ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.05.2019
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
MAR-2019
DURATA: 1 zile
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
85.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Ce poți face două ore în Caransebeș ?

TIPĂREȘTE

În drum spre Herculane atât la dus cât și la întors se vede panorama orașului din drumul național. Orașul cu turnulețele sale m-a atras ca un magnet și la întoarcerea de la marea sărbătoare anuală AFA mi-am planificat o scurtă vizită aici. Adevărul este că mă interesează orice urbe sau sătuc uitat mai mult sau mai puțin de lume de pe meleagurile noastre. După o vizită din trecutul mai îndepărtat am realizat a doua vizită în municipiul din Banat.

Cum se ajunge acolo?

Drumurile naționale –că nici vorbă de autostradă-se numesc pe rând DN6 dinspre Timișoara, DN6B dinspre Hunedoara șiDN5B dinspre Reșița. Pe cele pe care am circulat (DN6 și 6B) să zicem că se află într-o stare bună dar nu perfectă. Din fericire pentru oraș există și o variantă ocolitoare, acesta am folosit-o în drum spre Herculane iar la întoarcere la intersecția cu strada Muntele Mic am virat la stânga și am înaintat până în centru municipiului. La ieșire din oraș am folosit un alt drum de legătură strada Ardealului care ne scoate în afara orașului la un sens giratoriu. De acolo mi-am continuat drumul spre casă pe DN6B.

Ce am învățat la istorie despre Caransebeș?

La ora de istorie n-am învățat nimic despre Caransebeș. Din fericire am învățat acum în ultima jumătate de oră. Pe vremea romanilor nu a existat nimic pe locul unde se află acum Caransebeșul, dar a existat Tibiscum un municipiu roman în apropiere. Atestarea documentară ne arată anul 1289 iar în 1385 discutăm despre o primă mânăstire franciscană. Ruinele mânăstirii se pot observa în plin centrul Caransebeșului. De-alungul timpului Caransebeșul aparținea fie de Imperiul Austriac, fie Regatului Ungar, României Mari sau României Socialiste. În prezent Caransebeșul consider personal un orășel/municipiu istoric numai bun de vizitat din punct de vedere turistic.

Despre Caransebeș în general

Orașul cu mai puțin de 25000 locuitori se află la confluența râurilor Timiș și Sebeș. Munții din apropierea orașului se numesc Țarcu și Banatului. Din punct de vedere etnie români sînt cca 82 %, romi 2 %, ucraineni și germani în jur de 1 %. Confesional ortodocșii sînt 77%, catolicii 3%.

Ce am vizitat noi pe acolo

Așa cum am mai povestit am intrat pe strada Muntele Mic, este un drum secundar. Am ajuns la o parcare centrală unde am și lăsat vehiculul cu care am circulat. Parcarea se află pe strada Vasile Alecsandri. Panourile informative arată că în weekend nu se plătește nici o taxă de parcare, locuri libere au fost.

Ruinele Bisericii Franciscane și Catedrala Învierea Domnului

Aceste obiective le descriu împreună deoarece Catedrala Învierea Domnului a fost construită între 2006-2010 pe fostele fundații/ruine ale unei biserici foarte vechi. Foarte vechi zic eu deoarece s-au descoperit și obiecte ce au aparținut cultului răsăritean. O parte din fundații sînt vizibile turistului, acestea groase de 0,8m au fost construite din piatră cu mortar.

Catedrala ortodoxă este nouă frumoasă foarte luminată datorită ferestrelor mari, mi-a plăcut altarul cel nou și lustra imensă doar că la construcție nu prea s-au respectat normele de conservare a patrimoniului național, cel puțin așa am citit. La momentul vizitei tocmai s-a terminat un eveniment muzical, erau mulți copii în costume populare românești.

Biserica romano-catolică din Caransebeș

Biserica barocă poartă hramul Neprihănita Zămislire A Maicii Domnului. S-a construit în imediata apropiere a mânăstirii franciscane între anii 1725-1730. De 2 ori a fost incendiată de turci (1738 și 1788) dar de fiecare dată a fost reconstruită. În interior ne întâmpină în latină inscripția Laudate Dominum Omnes Gentes, mobilierul și decorul interior este compusă din băncile vopsite gri pentru enoriași, altarul sculptat din lemn (Julius Kutil), picturile (Gutsch), și Calea Sfintei Cruci din teracotă.

Zona pietonală și Parcul General Drăgălina

După vizitarea celor de mai sus am luat-o spre Parcul General Drăgălina. Intenționam să fac un cerc în jurul centrului la pas ulterior ajungând înapoi la locul de parcare. Zona pietonală (strada Episcopiei) este asemănătoare cu cele din alte orașe, este pavată, mărginită de clădiri istorice, pe ici-colo obiecte decorative, statuete, lămpi stradale decorative, terase și... mulți porumbei.

Parcul denumit după generalul român Ioan Drăgălina decedat în primul război mondial în Valea Jiului este un parc obișnuit de oraș loc de recreere pentru cetățenii urbei sau turiști. În trecut parcul s-a numit Franz Josepf după numele împăratului austriac. Am descoperit o fotografie veche în care pe același soclu din parc vizibil în prezent se află statuia lui Franz Joseph. Acum este Ioan Drăgălina tot din bronz.

Trebuie aruncată o privire și asupra clădirii Judecătoriei din Caransebeș una istorică și renovată. Ceva mai departe se află Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș înființat în 1963.

Biserica Sfântul Ierarh Iosif cel Nou

Pe o străduță paralelă cu zona pietonală strada Mihail Halici vom observa o biserică mică Sfântul Ierarh Iosif cel Nou. Acesta este hramul bisericii care este ortodoxă. A fost construită în 1979.

Catedrala Sfântul mare Mucenic Gheorghe

Pe drumul pe care am circulat până în centru se află Catedrala Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Am luat-o la pas înapoi până am ajuns acolo s-o vizitez. Istoria bisericii începe în 1444 când a existat un lăcaș de cult din lemn. Din 1865 devine catedrală, dar între timp s-a re-zidit din cărămidă nu am găsit date exacte privind zidirea. Reînnoiri au avut loc în 1757,1796 (după vizita turcilor), 1985 (pictura), 2000,2007 (exterior)

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul

Tot pe strada Muntele Mic găsim o altă biserică istorică care poartă hramul Sfântul Ioan Botezătorul. Biserica neobizantină fost construită între 1770-1780 și sfințită un an mai târziu. După alți 8 ani turcii au deteriorat-o dar a fost refăcută în 1808. au mai avut loc renovări în 1855,1927,1960,2008

Sinagoga Beit El

Venind înapoi spre centru de la catedrala Sfântul Gheorghe am luat-o pe strada Dr Ioan Sârbu și am ajuns la un sens giratoriu important (intersecție DN6 cu DN6B sau Calea Orșovei) Aici am zărit Steaua lui David pe vârfurile unor turnuri. Este vorba despre o sinagogă, după documentare mi-am dat seama că este destul de importantă pe aici. S-a construit în stil neogotic în anul 1894 deoarece numărul evreilor a tot crescut și la un moment dat au fost 400. (Acest număr de 400 probabil a fost vârful. După aceea s-a născut Hitler...) În 2015 au avut loc lucrări de renovare la fațadă.

Primăria din Caransebeș

Înainte să ajung la locul de parcare și să finalizez plimbarea în Caransebeș am avut ocazia să vizitez clădirea barocă a Primăriei din Caransebeș. A fost construită în 1903 cu ajutor financiar din partea împăratului austro-ungar Franz Joseph dar nu chiar pe gratis, împăratul a primit o statuie care s-a amplasat în oraș. O altă surpriză plăcută pentru locuitorii urbei de atunci a fost faptul că primăria s-a construit după modelul celui din Viena.

După ce am plecat din Caransebeș m-am uitat la ceas, vizita mea a durat fix două ore și totuși am văzut multe obiective turistice, recomand o vizită neapărat celor care străbat acest oraș.


[fb]
---
Trimis de AZE in 20.05.19 23:22:54
Validat / Publicat: 21.05.19 09:20:57
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în CARANSEBEŞ.

VIZUALIZĂRI: 4347 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Catedrala învierea Domnului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 57900 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster
[21.05.19 11:03:22]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

--

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

AZEAUTOR REVIEW
[21.05.19 12:57:04]
»

@webmaster: multumesc

alinafulg
[21.05.19 14:23:33]
»

@AZE: Ma bucur ca ati petrecut doua ore placute vizitand Caransebesul, orasul in care eu imi petrec majoritatea timpului deoarece lucrez acolo. Va salut cu drag.

ungureanica
[21.05.19 14:34:12]
»

Frumos articol și frumoase poze. Foarte aproape de centru aveai și Parcul Teiuș care merită și el o vizită. Vă mai așteptăm prin zonă. Salutări și o zi faină!

AZEAUTOR REVIEW
[21.05.19 15:05:54]
»

@alinafulg: Ma bucur ca lucrați acolo este un oraș frumos

alinafulg
[21.05.19 15:25:36]
»

@AZE: Ma bucur de faptul ca nu a trecut neobservata cladirea Judecatoriei, este o cladire asa cum ati spus istorica dar renovata, arata destul de bine si in interior.

AZEAUTOR REVIEW
[21.05.19 17:17:53]
»

@ungureanica: Multumesc, trebuie mai mult de 2 ore pentru vizita orașului

Poate cu o vizita mai lunga vedeam și parcul Teius. Plus multe altele

O seara fain... din Sibiu

mihaelavoicu
[21.05.19 22:25:54]
»

Ce frumos oraș este Caransebeș și ce curățenie! Arhitectura este deosebită, normal, cu influențe austriece.

La P12 cu mâna care iasă din pământ și care ocrotește acel pom, simbolistică a protecției mediului, aste o inspirație după opera plastică a lui Lorenzo Quin, o mână imensă ce iese din pământ și susține în palmă un copac.

Drumeții frumoase!

tata123 🔱
[22.05.19 09:08:47]
»

@AZE: Mulțumim pentru ghidul oferit. Caransebeșul este un oraș care se străduie să iasă din anonimat în domeniul turistic. Urbea bănățeană a stat sub stăpânirea diferitelor imperii și este un important nod de comunicații rutiere.

Numele orașului e legat de numele poetului Ovidiu printr-o frumoasă legendă. Poposind în această zonă în timpul exilului său, poetul ar fi fost încântat de frumusețea naturii și ar fi exclamat: „Cara mihi sedes”, adică „Casa/Locuința mea iubită”.

Numai bine!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alinafulg, AZE, mihaelavoicu, tata123 🔱, ungureanica, Zoazore
Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă Caransebeș și împrejurimile:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063486814498901 sec
    ecranul dvs: 1 x 1