Fragmente de istorie în Sibiu

TIPĂREȘTE

Am ajuns de multe ori în Municipiul Sibiu, aproape an de an și nu m-am plictisit niciodată de plimbat pe pietonalul spre Piața Mare, de trecut pe Podul Minciunilor din Piața Mică, de savurat o înghețată la cornet de mere verzi ori de mâncat o plăcintă cu varză sau urdă. Aproape în fiecare weekend în centrul Sibiului se desfășoară câte un eveniment cultural, de mai mare ori mai mică amploare, care concentrează pe străzile centrale o mulțime pestriță de spectatori, vizitatori, turiști și localnici. Forfota permanentă, terasele cu scaune moi și umbrele ce te feresc de arșița amiezii, arhitectura specifică burgurilor transilvane, aerul de istorie ce plutește în aer, oamenii frumoși – te atrag ca un magnet către orașul situat în depresiunea cu același nume: Sibiu.

Despre Sibiu s-a scris mult, chiar și pe AmFostAcolo. Voi încerca să vă prezint și eu două-trei locuri un pic mai ferite de tăvălugul turiștilor, dar totuși binecunoscute. Eu le-am văzut abia după ce am fost de câteva ori la Sibiu, în fiecare an descoperind câte un loc nou. Traseul nostru pornește de la Bastionul Porții Cisnădiei, care se observă cel mai bine de jos din bulevardul Corneliu Coposu (deasupra pe bastion, fiind amenajată o mare parcare cu plată), continuă prin Parcul Cetății, unde putem poposi o clipă pe o băncuță la umbră, și ajunge la porțiunea de zid înzestrată cu trei turnuri impunătoare. Este o zonă foarte „fotogenică” turiștii ajunși aici întrecându-se în a face cele mai năstrușnice fotografii. Strada Cetății cu cele trei turnuri, fiecare din ele îngrijite și apărate de câte o breaslă medievală, are un aer aparte. Turnul Archebuzierilor, anterior al pânzarilor, ridicat în secolul al XIV-lea din piatră și cărămidă, domină privitorul prin cei peste 20 m înălțime. Turnul Olarilor, construit din piatră în secolul al XV-lea și refăcut în secolul al XVI-lea, impresionează prin forma sa și dantelăria gurilor de aruncare și a lăcașelor de tragere. Turnul Dulgherilor, construit de asemenea în secolul al XIV-lea, este cel mai înalt, având peste 21 m, și încântă ochiul cu elementele sale de fortificație (metereze, guri înguste de tragere, guri de aruncare smoală ori apă clocotită, deschizături în formă de gaură de cheie întoarsă). Zidul ce unește cele trei turnuri e prevăzut cu un frumos drum de strajă acoperit, construit din lemn. În timpul festivalului dedicat calfelor călătoare se poate urca în turnuri și pe drumul de strajă, cu acea ocazie fiind amenajate diverse expoziții și demonstrații live de practicare a diverselor meșteșuguri medievale. După aceste elemente de fortificație, lângă Sala Thalia (situată pe bazele Turnului Gros) s-au deschis mai multe cafenele în stradă, cu un decor foarte simpatic. Pe aceeași stradă se află și Muzeul de Istorie Naturală ce adăpostea în curte mai mulți dinozauri... din fibră de sticlă probabil (1 ron vizitarea parcului muzeului unde erau plasați acești coloși ai trecutului).

Vă sfătuiesc să continuați plimbarea la pas pe strada Onofreiu, spre Spitalul de Pediatrie și Clinica de Neurologie (situată pe bazele Bastionului Haller) și să faceți stânga pe strada Manejului. Veți descoperi o nouă porțiune din zidurile vechii cetăți a Hermannstadt-ului – cărămida, piatra, iedera, mușchiul se îmbină într-o armonie perfectă. La un moment dat se desprinde strada Bărbierului – ce rezonanță medievală, dacă ne gândim că bărbierul era un om priceput în multe domenii în epoca medievală. Trecem pe sub arcadele Turnului Bărbierilor, ridicat inițial în secolul al XIV-lea și ieșim prin strada Funarilor în strada General Gheorghe Magheru, lângă Biserica Ursulinelor. Lăcașul de cult a fost la început (secolul al XV-lea) mănăstire dominicană, apoi biserică lutherană ca în anul 1728, sub dominația austriacă, să devină mănăstire de călugărițe ursuline (tinere din zone sărace educate într-un institut religios) care au transformat stilul gotic al bisericii în stil baroc. Ușa bisericii este deschisă zilnic, se poate vizita interiorul; deasupra ușii de acces, într-o nișă se află statuia Sf. Ursula; vis-avis de biserică se află statuia lui Nicolaus Olahus, om de cultură româno-maghiar.

Mergem pe strada Avram Iancu spre Piața mare și admirăm porțile masive de lemn ce închid accesul spre curți interioare minunate. Opriți-vă câteva clipe în fața unor astfel de porți, îndrăzniți să apăsați clanța mare de fier și aruncați o privire în interior: apare o lume diferită, liniștită: balcoane de fier forjat, flori multicolore, măsuțe și scaune pregătite pentru o cafea, curți pietruite cu piatră de râu, grădinițe cu plante agățătoare, coloane albe, viță de vie și nu în ultimul rând fragmente ascunse din vechile fortificații ale orașului, acum înglobate în centura de case ce se înșiră una lângă cealaltă. Aici, pe această stradă, se află Casa cu pinion sau Casa Bobel, cea mai veche casă de locuit din Sibiu. Construită din piatră și cărămidă are origini în secolul al XIV-lea. Caracteristic este frontonul în trepte (jumătate este acum doar schițat, treptele din dreapta pierzându-se în cadrul unei refaceri de secol al XV-lea) decorat cu firide și un fel de guri de tragere. Pivnița generoasă prevăzută cu numeroase locașe de depozitare induce idee apartenenței unui meșteșugar ori negustor. Numele de Bobel provine de la primul locatar cunoscut, starostele breslei brutarilor, care o achiziționează în 1850 și instalează aici un cuptor de pâine. De asemenea, un element arhitectural simpatic este și Pasajul Școlii ce străbate o clădire și iese spre Liceul tehnologic Avram Iancu.

Tot pe strada Avram Iancu, dar la nr. 8, se află Casa Michael și Carol Brukenthal, datată secolul al XV-lea și refăcută ca reședință de lux în secolul al XVIII-lea pentru nepoții baronului Samuel von Brukenthal. Aici, la etaj se află Filiala Asociației Nevăzătorilor Sibiu – ce paradox: pe acoperiș tronează mari, deschiși, celebrii „ochi de Sibiu”. Am fost atras de curtea interioară: frumoase coloane albe înconjurate de viță de vie, două ganguri simetrice ce dau într-o a doua curte interioară – apoi am descoperit scara ce urcă la etaj împodobită cu stucaturi și firide pe pereți, etajul înconjurat de un grilaj de fier de la 1799. Întregul ansamblu e deosebit și ascunde o mulțime de alte istorii (blazonul familiei Brukenthal într-o cameră de la parter, urme medievale în pivniță, sediu al Werhmachtului în anii celui de-al doilea război mondial, etc).

Ieșim în Piața Mare, trecem prin pasajul de la Turnul Sfatului, traversăm Piața Mică pe sub bolțile de la Casa Artelor, traversăm fără riscul de a se prăbuși Podul Minciunilor (ce s-a umplut și la noi de lacăte – ale iubirii?) și poposim câteva minute în mult mai liniştita Piață Huet, în spatele Casei Luxemburg, lângă impunătoarea Biserică Evanghelică (5 ron vizitare interior, 5 ron acces turn, 8 ron bilet combinat). Uauuu... o frază atât de lungă ce conține atât de multe obiective istorice... și fiecare are povestea proprie.

Dar gata cu odihna, să continuăm... nu mai avem mult. Trecem pe lângă Casa Calfelor, dotată cu un stâlp plin de „fierătanii” și coborâm prin Turnul Scărilor – singura poartă de acces din prima centură de fortificații a orașului ce s-a păstrat până azi, datând din secolul al XIII-lea. Este un loc foarte bun pentru fotografii; aici pe scări se află un restaurant drăguț și un magazin cu obiecte făurite din lemn, în cea mai mare parte. La baza scărilor, în stânga, celebrul restaurant Butoiul de Aur. Noi nu urmăm drumul spre Pasajul Scărilor, ci facem stânga pe a doua stradă: Târgu Vinului, apoi pe Conrad Hass, pe lângă Teatrul pentru Copii și Tineret, apoi urcăm pieptiș pe strada Tribunei pentru a ajunge la Catedrala Mitropolitană Sfânta Treime. Două turnuri (45 m înălțime) și o mare cupola formează o copie la scară redusă a bazilicii Sfânta Sofia de la Constantinopol. Construită între 1902-1904, catedrala impresionează și prin pictura interioară datorată lui Octavian Smigelschi (pictează doar cupola, catapeteasma și pandantivii în 1905). Un mare vitraliu se află plasat în balconul corului. Candelabrul aurit atrage privirea; de asemenea, mobilierul de lemn masiv. Privind din pragul ușii imaginea desfășurată a catedralei ne taie răsuflarea. Peste drum de Catedrala Mitropolitană se află modesta casă ce la adăpostit pe Mihai Eminescu între 18 și 30 iunie 1868, în timpul trecerii sale prin Sibiu alături de trupa de teatru a lui Mihai Pascaly.

Turul se încheie cu Biserica Evanghelică Sf. Ioan și Parcul Astra unde ne putem odihni picioarele pe o bancă, lângă fântâna arteziană. În parc se află mai multe busturi ale unor oameni de cultură ce au avut legătură cu Asociațiunea Astra: Gheorghe Barițiu, Timotei Cipariu, Octavian Goga, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureșan, Andrei Șaguna, Ioan Slavici și Badea Cârțan.

Sibiul ascunde multe comori... de tot felul. Trebuie doar să vrem să le descoperim, să ne țină picioarele și să ne placă istoria. Vă invit să vizitați orașul ce a fost Capitală Culturală Europeană în anul 2007.

---

VIZUALIZĂRI: 1759 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI