Salina Turda - Poarta spre inima Transilvaniei

TIPĂREȘTE

Să mergi în Transilvania, să fii cazat la Turda și să nu vizitezi salina? Mai ales dacă nu ai mai fost acolo niciodată? Ar fi păcat!

Știu că există și nemulțumiți... unii din cauza taxelor de acces prea mari, alții pentru că nu pot consuma alimente în subteran, unii pe motiv de claustrofobie, altii din cauza ipoteticului pericol de prăbușire a scărilor (și așa destul de alunecoase) și nu în cele din urmă din cauza aglomerării de la lifturi.

Programul circuitului Nordul Apusenilor - Satu Mare pe care l-am făcut în vara anului trecut, includea două cazări situate la numai câțiva kilometri de salină - Hotel A3 - Câmpia Turzii și Pensiunea Milexim - Câmpia Turzii - așa încât pentru Salina Turda - una dintre cele mai spectaculoase atracții turistice din zonă, "Poarta spre inima Transilvaniei" cum este denumită de experții în turism - am rezervat o jumătate de zi.

Autocarul ne-a dus la intrarea principală, noua și moderna intrare din centrul turistic Salina-Durgău (Str. Aleea Durgăului, nr. 7) și ne-a lăsat în parcare, după care s-a retras. Menționez că mai există o intrare, mai veche, în Str. Salinelor, nr. 54A, uneori mai puțin aglomerată, de asemenea cu locuri de parcare.

Taxa de acces fusese colectată în autocar, așa încât nu am pierdut timp la coada de la intrarea în salină. Și pentru că veni vorba, trebuie să spun că taxele de acces sunt: adulți - 50 lei/persoană de Luni până Vineri și 60 lei/persoană în zilele de Sâmbătă, Duminică și sărbători legale. Pensionarii, copiii, elevii și studenții - 30 lei/persoană.

Abonamentele (minim 7 zile) sunt doar cu puțin mai ieftine: 40 lei/persoană/zi - adulți și 25 lei/persoană/zi - pensionari, copii, elevi și studenți.

Mai există și alte taxe pe care nu le-am reținut, pentru ghid local, pentru foto-video profesionist, pentru vizitarea minei Ghizela sau pentru alte servicii.

Programul de vizitare este: Luni - Duminică în intervalul orar 09.00-17.00, cu ultima intrare la ora 16.00.

Intrarea în salină este o construcție frumoasă, modernă, cu uși rotative și piste pentru persoane cu dizabilități... Există aparate la care poți plăti parcarea, poți obține bani cash sau poți plăti taxa de acces dacă nu ai făcut-o deja online. Câteva panouri informative ne pun în temă în legătură cu obiectivul - monument istoric ce urmează a fi vizitat.

Câteva date informative

În legătură cu exploatarea de sare în zona Durgău-Turda există dovezi datând din perioada preromană (50 î. H. -106 d. H.). La Durgău, romanii exploatau sarea în gropi pătratice, de mică adâncime, sarea scoțându-se ușor, pe punți alunecoase și cu dispozitive simple de ridicat. După un timp, părăseau extracția și începeau o alta, gropile părăsite devenind ulterior lacuri.

După retragerea romanilor (în anul 274) nu se mai știe nimic despre extracția de sare din zonă. Asta până în anul 1075 când un document emis de cancelaria maghiară amintește de vama ocnelor de sare de la Turda.

Existența ocnei de sare de la Durgău-Turda este menționată prima oară la 1 mai 1271, când aceasta este dăruită Episcopiei. În acea vreme sarea era mai valoroasă decât aurul Transilvaniei, cavalerii teutoni fiind răsplătiți cu bolovani de sare pentru serviciul și pentru loialitatea lor. Odată cu instaurarea puterii habsburgice, la începutul sec. XVII, salina de la Turda a devenit un obiectiv strategic pentru curtea de la Viena, în vistieria imperiului intrând importante venituri ca urmare a extragerii minereului de sare de aici.

În timpul stăpânirii austriece în Transilvania, la Salina Turda, în sec. XVII-XIX, au fost deschise cinci ocne. Mai întâi, în 1690, au început lucrările la mina Terezia. Au urmat alte două ocne - mina Anton și mina Cojocneană, apoi încă două - mina Rudolf și mina Ghizela.

În anul 1853 au început săpăturile la galeria de acces Franz Josef menită să ușureze transportul sării la suprafață. La sfârșitul sec. XIX lungimea galeriei ajunsese la 917 m, din care aproape 400 m în masivul de sare. Cea mai mare parte a galeriei este astăzi vizitabilă, iar dacă ajungeți acolo pe la vechea intrare (cea din Str. Salinelor), pe peretele din stânga, înainte de a pătrunde în galeria săpată în sare, veți descoperi o încrustație: K. F. J. Fü. Sb. (König Franz Josef Fürst von Siebenbürgen - Regele Franz Josef, prinț al Transilvaniei).

În epoca modernă, din cauza dotărilor învechite, a randamentului scăzut, dar și al concurenței, în 1932 exploatarea sării din Salina Turda a fost stopată.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, galeria de transport Franz Josef și camerele subterane din Salina Turda au fost adăpost antiaerian pentru locuitorii orașului, iar în perioada 1948-1992 galeria a fost utilizată ca depozit de brânză telemea.

În scop turistic și curativ, Salina Turda a fost redeschisă în anul 1992 și este vizitabilă în tot timpul anului. Cu fonduri europene, în anul 2009 s-au efectuat ample lucrări de amenajare în scop turistic și curativ. Dacă investiția a meritat, apreciați și singuri făcând o vizită acolo! În scopul includerii în circuitul turistic și a minei Iosif, nedeschisă până atunci publicului, în perioada 2012-2014 a fost săpat un tunel de legătură între mina Terezia și mina Iosif, în lungime de 50 m.

Noi, în pântecul pământului, la Salina Turda

Fuseserăm atenționați că temperatura în salină, în tot timpul anului, este de 11-12 grade, așa încât cu toții eram pregătiți cu o haină în plus pentru a mai diminua diferența față de temperatura de afară (am fost acolo în luna august). De asemenea, fuseserăm avertizați că în salină este interzis consumul de alimente.

La intrare, la rugămintea mea, am căpătat două mici pliante informative, unul dintre ele incluzând și două scheme - vedere laterală și vedere de sus - a Salinei Turda, materiale care m-au ajutat mult în înțelegerea fenomenului Salina Turda. E adevărat că în subteran sunt multe indicatoare și panouri informative - în română, maghiară și engleză, dar, în acea lume fantastică nici nu știam ce să privesc mai întâi. Multe dintre aceste panouri au fost fotografiate și studiate acasă.

Tunelul în care pătrunzi de îndată ce treci de intrare este făcut parcă pentru a te familiariza cu ceea ce va urma. La început are un perete exterior în întregime din sticlă, prin care mai zărești lumea de afară, apoi, coborând mai multe trepte (107 conform informațiilor de pe un panou), tot înaintezi în adâncul pământului. Tunelul este bine luminat, iar de o parte și de alta vezi săgeți indicatoare și panouri ilustrate. Nu avem timp să studiem totul. Ne urmăm ghidul care este decis să ne conducă spre cele mai importante și mai atractive puncte ale salinei.

Am văzut Galeria Franz Josef săpată cu dalta și ciocanul în perioada 1853-1870 pentru a transporta sarea la suprafață. Minereul era ridicat cu ajutorul crivacului, un dispozitiv acționat de caii reformați din cavalerie. Am văzut Sala Crivacului și crivacul însuși, singura mașinărie de acest gen din Europa, păstrată pe locul său inițial.

Prin geam, am văzut și Baza de tratament din Mina Ghizela, un staționar balnear bine dotat pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii. Nu era nimeni la tratament atunci când am trecut noi pe acolo.

Mina Rudolf este punctul de atractie al salinei, locul în care au loc periodic proiecții de film și concerte, unde poți practica sportul preferat - baschet, tenis de masă, biliard, bowling, minigolf. Trebuie să spun însă că taxele de închiriere mi s-au părut cam mari: închiriere pistă bowling sau teren de minigolf - 20 lei/persoană pentru 20 minute, închiriere masă de billiard - 1 leu/minut, închiriere masă de tenis - 20 lei/30 minute și exemplele pot continua.

Pentru a ajunge la mina Rudolf sau la mina Terezia trebuie să cobori fie cu liftul, fie pe scări. Urmându-ne ghidul, noi am coborât pe scări, iar la urcare am apelat la lift. Cred că aceasta este varianta ideală. Mai scutești din efort și ai și prilejul de a testa ambele posibilități.

De la balcoanele ambelor mine - Rudolf și Terezia - priveliștea este magnifică. Nu regret coborârea pe scările înguste, abrupte, întortocheate și pe alocuri alunecoase, încărcate cu depuneri de sare... Parcă nu mai aveau sfârșit. La primul nivel de coborâre, echivalentul a 13 etaje, în mina Rudolf (ultima din care s-a extras sare la Turda), pe lângă cele enumerate mai sus, cea care îți atrage atenția chiar de la început este roata mare. 15 lei/persoană trebuie să achite cei care își doresc o tură de 8 minute cu gigantica roată care te apropie tot mai mult de tavanul de sare.

Tot aici sunt tobogane și leagăne pentru cei mici, un magazin cu suveniruri și diverse pachete cu sare de baie, toate la prețuri mari (justificabil, dat fiind mediul în care ne aflăm). Pentru mina Ghizela la care accesul se plătește suplimentar, taxele se achită tot aici. Din grupul nostru nimeni nu a fost amator și de această nouă aventură.

Dacă vreți să ajungeți la mina Terezia - și vă sfătuiesc să vreți să ajungeți acolo pentru că acolo este o lume fantastică, demnă de imaginația lui Jules Verne - mai coborâți preț de 13 etaje! Cu liftul sau pe scări, după cum vă este voia sau după cum vă permite aglomerarea de vizitatori.

Mina Terezia, prima la care au început lucrările (în 1690) găzduiește astăzi o insulă de sare. Aflată la 112 m adâncime, mina poartă numele împărătesei Maria Tereza a Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană și este locul în care turiștii coboară pentru a se plimba cu barca pe apele line ale lacului sau pentru a respira aerul sărat, binefăcător. Cu 30 lei poți închiria una dintre bărcuțele viu colorate care te vor plimba pe tine și familia ta (3 persoane, greutate admisă 200 kg) timp de 20 minute.

Ca să ajungi pe mica insulă treci pe un pod arcuit, din lemn. Există acolo și un debarcader, un foișor și câteva bănci din lemn, toate acoperite cu un strat generos de sare. Lacul care înconjoară insula de sare este întunecat și-ți dă fiori, iar cascada din sare și decorațiunile din jur țin de domeniul fantasticului.

Am părăsit această lume de vis urcând cu lifturile. Nu erau aglomerate și nici nu am așteptat prea mult. Era în prima parte a unei zile de lucru, așa încât, dacă vă ajută cu ceva, țineți cont și de acest mic amănunt!

Sunt de acord cu ceea ce au spus alții - că totul este prea comercial, făcut parcă pentru a-ți goli portofelul, că natura a fost bombardată cu prea mult modernism chiar și acolo, în pântecul pământului, dar... Salina Turda este ceva fantastic. Merită văzută măcar o dată în viață.

Mă bucur că pe lângă toate acestea, într- o singură vizită, am reușit să aud și ecourile din mina Iosif, singura care - datorită formei sale și a lipsei comunicației cu alte săli - propagă sunetele în 20 de ecouri. Acolo vizitatorii bat din palme, strigă, apoi ascultă și numără ecourile. Eu doar am ascultat. Mă bucur că am văzut Sala de Apel în care vechii tăietori de sare făceau apelul și spuneau o rugăciune mai înainte de a coborî în subteran. Altarul a fost sculptat în sare pentru rugăciuni înainte de schimb, dar și pentru serviciul religios săptămânal oficiat de preoți, la care participau și nobilii din împrejurimi, precum și conducerea salinei. Mă bucur că am văzut Scara Bogaților - scara din lemn de brad pe care nobilii, proprietarii salinei și preoții coborau spre adâncurile minelor Rudolf și Terezia.

Pentru că mi-a plăcut, redau în încheiere un fragment din prezentarea Salinei Turda, text preluat din pliantul pe care l-am procurat cu ocazia vizitei mele acolo: "Impunătoare și sofisticată, Salina Turda ascunde o lume subterană ' proiectată' cu 13 milioane de ani în urmă, a cărei arhitectură a fost desăvârșită cu instrumente rudimentare de către tăietorii de sare coborâți în adâncuri pentru a exploata una dintre cele mai valoroase resurse oferite de Terra. După ce, de-a lungul timpului, a sedus dacii, regii ungari și împărații Imperiului Habsburgic cu prețioasele sale zăcăminte, a venit rândul turiștilor din întreaga lume să admire unul dintre cele mai importante monumente ale Transilvaniei".

---

VIZUALIZĂRI: 1702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI