Locuri care te fac mai bogat decât bogații - Ultimul episod

TIPĂREȘTE

Și veni ultima zi a taberei, tabără ajunsă parcă prea repede la final.

Ne trezirăm care cum putu după noaptea prelungită înspre dimineață. Unii veseli, alții încă cu ,,storurile ,,trase peste faruri, alții cu noaptea-n cap (a se ceti subsemnatul). Dar după un mic dejun copios stropit cu litri de cafele, ness-uri, sau alții... beri (că deh, cui pe piron se scoate), aveam să ne îndreptăm spre locul unde aveam să ne luăm bun-rămas: unii de alții, alții de la unii și eu de la mine.

Așe că tăt poporul ne urcarăm în ,,tăblăriile mergătoare ,,și dă-i bice spre... centrul orașului Hermannstadt, Szeben, Cibinium, sau cum i-o mai zice Sibiului. Dar stați, că-i și-un ,,dar” aici, că se plănuise de c-o zi înainte sau înapoi, să ne oprim ca să vizităm și...

Biserica Fortificată din Cristian

Deci plecat din Sibiel, cârmit dreapta înspre Orlat, ocolit prin hăis Dealul Cetatea Scurtă, ajuns, intrat și ieșit din comuna Orlat, urmat calea drumului 106E și intrat în localitatea Cristian. Atențiune, aci vorbim de Cristianul de Sibiu de-i zic germanii Großau, ăl de-i mai spune și ,,Lunca Creștină” (asta zice-se traducere de la latinescul ,,Insula Christiani”, că așa fusese atestată localitatea la 1223). Că mai e un Cristian, ăl dintre Brașov și Râșnov sau Ghimbav și Râșnov, căruia îi zic germanii Neustadt și sașii Noscht.

Deci o ținem lunga pe drumu´ mare, adică tăt înainte prin Cristian, trecem podu´, puntea, peste Cibin și imediat pe stânga... ștop. Adicătelea frână, parcare și priponire a motorizatelor pe partea stângă, în fața porții Bisericii Fortificate din Cristian. Coborâm din mașini, pozăm zidurile ce înconjoară biserica, asfaltul șoselei, stația de autobuz, trecerea de pietoni și cuiburile de berze cu tot cu zburătoare din parii de iluminat stradal. Și apropos de berze, ni se aduse la cunoștiință faptul că localitatea Cristian mai este cunoscută și sub denumirea de ,,capitala berzelor ,,asta fiindcă-îs foarte multe zburătoare de-astea în acest loc. Și colac peste barză, în vârful parilor de curent electric se-apucară oamenii și le-or făcut niște suporturi pentru cuiburi ca să nu vină tolomacele în contact cu firele electrice și să se prăjească. Mumos domle´! Deh, la barza chioară îi face omu´ garaj. Pardon, maternitate... Bravos sașilor!

Urmară ciocăneli, bocăneli, urături, strigături și bătăi în poarta bisericii fortificate... Nimic. Adică: nothing, nishto, wú, rien, nichts, típota, niente, semmi, nichego, hiçbir şey, nada. Nimeni de peste și de dincolo de ziduri care să ne răspundă, bașca să ne deschidă poarta. Așa că stăturăm noi preț de vreo juma´de oră trecută fix, timp în care organizatorul călare pe Merțan-ul său, luă calea Cristian-ului în a da de sau peste ,,stăpânul ,,cheii fortificației. Și-ntrun final, spre bucuria, oftatul și aclamațiile unora sau altora, apare o doamnă (a se ceti curatorul bisericii) ce avea să ne descuie poarta bisericii fortificate. Și-odată cu deschiderea porții avea să-mi apară în fața felinarelor un loc superb, rupt parcă de lumea de-afară, un loc unde ai fi stat cât mai mult posibil pentru a-ți trage sufletul sau pentru a te reculege. Mirosul de liliac înflorit și de fân proaspăt cosit venit din curtea bisericii pur și simplu te amețea, inundându-ți plămânii și sufletul. Dar brusc am fost trezit și adus la realitate de vorbele curatorului bisericii ce începuse a ne dezvălui istoria acelui monument istoric.

Mai întâi ne-a fost prezentată casa parohială. O clădire cu etaj construită din piatră și cărămidă undeva pe la 1500 după Hristos. Pe un perete al casei se remarcă un amvon, așa-zis ,,amvonul ciumei ,,singurul rămas din România și printre puținele din Europa. Acesta este un fel de turnuleț cu două deschizături și având un geam mic de la care tata popa, adicătelea preotul, în timpul molimelor, predica credincioșilor adunați acolo sub cerul liber. Casa parohială a fost însă transformată acum în loc de cazare. Adicătelea poți sta acolo câteva zile ca să-ți hodinești oasele, să meditezi la ce vrei tu, să te culegi sau reculegi și asta fără a plăti vreun ban. În schimb însă, trebuie să dai și mata c-un măturoi, să cosești vreun liliac, să greblezi vreun cireș, să sapi o iarbă, să plivești o groapă, etc. Știți voi, de-astea de se fac prin bătătura omului.

După prezentarea casei parohiale, ne îndreptarăm spre biserică. În fața intrării, se află un monument de piatră pe care sunt inscripționate numele sașilor victime ale Primului și celui de-al Doilea Război Mondial dar și numele celor deportați în fosta URSS.

Și pătrundem în biserică... și începe descrierea acesteia.

Pe numele său complet Biserica Evanghelică Luterană Fortificată din Cristian, o fo´ ridicată pe la jumătatea secolului XIII, pe locul unei basilici romanice cu trei nave și purtând hramul Sf. Servatius. De altfel, biserica din Cristian a fost singura biserică săsească avându-l ca patron pe Sf. Servatius, înainte de reforma religioasă. Bine, bine o să zice-ți, dar cine-i ăsta? Păi aflarăm că este un sfânt de gheață, protector al holdelor și viilor, născut probabil în Armenia prin secolul al IV-lea. A fost episcop de Tongeren (localitate a regiunii Flandra din Belgia) și a murit la Maastricht, acolo unde se află și o catedrală catolică ce-i poartă numele și moaștele. Cultul Sf. Servatius avea să se răspândească în Valea Rinului și a Moselei, locuri de unde au emigrat o parte din germanii care s-au așezat în Transilvania, aducând cu ei venerarea sfântului. Hai că vă luminai! Revenind la biserica din Cristian, între anii 1470-1498, un meșter-constructor sibian pe numele său Andreas Lapicida zis și ,,Pietrarul ,,a transformat basilica veche întro biserică-hală în stil gotic cu 3 nave și 3 altare plus un turn clopotniță. Partea de est a bisericii a fost și ea extinsă cu un cor gotic flancat de două capele laterale. În scopuri de apărare, cele patru arcade ale turnului de vest au fost zidite, turnul fiind supra-înălțat cu încă două etaje. Asta la început, că mai pe la 1805, după o zgâlțâială tectonică de-i zice cutremureală, turnul avea să fie refăcut dar și supra-înălțat cu încă o dată. Bașca mai fusese înzestrat și cu patru turnuri mici de colț, semn al unei adevărate cetăți cu drept de judecată până la moarte. Uau, mama!... Întrucât biserica nu era protejată natural, adicătelea se afla în câmp deschis la cheremul tuturor, pe la anii 1500 după Hristos, biserica a fost protejată cu un zid dublu de incintă, distanța între cele două construcții ale zidului fiind de vreo 3 metri. Zidul, în formă de pentagon neregulat, avea să fie întărit cu 5 turnuri de apărare, dar în final rămân numa´ 4, căci la anii 1750 veniră apele Cibinului și luară unul, că deh trebuia și Cibinul să ia ceva. Pe la anul 1580 trecute fix, între incinta interioară și cea exterioară se mai clădește un turn mare octogonal tot pentru apărare, pe niște ziduri de fundație mai vechi, unde zicăse că ar fi fost cândva la origini o capelă. Dar despre acest turn căruia îi zice Turnul Slăninii vă voi povesti oleacă mai jos.

Și mai aflarăm noi cum această biserică fusese în mod repetat cucerită. Ba în 1599 de către trupele lui Mihai Viteazul, ba în 1658 de către tătari că n-avură și ăștia ce să mai cucerească. Și despre această cucerire a tătarilor, există o legendă care pe care v-o împărtășesc și domniilor voastre:

,,Cică întro zi a lu´ Răpciune, adică a lu´ septemvrie, li se făcuse de ducă tătarilor. Și ce se gândiră ei în neuronii lor, să pornească așa la o plimbare dinspre Sibiu către Alba-Iulia. Un boier român, primind 60 de taleri de la pastor, se-apucă de mi-i însoțește pe tătărași în plimbare, trecând la un moment dat chiar pe lângă biserica fortificată din Cristian. Și era în localitatea Cristian un nene nervos și supărat rău, da´supărat rău di tăt. Amu´ nu-ș dacă era supărat pe nevastă, pe soacră, pe vecin, pe primar, pe factura de lumină sau de gaze, pe ratele de la bancă sau pe el însuși că se-mpiedică ca tolomacu´ și sparse damigeana cu pălincă. Treaba-i că fiind nervos și văzând numa´ negru în fața ochilor, puse mâna pe-un pușcoci ce l-avea spânzurat pe peretele camerei, vârî în el și ceva gloanțe, se puse pe țintit și apăsă pe cocoș. Nu pe-ăl din bătătură de-i masculul găinii, ci pe-ăla de la pușcoci, adicătelea pe trăgaci domne´! . Amu´ ce-o fi vrut să ochească omu´ nostru, numa´ el o ști. O fi vrut să tragă după vreo barză că nu mai avea ce pune pe masă sau o fi vrut să tragă după vecin că se uita prea galeș la nevastă-sa. Oricum, chestiunea-i că atunci când trase, se prăbuși ca secerat taman boierul. Și asta, nu că se împiedică boierul de vreun tătar când privea la cai verzi pe pereți, ci fiindcă mi-l atinse glonțul săteanului. Eh, păi cin´ l-o pus de puse botu´ la cei 60 de taleri, n-o cetit ce-o pățit Iuda? Așe-i trebe´. Da´ stați, că văzură tătarii tătă scena... și chemară pe criminaliști. Și se puseră pe măsurători, făcură poze, luară amprente și probe și toate cele. Și se supărară tătarii mai rău decât săteanul nostru și se hotărâră să ia cu asalt cetatea, așa de supărați erau. Și se-apucară apoi de dădură năvălă în cetate, cuceriră biserica, dar nu și solidul Turn al Slăninii în care se adăpostiră oamenii... Păi ce, te pui cu porcu´? Adicătelea cu șoricu´, caltaboșu, toba, slana și cârnatu´? Ei, aș! Și mi se supără tătarii mai rău ca la-nceput. Și fiind negri de supărare ca porcii de Strei, le dă lor prin piftii, pardon, căpățâni, să de-a foc la lemne și paie sufocându-i pe cei aflați înăuntrul turnului. Și astfel puseră tătarii stăpinire pe tătă cetatea din Cristian, cu biserica și turnul ei cu tot.

Și-am încălecat pe-un porc,

Și acuma mă întorc... ”

În anul 1719, biserica este dotată cu un nou altar în stil baroc având ca tablou principal ,,Răstignirea”, iar la sfârșitul secolului al XVIII-lea altarului i-a fost adăugată o coroană în stil rococo. În anul 1775 biserica este dotată cu o orgă construită de meșterul sibian Johannes Hahn, însă este distrusă în 1944 și refăcută abia în anul 1969 după câteva documente găsite, de către un constructor de orgi din Târgu Mureș. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, biserica a fost reconstruită în stil neoclasic, dar și acum sunt păstrate etajele de jos ale clopotniței sau câteceva din ferestrele semicirculare ale navei centrale așa cum fuseseră ele construite în sec. XIII. Carevasăzică astăzi, biserica îmbină elemente din stiluri arhitecturale diferite.

Și după ce pozarăm noi cam tot ce-i de pozat prin interiorul bisericii inclusiv orga, băncuțele credincioșilor, pereții și tavanul, ieșirăm în curte îndreptându-ne spre... și-amu´ pregătiți-vă papilele gustative. Păi o luară toți la goană spre nimeni altul decât turnul ăl mare și octogonal, spre numele lui ai fi îndelung pomenit... Turnul Slăninii sau Turnul Cămării. Ce-i aista? Ei, hai! Păi zicăse că în vremurile de demult, incinta bisericii fortificate era pavăza sașilor împotriva atacurilor turcilor și mongolilor. Aici se retrăgeau familiile de sași şi asigurau apărarea bisericii, iar atunci când se adăposteau aici, oamenii luau cu ei animale şi alimente. Slana şi şunca, că astea erau alimentele principale, erau ținute și bine păzite în acest „Turn al Slăninii” în care limba-mi cu tot cu papile gustative avea să ,,lăcrimeze ,,până la epuizare. Și cică la vreme de iarnă, în subsolul acestui turn era adusă gheață din Cibinul înghețat și depozitată pe paie, asigurând astfel frigul necesar păstrării slăninii tot timpul anului. Deștepți rău domne´sașii! Deasemenea, sub turn există un tunel ce trece pe sub râul Cibin până la o altă mănăstire aflată în apropriere. Acest tunel asigura pe vremuri evadarea din cetate, dar de ce nu l-or fi folosit și oamenii aceia când or venit tătarii de-i afumară, nu mă-ntrebați că nu știu a vă răspunde.

No... și vine curatorul bisericii cu cheia ușii turnului. Și descuie un lacăt imens, vechi și ruginit de vreme. Ușa de lemn masiv, greu, negru de timp sau de supărare, se deschise scârțâind precum cele din filmele cu Dracula... Simți cum ți se ridică... (nu vă gândiți la prostii) părul pe ceafă, pe picioare cine are acolo, pe brațe, pe bostan și mai știu eu pe unde. Și dacă-i zice Turnul Slăninii, păi ce putea să fie acolo? Numai ,,porcării ,,domne´! Adicătelea din ălea de se obțin în urma alergării, prinderii, sacrificării, pârlirii, despicării și preparării grohăitorului, râmătorului, râtanului, mascrului, godacului sau cum io mai zice. Zeci de metri de cârnați și nu știu câte bucăți de slană dar de-alea de cât îi lungimea grohăitorului, stăteau spânzurate de grinzile turnului. Ca să ajungi la toate cele ridicătoare ale valorii colesterolului, trebuia să urci pe o scară semicirculară din lemn. Dar stați, că mai erau și alte cele puse spre păstrare cum ar fi brânză, caș și păstrăv afumat din cel de la ferma Albota, de mânci o lună-ntreagă și tot nu te saturi. În mijlocul turnului, mai multe tejghele de lemn pe care erau expuse spre vânzare sau degustare borcane cu dulceață, sticle cu pălincă sau afinată și... bere nemțească nefiltrată, d-aia de bei o sticlă și-i zici la bivol... bade. Și se-apucă lumea de degustă de din toate, ca mai apoi să și cumpere care ce i-o vrut suflețelul, burdihanul sau papilele gustative. Și după ce ne înarmarăm fiecare cu ce-o vrut din cele ale Turnului Slăninii, mulțumirăm doamnei curator, părăsirăm incinta bisericii și ne îndreptarăm spre centrul Sibiului, locul unde aveam să servim o ultimă masă împreună, așe ca de despărțire.

Ca locațiune de servit masa optarăm pentru terasa unui restaurant cu specific grecesc din Piața Mică a Sibiului, pe numele său ,,Zorba Union”. De fapt este o pizzerie-restaurant unde poți servi și din cele de se îngurgitează prin Elada dar și pizza sau alte cele. Și ne-apucarăm să alipim vreo 5 mese în stilul ca la nuntă, se aduse și umbrelele de soare ca să nu ni se încingă procesoarele, ne mai ajută și un nene ospătar cu ceva scaune în plus că deh, eram popor mare și se comandă care ce-o vrut de îmbucat sau de hidratat. Mâncarea foarte bună însă cel mai mult la tăt poporul le-o plăcut dulcegăriile. Nu mă-ntrebați ce fuseră că nu mai țin minte că am capul mare și mintea slobodă prin dânsul, dar or fost bune rău de tot.

Și se termină prânzul urmând a ne lua rămas bun unii de alții. Urmară deci pupăturile de rigoare: doamnele cu doamnele, bărbații cu bărbații, doamnele cu bărbații, bărbații cu ospătarii, ospătarii cu bucătarii, bucătarii cu barmanul, barmanul cu paharele, doamnele cu mine și eu cu umbrelele de soare. Și-apoi fiecare plecă pe drumul său, sau pe-alte drumuri...

Eu alesei mai întâi să vizitez Muzeul Bruckenthal și-apoi să mă cațăr la etajul 7 din Turnul Sfatului întru a admira ,,rânduiala săsească ,,a Sibiului și culmile munților Făgăraș.

Dar timpul trecu și întrun târziu aveam să mă întorc la pensiune, în acea zonă mirifică unde parcă nu mai era lume. Sau poate, o altă lume...

Ceriul își trase mătasea de stele strălucitoare și doar câteva triluri de păsări se mai auzeau pierzându-se ușor în negura codrilor. Iar mireasma cetinii se întețea odată cu lăsarea serii...

Și-n seară m-afundai cu părul netezit

De palma calmă a curentelor de munte

Și-am adormit cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit...

Și-apoi v-am scris aceste slove ce mi-au ţâşnit din frunte.

---

VIZUALIZĂRI: 2222 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI