Culele doljene, martore ale unor timpuri demult apuse

TIPĂREȘTE

Săptămâna trecută cuscra mea ne-a îndemnat să mergem să vedem un muzeu deosebit din Craiova, Muzeul Cărții și Exilului Românesc, aflat într-o frumoasă casă. Am intrat pe site-ul muzeulolteniei.ro/bilet-unic-muzee-dolj pentru a cumpăra bilet unic, 7,5 lei pentru pensionar, preț modic, cu posibilitate de a vedea toate muzeele craiovene și așa am văzut și cele două cule, Cula Izvoranu – Geblescu și Cula Cernăteștilor.

 Joi, 11 decembrie, am plecat să vedem cele două cule doljene restaurate de curând cu fonduri europene. Pe site nu s-a scris despre ele sunt date în uz turistic din septembrie 2023 și vroiam neapărat să le văd, îmi plac mult aceste clădiri, mi se par unice. Am mai scris despre culele vâlcene, vezi impresii.

Cele două cule se aseamănă mult din punct de vedere arhitectural, prima văzută a fost Cula Izvoranu-Geblescu. Aș vrea să spun câte informații despre cule găsite pe prospectul dat de ghidul de la muzeu.

Aceste construcții sunt întâlnite la nord de Dunăre, ele fiind caracteristice numai zonei Olteniei și vestului Munteniei. Termenul derivă din cuvântul turcesc ’kula’, care înseamnă turn. Este un tip de locuință fortificată, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei nivele, cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire. Culele au apărut în perioada de sfârșit al secolului 17 și de început al secolului 18, din nevoia de apărare a micii boierimi din mediul rural, pe fondul unei stări de nesiguranță dată de perioada fanariotă și de atacul otomanilor. Culele sunt construcții cu pereți groși din piatră sau cărămidă, cu ferestre mici și guri de tragere, cu ușă de acces la nivelul parterului puternic întărită și numeroase ascunzători. Locuirea se realiza la etajele superioare, parterul fiind folosit pentru depozitarea proviziilor.

Cula Izvoranu – Geblescu, aflată la circa 30 kilometri de Craiova, a fost construită de către boierul Izvoranu, la sfârșitul secolului 18, pe moșia sa. În anul 1841 moșia a trecut în proprietatea lui Radu Geblescu, fiind moștenită, în anul 1880, de fiul acestuia, Constantin Geblescu. Cula era loc de refugiu în caz de pericol, familia locuind în altă clădire, casa boierească de atunci astăzi este primărie.

Este de dimensiuni mijlocii cu plan rectangular şi două etaje, iar faţada principală este cea sudică. Pe aici se intră într-o mică sală ce comunică cu beciul şi din care porneşte scara către primul etaj. Beciul are și o altă intrare dinspre exterior, închisă cu o uşa din două canaturi, pe aici intră acum vizitatorii. Are o singură încăpere, cu tavan din scânduri sprijinit de grinzi transversale susţinute în mijloc de o grindă masivă. Aici se află expoziția „Ocupații tradiționale oltenești”, tablete, LCD-uri care oferă informații interactive, noi am avut și ghid. Tot aici am pozat fereastra pentru camera ascunsă în caz de pericol. Ghidul ne-a explicat de ce ușa de la beci era mai joasă, să nu poată intra otomanii care jefuiau călare. Ușa avea adâncituri pentru drugii de lemn.

Am urcat la primul etaj cu o singură odaie, cameră mare cu o frumoasă sobă cu olane, cu același tavan cu grinzi masive de lemn și cu expoziția „Alai de nuntă oltenească”, unde manechinele înfățișau nuntașii și frumosul lor port popular. Ghidul ne-a arătat un vâlnic cu fir de argint, vechi, evaluat la trei mii de euro.

Am urcat la etajul doi ce are două camere și care comunică cu cerdacul deschis cu şapte arcade trilobate. La începutul secolului 20, acesta a fost lărgit printr-o galerie de lemn construită în consolă, care se continuă de-a lungul zidului de vest până la anexa sanitară. O caracteristică aparte a culelor din Oltenia, în comparație cu cele din alte țări balcanice, este cerdacul, element arhitectonic, care, plasat la ul­ti­mul etaj, dă farmec întregii faţade.

Am intrat în Sala mai mare de la etajul doi unde este expoziția „Șezătoare tradițională” și apoi în sala a doua unde se află expoziția „Bucătăria tradițională”. Aici sălile nu mai aveau tavanul cu grinzi de lemn. Am vizitat și cerdacul, am ajuns și la toaleta din scândură, un element ce nu l-am mai văzut la alte cule. Ghidul ne-a povestit și despre scara ce urcă la etajul doi ce se ridica și avea trei găuri pentru vizualizare dar și pentru ridicare din interior. La fiecare colț, intrare în cameră sau chiar în cameră se aflau stâlpi de lemn pentru protecție împotriva răului nevăzut.

Am mers spre mașină nu înainte de a mai poza cula și de a-i vedea acoperişul, cu pantă accentuată, este de lemn, cu învelitoare de şindrilă și cu o mică fereastra a podului ca un ochi pe partea cu fațada.

De aici am plecat mai departe spre Cula Cernăteștilor prin satul Urdinița, drum bun de circa 30 kilometri. Cula este frumos așezată, pe un mic deal, împrejmuită de un gard tradițional din nuiele împletite și cu o poartă tradițională din lemn cu acoperiș șindriluit. Se aseamănă cu prima culă văzută, are aceeași formă de plan rectangular și două etaje cu balcon de lemn la ultimul nivel dar fără cerdac din zid și în plus cu un contrafort cu rol de consolidare. Are aceeași formă a acoperișului cu pantă accentuată și învelitoare de șindrilă.

De când datează cula nu se ştie cu exactitate, pornind de la faptul că satul Cernătești figurează în documente din secolul 16, mai verosimilă e datarea ei în secolul 18, fiind construită de familia boierilor Cernăteşti. În imediata apropiere a culei, se află școala Petrache Cernătescu, cel care a fost inițiatorul învățăturii de carte și întemeietorul școlii din Cernătești în anul 1837 dar și Biserica” Sf. Nicolae” , ctitorie a boierilor Cernătești și Oprani din 1820.

Pe fațada principală a culei sunt două intrări, o ușă cu două canaturi masive de stejar spre scara ce urcă la primul nivel și alta, la fel de masivă și iscusit zăvorâtă, a beciului cu același rol ca și la Cula Izvoranu - Geblescu. Am intrat prin prima fiind conduși de ghida muzeului fericită că are oaspeți. I-am arătat codul QR al biletelor, le-a pozat neavând cititor.

Am vizitat Beciul de la parter cu ziduri groase de 85 cm, cu patru firide adânci şi două metereze evazate, netencuit ca să se vadă cum arăta zidul original. Aici era expoziția „Cernătești – Istorie și tradiție” cu peste o sută de exponate ce se aflau în colecțiile vechiului muzeu comunal. Am pozat și fereastra ce ducea la camera ascunsă. Peste tot se aflau tablete, LCD-uri care oferă informații interactive, se puteau citi dar mai mult am ascultat ce ne-a povestit ghida.

Am urcat pe scara de lemn masiv la primul etaj cu două camere și expoziția „Ocupații tradiționale oltenești” unde am văzut un dispozitiv tradițional de tors fir de borangic și primul clopot al şcolii. Sălile aveau tavane cu grinzi solide de lemn. Peste tot erau stâlpii protectori ai casei de răul nevăzut.

Am ajuns și la etajul doi, cu două săli cu tavane cu grinzi de lemn și aici existau stâlpii protectori. În prima sală era expoziția „Interior de casă tradițională oltenescă” cu odaia de dormit, cu un pat, perne, scoarțe și covoare cu motive oltenești dar și un război de țesut. În a doua sală era expoziția „Interior de bucătărie tradițională oltenească” cu vatra cu ogeac, unde se făcea focul și se cocea pâinea, cu diverse vase de pământ, masa în jurul căreia erau așezate câteva scăunele. Obiecte de lemn, cum sunt lingurile de diferite mărimi și forme, farfurii și blide de lut, ulcioare, toate se regăseau într-o gospodărie din secolul trecut.

Am ieșit și pe balconul de lemn împărțit în deschideri egale, despărţite prin stâlpi de lemn pentru a ajunge la anexa sanitară, toaleta de lemn. De aici am pozat satul și biserica spre care ne-am îndreptat apoi.

Biserica „Sf. Nicolae” este ctitorie a boierilor Cernătești și Oprani și a fost construită în perioada 1820 – 1827 cum scrie pe pisanie. Are un frumos pridvor pictat, dar interiorul necesită restaurarea picturii. Au fost accesate fonduri europeane pentru consolidarea și restaurarea monumentului, reamenajarea terenului, împrejmuire, ziduri de sprijin, arată bine. Tot aici este un mic cimitir unde sunt înmormântați descendenții Cernăteștilor, ultima fiind pictorița Jana (Maria Ioana) Cernătescu stabilită la Bruxelles, decedată în anul 2008 care a ajutat mult comunitatea satului.

De aici am plecat spre Craiova pentru a vedea Muzeul Cărții și Exilului Românesc realizat sub forma unei Biblioteci a Exilului Românesc, donată la început de academician Basarab Nicolescu. Sunt prezentate lucrări și volume, documente, poze și însemnări ale generației exilului. S-a încercat o întregire a culturii românești cu tezaurul cultural realizat în afara țării, din anii exilului românesc postbelic până în prezent. Sediul muzeului se află în Casa Dianu, clădire - monument istoric deosebită, restaurată cu fonduri europene.

Să revin însă la aceste frumoase cule, martore ale unor timpuri demult apuse, valoarea lor istorică, arhitecturală trece peste veacuri. Protejându-le și punându-le în valoare, oferim un viitor trecutului nostru. Mergeți acolo și nu veți regreta!

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 36 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI