ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.01.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
JUL-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 4 MIN

Monument al naturii – Râpa Roșie

Ilustrație video-muzicală
Ioan Berci - Taragot ,, Sa ma vad codrule-n tine"


TIPĂREȘTE

Într-o „interpelare” din septembrie 2011 @iulianic cerea amănunte despre Râpa Roșie, nu știu dacă între timp a ajuns să vadă această rezervație. Eu am vizitat aceste locuri în iulie 2012 pe când mă aflam în concediu la Gura Râului. Citisem înainte de concediu despre obiectivele ce le puteam vizita în zonă și am ajuns și la prezentarea Râpei Roșii de lângă Sebeș. Am printat atunci câteva detalii privind accesul de pe un forum al motocicliștilor.

După ce am vizitat frumoasa cetate de la Câlnic, monument Unesco (unde am avut norocul de a nu fi înconjurați de puradei în parcare, cum au pățit alții), ne-am îndreptat către Sebeș. Deja din șoseaua națională puteam vedea în depărtare masivul roșiatic. Am urmat instrucțiunile printate și după ce am traversat podul de la ieșirea din Sebeș spre Alba Iulia am făcut dreapta. Am mers pe drumuri de pământ iar la un moment dat am traversat autostrada aflată în construcție pe atunci. Cu grijă și atenție am condus printre lanuri de porumb și miriști, pe un drumeag care din fericire nu a avut șleauri mari, am traversat un pod peste un mic pârâu, apoi a început un mic urcuș. Am putut ajunge cu mașina pe un tăpșan, unde se mai afla un autoturism și urme de campare. Peretele roșu se zărea în apropiere. Acum după deschiderea autostrăzii nu știu care mai este calea de acces către rezervație. Am înțeles că se poate ajunge pe o variantă ce se desprinde din Dj106K ce merge către Daia Română, la vreo 3-4 km de Sebeș.

După debarcare ne-am dotat cu aparatul foto, apa și ronțăielile aferente și am pornit către un zid de vegetație ce ne despărțea de fenomenul geologic. Deși părea atât de aproape am avut surpriza ca acel pâlc de vegetație să ascundă un mic canion pe fundul căruia curgea un fir de apă, astfel încât traseul urmat pe cărarea conturată a fost destul de lung. Am mers 15-20 minute, am coborât în râpă, am urcat, până când am ieșit din vegetația deasă la lumină. Aș recomanda o pereche de pantaloni pentru a proteja picioarele de vegetația abundentă. Într-un final am ajuns pe panta înierbată ce urcă până sub zidul roșu. Superb arată acest fenomen geologic, iar dacă lumina solară ține cu noi putem face fotografii fabuloase.

Râpa Roșie este o rezervație geologică întinsă pe 10 ha situată pe Podișul Secașelor. Științific vorbind la fața locul putem vedea un abrupt format din depozite detritice sculptate de procesele de șiroire, tasare și prăbușire. Prea complicat sună. Mai pe înțelesul nostru e vorba de o formațiune de argilă roșie, combinată pe alocuri cu alte roci, fărâmițate sub acțiunea unor agenți externi (apa, vânt, etc.). Argila aceasta, ce are nenumărate nuanțe de roșu a fost sculptată în felurite chipuri pe o lungime de 800 de metri. Pereții ating o înălțime situată între 50 și 125 metri; aceste dimensiuni au permis formarea unei adevărate rețele de coloane, turnuri și alte forme, vizibile de la mare depărtare. Am urcat până la baza unor mici piramide roșii (întrucâtva asemănătoare cu „Piramidele de pământ de la Slătioara-Vâlcea”), pășind cu grijă pe pietrișul alunecos adunat la bază. O vegetație ierboasă înconjoară pereții; în dreapta ne ferim cu grijă de o râpă adâncă de cel puțin 15 metri. Privim spre înălțimi, sunt abrupte, imposibil de cățărat pe pământul sfărâmicios. Am petrecut aproape o oră admirând opera naturii și fotografiind peisajul și personajele participante.

Este un obiectiv destul de promovat în articole și broșuri turistice, dar insuficient amenajat (panouri explicative nu am găsit) și cu căi de acces dificile. În fiecare primăvară se desfășoară în apropierea Râpei Roșii o competiție de aeromodelism. Rememorarea vizitei la Râpa Roșie m-a făcut să îmi aduc aminte că vreau să ajung și la Coloanele de bazalt de la Racoș - Brașov.


[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 27.01.15 09:49:18
Validat / Publicat: 27.01.15 12:20:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SEBEȘ [AB].
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1647 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Râpa Roșie privită din preajma autostrăzii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 21350 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

webmaster13
[29.01.15 10:30:02]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

webmaster33
[22.06.15 13:58:51]
»

Mutat în rubrica "Rezervaţia Naturală Râpa Roşie, SEBEȘ [AB]" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂRezervaţia Naturală Râpa Roşie:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054247856140137 sec
    ecranul dvs: 1 x 1