GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Cetatea Alba-Carolina, istorie de 2000 de ani și simbol al Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
Mini-vacanța de întâi mai 2017, am început-o cu vizitarea Cetății Alba Carolina, împreună cu un grup de colegi de serviciu cu familiile lor, adunându-ne o trupă destul de mare, cam 50 de persoane, o parte cu autocarul iar alții, în funcție de programul individual, cu mașina proprie. Cei doritori au venit și ei la Cetatea Alba Carolina, alții s-au dus direct la cazare în Geoagiu Băi la Hotel Aida 3* (vezi impresii).
M-am bucurat foarte mult de alegerea Cetății Alba - Carolina ca obiectiv de vizitat în această excursie.
Cetatea Alba-Carolina a fost principala fortificație a Transilvaniei, cu șapte bastioane și șapte porți, construită între anii 1715 -1738 în timpul Imperiului Habsburgic, cu rol strategic de apărare împotriva Imperiului Otoman.
Cetatea se întinde pe o suprafață vastă, terenul necesar construcției, de 140 ha. fiind eliberat prin dărâmarea vechiului oraș medieval, acesta fiind strămutat în locul acualului oraș. Aceasta ocupă o suprafață de 110 ha. și are un perimetru al zidurilor de 12 km.
În timpul nostru limitat am parcus-o dintr-un capăt în altul, am vizionat bresle romane și dace, costume de luptă, portul dacilor și romanilor, antrenamente și lupte între soldații romani și daci prezenți în cetate cu ocazia Festivalului Roman Apulum, am văzut un schimb de gărzi, am vizitat cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania, Catedrala Romano - Catolică “Sfântul Mihail”, ne-am fotografiat cu statuetele prezente pe aleeile Cetății, am citit panourile informative prezente în multe puncte și ar fi fost încă multe alte lucruri de făcut, dacă timpul nu ne zorea.
Nici nu știu ce să spun că mi-a plăcut cel mai mult din ceea ce am văzut, sau pur și simplu emoția că am fost și eu acolo, unde s-a scris istoria neamului nostru, începând cu secolul al II când a fost construit castrul roman.
Ne-am delectat cu atmosfera anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia, recreeată de reenactori în fiecare an în preajma zilei de întâi mai. Aceștia costumați în soldați și civili romani, războinici daci, gladiatori, meșteșugari, domnițe se plimbă printre vizitatori, desfășoară activități specifice acelor timpuri, fac demonstrații militare romane, cu lupte între daci și romani și cu luptele de gladiatori.
Sunt numeroase ateliere meșteșugărești care vă invită să le vizionați și să participați la diferite meșteșuguri: prelucrarea lemnului, prelucrarea osului, fierărie, monetarie, metalurgie, scriptoria, machete, plante dacice, bucătărie, întreținere echipamente, etc.
Deosebit de captivante sunt și activitățile mai dinamice de antrenamente ale gladiatorilor, instrucțiile militare și jocurile romane.
Vizitatorii sunt cooptați în tot ce se întâmplă acolo, copii sunt entuziasmați că pot să țină în mână o sabie cu care se băteau romanii și dacii, câ pot purta coifuri și zale ca războinicii, că văd blănuri de lup, că văd cum se confecționează zalele pentru bluza de protecție, etc.
Nu puteam să îi mai luam pe copii, băieții mai ales, de la participarea la aceste demonstrații.
Vă recomand, dacă aveți copii, să îi duceți la acest festival de care vor fi foarte încântați... se vor crede și ei războinici daci și romani și va trebui să le cumpărați, așa cum am făcut și noi, săbii, scuturi, arcuri (din lemn).
Foarte mult mi-a plăcut și Catedrala Romano- Catolică "Sfântul Mihail", actuala construcție cu o vechime de peste 700 de ani, a găzduit de-a lungul timpului Episcopia Transilvaniei iar în prezent Arhiepiscopia Romano- Catolică de la Alba Iulia, fiind cel mai valoros monument de arhitectură romanică din Transilvania.
Aceasta are o lungime de 93 m. și o înălțime de 62 m., construcția ei realizându-se între anii 1246-1291.
În interiorul Catedralei se afla sarcofagul voievodului Transilvaniei Iancu de Hunedoara, cel al fiului său Ladislau de Hunedoara, sarcofagul reginei Isabella și al fiului acesteia Ioan Sigmund, primul principe al Transilvaniei și rege al Ungariei.
Interiorul este din marmură, realizat în stil roman și gotic, completat cu elemente renascentiste și de baroc, cu basoreliefuri și ornamente deosebit de frumoase care împodobesc Altarul, Amvonul aurit, orga neogotica datând din anul 1877, enoriasii pot lua loc pe băncile din lemn dispuse pe doua coloane.
Lucrările supradimensionate specifice catedralelor, statuile sfinților și împăraților, episcopilor, pictura Sfântului Mihail și lucrarea Pieta încadrate de două coloane mari de marmură, având de o parte și de cealaltă statui cu vesminte viu nuanțate, dau culoare si valoare artistica si estetica acestui edificiu impozant și rece.
Mai putem observa, de data aceasta, executate doar din marmură, fără culori, dar abundent decorată cu îngerași, statuia Sf. Maria, basorelieful din marmură cu Isus Hristos răstignit și o lucrare despre viață și moarte, triumful vietii asupra mortii, redată sub forma unui bebeluș care se sprijină pe un craniu uman.
Catedrala este foare frumoasă, mi-a adus aminte de bisercile din Roma, același sentiment de grandoare și umilință.
Am avut noroc și am prins la orele pranzului un schimb de gărzi de are copiii au foarte incantati.
În interiorul Cetății sunt terase, foarte aglomerate la pranz, unde se poate mânca, tonete cu detoate, de la ronțăieli, la băuturi răcoritoare și băuturi alcoolice, vin fiert.
Cu o ultimă fotografie cu statueta aflată la ieșirea pe Poarta IV, ne-am luat rămas bun de la Cetate, cu dorința de a reveni și explora încă multe din ceea ce are de oferit turistilor.
Va recomand să vizitați această frumoasă Cetate Alba - Carolina, simbol al Unirii neamului, a carei frumusete m-a impresionat.
Trimis de Dana2008 in 28.02.18 16:00:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBA IULIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.06876000 N, 23.57142300 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Dana2008: Mulțumesc pentru această avanpremieră! O voi vizita pe 17 martie, odată cu Întâlnirea AFA de la Alba Iulia.
Mulțumesc pentru ”deschiderea drumului”! Abia aștept să o văd.
@Zoazore: Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri!
@mihaelavoicu: Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri!
@Dana2008: Mulțumesc, am citit cu plăcere, am privit cu și mai mare plăcere, m-am amuzat de sodații in chiloți, tare caraghioși sunt
Superbă Alba Carolina!
La mulți ani de Mărțisor, să ai o primăvară minunată!
@krisstinna: La mulți ani Kisstinna de întâi martie! O primavara frumoasă îți doresc!
Acela era echipamentul gladiatorilor... cam ciudat pentru noi... dar și la lupte libere și sumo sunt dezbrăcati.
O să o vezi în curând, sunt foarte multe de vizitat acolo, nu ai cum să o parcurgi toată dintr-o singură vizită.
Multumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri! Te pup!
@Dana2008: Am fost acolo, de două ori, am fost mai bucuroasă decât copiii după câteva (multe) ore de vizitat aveam sandalele in mâini și picioarele goale
Aș merge la Alba in fiecare an, e un loc minunat, magic, cel mai frumos oraș din țară, in opinia mea.
@Dana2008: Felicitări! Relatarea a fost pentru mine o adevărată încântare!
@ioan marinescu: Mulțumesc frumos pentru vizită, ecou și aprecieri!
La câte articole s-au scris despre Cetatea Alba Carolina am considerat că nu are sens să mai intru în amănunte care pot fi ușor accesate.
Am punctat doar ceea ce m-a impresionat că vizitator al Cetății și am relatat despre ce am găsit la fața locului memorabil.
Călătorii plăcute!
Da, am fost la Cetatea Alba Iulia astă vară și, sincer, m-a impresionat! Pe mine și pe întreg grupul de-am hălăduit acolo, scris-am despre asta pe saitul de ne ține pe toți.
În plus, mi-a plăcut, tare mult și orașul, așa că, imediat ce voi mai avea ocazia îmi vor luci ochișorii pe-acolo.
M-a impresionat totul, este un simțământ aparte să știi că pe pavajul ăla au călcat, acum câteva sute de ani în urmă, oameni obișnuiți sau personalități despre care am citit în cărțile de istorie!
@Yersinia pestis: Multumesc frumos pentru vizita si aprecieri!
Orasul nu l-am vizitat, dar in Cetae trebuie sa revenim pentru ca avem inca multe de vazut si emotii de simtit.
calatorii placute!
@Dana2008: Cetatea mi s-a parut si mie minunata si cred ca este un loc pe care sa-l vizitezi de cate ori te afli in zona. Felicitari, votat cu mare drag.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2023 2000 de ani și trei fortificații — scris în 02.11.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Oct.2023 Alba Iulia, traseul șanțurilor cetății — scris în 30.10.23 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2023 Traseul celor Trei Fortificații - 2 secole de istorie condensate în câteva sute de metri — scris în 23.09.23 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 La ceas de seară prin Cetatea Alba-Carolina — scris în 19.10.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Cetatea care nu a fost cucerita niciodata, Alba Carolina — scris în 19.03.22 de geani anto din GALAţI - RECOMANDĂ
- Jul.2021 Din nou la Alba Carolina — scris în 05.07.21 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2020 De vis, merita vizitata si re-re-revizitata — scris în 14.12.20 de ⭐ValentinB_88⭐ din BUCUREșTI - RECOMANDĂ