GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bistrița – cel mai nordic burg medieval al României
Nu este prima dată când ajung în orașul Bistrița, în 2017 am poposit o noapte aproape de centrul orașului, prilej de a explora o parte din centrul vechi și a vă prezenta atunci într-un articol câteva obiective turistice (vezi impresii). În 2023 am petrecut mai multe zile în oraș (și județ) astfel că am putut vedea și alte câteva locuri frumoase din urbea de pe malul Bistriței Ardelene. Baza expediției bistrițene: Hotel Codrișor (vezi impresii).
Vara trecută mergând în municipiul Baia Mare (vezi impresii) am avut tendința acum să compar cele două orașe. Referindu-mă doar la centrele istorice pot spune că seamănă puțin, dar fiecare are elemente specifice, așa cum e normal. Parcă centrul Bistriței este mai întins și mai animat decât cel din Baia Mare.
Bineînțeles că am revăzut principalele puncte de atracție istorice și turistice din centru, dar am descoperit mai multe locuri/colțișoare drăguțe. De obicei orice plimbare prin centrul istoric al Bistriței pornește din Piața Centrală și zona pietonalului Liviu Rebreanu. Principalul obiectiv din zonă, care efectiv „îți sare în ochi” este Biserica Evanghelică (biserica Sf. Nicolae) , edificiu religios construit la sfârșitul anilor 1200, dar refăcut și transformat ulterior (primariabistrita.ro/wp-co ... EVANGHELICA.pdf). Turnul înalt de 75/76 m înscrie biserica în cursa pentru cel mai înalt turn bisericesc din piatră din Transilvania. Biserica este vizitabilă, se poate urca cu liftul în turn – relații la Centrul de Informare Turistică de vis-a-vis (noi am găsit închis fiind o perioadă cu zile legale libere).
Peste drum de biserică se află casa parohială din 1480, un superb arc de intrare din piatră facilitând accesul în curtea interioară. Într-o nișă de pe fațada acestei case ne privește vechea statuetă a Sfântului Nicolae care îi binecuvântează pe toți cei ce trec prin zonă (din păcate sculptura e un pic ascunsă de coroana unui arbore).
Începând cu această casă parohială se desfășoară Ansamblul Șugălete – cel mai lung șir de clădiri medievale cu arcade la parter din țara noastră (posibil chiar din estul Europei); gândiți-vă că aceste case, 13 la număr, păstrează nucleul de acum 475 de ani. Sub aceste arcade se aflau ateliere și prăvălii unde meșteșugarii prelucrau aur și argint, iar negustorii comercializau stofe scumpe, condimente rare sau „medicamente” ale vremii.
Aveam să citesc într-un material că centrul orașului Bistrița păstrează integral trama stradală trasată în jurul anului 1300. Fantastic! Iar din această structură conservată atâtea veacuri fac parte pasajele care făceau legătura facilă între străzi pe direcția N-S. Pe aceste scurtături pietonale, înguste, circulau în timp de pace locuitorii orașului, iar în timp de război soldații și breslașii care apărau zidurile și turnurile urbei. Azi se păstrează 22 de pasaje care poartă, în general, numele breslelor (ulterior numerotate cu cifre romane); am traversat multe din aceste alei înguste, majoritatea amenajate de municipalitate cu piatră cubică, felinare și bănci.
Am zărit în multe locuri plăci de bronz fixate la nivelul de călcare al străzii care semnalează o serie de trasee turistice urbane cu tematică specifică: Axa Coroanei, Axa Breslelor, Axa Artei (proiect demarat în 2013; vezi harta aici: primariabistrita.ro/wp-co ... e-Bistritei.pdf). De asemenea mi-au plăcut stâlpii cu steagurile breslelor și însemnele breslelor redate pe plăci, toate așezate de-a lungul unora dintre pasaje. În câteva locuri sunt machete în bronz ale cetății și fântâni arteziene. Câteva astfel de peisaje urbane sunt chiar superbe (instagramabile, cum se spune acum... hi, hi).
Printre obiectivele văzute întâia oară de subsemnatul anul acesta se numără biserica ortodoxă Sfinții Trei Ierarhi, primul edificiu religios din zid construit în Bistrița pentru comunitatea ortodoxă după 1927. Pe strada Gheorghe Șincai se află biserica romano-catolică Sfânta Treime, ridicată la sfârșitul anilor 1700 (printre donatori se numără și împărăteasa Maria Tereza). Această stradă (fostă a Spitalului, instituție atestată aici în anii 1300) este una din cele mai vechi ale orașului, frontul de case vechi este minunat! În zi de mare sărbătoare, Sfânta Maria Mare, am zărit și biserica fostei mănăstiri franciscane, cel mai vechi monument istoric din orașul Bistrița, care păstrează elemente cisterciene din a doua jumătate a anilor 1200. După ce a trecut pe la franciscani, luterani și greco-catolici a ajuns acum să fie biserică ortodoxă (Intrarea Maicii Domnului în Biserică).
În această vară am admirat de aproape și Turnul Dogarilor, singurul turn de apărare păstrat din cetatea de altădată, azi în cele patru etaje sunt organizate expoziții. Lângă turn se păstrează și un fragment de zid prevăzut cu metereze și drum de strajă. Să nu uităm că Bistrița a fost cel mai nordic burg medieval, unul din cele 7 orașe-cetăți ale Transilvaniei (toate prezente pe stema regatului). În zonă mai sunt conservate câteva bucăți de zid din vechea fortificație a orașului.
De asemenea, am privit din exterior Casa Argintarului, o clădire de prin 1560 ridicată de pietrari italieni pentru un patrician bogat care se ocupa cu prelucrarea aurului și argintului. La parter se aflau ateliere, iar la etaj locuința; arhitectura renascentistă reiese din portalul carosabil încadrat de coloane și profilele de piatră din jurul ferestrelor.
Ne-am plimbat de mai multe ori prin parcul municipal „Regele Mihai I” , un spațiu verde amenajat între zidul cetății și râul Bistrița încă de acum 150 de ani. În parc găsim pavilionul fanfarei (din perioada interbelică), statuia poetului George Coșbuc și Centrul Cultural Municipal, o frumoasă clădire de secol al XIX-lea cu rol cultural-artistic.
Din domeniul relaxării și distracției menționez ștrandul municipal Codrișor situat la poalele pădurii Codrișor, complex de agrement înființat în 1972. L-am frecventat și noi, tarifele de intrare fiind modice: 11 lei/adult și 9 lei/șezlong!!! Există trei bazine, unul olimpic prevăzut cu tribună și două mai mici pentru copii, loc de joacă pentru prichindei, teren de sport multifuncțional, instalație de sonorizare, dușuri, toalete, punct salvamar și de prim ajutor.
Concluzii. În timpul plimbărilor noastre pe străzile din centrul istoric am zărit multe clădiri frumoase, vechi, cu acoperișuri din țiglă și vârfuri ornamentale, ferestre și porți deosebite, pasaje înguste, fântâni arteziene și monumente etc. Trebuie doar să explorați centrul vechi, să admirați arhitectura, să vizitați obiectivele principale. Nu strică puțină documentare în prealabil (măcar la modul general: „care sunt principalele obiective?” ) ori o vizită la Centrul de Informare turistică.
Plimbări frumoase!
Trimis de tata123 🔱 in 15.09.23 15:04:55
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BISTRIȚA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@all: Autoritățile locale au depus un proiect pentru finanțarea PNRR, axa Turism, proiect intitulat Cetatea medievală Bistrița. Se dorește o mai bună promovare turistică și integrarea Turnului Dogarilor și a fragmentelor de zid medieval într-un circuit turistic, organizarea de evenimente, construirea unui amfiteatru pentru acțiuni culturale (timponline.ro/cetatea-med ... area-turismului).
Pentru realizarea acestui proiect Consiliul Local Bistrița a acceptat în primăvara lui 2023 oferta de donație a Bisericii Evanghelice C. A. din România a imobilului Zidul Cetății și Turnul Dogarilor.
@webmaster: Mulțumesc pentru încadrare!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2021 ... Maramureș... — scris în 08.10.21 de puiutea din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2017 Bistrița – Orașul Pasajelor — scris în 20.09.17 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Bistrița - orașul mult lăudat — scris în 23.02.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Bistrita - intre review-uri si realitate — scris în 08.09.11 de giglia din PLOIESTI - RECOMANDĂ
- Sep.2010 Bistrita – Cetatea cu 18 turnuri — scris în 15.09.10 de Diaura* din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2009 Bistrita orasul caruia ii port respect si recunostinta — scris în 29.08.10 de sandu.53 din BUCUREşTI - RECOMANDĂ