ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.01.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Constanta
ÎNSCRIS: 04.10.09
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
OCT-2014
DURATA: 2 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 13 MIN

Alba Iulia - cetatea sufletului meu

Ilustrație video-muzicală
James Last - ''Viva Vivaldi'' ,1985 - ''Ein Fruhlingstraum''


TIPĂREȘTE

Nu este prima oară când am călătorit în Alba Iulia, am mai făcut-o în urmă cu 18 ani, cănd am vizitat Cetatea așa cum arăta ea atunci, modest prezentată turiștilor, cu obiective istorice prea puțin scoase în evidență. Însă atunci am vizitat celula unde a stat închis Horea înăinte de a fi executat, ceea ce n-am mai putut face acum, când am vizitat-o din nou.

În octombrie trecut, am vizitat din nou Cetatea si nu mi-a venit să cred de ceea ce văd... nimic nu trăda că ne aflam în România, totul în jurul meu arăta foarte îngrijit, clădirile istorice restaurate în totalitate, pe aleile pietonale întâlneam grupuri statuare, foarte mulți turiști străini care citeau informatiile de pe panourile de promovare ale diferitelor obiective, liniște, bun simț si mai ales curățenie. Multă curățenie.

Încă de la început țin să precizez că articolul pe care încerc să-l creionez nu va reuși nici pe departe să vă „teleporteze” în Cetate, ea trebuie văzută și admirată prin ochii fiecăruia dintre voi, sentimentele pe care le veti simți fiind unice. Este un obiectiv turistic, istoric și cultural care nu trebuie ratat, face parte din existența noastră, fiecare dintre strămoșii noi regăsindu-se mai mult sau mai puțin, datorită Unirii și Declarației de la Alba Iulia.

Scurtă istorie

Deși unele izvoare dovedesc întemeierea unor așezări preistorice din epoca bronzului locuite de păstori și agricultori în special și a unor așezări tracice din epoca fierului, cele mai multe informații parvin de la începutul erei noastre, când dacii au întemeiat cetatea Apoulon devenită centru de interes pentru romani Apulum, care au consolidat castrul cu noi construcții fortificate care aveau rolul de a păzi extracțiile aurifere din zonă și de a asigura transportul de metale prețioase către Roma. De acest lucru s-a ocupat foarte bine Legiunea a XIII-a Gemina.

După ocuparea cetății de către Regatul Ungariei, acesta a devenit unul dintre cele mai importante centre comerciale, a fost implicat în conflicte interne pentru lupta de putere din regat, a devenit capitala Principatului Transilvaniei, după ce în prealabil a depins de Episcopul de Transilvania.

Mai târziu, după destrămarea Regatului Ungariei, Alba Iulia devine tributară Înaltei Porți otomane, bucurându-se de autonomie, însă doar după două decenii trece în administrarea lui Stefan Bathory care alături de fratele si de nepotul său au redat strălucirea orașului, devenind unul dintre cele mai importante din Europa.

La 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazu a înfăptuit Unirea politică a Transilvaniei, Moldovei și Țării Românești sub conducerea sa, iar la 1 decembrie 1918 prin Declarația de la Alba Iulia s-a proclamat Unirea Banatului, Transilvaniei, Crișanei și Maramureșului cu România. Tot la Alba Iulia a avut loc încoronarea regelui Ferdinand I și a reginei Maria în fața Catedralei ortodoxe, fapt care a simbolizat unirea tuturor provinciilor din România sub conducerea aceluiaș monarh.

Acestea ar fi cele mai importante repere ale existenței Cetății, aș mai vrea să vă povestesc despre cum a luat naștere numele Cetății Alba Carolina, pentru că și eu mi-am pus această întrebare și la momentul vizitei mele acolo răspunsul primit nu m-a satisfăcut. Castrul roman construit aici era din piatra alba, iar romanii l-au numit Orasul Alb. Ceva mai târziu, când orașul a fost sub stăpânirea Regatului Ungar, maghiarii l-au numit Orașul Iuliei, iar pe vremea stăpânirii austriecilor a fost numit Alba Carolina după împăratul lor, Carol al VI-lea. În final, numele a fost compilat și a rămas așa cum este și astăzi – Alba Iulia

Cetatea Alba Carolina

Cetatea a fost ridicată între 1715-1738 cu cele mai noi și impenetrabile fortificații din acele timpuri de tip „Vauban”, iar planurile de apărare au fost opera arhitectului italian Giovanni Visconti, care a îmbinat cele mai sigure sisteme de fortificații în stil bastion inventate de maresalul Vauban cu cele mai reprezentative construcții în stil baroc din Transilvania. Avea rolul de a asigura o apărare foarte bună împotriva agresorilor dar și de simbol a puterii imperiale din Transilvania, deci nu s-a făcut nici cea mai mică economie pentru ridicarea fortificațiilor, costul final fiind imens.

Cetatea a fost amplasată pe același deal unde a fost amplasat castrul roman, construcția acesteia influențând vechea cetate medievală prin distrugerea parțială a acesteia, are un plan heptagonal cu șapte bastioane și șapte porți, trei rânduri de ziduri fortificate cu două șanțuri de apărare între ele, în pantă, pentru îngreunarea accesului agresorilor.

La fel ca foarte multe construcții din acea perioadă și această fortăreață a fost ridicată prin efortul românilor, obligați de autoritățile maghiare la muncă brută, s-a estimat că aproximativ 20.000 de români au fost folosiți la ridicarea Cetății. Mulți dintre ei au murit din cauza epuizării fizice, însă erau rapid înlocuiți de muncitori aduși forțat din tot Ardealul.

Totuși, lucrările de artă de la porți și bastioane au fost realizate de meșteri italieni, iar autoritățile habsburgice au adus ingineri austrieci pentru ridicarea zidurilor din cărămidă și piatră, ușor oblice pentru ricoșarea obuzelor care puteau fi trase. Două bastioane au fost păstrate ca punți de tragere, din păcate cel de-al patrulea zid nu a mai fost construit datorită lipsei fondurilor, aceste fiind dirijate către cetățile care aveau granită cu imperiul otoman.

Astăzi cetatea arată foarte bine, a fost refăcută cu fonduri europene, cele șapte porți (ultima dintre ele fiind inaugurată recent) și bastioanele încă păstrează urmele originale, basoreliefurile care prezintă diferite scene de luptă sau statuetele din antichitatea daco-romană. Întrebasem pe cineva dacă cetatea în stil Vauban a fost vreodată cucerită în luptă. Mi-a spus că au fost tentative, unele dintre ele pe parcursul mai multor luni, însă niciodată nu a căzut pradă în luptă.

În prezent există mai multe proiecte avizate pentru punerea în valoare a întregii zone istorice, până atunci turiștii se pot bucura de “Traseul celor trei fortificații”, finalizat printr-un program UE nerambursabil și de o plimbare printre clădirile istorice și elementele arhitectonice care fac din această cetate una dintre cele mai frumoase cetăți din România.

Obiective turistice

Toată cetatea este un întreg obiectiv turistic, însă voi încerca să vă povestesc câte ceva despre principalele obiective care alcătuiesc Alba Carolina. Plimbarea noastră a început în parcarea din fața Casei de Cultură, acolo unde ne-am lăsat mașina, am intrat în cetate prin Poarta nr. 4, pe un pod din lemn deasupra a doua ziduri de fortificatie, poartă cu sistem de ridicare a podului, replică originală după cel existent în momentul construcției cetății. De-o parte și alta a porții de acces am putut culege informații despre elementele care alcătuiesc cetatea, mi-am însușit câteva hărți și am putut observa castrul roman într-un plan deosebit de minuțios. O pereche de tineri căsătoriți participau la un casting foto, era pe înserat, iar luminile cetății asigurau un efect magic fotografiilor. Un loc ideal pentru fotografii. Deasupra porții se află câteva încăperi care înainte serveau pentru camera de gardă.

Ieșind pe Poarta nr. 4, străjuită de o frumoasă statuie în mărime naturală a unui paznic al cetății, am descoperit în stânga Catedrala Încoronării cu hramul Sfânta Treime, acolo unde așa cum am spus au fost încoronați regele Ferdinand și regina Maria. În partea dreaptă descoperim inscripția care amintește de unirea sub domnitorul Mihai Viteazu iar în interior de-o parte și de alta a catedralei putem admira picturi care îi înfățișează pe Ferdinand și regina Maria, dar și un mozaic, al cărui personaj este Mihai Viteazu. În partea opusă se găsește un alt mozaic care o înfățișează pe doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazu.

Pașii ne poartă apoi către Catedrala Romano-Catolică S. Mihail, una dintre cele mai frumoase construcții în stil gotic din țara noastră, are aproape 1000 de ani vechime, a suferit numeroase transformări cauzate de asaltul otomanilor iar în perioada renașterii i-au fost adăugate două capete pe partea de nord, În prezent catedrala are trei “nave”, cum se numesc secțiunile care o compartimentează, altarul se găsește la est cu un turn. In sud se află doua sectiuni boltite unde a existat vechea sacristie, iar în nord au fost adăugate capelele Varday si Laszai.

Se spune că este cel mai valoros monument medieval din Transilvania, pe mine m-a impresionat arcada de la intrare în stil gotic, asemănătoare celor mai mari catedrale din Europa, dar si asimetria turnurilor, bolta de deasupra altarului, arcele frânte ale ferestrelor și nu în ultimul rând coloanele care se unesc prin linii simetrice pe bolta capelei. În partea de sud se găsește sarcofagul lui Ioan de Hunedoara guvernator de Ungaria, a fiului său și sarcofagele familie Zapolya și Ioan Sigismund, primul Principe al Transilvaniei.

În partea dreaptă a catedralei romano-catolice se găsește Palatul episcopiei romano-catolice, reședința permanentă a tuturor episcopilor care au trăit în Cetate, după acest palat urmează Palatul Princiar, reședința lui Mihai Viteazu cât timp s-a aflat în Alba Iulia. Mai târziu, după ce a fost avariată de către turci și mai apoi restaurată de habsburgi, clădirea a devenit cazarmă pentru armatele imperiului.

Aproape că se întunecase și porțile palatului Princiar au fost închise, aș fi vrut să-l vizitez, însă se află în șantier și accesul este interzis. În fața palatului am descoperit impunătoarea Statuie a lui Mihai Viteazu, am înțeles din explicațiile gazdelor noastre că a fost inaugurată în 1968 în prezența lui Ceaușescu și a lui Iliescu (!) care în acel moment era în Comitetul Central ca șef al Departamentului de propagandă. Statuia are o înălțime de aproape opt metri și jumătate si este din bronz, fiind realizată în competitie cu o altă statuie a domnitorului care în prezent se găsește în Cluj Napoca.

Dincolo de aleea principală vis-à-vis de statuie descoperim două clădiri emblematice ale cetății, este vorba despre Muzeul Unirii alcătuit din Clădirea Babilon, fosta reședință a familiilor ofițerilor care făceau parte din garnizoana cetății. Era denumită Babilon datorită zonelor diferite de unde proveneau familiile ofițerilor. Este o clădire impresionantă care m-a cucerit prin frumusețea ei aparte. A doua clădire este Sala Unirii, o clădire la fel de frumoasă, care a servit ca loc de recreere pentru ofiterii imperiului. Mai târziu aici s-a votat Unirea Transilvaniei cu România. Muzeul găzduiește numeroase colecții de cărți, imagini și documente din timpul Revoluției de la 1848, din timpul Unirii de la 1 decembrie, dar și obiecte arheologice de la cetățile dacice și de la castrul roman, diferite arme, ustensile pentru lucrat pământul, podoabe, deosebit de valoroase. Sala Unirii este flancată de mai multe busturi, cu principalii actori ai Unirii de la 1918, printre acestea aflându-se Maresalul Averescu, Iuliu Maniu și I. C. Brătianu.

Ne continuăm plimbarea în parcul din spatele Muzeului Unirii, acolo unde descoperim Monumentul lui Custozza ridicat în cinstea soldaților căzuți în bătălia de la Custozza și Monumentul Losenau ridicat de împăratul Franz Iosef în memoria colonelului austriac Losenau, căzut în luptele de la 1848, așezate simetric față în față, este un parc frumos unde am admirat luminile colorate care se schimbau periodic pe pereții Sălii Unirii. Tot aici s-a construit o mică piramidă care ne prezintă planul cetății și ceea ce s-a reabilitat până în prezent.

Însă piesa de rezistență a acestui parc este Castrul roman “Principia” care face parte din vechiul oraș Apulum, descoperit cu ocazia săpăturilor din 2011, este perfect conservat fiind acoperit de o structură metalică cu pereți din sticlă, temperatura putând fi controlată astfel încât vestigiile să nu aibă de suferit. Aici se pare că a fost clădirea comandamentului legiunii romane, construcția sitului indicând acest lucru. Se poate vizita, la ora când am ajuns noi era închis, deci nu vă pot spune cât este tariful, însă noi ne-am mulțumit să-l admirăm de afară. O parte a zidului a fost reconstruit, am observat câteva steaguri ale Legiunii a XIII a Gemina, câteva statui ale soldaților romani, este amenajat destul de interesant iar ideea de a proteja acest castru închizându-l în sticlă, este foarte bună.

Ne continuăm plimbarea pe lângă Clopotul Unirii care a iscat nenumărate controverse legate de scrierea greșită a Rezoluției Marii Uniri și coborâm având în stânga Zidul Monetăriei către Poarta a III a, poate cea mai vestită poartă din cetate datorită mărimii și a frumuseții, simbol al orașului, dar si a martirului Horea care a fost închis aici așteptând îndeplinirea sentinței. Trecem pe lângă Manutanța și Comisariatul de Război, care au fost primele clădiri ridicate de habsburgi după ocuparea cetății. Astăzi în ele se află un frumos hotel cu specific medieval și Comisariatul județului Alba.

Poarta a III a este simbolul orasului Alba Iulia, cea mai impunătoare dintre cele sapte porți, susținută de patru piloni și opt stâlpi paralelipipedici, care au rolul de a susține prin arcuri puternice bolțile deasupra cărora se ridică impresionanta statuie a lui Carol al VI-lea. Este o operă de artă în ansamblu, cu statui, ornamente, scene de luptă, blazoane, iar in partea centrală se află stema imperiului austriac alcătuită din pajura bicefală, încoronată cu aripile larg deschise, care poartă pe piept blazonul principatului Transilvania. Poarta are sistem de ridicare cu podet de lemn, iar undeva în soclul statuii lui Carol al VI-lea există o mică încăpere unde a fost întemnițat Horea, conducătorul Răscoalei de la 1785, pentru că a îndrăznit să-și ceară drepturile sale și ale celorlalți români în țara sa. La baza porții, către cetate se află o nouă statuie care înfățișează un soldat dând onorul. Am înțeles că în anumite zile din weekend aici au loc prezentări militare care includ și schimbarea gărzii la porțile cetății.

Plimbarea noastră s-a încheiat la Obeliscul Horea Cloșca și Crișan, care se află amplasat în fața Porții III a cetății, un monument deosebit ridicat înaintea celui de-al doilea război mondial, în memoria celor trei conducători ai Răscoalei din 1785. În interior se găsește o mica încăpere care simbolizează celula lui Horea, iar pe pereții monumentului putem admira un frumos basorelief în care sunt înfățișați cei trei conducători. De aici se poate admira partea de est a orașului și zidurile cetății către nord și sud, cu cele două bastioane care încadrează Poarta III.

Ne-am întors pe același traseu, se întunecase bine însă parcă apăruseră mai mulți oameni care se plimbau admirând clădirile și statuile frumos luminate, am decis să ne odihnim la una dintre terasele existente în fața statuii lui Mihai Viteazu, parcă nedorind să părăsim această cetate. Am admirat statuetele pe care le-am întâlnit la tot pasul, am făcut fotografii cu Sf. Anton si copii din jurul lui, cu o doamnă pe care m-am oferit să o țin de mână, am dat noroc cu un ofiter din armata imperial și m-am amestecat în vorbă cu doi gentelmeni.

Vom reveni cu siguranță, este altceva din ceea ce vedem la tot pasul. România este frumoasă, avem locuri minunate pe care abia le descoperim și care ne încântă, cunosc prieteni care își programează vacanțele în marile orașe europene, dar care nu cunosc nimic din România afară de Valea Prahovei. Avem datoria de a le promova prin toate mijloacele și de a ne mândri cu aceste lucruri minunate. România este frumoasă, una dintre puținele țări care are toate formele de relief. Haideți să o descoperim și să povestim împreună despre ea.

Vacanțe cât mai frumoase!


[fb]
---
Trimis de pepsi70ro in 22.01.15 15:32:37
Validat / Publicat: 22.01.15 20:05:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ALBA IULIA.

VIZUALIZĂRI: 3868 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Muzeul Unirii - Clădirea Babilon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 67450 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[22.01.15 20:26:49]
»

Alba Iulia - cetatea sufletului meu

Frumos titlul! Ca unul care am vizitat această cetate de 2 ori pot să să spun că este și cetatea mea preferată.

Rodel
[22.01.15 20:54:27]
»

Un review scris cu sufletul. Frumos îndemnul de a vizita țara, sunt de acord , deși se ajunge cam greu la atâtea locuri frumoase, turismul intern fiind mai puțin promovat decât cel extern. Felicitări că ați vizitat Alba Iulia venind de la celălalt capăt al țării! Alba Iulia merită promovată de cei care o vizitează.

Michi
[22.01.15 21:39:49]
»

N-am mai avut răbdare să aştept superbonusul, aşa că-ţi spun de acum: felicitări!

luciaoradea
[22.01.15 22:06:12]
»

@pepsi70ro -

Felicitari si un superbonus!

webmaster13
[23.01.15 01:20:48]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

tata123 🔱
[23.01.15 08:57:46]
»

Felicitări pentru vizită! Cetatea Vauban Alba Carolina, dar și celelalte obiective din interiorul său sunt un „must see” pentru oricine. Mai ales acum după încheierea lucrărilor de restaurare când toate au o altă „față”: superbă.

Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail este într-adevăr impresionantă din toate punctele de vedere. Ea a împlinit deja 1000 de ani de existență în anul 2009; îmi aduc aminte că am văzut anii trecuți pe fațadă un afiș mare ce vorbea despre aniversare. Nici nu vreau să îmi închipui cum se simțeau oamenii acelor epoci atunci când intrau în măreața catedrală - probabil sentimental era copleșitor și impunătoarea biserică îi făceau să se simtă mici, mici. Aceleași sentimente creează și azi.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[23.01.15 08:59:12]
»

Vă mulțumesc pentru aprecieri. Mama Michi și Traian, voi ați scris mult mai frumos despre Alba Carolina, este clar că și pentru voi ea reprezintă cetatea sufletului vostru...

@Rodel, depinde de fiecare dintre noi să ne promovăm țara, așa cum știm cel mai bine. De multe ori nu se face nimic ci doar se acuză, este cel mai ușor, așa suntem învățați. Dar dacă am pune cu toții umărul ar fi altceva. Se impune o nouă atitudine!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[23.01.15 09:09:03]
»

@tata123, actuala catedrală în forma în care ne este prezentată, a fost construită ceva mai târziu, după invazia otomanilor. Însă și atunci, ca și acum, reprezintă una dintre cele mai frumoase construcții ridicate în Transilvania. Ai dreptate, ne face să ne simțim atât de mici...

kelyboy
[23.01.15 11:44:13]
»

Felicitari! Un review bine structurat dar in acelasi timp si foarte util! Dupa parerea mea, omul sfinteste locul! Sa speram ca vom vedea multe asemenea locuri redate turismului intern!

pepsi70roAUTOR REVIEW
[23.01.15 19:07:55]
»

@kelyboy - Dacă se dorește vom vedea cât mai multe locuri de acest gen.

DaRKruCS
[24.01.15 02:45:27]
»

"România este frumoasă"... Pacat ca-i locuita Frumos rew, super finalul. La cat mai multe calatorii!

laleaua_neagra
[26.01.15 12:02:57]
»

Foarte frumos tot articolul!

Fix acum 18 ani am trecut si eu pe-acolo dar inca nu am reusit sa revin sa vad schimbarea. Alba Iulia e trecuta pe lista scurta de vazut locuri din Romania, alaturi de Salina Turda si inca cate ceva din imprejurimi.

Asa e, sa mergem sa vedem cat mai mult din Romania ca e pacat sa nu profitam. Mie, personal, nu-mi place vorba aia cu "pacat ca-i locuita". Fiecare padure are uscaturile ei, asta nu inseamna ca suntem in jungla. De cate ori n-ati intalnit oameni de toata isprava, sa-i pui la rana? Eu vreau sa cred ca daca ai sufletul deschis atunci cu siguranta vei intalni numai bine!

Haideti sa luam frumosul din toate experientele noastre si sa carcotim mai putin, ca nimeni, nimic si nicaieri nu e perfect!

Vacante cat mai frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
pepsi70roAUTOR REVIEW
[26.01.15 12:26:07]
»

@laleaua_neagra - Asa este, multumesc

webmaster15
[26.07.15 11:18:11]
»

Mutat în rubrica "Cetatea Alba Carolina, ALBA IULIA" (nou-creată pe sait).

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
kelyboy, laleaua_neagra, luciaoradea, lumeapresei, Michi, Rodel, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂCetatea Alba Carolina:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.086411952972412 sec
    ecranul dvs: 1 x 1