😊dar eu aș fi pus o balustradă și lângă apă.

Ajungând în Piața Ferdinand, ne oprim câteva momente să facem o socoteală. Ajungem la concluzia că este bine, mai întâi, să mergem la masa de seară și, apoi, la hotel. Ca urmare, ne îndreptăm spre str. Republicii, pietonală, unde știam că sunt multe restaurante. Ajungând în capătul străzii avem o surpriză! Aceasta ne întâmpină cu un vast șantier☹ A doua zi, când aveam să o parcurgem pe toată lungimea, aveam să remarcăm că se schimbă integral pavajul. În câteva locuri, lucrările sunt finalizate, așa că unele restaurante au putut să-și deschidă terasele în mijlocul străzii.

Dar, pentru început, ne oprim în dreptul statuii lui Aurel Lazăr. Spre deosebire de anii trecuți, de data asta suntem în temă. Suntem în fața statuii unui avocat și om politic, unul din autorii Hotărârii privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918. Detaliile le aveam de la doamna muzeograf de la Muzeul Iosif Vulcan, care ne-a și sugerat să vizităm Casa Memorială Aurel Lazăr, aflată pe strada în capătul căreia se află statuia. Din nefericire, anul acesta nu am avut timp. Poate, la anu’:-??

Nu departe de această statuie, pe partea opusă a străzii, este un grup statuar din bronz. Trei personaje stau pe scaune și unul în picioare. În consecință, un scaun este liber și invită trecătorii să se așeze, pentru o poză de grup. Doina nu rezistă tentației, deși mai avea o poză din urmă cu doi ani. Atunci nu am dat mare atenție personajelor. Acum primesc mai cu atenție plăcuța indicatoare și descopăr că sunt Membrii fondatori ai societății literare „A. Holnap” din Oradea. Intrigat de nume, întreb din nou internetul și aflu că:

Personajele din grupul statuar sunt Ady Endre, Juhász Gyula, Dutka Ákos și Emőd Tamás. Cred că nu întâmplător, în imediata vecinătate este și Liceul Teoretic Ady Endre, cel mai important liceu din oraș, cu predare în limba maghiară.

Dar, destul cu plimbarea!... trebuie să mergem la masă. Ne oprim, întâmplător, la Restaurantul Cyrano (vezi impresii).

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 16 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI