Prin pădure, spre Stânișoara...

TIPĂREȘTE

Urmărind în ultimele zile articolele despre zona Râmnicu Vâlcea și Călimănești-Căciulata, mai ales cel al lui @vega06, am decis să descriu puțin și traseul parcurs de mine spre Mănăstirea Stânișoara. A fost un impuls de moment, într-o zi de weekend, astfel că am plecat destul de târziu din București, în jurul orei 10 cred. Aveam câteva informații despre traseu, câteva printuri; am adăugat apă și ceva de ronțăit.

Am ajuns la Mănăstirea Cozia, ne-am oprit pentru 10 minute dar aglomerația era prea mare pentru a te putea plimba câteva minute în liniște. Este o zonă foarte comercială, la exterior, dar și în interiorul ansamblului mănăstiresc domnește o atmosferă dominantă de obiectiv turistic 100%. Este mai liniște dacă traversați și intrați în curtea Bolniței de la Cozia. Biserica zveltă, brăzdată de rânduri de cărămidă roșie a fost zidită de domnul Radu Paisie la 1542, fiind târnosită cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel. În curtea înierbată veți descoperi o veche casă țărănească, locuință pentru călugări și un pic de liniște.

După ce depășiți Mănăstirea Cozia traversați barajul peste râul Olt și imediat virați la stânga spre Mănăstirea Turnu. Dacă doriți și aveți timp vă puteți opri câteva zeci de minute la Castrul roman Arutela (trebuie să coborâți taluzul drumului, destul de înalt). După câteva sute de metri, depășind un camping cu căsuțe (încă e funcțional) intrăm în curtea Mănăstirii Turnu, unde lăsăm autoturismul într-o parcare încăpătoare. Bineînțeles că am mai pierdut vreo 25 minute vizitând complexul religios; mi-au plăcut îndeosebi chiliile din piatră.

Am intrat pe traseu direct din parcare urmărind cărarea bine conturată și marcajul „dungă roșie”. La început poteca urcă accentuat în serpentină, apoi meandrele devin tot mai largi. Peisajul de toamnă este superb. Un covor de frunze ruginii foșnesc sub pașii noștri grăbiți; stânci de diverse dimensiuni se ițesc printre frunze; o ciupercă încearcă cu disperare să scoată capul la lumină; chiar și un șoricel speriat se ascunde sub acestă plapumă de frunze. Într-o mică poieniță, pe un teren ceva mai plat, se află punctul „La Troiță” – mic loc de popas amenajat. Tot aici se întâlnesc trei marcaje bandă: roșie galbenă și albastră. Din acest punct, unde suntem deja la 750m înălțime, vom urma marcajul dublu bandă galbenă și albastră. Trecem printr-o zonă stâncoasă, pereții de piatră străjuiesc poteca; există chiar o stâncă pe care ne putem urca și putem privi pe deasupra copacilor arămii. Cărarea coboară pentru o bucată de drum urmând albia unui mic pârâu cu apă cristalină și rece. La un moment dat, într-o poiană, aproape de mănăstire, vedem indicator către Cascada Gardului, care se arată în toată splendoarea ei doar în anotimpurile când copacii sunt desfrunziți. Deoarece timpul era scurt nu ne-am abătut de la drum.

Știam că suntem în apropierea mănăstirii, se auzeau tălăngi de vaci și lătrat de câini. Am pătruns în mănăstire printr-o poartă din spatele complexului. Un călugăr mătura împrejurul bisericii. Micul complex religios este ascuns sub colții Coziei; obștea de călugări locuiește în câteva corpuri de chilii: unele cocoțate pe un platformă de piatră, altele cu etaj – construite cu zeci de ani în urmă; vița de vie completează peisajul idilic din jurul ceardacului. Biserica de secol al XVIII-lea are o arhitectură ciudățică, așa mi s-a părut. În pridvorul deschis, pe tavan sunt pictate toate cele 12 semne zodiacale. Am zăbovit doar 10 minute în curtea Mănăstirii Stânișoara, după care am pornit din nou la drum, pe aceeași cărare, deoarece înserarea se apropia cu repeziciune. Menționez că pe acest traseu ne-am întâlnit doar cu vreo 4 persoane, între care un cuplu de vârstnici cu care am stat puțin de vorbă „La Troiță” și care anual făceau acest traseu.

Recomand acest traseu pentru o excursie de o zi, dar parcurs mai ușor, pe îndelete. Peisajele sunt extraordinare, dar toamna mi s-au părut de vis. Voi încerca o repetare în această primăvară.

Detalii tehnice. Traseu: Mănăstirea Turnu (375 m) – Șaua La Troiță (625 m) – Mănăstirea Stânișoara (773 m). Timp parcurgere: 2 ore la urcare (cu o mică pauză de odihnă La Troiță); 1 oră și 20 minute la coborâre. Ritmul a fost destul de alert, se lăsa noaptea și aveam de parcurs 200 km până la București.

---

VIZUALIZĂRI: 4400 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI