ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.12.2023
DE AZE
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Sibiu
ÎNSCRIS: 02.07.12
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
DEC-2023
DURATA: 1 zile
Familie

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Icoane pe sticlă, o colecție deosebită

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Acum câțiva ani am descoperit existența unui muzeu deosebit, muzeul icoanelor de sticlă din Sibiel. Sibielul a fost tranzitat de câteva ori de mine dar colecția icoanelor de sticlă a rămas nevizitată. A rămas nevizitată până astăzi deoarece la finalul zilei de lucru în loc să mă deplasez spre casă, m-am deplasat spre Sibiel.

Unde se află?

Din Sibiu sînt cca 20 km pe cel mai scurt drum până în Sibiel. Se pot folosi mai multe drumuri A1-DC67-DJ106E sau DN1-DJ106D-DJ106E sau traseul de mărginime în întregime: 106A/106R-106D-106E

Din pensiunea Alpina Casi&Spa locul viitoarei întâlniri AFA 2024 se va coborâ pe 106A dinspre Păltiniș și se vor folosi drumurile susnumite. Sau se va coborâ folosind 106A și 106J ajungând în Gura Râului de unde se vor folosi drumurile susnumite.

În Sibiel în centrul satului nu prea sînt locuri de parcare amenajate. Ar fi ceva marcat lângă drum și râu în apropierea bisericii dar nu încap mai mult de 4 mașini acolo. Deci fiecare va parca unde poate la marginea drumului din sat.

Muzeul se accesează din curtea bisericii care este și cimitir. Adresa exactă este Sibiel Strada Bisericii nr 329 nr telefon 0269 552536.

Despre Sibiel

Sibiel a existat încă din 1366. Era o localitate de grăniceri. Sibielul era populat de români și în afară de activitatea descrisă mai înainte se ocupau de oierit și agricultură. În 1383 se numea Olanchalis Budinbach. În secolul XVII a existat o mânăstire la 5 km de vatra satului, acolo funcționa atât școală cât și o tipografie. Complexul a fost distrus de soldații imperiului habsburgic, și câțiva călugări au sfârșit în închisoarea renumită din Kufstein.

În prezent Sibiel făcând parte din Mărginimea Sibiului este o localitate de importanță turistică majoră. Cele mai importante obiective turistice de văzut aici (în afară de recreere într-o pensiune (din care se găsesc din belșug pe acolo) sau pur și simplu o ieșire la iarbă verde) sînt Biserica ortodoxă Sfânta Treime din secolul XVII, Muzeul icoanelor pe sticlă, Rezervația arheologică fosta mânăsire despre care am scris mai sus, Monumentul eroilor români, și Vârful zidului la o altitudine de 1098 m în zona de sud-vest ruinele unei cetăți medievale.

Despre muzeul icoanelor pe sticlă

Muzeul icoanelor pe sticlă este ideea și opera preotului Zosim Oancea. (1911-2005). Preotul o fi fost certat cu ideologii comunismului deoarece a făcut 15 ani de pușcărie pe această temă. A ajuns în Sibiel ca preotul desemnat al satului în 1964. Dar preotul a avut un har și a reușit să facă multe în viața lui, viața de după pușcărie într-o închisoare comunistă. A reușit să restaureze biserica istorică construită în 1765 în care predica în fiecare duminică sau zi de sărbătoare. Pe urmă a reușit să înființeze acest muzeu ale icoanelor pe sticlă, știa că mulți din sat dețin așa un obiect și mulți au și în plus de dat/de donat măcar o bucată dacă nu mai multe. Prima colecție număra în jur de 200 de icoane pe sticlă. Pe urmă a reușit să colecteze icoane pe sticlă din diferite zone geografice din Transilvania. Aceste zone sînt în afara Mărginimii Sibiului zonele Alba, Sebeș, Brașov, Nicula și Transilvania de Nord, Valea Mureșului, Țara Făgărașului, Bucovina.

Dacă la început a existat o clădire mai mică în care s-au expus aceste icoane, acum vizitatorul va păși într-o casă cu etaj în care colecția este una impresionantă în jur de 600 sau peste icoane pe sticlă.

Orar și tarife de vizitare

Muzeul se poate vizita vara (aprilie-octombrie) între orele 9.00-13.30/14.00-19.00 și iarna (noiembrie-martie) între orele 9.00-13.30/14.00-17.00.

Tarifele de vizitare sînt pentru adulți 10 lei, pentru pensionari/elevi/copii 5 lei.

Vizita mea

Așa cum am povestit la finalizarea unei zi de lucru m-am deplasat până acolo. Muzeul era de mult pe lista mea de dorințe dar în această perioadă știu cam pe la ce oră intru în firmă dar nu știu la ce oră ies :)

În fine până la urmă am reușit și iată-mă acolo în Sibiel. Am parcat pe locul susnumit, pe unul din cele patru locuri fără rival. În apropiere am observat o troiță istorică care apare în toate pozele cu Sibielul. Nici urmă de alți vizitatori eram doar eu și muzeul. Și doi lucrători de la gaz care meștereau ceva la un distribuitor. Și bineînțeles angajata de la muzeu care era și ghid în același timp. Înainte să intru în muzeu am studiat și biserica istorică din piatră Sfânta Treime. Aici în această biserică am mai fost, în muzeu nu.

După ce am plătit biletul de 10 lei am observat că acolo la intrare există câteva produse eco de vânzare miere, gem, siropuri, ceva alcoolice, etc. Plus ceva souveniruri. Pe pereți pe niște panouri tot din sticlă bineînțeles era scris istoricul despre muzeu și Sibiel.

Dna angajată acolo mi-a prezentat pe scurt istoricul muzeului, mi-a arătat prin niște modele cum se fac icoanele pe sticlă și a descris pe scurt colecțiile din fiecare regiune de unde s-au colectat. Pe urmă m-a lăsat singur să-mi fac sutele de fotografii și să studiez icoanele. Având în vedere că aproape în întregime icoanele s-au colectat în formă de donații în foarte multe cazuri se observă în partea de jos ale icoanelor de sticlă o plăcuță pe care scrie cine a donat-o sau familia care a donat-o.

În câteva încăperi observăm și altele decât icoane pe sticlă, sînt tot felul de obiecte de artizanat, obiecte etnografice.

Începând vizita la parter aproape toate icoanele sînt colectate din Transilvania de Nord zona Nicula. Ca și motive integral sau aproape integral motivele pictate sînt religioase, biblice. În încăperea cu alte exponate decât icoane pe sticlă am găsit mobilier specific, război de țesut, ceramică, veselă, sticlărie, îmbrăcăminte, ustensile de bucătărie, vase, etc.

Au urmat exponatele din Țara Făgărașului, icoane pe sticlă și pe urmă câteva obiecte de artizanat. Într-o vitrină am observat cărți vechi, biblii (2 exemple Șerban Cantacuzino București 1688) Noul Testament Simion Ștefan, etc)

Au urmat icoane pe sticlă din zona Bucovinei, Valea Mureșului, Sebeș-Alba, Mărginimea Sibiului și chiar și din Austria. La un moment dat am observat vitrine pline cu ouă încondeiate din diferite regiuni ale țării. Astfel am putut deosebi cum se încondeiează ouă de paște în fiecare regiune în parte.

Am fost foarte încântat de această vizită și oarecum impresionat de bogăția colecției. Recomand cu drag vizita acestui obiectiv.

## end review sc

[fb]
---
Trimis de AZE in 14.12.23 20:32:44
Validat / Publicat: 14.12.23 21:10:05

VIZUALIZĂRI: 471 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P13 Muzeul de icoane pe sticlă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33950 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

webmaster
[14.12.23 21:20:28]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

c-kostyPHONE
[15.12.23 10:24:30]
»

@AZE: Și noi am vizitat acest muzeu în septembrie 2020, eram cazați în Săliste pentru trei nopți la pensiunea Rudi&Ella aproape de Sibiel. Mulțumesc pentru aducere aminte și felicitări pentru articol și poze.

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[15.12.23 11:03:29]
»

@c-kosty: Multumesc. Muzeul este deosebit ca si peisajele din jur. O zi faina va doresc

tata123 🔱 CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[15.12.23 12:20:05]
»

@AZE: Frumosul sat Sibiel oferă vizitatorilor un obiectiv important din punct de vedere spiritual, artistic și istoric. Și eu am tot trecut prin Mărginimea Sibiului, dar nu m-am oprit niciodată la acest muzeu. Probabil îi va veni rândul la un moment dat...

În iunie 1969, în ziua sărbătoririi Sf. Apostoli Petru și Pavel, la Sibiel s-a sfințit biserica restaurată și s-a binecuvântat colecția de icoane pe sticlă alcătuită de preotul Zosim Oancea din donațiile credincioșilor. Ziarul Arhiepisopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia și Sibiu - Telegraful Român - publica un articol dedicat evenimentului, material scris de însuși preotul Oancea. Acesta scria:

Realizarea cea din urmă, colecţia de icoane, înseamnă a doua comoară salvată a Sibielului [după biserică, n. n. ] şi mărturie a spiritului de jertfă al poporului. [… ] Noi rămînem, pe mai departe, sub creasta măreaţă a Vârfului Zidului, pe cursul istoriei Sibielului şi a râului cu acelaşi nume, să păzim comorile trecutului, să ascultăm glasul poporului şi să împlinim poruncile lui Dumnezeu.

Ai avut parte de o lecție de frumos, o incursiune cu folos. Mulțumim pentru acest articol publicat în prag de Sărbători!

AZEPHONEAUTOR REVIEW
[15.12.23 13:10:57]
»

@tata123 ????: Multumim frumos pentru completarile utile la acest articol.

Avand in vedere ca intalnirea AFA se organizeaza in apropiere (si nu stim inca programul excursiei AFA) acest muzeu se va putea vizita

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[15.12.23 16:27:09]
»

Am avut șansa să vizitez Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel, considerat perla monumentelor de artă și spiritualitate din Mărginimea Sibiului, pentru un turist e o ocazie unică de a vedea o splendidă colecție de icoane pictate pe sticlă sau pe lemn, adevărate capodopere, o vizită la acest muzeu poate fi considerată o lecție de viață. Rămân la părerea că muzeul încă este o necunoscută pentru mulți români, poate nu e suficient de bine promovat în țară, în schimb de câte ori am ajuns în Sibiel, am văzut mulți turiști străini care veneau să-l viziteze.

Mama mea, născută în comuna Alma, satul Giacăș, dar crescută în Mediaș, l-a cunoscut personal pe Părintele Zosim Oancea, mereu îmi spunea că a fost un om extraordinar, care l-a iubit și slujit pe Dumnezeu, care și-a iubit și ajutat semenii.

Foarte bună ideea ca muzeul să fie trecut pe lista obiectivelor de vizitat în excursia organizată cu ocazia întâlnirii din luna martie 2024 de la Păltiniș.

nicole33
[16.12.23 18:17:32]
»

@AZE:

Am fost şi eu acolo şi am vizitat acest muzeu inedit în urmă cu doar două luni când am petrecut o frumoasă minivacanţă în Mărginimea Sibiului. Am ajuns la Sibiel venind de la Gura Râului şi trecând prin Orlat.

În Sibiel în centrul satului nu prea sînt locuri de parcare amenajate. Ar fi ceva marcat lângă drum și râu în apropierea bisericii dar nu încap mai mult de 4 mașini acolo. Deci fiecare va parca unde poate la marginea drumului din sat.

Într-adevăr, parcarea poate fi o problemă şi, din cauza străzilor destul de înguste, nici oprirea la marginea drumului nu este cea mai bună soluţie.

Eu am avut norocul să prind ultimul loc liber din singura parcare oficială (cu indicator) pe care am văzut-o în zonă, după ce am trecut de biserică, de muzeu şi de troiţa din poza P03, imediat după un mic magazin de artizanat. Botul maşinii a rămas puţin în drum, dar măcar era parcată cât de cât corect şi nu am stat cu grijă cât am vizitat pe acolo.

Tarifele de vizitare sînt pentru adulți 10 lei, pentru pensionari/elevi/copii 5 lei.

Aici trebuie să te contrazic puţin, deoarece muzeul NU oferă reduceri pentru pensionari, aceştia plătind biletul întreg de 10 lei. Evident că pentru noi nu a fost o problemă, dar au întrebat cei din faţa noastră şi aşa mi-a atras atenţia acest aspect.

Nici urmă de alți vizitatori eram doar eu și muzeul.

Din păcate, se pare că muzeul este prea puţin cunoscut şi prea puţin vizitat. Eu am fost acolo într-o frumoasă zi de sâmbătă, puţin după ora prânzului şi am fost patru persoane în tot muzeul. Eu m-am mişcat mai repede, am lăsat întrebările pentru sfârşitul vizitei, astfel că am avut tot etajul doar pentru mine

Felicitări pentru vizită şi pentru articol!

nicole33
[16.12.23 18:40:43]
»

@Safta Radu:

Am avut șansa să vizitez Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel, considerat perla monumentelor de artă și spiritualitate din Mărginimea Sibiului, pentru un turist e o ocazie unică de a vedea o splendidă colecție de icoane pictate pe sticlă sau pe lemn, adevărate capodopere, o vizită la acest muzeu poate fi considerată o lecție de viață.

Eu am avut şansa să cunosc un mare iubitor al Mărginimii Sibiului, cu rădăcini în zona Sibiului, şi astfel să merg cu toată încrederea pe mâna acestuia, iar muzeul de icoane pictate pe sticlă al preotului Zosim Oancea din Sibiel a fost una din recomandările acestuia, încă dinainte să încep eu să "sap" după obiective de vizitat în Mărginime.

Evident că am fost acolo, vezi ce ascultătoare am devenit de nu mă mai recunosc nici eu şi mi-a plăcut.

Icoanele erau pictate de ţărani şi aveau un stil aşa mai naiv, nici nu ştiu cum să-l numesc. M-au surprins în special feţele, parcă mai umane, oricum diferite de ceea ce vedem de obicei prin biserici.

Rămân la părerea că muzeul încă este o necunoscută pentru mulți români, poate nu e suficient de bine promovat în țară, în schimb de câte ori am ajuns în Sibiel, am văzut mulți turiști străini care veneau să-l viziteze.

Şi eu cred asta după ce l-am vizitat într-o frumoasă zi de sâmbătă şi am fost doar două cupluri în tot muzeul. Şi este păcat că nu este promovat mai mult.

Dacă noi nu ştim, nu putem sau nu vrem, bine că măcar turiştii străini îl apreciază.

Foarte bună ideea ca muzeul să fie trecut pe lista obiectivelor de vizitat în excursia organizată cu ocazia întâlnirii din luna martie 2024 de la Păltiniș.

Într-adevăr, o idee foarte bună.

Nici nu bănuiam în urmă cu două luni cât de curând mi se va împlini dorinţa de a reveni în această zonă , dar uite cum Întâlnirea de la Păltiniş îmi va oferi ocazia perfectă

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[16.12.23 20:06:07]
»

@nicole33: Wow, ce șansă ai avut, parcă l-ai fi cunoscut pe John Travolta! N-am ce să fac, marele actor mi-a venit primul în minte...

Lăsând gluma, n-am cum să te contrazic, am vizitat multe locuri în țărișoara noastră cea frumoasă, dar locul meu de suflet tot Mărginimea rămâne, și nu neapărat că sunt pe jumătate sibian.

Scriam în ecoul anterior că vizitarea Muzeului de icoane pe sticlă din Sibiel e o ocazie unică pentru un turist. Dacă rețin bine, în Europa există un singur muzeu aidoma celui din Sibiel, deci cu atât mai mult că o promovare corespunzătoare ar fi benefică.

Cum dorința de a reveni în Mărginime ți se va împlini în martie anul viitor, poate dăm o fugă la pensiunea unde inițial ai dorit să te cazezi în octombrie, vom savura o cafea bună și vei cunoaște și proprietarii.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
c-kosty, Safta Radu, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul de icoane pe sticlă 'Preot Zosim Oancea' [Sibiel]:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08790922164917 sec
    ecranul dvs: 1 x 1